| Nilsson a întrebat:

Ați observat că persoanele inteligente cam urăsc să se repete ori să spună aceleași lucruri?
Însă în cazul celor mai puțin înzestrați la minte, sky is the limit.
Observ mai ales la categoria Religie că acolo sunt anumiți utilizatori care repetă încontinuu aceleași lucruri și nu dau nici cel mai mic semn de plictiseală.

Credeți că există o explicație neurologică pentru acest comportament?
Mă gândeam că ei au anumite conexiuni cerebrale cărora le este mai ușor să trimită impulsuri pe aceleași căi, pe când cei inteligenți au nevoie să realizeze conexiuni noi și de aceea caută noi subiecte de interes, caută mereu să se exprime diferit (sau preferă să copieze un răspuns decât să îl mai scrie încă o dată la aceeași întrebare) și învață permanent.

Răspuns Câştigător
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Proștii repetă deoarece au impresia că lumea chiar vrea să îi audă. Au impresia că din plăcerea de a-i asculta le cere lumea să repete.
Inteligenții nu repetă deoarece își dau seama că cine nu a depus un minim de efort să priceapă din prima, nu va depune efortul nici a doua și nici a suta oară. În plus, cum ai spus și tu, se utilizează mai multă energie pentru a veni cu o idee mai complexă(și nu, nu mă refer la energia calorică), deci repetarea ei este prea obositoare și face ideea să pară superficială.
Să nu uităm că nu există prostie sau inteligență absolută. Eu, personal, mă regăsesc în ambele categorii, în funcție de situație. Am momente când zic o glumă, văd că nu-s reacții, și o repet ca prostul. Am alte momente când zic ceva, văd că nu se pricepe, sunt rugat să repet, dar nu vreau, deoarece e clar că persoana nici nu a încercat să înțeleagă.

21 răspunsuri:
| mgtow a răspuns:

Pune orice roman sa iti repete ceva... si obtii scandal gratuit

| sabin89 a răspuns:

Proşti sau inteligenţi - tot la doi metri sub pământ ajung. Şi atunci, odată cu ei piere atât prostia cât şi inteligenţa. Cine îşi mai aminteşte, de exemplu, de proştii sau de inteligenţii de pe vremea lui Vlad Ţepeş? Generaţiile vin şi trec ca nişte valuri. Şi ce e val ca valul trece. Totul e deşertăciune şi goană după... după ce? laughing

| RAY a răspuns:

Judecata aproapelui este păcat, Iisus spune sa îți iubești vrăjmași, iar dacă e bolnav trebuie sa ai mila și sa te rogi pentru el, nu sa îl dispretuiesti, Iisus a venit pentru păcătoși, bolnavi

| Celcestietot a răspuns (pentru RAY):

Sa inteleg ca tu pacatuiesti.

| Nilsson explică (pentru Celcestietot):

Hai să nu faceți o ceartă inutilă, chiar nu am nevoie de încă câteva zeci de notificări.

| Celcestietot a răspuns (pentru Nilsson):

Chiar deloc boss, cam asta voiam sa ii scriu happy.

| Nilsson explică (pentru Celcestietot):

Toate conversațiile interminabile încep cu "Doar un lucru vreau să-ti zic". Acuma trebuie să dea și el replica pentru a fi egalitate.

| Celcestietot a răspuns (pentru Nilsson):

Nu o da, pentru ca este un om bun si s-a schimbat in numele lui Dumnezeu. laughing

| Nilsson explică (pentru Celcestietot):

Înseamnă că a evoluat față de tine.

| RAY a răspuns (pentru Celcestietot):

Eu sunt ateu, ma paste iadul in cele 32000 de confensiuni crestine,islamice,iudaice,budiste,hinduse,eu am scris ce scrie in biblie,eu nu sunt ucenicul lui iisus nu il urmez, dar cei care il urmeaza ar trebui sa tina cont de invataturile alea, pentru mine nu exista pacate, ratiunea de a stii cand faci bine sau rau, eu nu judec si critic, ii mustersez ca iisus pe farisei

| Celcestietot a răspuns (pentru Nilsson):

Ce ai vrut sa spui prin asta? Detaliaza-ti putin sau cat de mult vrei tu parerea cu privire la mine.

