| sabin89 a întrebat:

Am mai pus întrebarea asta odată, dar poate nu am formulat-o destul de clar si de aceea si răspunsurile au fost pe măsură. Revin si încerc să fiu ceva mai specific. Deci, să presupunem că pe o navă care se deplasează cu viteză (constantă) foarte mare, apropiată de viteza luminii, se află un ceas pe care eu de pe terra am cumva posibilitatea să îl văd sau cel puţin să stiu în orice moment ce timp este indicat pe ecranul lui. Plecăm de la un moment la care ambele ceasuri, atât al meu de pe terra cât si cel de pe navă, sunt fixate pe aceeasi poziţie, să zicem ora 16:00. Când ceasul de pe terra va arăta 17:00, cel de pe navă va arăta tot ora 17:00? Da sau nu. Fără toată teoria cu sistemele de referinţă, cu relativitatea, cu "păi să vezi că depinde de cine si de unde observă" etc. Pot fi date si unele explicaţii, dar mai întâi as vrea acest răspuns simplu: da sau nu.

Răspuns Câştigător
| anonymus4106 a răspuns:

Teoria asta chiar e incalcita. Nici eu nu o inteleg in detaliu. De exemplu: paradoxul gemenilor si de ce spatiul se contracta din ambele perspective. Daca e cineva care poate sa explice astea, ar fi interesant.

60 răspunsuri:
| sabin89 explică:

Hey, n-am stiut că sunt băieţi asa de destepţi pe aici, care nu se mulţumesc doar să memoreze, ci caută chiar să înţeleagă. Mulţumesc de răspunsuri. Exact cum am vrut eu: întâi un răspuns simplu "da sau nu" si apoi câteva explicaţii. La întrebarea pe care o pusesem mai demult, mi se dăduseră niste explicaţii, dar lipsea practic răspunsul concret (da sau nu). Mi se repeta acel "i se pare": Persoanei de pe navă i se pare cumva, celei de pe terra i se pare altcumva, iar unei persoane de pe un alt corp ceresc i se pare si ei nu mai stiu ce. Răspunsurile de atunci sunt convins că au fost bune, dar, repet, o parte din vină a fost a mea, legat de felul cum am formulat întrebarea.
O parte din ce aţi scris voi aici, citisem si eu cândva, chiar si asta cu farfuriile si mingea, dar le-am tratat superficial, nu aveam atunci nici timp suficient să le aprofundez, mă simţeam si puţin depăsit si le-am lăsat în suspensie, la categoria "chestii încâlcite" sau "chestii asupra cărora voi reveni.

| anonim_4396 a răspuns (pentru sabin89):

Dupa modul cum ai formulat intrebarea si mai ales din toate discutiile derivate de aici in postarile tale de mai sus, mi se pare evident ca dincolo de faptul ca acele explicatii din trecut la care faci referire, de altfel destul de clare din punctul meu de vedere (primite de la altii si de la mine) au fost departe de a fi suficiente ca sa te lamureasca cat de cat, aceasta noua tentativa a ta nu a adus mari modificari in categoria 'chestii incalcite' in ceea ce priveste subiectul abordat.

| sabin89 explică (pentru anonim_4396):

Oare când am pus eu întrebarea aia? Cred că sunt câţiva ani. Faptul că se revine asupra unei întrebări o dată la câţiva ani nu cred că deranjează. Întrebări despre lungimea penisului se pun si câte două pe zi si nimeni nu obiectează (nu mă înţelege gresit, nu spun că tu obiectezi acum).
Nu stiu ce părere ai tu în legătură cu "încâlceala". Să înţeleg că la tine totul e clar? Doar cu două postări mai sus, un user (cel cu semnul acela de întrebare), afirmă că "Teoria asta chiar e incalcita. Nici eu nu o inteleg in detaliu", desi stie si el destul de multe, posibil tot atât de multe cât stii si tu.

| anonim_4396 a răspuns (pentru sabin89):

