| blacky100 a întrebat:

Bună dimineața TPU! Sunt într-un impas și chiar aș nevoie de un sfat. Sunt o fată de 11 ani și sunt EXTREM de pasionată de fotbal, mai ales de poziția de portar. Mi s-a spus mereu că fetele nu pot face fotbal, cel puțin nu la nivelul la care îmi doresc eu, dar acum realizez (și sper) că poate am totuși șanse să îmi împlines acest "vis". Părinții îmi tot spun (la nivel declarativ) că m-ar susține, dar sunt conștientă că nu ăsta e drumul pe care și-l doresc pentru mine. În plus, mă tem uneori că alegând acest drum nu voi reuși niciodată să mă simt cu adevărat împlinită pe plan financiar. Așa cum am scris și la începutul mesajului, m-ar ajuta foarte mult un simplu sfat, așa că abia aștept să văd ce credeți că ar trebui să fac.

2 răspunsuri:
| AnastasiaK a răspuns:

Poti face sport si altceva in acelasi timp. Dar daca vrei sa ajungi departe cu amandoua, se taie de pe lista iesirile cu prietenii, joaca, pierdutul timpului aiurea, chiar si relatiile serioase pentru o vreme (asta zic pentru viitor, ca nu e cazul acum). Sau poti sa continui si cu astea si sa fii total mediocra si in celelalte 2 domenii. Tu decizi ce faci in viata, ai 24 de ore in fiecare zi, foloseste-le cu cap.

P.S. Am dat raspunsul fara sa tin cont de varsta, dar acum, raportat si la varsta ta: fa ce-ti place, dar pastreaza scoala pe primul loc momentan. Cand mai cresti, o sa vezi tu ce si cum.

| NuCitescNotificari a răspuns:

Daca ai rezultate foarte bune la scoala/liceu, mai bine ai renunta la fotbal.