| Celcestietot a răspuns (pentru RAY):

Ok, bine spus. Deci sa inteleg ca ai batut un apropo cu privire la autorul intrebariihee hee.

| Nilsson explică (pentru Celcestietot):

Că nu ar trebui să ne irosim energia încercând să arătăm că avem dreptate, cine ajunge să înțeleagă acest lucru dă dovadă de progres.

| Celcestietot a răspuns (pentru Nilsson):

Cand simtim ca este cazul atunci sa demonstram, atunci este cel mai bine. Si totusi, eu nu tin minte sa fi facut o asemenea risipa de energie in ultimul timp aici thinking, nu?

| sierra1 a răspuns:

Mai e unul (îmi scapă numele) cu "școala de nutriție"... ne-a tocat vreo trei luni pe tema asta!

Răspuns utilizator avertizat
| halogen001 a răspuns:

Sunt situatii cand raspunsul e unic. De exemplu cand un propagandist religios vrea sa insele un credul cu povestile lui fanteziste, primitive si false, ii arunca in fata naivului aceeasi fraza "Dumnezeu te iubeste" si nu se oboseste sa o scchimbe, pentru ca a vazut ca prinde bine la naivii nestiutori la care le e frica sa gandeasca si refuza sa vada realitatea. Asa se face ca afirmatia "Dumnezeu te iubeste" e luata de buna de naivii care ignora faptul ca Dumnezeu e la fel de inexistent ca si restul zeilor primitivi. Daca naivii ar tine cont de realitate ar vedea cum iubirea si puterea zeului fictiv Dumnezeu se materializeaza prin oamenii lasati sa moara de boli, in razboaie, de frig, de foame, in accidente si in intunericul nestiintei.

| Pricope_Marius_1997 a răspuns:

Nilsson lasa-ma sa iti spun cum sta treaba cu oamenii inteligenti.
Din ce am citit copii atat fetele cat si baietii mostenesc inteligenta de la mama pentru ca tatal e gena recisiva.
Pe langa inteligenta mostenita mai e si starea de spirit bun sau rau.

| NietzscheFrumosSiDesteptSunt a răspuns:

Mi se pare amuzant cum i-ai manipulat la nivel de subconstient pe mare parte din useri sa inventeze argumente ca sa iti sustina o teorie nefondata.

| Floridori a răspuns:

Persoanele cu un IQ foarte ridicat inteleg si memoreaza lucrurile cu o mai mare usurinta, de cele mai multe ori din prima.
In mod automat, au pretentia ca si ceilalti sa priceapa din prima ceea ce li s-a spus, de aceea nu li se pare necesar sa repete.
In plus, din moment ce ei deja cunosc acel subiect, l-au expus o data, daca ar trebui sa il repete, ar fi extrem de plictisitor pentru ca ei au mereu nevoie de teme noi, de abordari diferite, de conversatii interesante, nu sa repete la nesfarsit ca o placa stricata. Poti observa in randul acestor oameni, de exemplu, ca evita sa faca traduceri, ca nu prea este pe placul lor.

Oamenii cu un IQ sub medie tind sa foloseasca repetitia din mai multe motive, dar principalul este ca in mod subconstient ei inteleg si cred ca ceilalti au nevoie la fel ca si ei insisi sa auda de n ori ca sa priceapa si sa retina ceva.De regula merg pe filosofia ca repetitia este mama invataturii.La asta se adauga si faptul ca orizonturile lor intelectuale sunt destul de limitate si tind sa abordeze aceleasi subiecte mereu si mereu.

Sincera sa fiu, nu stiu exact la cine te referi, dar imi este greu sa cred ca orice persoana care promoveaza orice religie, indiferent ca foloseste repetitia sau nu, ar avea un IQ cel putin mediu.
Desigur, fiecare e liber sa creada in ce vrea. Poate sa creada in elefantul roz cu buline verzi, nu are relevanta.Dar nu este necesar sa ii "polueze" si pe ceilalti cu indoctrinare.
Stiu, majoritatea religiilor fac asta pentru bani, dar problema este cand oamenii de rand chiar ajung sa fie spalati pe creier. Oricum aveau o inteligenta redusa din moment ce au putut fi racolati astfel; in loc sa fie ajutati sa progreseze, sunt indobitociti si mai tare.
Stii care este cea mai mare problema a omenirii? Ca inteligentii au prea multe dubii, iar prostii prea multe certitudini.

| Nilsson explică (pentru Floridori):

La categoria Religie mai des sunt atacate credințele altora în mod repetat cu aceleași replici răsuflate, nici nu este nevoie să mai dovedesc fiindcă chiar persoanele în cauză se arată între ei cu degetul dacă citești răspunsurile anterioare.