Nu as zice deranjant, ci mai degraba dezamagitor si surprinzator. Chiar admitand ca fiind pertinenta ideea prin care sugerezi, mai mult sau mai putin voalat, ca vina ar apartine oarecum celor care ti-au raspuns atunci superficial si neclar, ar fi imposibil sa ignoram faptul ca intotdeauna exista numeroase surse alternative de informare. La urma urmei la varsta pe care o aveam atunci abia incepeam sa descopar astfel de subiecte si as avea o oarecare scuza daca as fi spus ceva nu tocmai la locul lui, dar sunt mai mult ca sigur ca nu este cazul sa retractez ceva. Oricum, nimeni si nimic nu te-a impiedicat sa faci apel la alte surse, dar tu ai preferat sa procedezi cu totul altfel si astfel a aparut aceasta intrebare a ta, prin care te-ai intors fix acolo de unde ai plecat. Lucru cu atat mai putin de inteles, daca luam in considerare afirmatia ta conform careia este un subiect fascinant. Asta daca nu cumva de fapt in tot acest timp te-ai plimbat cu viteze ametitoare prin spatiu si de fapt pentru tine nu au trecut cativa ani, ci cu mult mai putin, ceea ce ar schimba total datele problemei.

| anonymus4106 a răspuns (pentru sabin89):

Teoria asta chiar e incalcita. Nici eu nu o inteleg in detaliu. De exemplu: paradoxul gemenilor si de ce spatiul se contracta din ambele perspective. Daca e cineva care poate sa explice astea, ar fi interesant.

| RoCkKiD a răspuns:

Poti calcula exact diferenta dar pe scurt nu, ceasul de pe terra va ramane in urma celui de pe nava cu mult.

| sabin89 explică (pentru RoCkKiD):

Ceasul de pe terra va rămâne în urmă? Adică dacă pe terra va fi ora 17:00, ceasul de pe navă va arăta 17 si ceva? Nu 17 fără ceva?

| RoCkKiD a răspuns (pentru sabin89):

Stai ca m-am incurcat, ala de pe nava va incetini si ala de pe terra o va lua inainte. Cu cat nu stiu ca asta trebuie calculat.

Nu poti sa te deplasezi la viteza luminii pentru ca aia nu o poti face decat scotand masa din ecuatie si pentru ca vrei sa supravietuiesti nu se poate.

| sabin89 explică (pentru RoCkKiD):

Cu cât - nu mă interesează să stiu; nici nu am dat o valoare a vitezei, am spus doar "apropiată de viteza luminii". Mă interesa doar ideea. Stii ce pare ciudat - ceasurile sunt identice, compuse din aceleasi rotiţe, arcuri etc. Ele funcţionează pur mecanic, nu au cunostinţă de teoria relativităţii, poate nici nu au auzit de Einstein happy Ele ar trebui să meargă la fel, indiferent că se află în cosmos, pe pământ sau în fundul mării; indiferent dacă te misti cu el sau stai pe loc. Ceasul e un obiect pur mecanic. Dar înclin să admit (pricep) si eu că răspunsul este "nu". Niste explicaţii ar fi totusi bine venite.

| RoCkKiD a răspuns (pentru sabin89):

O sa incerc sa explic.
Imagineaza-ti ca nu masori timpul cu ceasul, imagineaza-ti ca joci ping pong cu peretele si unitatea de masura e cat timp dureaza ca tu sa dai cu mingea in perete si sa se intoarca la tine. Daca pe pamant pur si simplu lovesti minge, ea se duce in perete si vine inapoi, la vitezele pe care le descri dupa ce trimiti minge spre perete atat ea cat si peretele fug oarecum in lateral, la un momendat loveste peretele si apoi se intoarce la tine (tu de deplasezi la fel ca peretele), practic minge merge in-un zig-zag. Din cauza ca distnta parcursa nu e liniara ca pe pamanat mingea are nevoie de mult mai mult timp sa se intoarca asadar unitatea noastra de masura e e mai mare la viteaze aproapiate de cea a luminii decat pe pamant. Prin urmare timpul (raportat la cadrul de referinta de pe pamant) trece mai incet iar "ceasul de pe nava" va avea nevoie de mai mult "timp" ca sa inregistreze aceiasi durata ca cel de pe pamant deci timpul incetineste si ramane in urma fata de cel de pe pamant.

| sabin89 explică (pentru RoCkKiD):

Interesantă imaginea cu mingea, cu traiectoria ei în zig-zag. Merită atenţie.

| RAY a răspuns:

Da parca stiinta =experimente? sau e credinta?

| relian a răspuns:

