| Termopile a întrebat:

Am o întrebare pentru toți cei care au un program de antrenament strict sau mai bine zis o rutină de antrenament zilnică / săptămânală, de exemplu : merg la sală de câteva ori pe săptămână, fac flotari in fiecare zi, alerg 30 de minute pe zi, fac gimnastică, etc. Întrebarea mea este cum puteți să vă mențineți motivația, adică la început toți avem un oarecare entuziasm când ne apucăm de un astfel de program dar nu înțeleg cum după un timp nu te plictisești, cum de nu îți îți pierzi entuziasmul, cum reușești să nu amâni, adică dacă ți-ai propus să te antrenezi la ora 14:00 cum de nu se întâmplă ca din cauza lenii să nu amâni pe altă dată până în punctul în care să ajungi să nu mai faci acel antrenament? Cum faceți să nu vă descurajați spre exemplu să zicem că faci zilnic 70 de flotari și într-o zi ești într-o formă fizică proastă și abia dacă faci 35 de flotari? Cum de nu te descurajezi când vezi o asemenea "prestație"? Pe scurt întrebarea mea este cum fac să îmi mențin o rutină de antrenament fără să mă las de ea după 3-4 săptămâni și cum fac să nu mă descurajez atunci când într-o zi sunt într-o formă mai proastă ca de obicei?

Cel mai bun răspuns și cea mai eficientă metodă primește FUNDĂ, deci dacă îmi dați cea mai eficientă și simplă metodă de a-mi păstra entuziasmul și rutina zilnică primești Fundă.

Răspuns Câştigător
| Cosmin86 a răspuns:

In general oamenii isi pierd motivatia cand nu au un scop clar. De-asta eu particip la concursuri, atunci am un scop clar: pentru dezvoltarea fortei, pentru pastrarea unei anumite greutati (sa nu intru in alta categorie de greutate), etc.

Dupa 1 luna? Eu am programul actual de vreo 5 ani (cu variatii, evident). In general un program l-am mentinut MINIM 2 ani.

Antreneaza-te pentru o competitie si asa o sa-ti pastrezi motivatia. Si FOARTE IMPORTANT: clubul la care te antrenezi sa fie un club de CAMPIONI, sa vezi oameni cu medalii de aur si argint cum se antreneaza, asta o sa-ti dea motivatie maxima.

6 răspunsuri:
| Cosmin86 a răspuns:

1. Nu se face nimic zilnic (in niciun caz flotari), muschii se dezvolta in zilele de pauza. Flotari faci o data pe saptamana, in ziua in care lucrezi pieptul (sau de 2 ori, daca te antrenezi pe principiul push-pull-legs).

2. Nu spui nimic de alimentatie, ai suficinete proteine in alimentatie? Ca altfel poti sa te antrenezi si 30 de ani si e cam ZERO.

| Termopile explică (pentru Cosmin86):

Nu ai înțeles ce am vrut să zic, eu mă refeream la faptul că nu pricep cum pot oameni care au un program de antrenament strict să îl respecte, de exemplu tu cum poți să te ți de antrenamente fără să te lași de ele asta nu pricep cum faci să nu îți pierzi :motivația, entuziasmul și dorința de antrenamente, cum de nu te plictisești, cum reușești să faci să nu lași baltă antrenamentele, eu dacă concep orice program de antrenament după 1 lună în moare chefu chiar dacă la început plec cu entuziasm.

| Cosmin86 a răspuns (pentru Termopile):

In general oamenii isi pierd motivatia cand nu au un scop clar. De-asta eu particip la concursuri, atunci am un scop clar: pentru dezvoltarea fortei, pentru pastrarea unei anumite greutati (sa nu intru in alta categorie de greutate), etc.

Dupa 1 luna? Eu am programul actual de vreo 5 ani (cu variatii, evident). In general un program l-am mentinut MINIM 2 ani.

Antreneaza-te pentru o competitie si asa o sa-ti pastrezi motivatia. Si FOARTE IMPORTANT: clubul la care te antrenezi sa fie un club de CAMPIONI, sa vezi oameni cu medalii de aur si argint cum se antreneaza, asta o sa-ti dea motivatie maxima.

| OctavianSps a răspuns:

Lipeste-ti pe perete un poster cu Bruce Lee.

| Termopile explică (pentru OctavianSps):

și cu ce mă ajută asta

| MC200 a răspuns:

Este normal să pierzi o parte din acea energie după o lună sau doua. Gândește-te la cât de departe ai ajuns, încearca ceva nou pentru a rămâne interesat de exerciții fizice.
Încearcă sa fi pe principiul „work smarter, not harder"? Succes

| adyxkom97 a răspuns:

Salut. Recomandarea mea este să îți fixezi un motiv pentru care vrei să faci mult sport, prin intermediul salei, ok? Gen, poate ești singur, și vrei o fată doar că ea preferă băieți cu X, Y, Z. Dacă te motivezi, prin a o cuceri cu asta, vei reuși să menții fără a te descuraja. Chiar daca ai o formă proastă, te fortezi puțin. Nu am altă idee, eu ți-am dat un exemplu cu fata, acum depinde de tine.