"Inteligenții au prea multe dubii, iar proștii prea multe certituni".

Plecând de la această premisă, cine are un grad mai mare de certitudine, cineva care spune "Eu cred..." sau cineva care spune "Dumnezeu nu există, sunt povești..."?

Oricum, a fost interesant răspunsul tău.

| Floridori a răspuns (pentru Nilsson):

Exista si persoane care sunt inteligente si au anumite credinte religioase, dar si oameni care au un IQ la limita deficientei mintale, insa aleg sa nu creada intr-o astfel de doctrina.Imi pare rau daca s-a inteles ca am generalizat.In a doua parte a raspunsului m-am referit strict la anumite tipare de oameni, printre care si cei care promoveaza ceva in mod obsesiv, iar la partea cu dubiile si certitudinile, diferentele acestea nu sunt intre religiosi si atei ci intre persoane inteligente si persoane ignorante, indiferent de credinta sau lipsa acesteia.
Nu prea intru la categoria "Religie", am intrat de cateva ori doar, nu cunosc cine este foarte activ pe acolo, deci nu am facut referire directa la cei care intreaba sau raspund in cadrul acestei categorii.Doar mi-am expus parerea in legatura cu intrebarea la care am raspuns.
Un inceput de saptamana frumos!

| TamplaruAnisoara a răspuns:

Daca tăceai, filosof rămâneai".

| Nilsson explică (pentru TamplaruAnisoara):

Remarca mea negativă din întrebare nu este la adresa creștinilor.

| Darkmagic a răspuns:

Compulsia si/sau tulburarile din spectrul autist sunt explicatiile neuro pe care le cauti.
Restul...e vorbarie.
Acum, printre atatea raspunsuri vorbarete, trebuie sa faci si distinctia intre T.O.C., boala de care sufera userul cu intrebari repetitive despre nutritie, si stupiditate, boala care ii afecteaza pe cei care pun intrebari repetitive, ca sa "dovedeasca" ei ceva.
Sa arate ei ca... si completezi pe linia punctata.

Latter edit:
Am terminat de citit toate raspunsurile si inteleg ca te referi la userul Dany1988.
Nu stiu ce incearca sa dovedeasca, m-am intersectat cu el mai jos, m-am amuzat, si dupa cum vezi, poate sa fie batut usor.
https://www.tpu.ro/go-to-answer/18073231/
https://www.tpu.ro/go-to-answer/18073716/
Dupa umila mea parere, Dany are numai o obsesie, fara a fi si compulsiva, ca in cazul celui cu nutritia, Avaloh, parca...
Isi pierde timpul.

| NotNamed a răspuns:

Cred ca stiu la cine te referi ≈))))

Oricum si voi va repetați mult. Voi spuneți acelasi lucru, "e creatia domnului". Avand in vedere ca biblia e finita si nu se actualizeaza, chiar si peste 200 de ani aceleasi definitii vor fi repetate an de an, zi de zi. Nu cred ca tu vi cu lucruri noi in fiecare zi. Acum ca unul repeta in fiecare zi ca e o carte fantezista si puerila na, e alegerea lui sa simplifice lucurile si o repete iar si iar. Spune.i si numele sa ne confirmi la cine faci referire, sa stie si el si sa se justifice. Poate asa il faci sa iti de.a o explicație altfel decat obisnuieste sa o faca.

Răspuns utilizator avertizat
| NotNamed a răspuns (pentru OctavianDanielMaria):

Credeam ca face referire la @halogen001 pentru ca de obicei el repeta aceeasi fraza "carte de povesti puerila, primitiva, fara logica menita sa prosteasca credulii si nestiutorii" ≈))).
De obicei tu mai schimbi replicile, de intrebari nu mai zic, esti subiectiv la fel ca si mine.