Da. Ambele vor arata aceiasi ora.Chiar tu ai spus ca este un ceas mecanic ok?
Acum revin la nava ta.Nava ta este tot una mecanica,are si aia rotite si ce o mai avea. Oameni la bord.Tu crezi ca oamenii aia la bord se vor deplasa mai incet sau mai rapid? Dupa cum spui tu asa ar trebuie,sa se deplaseze in reluare laughing desi nava se deplaseaza cu viteza f mare.
Faptul ca nu stiu ce ceasuri raman sau o ia inainte pe pamant asta nu explica,ori nu arata ca lucrurile asa ar sta, adica explicatia aia ar fi ca nu stiu ce gravitatie peste prajit.
Poate ca mai intervin si alte elemente ce nu le stim, ca urmare totu este o teorie.
Daca lucrurile ar sta cum zic unia, adica sa nu arate la fel, ar fi un dezastru laughing nici nu ai mai sti ce ora este, practic nu ai mai putea folosi ceasul ca sa masori ceva.Asta pentru ca la viteze diferite ar arata ore diferite, acum ma deplasez cu viteza luminii si ar arata ora X peste o secunda merg cu jumate si arata ora Y, peste alta secunda merg cu 3/4 din viteza maxima si iese o ciorba de nici religiosii nu mai descopera ce ora ar fi, voiam sa zic sefu lor laughing
Ori poate ca nu pricep eu.

| RAY a răspuns (pentru relian):

Tu esti reptilean sub acoperire stii mai bine despre nave, ai venit de pe alta planeta

| RoCkKiD a răspuns (pentru relian):

Nu pricepi tu.

Ai dreptate cu o singura chestie din ce ai zis, ca ar fi un dezastru. Din acest motiv chiar si satelitii de GSP au indexata aceast ajustare. Diferenta este mica dar la perioade mai mari (gen un an) erorile de masurare de pe pamant comparativ cu cele de pe orbita ar strica precizia pozitionarii.

| anonimg a răspuns:

Da. Pentru ca ambele ceasuri au fost programate sa mearga cu aceeasi viteza.
Ambele ceasuri nu au fost programate sa mearga dupa timpul zi/noapte, (adica dupa soare), luna, stele sau dupa viteza luminii, a navei spatiale sau ale vreunor astri ceresti.

| sabin89 explică (pentru anonimg):

Dacă ai fi pe o navă si n-ai mai avea nicio legătură cu alternanţa zi/noapte care este pe pământ, cum ai sti când este sâmbătă?
Scuze, o mica deviere de la topic.

| anonimg a răspuns (pentru sabin89):

Nu stiu cum sa ma exprim, dar Dumnezeu ne-a creat pentru a trai pe pamant, nu in spatiu. Dar fiindca tehnologia a avansat, ne putem lua ceasuri care arata si ziua din calendar. Asta ca sa stim data si ora cat este pe pamant, ca altfel vom pierde notiunea timpului.
Dar in spatiu nu stiu cum va fi ziua sau noaptea. Nu stiu nici daca va mai fi zi sau noapte, pentru ca ziua incepe de la apus pana la apus. Chiar si daca ar incepe de la miezul noptii, tot nu am sti cand este noapte; pentru ca ceasul arata de exemplu noaptea (daca ne-am lua unul care nu indica orele in simbolurie AM/PM), dar realitatea este cu totul alta.
Acest fenomen se poate intampla si la polul nord unde ziua este de 6 luni iar noaptea de celelalte 6 luni. Nu ma intreba cum se serbeaza sabatul acolo ca nu stiu. happy Dupa cum nu stiu nici cum se poate dormi; 6 luni treaz si 6 luni somn?! laughing Nici ursii nu dorm atata. Cine se duce acolo trebuie sa isi i-a ceas cu el ca sa doarma dupa ceas; altfel cred ca ar muri. De fapt nu stiu cum va putea trai acolo. Ca si spatiul, cred ca este o zona pe care Dumnezeu nu a facut-o ca sa fie locuita.

| Frank51 a răspuns:

Ai invatat in a 12-a... intr-un sistem de referinta inertial, timpul si spatiul sunt percepute diferit si depind de starea de miscare a observatorului. Vedem asta in viata de zi cu zi peste tot.

Cu cat viteza este mai mare, cu atat timpul se va scurge mai incet, deci cand pe terra va fi ora 17, pe naveta va fi ora 17-n, n fiind diferenta de timp in functie de viteza.

