anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Săptămâna trecută am făcut o drumeție pe bicicletă din Brașov până la lacul Sfânta Ana. Cu dus-întors în total am parcurs 155 km, însă după acest drum mă simt foarte epuizat. După două zile de la drumeție am încercat să merg cu bicicleta până în alt loc unde se cerea efort fizic calumea, urcuș, pietre, munte, pădure și cred că drumul mi s-a părut dificil din cauza oboselii după drumeția de 155 km. Din cauza oboselii am renunțat să mai continui drumul și revenit acasă. Însă și asta a fost un calvar încât abia am reușit sa pedalez până acasă ( Zarnesti până în Brașov) pentru că mă apucase și o durere la genunchi stâng atunci când pedalam și trebuia sa fac pauze. Începând de Duminica săptămâna trecută nu m-am mai atins de bicicletă decât ocazional cât m-am deplasat prin oraș cu treburi. Aseară am fost din nou plecat cu bicicleta prin oraș vreo două ore însă și acestea mi s-au părut un calvar. Nu mai am puterea ca înainte să fac drumul până la lac. În continuare mă simt epuizat și nu știu ce sa mai fac ca să îmi revin. Am drumetii/trasee plănuite pe care vreau să le parcurg pe bicicletă, însă nu am puterea să fac asta. Ziua privesc cu frustrare pe geam, e soare și frumos și eu nu ma pot bucura de asta. Zici ca sunt un pensionar. Cat am fost în drumeția de 155 km am avut mâncare la mine și 4, 5 l de apă cu care m-am hidratat mereu când mi-a fost sete. Adevărat ca la un moment dat se terminase apa, dar între lacul Sf. Ana și Bixad există o cișmea de apă minerală și de acolo am umplut din nou. A fost destul de cald, iar când am ajuns acasă mă ardea foarte tare fața. Cred că de la soare, am pus comprese cu apă rece și mi-am revenit. Nu a fost insolație.

Chiar nu știu ce sa mai fac. Zici ca sunt un leneș. După drumeția de 155 km ( și cel mai mult parcurs de când am bicicleta) am trecut într-o stare monotonă și nu îmi place asta. Înțeleg că trebuie să îmi reîncarc bateriile, însă zici că am baterii de 9 milioane mAh și se încarcă greu. Sau am baterii uzate, ce puii mei?

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
Răspuns Câştigător
| Ralena a răspuns:

Pe langa acidul lactic cumulat (a carui eliminare poate dura pana la 14 zile, timp in care muschii nu se hranesc suficient), probabil ai facut si o eliminare de magneziu (mineralul pe care il folosesc muschii sa primeasca informatii). Poti sa mananci migdale, banane, si drojdie inactiva, sau chiar sa iei un supliment de magneziu organic si B6 (sa fie organic neaparat, cel mai probabil din drojdie).

2 răspunsuri:
anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Cateva zile 2-3 ar trebui sa-ti ajunga pentru recuperare, tinand cont ca ai si antrenament.
recordul meu este o drumetie de 200km (dus+intors) Dar intr-adevar in zonele cu urcus ma mai dadeam jos, mergand pe langa.

| Denisa0954 a răspuns:

Organismul tau se poate spune că a trecut printr un șoc. Mergi la farmacie si pentru 7 zile cel puțin, ia un complex de vitamine si minerale. Odihnește te cat de bine poti, nu neapărat sa dormi, dar sa fii relaxat, fără bicicleta si orice alt efort. Dacă ai grija de tine iti vei reveni repede avand in vedere Ca ai parcurs 155 km pe bicicleta