Răspuns utilizator avertizat
| Mirel4412 a răspuns:

Pai la sectiunea religie intrebarile sunt cam aceleasi, dar formulate in alt fel: Exista Dumnezeu?
Ce raspunsuri putem da, decat aceleasi.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Da am observat.
Neurologic posibil sa fie, insa nu sunt medic sa spun cu ceritudine.
E din cauza ca au o singura convingere si dau de inteles intr-o forma neclara sau agresiva ca au dreptate si incerca sa domine conversatia ajungand sa jigneasca, crezand ca ce spun ei e clar cum spune in carte si altfel nu exista sau ca noi suntem cei care nu stiu.
De obicei abuzeaza de emoticoane, iar asta denota o minte distrata sau puerila.
Folosesc apelative de tipul "penibil, habar nu ai, nu stii nimic, esti pe dinafara, analfabet functional, bai baiatule " care nu ar fi rau daca ar fi folosite unde chiar vezi ca cineva vorbeste prostii, dar iar sa nu faci abuz de ele.
Scriu adesea in raspunsurile lor cuvinte cu litere mari ca sa atraga atentia asupra lor, mai ca parca ar urla cand le scriu.
Asta poate fi definitia unui trol de pe internet.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Nu prea cred repetiția e mama înțelepciunii.
Despre ce vorbești tu e un mecanism de apărare care automat cataloghează cealaltă persoană dacă are idei total diferite fata de tine ca fiind proastă, inculta. Pentru a te simți tu mai superior fata de ea. Se numește ego care ne protejează identitatea care ți-ai format-o până în momentul de fata, fiecare îl avem.
Mie mi se pare mai interesant să vezi ce motivații au cei care fac asta, deoarece nu ești atașat deloc emoțional.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Persoanele inteligente percuteaza mereu, nu neapărat ceva nou, pur și simplu gândesc și fac conexiuni noi (atât cerebrale cât și mentale). Cele care nu sunt inteligente vor sa para inteligente și atunci...se alege praful.

| Adrian5575 a răspuns:

Sunt unii oameni care vor sa demonstreze ca au dreptate, chiar daca nu au. Nu pot sa creada ce cred majoritatea oamenilor (sau majoritatea românilor). Vor sa demonstreze anumite chestii si sa se faca auziti, chiar daca vad ca nimeni nu ii asculta. Pur si simplu nu vor sa creada anumite lucruri.
Eu personal nu am nimic cu nimeni, fiecare isi poate folosii timpul cum doreste și sa se repete de câte ori vor ei.

| Mopmop a răspuns:

Esenta unui om inteligent este sa experimenteze lucruri noi si ce e mai important incearca sa nu repete si sa invete ceva din experientele trecute!
Legat de religie... multi dintre "credinciosi" iti dau cu Biblia in cap la orice greseala uitand mai intai sa aplice anumite lucruri bune gasite in ea mai intai propriei persoane.
Indiferent de domeniu ma tem de cei care se radicalizeaza...

| badpanda a răspuns:

Am observat ca religiosii repeta aceleasi tampenii indiferent de context si de intrebare.
Este unul care incepe mereu cu Draga prietene si termina cu Dumnezeu te iubeste.

| Februar30 a răspuns:

Cred ca explicatia e amorul propriu, mai dezvoltat la cei care se considera inteligenti. Din amor propriu, vor sa lase impresia ca au gasit raspunsuri la problemele lor, asadar nu se repeta, vin mereu cu idei noi, evolueaza.
Sigur ca si ei se repeta in sinea lor si bat pasul pe loc. Viata insasi este o rutina, atat la cei inteligenti, cat si la cei neinzestrati.
Daca am fi mai constienti de gandurile pe care le avem pe parcursul zilei, am observa ca sunt mereu cam aceleasi.

Pe langa asta, cred ca este mica diferenta dintre un inteligent si un neinteligent. Se rezuma la cateva informatii inmagazinate in creier, in urma studiilor. Inteligenta nu ofera intelepciune. Un lucru este sa stii un lucru, altceva este sa il intelegi, adica sa il practici, sa faca parte din viata ta.