Chiar acum cat timp scriam asta mi-a venit asa o chestie in cap. In spatiu nu exista aer, nu exista practic nimic, e un fel de vid. Gandindu-ma la cat de imposibil ar fi scenariul de care vorbim, totusi daca avem o naveta care poate atinge o viteza cel putin o treime din viteza luminii, avand in vedere ca naveta este lansata in spatiu unde nu exista aer, practic fara intemperii, este posibil ca naveta sa nu sufere deteriorari pe parcursul calatoriei. Ramane doar problema ca nu o sa existe suficienta energie necesara pentru atingerea vitezei luminii si nu stiu exact ce s-ar intampla cu variatia de masa...

| sabin89 explică (pentru Frank51):

Da, este adevărat că s-a tratat în a 12-a ce ai zis aici - timpul si spatial sunt percepute diferit, dar aici nu întreb de percepţie, ce anume percep eu ca individ sau ce impresie am, ci ce anume arată cele două ceasuri, cel de aici si cel de acolo. Ceasurile nu sunt subiective, să aibă percepţii sau impresii, ele arată ceva concret.
La chestia cu masa, de ce zici că nu stii? Masa va creste, proportional cu viteza.

| Frank51 a răspuns (pentru sabin89):

Ce am vrut eu sa spun este ca nu doar percepem diferit, ci si experimentam cu adevarat diferit. Asa cum a spus un user mai devreme, la scara noastra nu se pot observa diferente majore pentru ca vorbim de nanosecunde diferenta. De aceea luam in considerare viteza luminii, ceea ce nu imi place mie.

| minrest a răspuns:

Ceasurile vor arata la fel. Ceasurile sunt facute sa functioneze intr-un anumit fel, sunt elvetiene, au rubine, iar toate implicatiile teoriei relativitatii nu influenteaza functionarea mecanismelor ceasurilor.

| minrest a răspuns:

Sa stii ca imi plac enigmele si problemele logice pe care obisnuiai sa le postezi.

| sabin89 explică (pentru minrest):

La ce enigmă te referi? La întrebarea de faţă? De ce enigma?

| minrest a răspuns (pentru sabin89):

Sunt doua posibilitati. Daca tu stii raspunsul, este o enigma, sau mai degraba o problema de rigoare logica, cum obismuiai sa postezi. Iar daca nici tu nu stii ce ar indica ceasurile, este o intrebare. Dar oricum este o problema de logica, caci raspunsul corect exista, chiar daca nu-l stim noi.

| Ineys a răspuns:

Nu, timpul se scurge mai incet cand te misti cu viteza luminii.

| Ineys a răspuns:

Daca trec 20 de minute, cand te misti cu viteza luminii vor trece doar 10 minute, deci cu jumate mai putin!

Timpul trece mai incet cand te misti cu viteza luminii.

| Ineys a răspuns (pentru Ineys):

Exact pe exemplul tau, daca pornesti la ora 16:00, pe Terra va fi 17:00 iar pe "nava" care se misca cu viteza luminii va fi 16:30.
Desigur, cu aproximatie. Tine minte ca asta e doar teorie, n-a incercat nimeni sa-ti spuna exact. laughing

| sabin89 explică (pentru Ineys):

Vezi si tu ultimul comentariu pe care l-am dat lui RoCkKID, poate vii cu vreo explicaţie.

| Thecurious a răspuns (pentru sabin89):

Raspunsul este nu. O formula ar fi Timpul de pe nava=timpul de tera/radical din (1-viteza navei ^2/viteza luminii ^2).
Fiind o fractie subunitara, timul de pe tera va fi mai mare, daca viteza navei se apropie de viteza luminii.
In principiu, timpul se scurge mai repede cu cat esti mai aproape de centrul pamantului.Acelasi principiu se aplica si in cazul planetelor in raport cu steaua in jurul careia orbiteaza.
Scriu totul din memorie. Poate ar fi trebuit sa ma documentez.
Nu ezitati sa dati eronat, daca il considerati inutil.
P.S.
In fizica, conteaza extrem de mult sistemul de referinta. In acest caz, el este este reprezentat de oamenii de pe tera. Nu garantez corectitudinea.

| Thecurious a răspuns (pentru Thecurious):

Timpul masurat de pe nava va fi mai mare, scuze

| Ineys a răspuns (pentru sabin89):

Pai in primul rand, intrebarea pusa de tine nu e asa de simpla pe cat vrei.

Timpul e o idee complexa. Noi nu putem manipula timpul in sine ci doar masuratorile lui. Nu putem sa grabim trecerea timpului sau sa-l incetinim, toate astea se aplica masuratorilor asupra timpului.

Ca sa clarificam asta.

Acum, de ce timpul trece mai greu atunci cand te misti cand stai pe loc.

Nu trebuie sa te misti cu viteza luminii ca sa treaca mai repede. Chiar daca tu stai pe loc si eu trec pe langa tine, ceasul meu va functiona mai incet. Desigur, problema e pusa peste tot cu viteza luminii, deoarece la viteza aia diferentele ar fi semnificative.

Totul e in miscare cand vorbim de timp. Si tu daca stai pe loc esti in miscare prin timp.

Raspunsul la intrebarea ta initiala e "nu" si justificarea e simpl: deoarece cu cat te misti mai repede in spatiu cu atat te misti mai incet in timp.

Acum vine adevarata intrebare, de ce te misti mai incet prin timp atunci cand te misti mai repede prin spatiu?

Mai e ceva legat de asta. Daca eu ma misc la viteza luminii, eu nu percep faptul ca ma misc mai incet prin timp, ci doar cineva care sta pe loc ma poate vedea miscandu-ma mai incet prin timp.

Acum, dupa ce am inteles ca de fapt si cand stam pe loc ne miscam ( prin timp ), ce se intampla cand ne miscam cu viteza luminii?
Pai, ne miscam si prin timp si prin spatiu.

Ai auzit de explicatia acestui fenomen cu cele 2 oglinzi?
Daca nu, ea este in felul urmator:

Avem 2 farfurii sa zicem, puse fata in fata, una deasupra celeilalte. Intre ele se afla mingie de ping-pong care se izbeste cand de o farfurie cand de alta. Cred ca iti imaginezi cum se misca mingia de ping-pong de sus in jos intre cele doua farfurii. Sa zicem ca miscarea asta se petrece la interval de 1 secunda, asta ar fi trecerea secundel pe un ceas.

Daca acest sisteme format din cele 2 farfuri si mingea de ping-poing sta pe loc, totul este ok, foarte usor de inteles, dar ce se intampla sa zicem daca sistemul asta se misca la dreapta cu o viteza X?

Fa un exercitiu de imaginatie si gandeste-te cum cele 2 farfurii se misca spre dreapta.
Acum, daca tu stai pe loc si privesti chestia asta, pentru tine, mingea NU face doar 1 miscare, ci face 2 miscari: Cea de pe o farfurie pe cealalta si cea de la stanga la dreapta.

Deci cu alte cuvinte, mingea are acum de parcurs o distanta mai mare, de aia tu ca observator de la distanta vezi ca timpul trece mai incet, deoarece mingia nu se mai misca la interval de o secunda.

Sper c-ai inteles, sunt tot felul de animatii si desene pe internet cu chestia asta, poate o imagine vizuala te-ar ajuta mai mult sa intelegi. Prin scris nu e chiar asa usor de explicat...

| Ineys a răspuns (pentru Ineys):

Scuza-mi analfabetismul, dar chiar nu inteleg de ce am scris de 2 ori "Mingia" in loc de forma corecta "Mingea". rolling on the floor

| Thecurious a răspuns (pentru Thecurious):

Fractia e supraunitara, scuze

| sabin89 explică (pentru Thecurious):

Fracţia de sub radical (v^2/c^2) este subunitară, iar fracţia per ansamblu e supraunitară. Ai dreptate.

| relian a răspuns (pentru Ineys):

Fa un exercitiu de imaginatie si gandeste-te cum cele 2 farfurii se misca spre dreapta.
Acum, daca tu stai pe loc si privesti chestia asta, pentru tine, mingea NU face doar 1 miscare, ci face 2 miscari: Cea de pe o farfurie pe cealalta si cea de la stanga la dreapta."
zici tu ca asa ar sta situatia sau esti sigur? Daca farfuriile tale se misca mingia aia tot la fel se va misca si ea,adica cum se misca si cand sta pe loc.
Mingea aia face parte de fapt din acel ansalmblu de farfurii,nu vad cum ar putea sa se depaseze cum spui tu.
Daca ar fi asa cum spui tu si electronii dintr'un atom ar luao aiurea laughing lucru care nu se intampla.
Exacat ca si tu cand te misti sau mergi intr'un autobuz in miscare, tu executi doara o singura miscare, faci parte din acel autobuz, nu faci miscari in plus fata de cand autobuzul ar sta pe loc.
Daca ar fi asa, atunci ar trebuie sa simti un efort suplimentar in cazul in care autobuzul sar deplasa spre stanga sau dreapta.
Ori si cand am merge pe suprafata pamantului am intimina dificultati, ceea ce nu se intampla.
Exemplu tau sau comparatia nu prea se potriveste. Mingea intre 2 farfurii face parte din ansamblu ala de 2 farfurii.Te misti prin spatiu si nu ai frecare, deci nu te destabilizeaza nimeni si nimic.
Eu cred ca astea sunt teorii scoase de unia care de altceva nu-s capabili si sa faca si eu ceva maruntei mai scoate cate o poveste din asta nevirificabila, care nu poate fi verificata, desi un ia sustin ca deja este demonstrat, astea sunt povesti.
Vad unu pe aici ca spune si cand cineva sta pe loc si altul alearga ceasul aluia care alearga nu stiu ce face.Pai ia sa faca o proba laughing
Ca sa vezi cu ce iti ocupa oamenii timpul, cu probleme care nu ajuta pe nimeni, dar este mult mai usor sa dai din gura decat sa faci ceva concret.laughing Ce destepti suntem, ne pricepem la toate cand doara dam din gura, dar realitatea este alta, habar nu avem pe ce planetam stam laughing si la multi le arde de povesti.
Cam in genul asta au aparut si religiiile laughing

| Ineys a răspuns (pentru relian):

Nu faci miscari in plus fata de cand autobuzul ar sta pe loc?

Nu ai inteles notiunea de miscare prin timp si miscare prin spatiu.

Ai 2 axe ca la matematica, axa X si axa Y. Hai sa le zicem T si S de la Timp, respectiv Spatiu.

Acum, tu cand stai pe loc te misti doar pe Axa T care sa zicem ca reprezinta axa orizontala, deci daca am face un grafic cum se face la scoala te-ai misca de la stanga la dreapta pe aceasta axa.

DAR, TINE MINTE! Pe axa Spatiului stai pe loc, adica nu te deplasezi pe verticala.

Acum, daca te misti si pe Axa Spatiuliu, imagineaza-ti cum te misti pe diagonala.

Intelegi ce vreau sa zic?

Am vazut acum ceva timp un video dragut pe Youtube care explica fenomenu asta mai pe scurt si cu o idee mai creativa, o sa-l caut si o sa ti-l arat. big grin

| relian a răspuns (pentru Ineys):

Inteleg ce spui tu,faci o miscare numai,a doua o face autobuzu,sau nava, deci in final faci e miscari, dar mingea aia la fel se va misca, asta in ce priveste farfuriile, ce conteaza ca farfuriile se deplaseaza ori nu, mingea isi vede de treaba ei happy0 asa cum si Pamantul se deplaseaza in spatiu,dar noi n-avem nici o treaba,ne miscam in orice directie cu exact aceiasi usurinta.
Deci nu vad mingea aia ce miscari wow ar face. Spui tu asa ca esti in exterior,poate asa ar vedea si un observator care near privi pe noi din afara pamantului,dar odata ce esti inauntru faci parte din sistem,te misti odata cu sistemu,Traiectoria in zigzag ce spui tu mingea aia nu o face in sistem,adica tu daca ai fin acolo in farfurie ai vedea mingea miscanduse normal,nici un zig zag.
Eu asta am spus nu este nici un wow in chestia asta,asa ce spui tu daca am fi undeva sus si am privi ar fi,nu stu sigur, dar tot ce se poate.O sa poti vedea daca cumva ai avea un alt pct de referinta, cred.
Anyway dale la jalea de povesti, spuneti mai bine ce ati facut de craciun, ceva fetite, stiu si eu petreceri una alta laughing asta e viata reala nu povesti

| Ineys a răspuns:

Www.youtube.com/watch?v=v_yONyGnpoA

www.youtube.com/watch?v=yuD34tEpRFw ( Mai pe la sfarsit devine mai interesant )

Geniale videoclipurile. Nici profesorul meu de fizica n-a putut explica cel putin la fel de bine. Desigur, ne-a luat cu multa matematica, dar nu-i vina lui. :))

Cred ca se explica destul de bine fenomenul acolo.

| sabin89 explică (pentru Ineys):

Tare chestia de la urmă: Capul tău este puţin mai bătrân decât picioarele tale. happy

| Ineys a răspuns (pentru sabin89):

Pacat ca in lumea in care traim noi acum, capul multora e prea tanar fata de picioarele lor, daca intelegi ce vreau sa spun. laughing

| sabin89 explică (pentru Ineys):

Te referi la al unora de pe TPU?

| Ineys a răspuns (pentru sabin89):

Si la cel mai vad eu in viata de zi cu zi.

Citesc pe aici niste intrebari si fapte... aproape iti vine sa crezi ca sunt scrise in gluma, dar unele chiar nu sunt. laughing

| Darkmagic a răspuns:

Nu ai nevoie de "experimente" ipotetice la viteze mari pentru a observa relativitatea, ceasurile din prezent care utilizeaza atomi de cesiu sau de strontiu pot masura timpul cu 10, pana la 16 zecimale.
Cu o astfel de precizie, s-a demonstrat deja PRACTIC ca gravitatia influenteaza timpul, (un astfel de ceas asezat pe varful unui munte va "merge"mai repede decat ceasul identic plasat la nivelul marii).
Deasemenea, s-a demonstrat (si s-a si rezolvat problema), in cazul ceasurilor de bord ai satelitilor, ceasuri care trebuiesc updatate frecvent, pentru a pastra linia temporala a celor de la sol, altfel nu se mai "inteleg" sistemele de comunicatie, transmiterea de date satelit-sol-satelit, G.P.S.-urile, etc.
Am mai discutat despre aceste lucruri, dar in acest caz particular, de ce nu consulti chiar internetul printr-un Google in directia: "ceasurile atomice si gravitatia", sau "ceasuri atomice la viteze mari"?
Sunt deja fapte. happy
Nu mai este nevoie sa calculezi cum se comporta un ceas la o fractiune importanta din viteza luminii sau intr-un camp gravitational puternic... daca e mult mai simplu sa vezi asta pe Pamant, mergand cu dezvoltarea ceasurilor spre s.f., din chiar o necesitate. (exemplul pe care l-am dat cu satelitii este real)

| sabin89 explică (pentru Darkmagic):

Uneori simt si eu nevoia să stau singur faţă în faţă cu internetul, să studiez în liniste. Alteori, depinde de dispoziţie, prefer o discuţie, fie în doi, fie în colectiv. În acest din urmă caz, poţi să intervii, să pui întrebări suplimentare, să asculţi păreri etc. Fiecare din cele două cazuri are avantajele lui. La întrebarea pe care am postat-o mai demult (în esenţă aceeasi), mi s-au dat răspunsuri de genul: "Cei aflati pe Pamant ar avea impresia ca timpul trece mai incet pentru cei de pe navă". Nu contest că este adevărată chestia asta cu impresia, dar mă interesa mai mult problema concretă a celor două ceasuri.
Este un subiect fascinant. Mulţumesc de completări.

| Thecurious a răspuns (pentru Darkmagic):

Timpul se scurge mai incet, unde acceleratia gravitationala este mai mare.
" un astfel de ceas asezat pe varful unui munte va "merge"mai repede decat ceasul identic plasat la nivelul marii"
Sunt nelamurit, aveam banuiala ca este viceversa.
Ai putea sa imi explici?

| Darkmagic a răspuns (pentru Thecurious):

Cand doua ceasuri sunt supuse fortelor gravitationale inegale, la diferite altitudini deasupra suprafetei Pamantului, ceasul care se confrunta cu o forta gravitationala mai mica, va merge mai repede. In cazul paradoxului gemenilor factorul esential este acceleratia.

Repet, astfel de probleme se gasesc pe internet, dilatarea si contractarea timpului fiind deja demonstrate.
Ca multi useri se ...incurca in 40+ raspunsuri...aici nu mai este treaba mea.

| Thecurious a răspuns (pentru Darkmagic):

Cunosc paradoxul gemenilor si dau dreptate celor spuse de tine in raspuns. Probabil a parut o neintelegere pentru mine in aceea fraza.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Dacă condițiile de pe nava sunt aceleași de pe Terra va arată aceeași ora. La o ora nu au cum sa fie erori sesizabile, la o perioada mai mare de timp vor apărea erori.

| relian a răspuns (pentru anonim_4396):

"Dacă condițiile de pe nava sunt aceleași de pe Terra va arată aceeași ora" ai spus tu.
Conditiile de pe nava noprmal ca ar fi normale,adica sa poata trai oamenii pe acea nava,deci vor arata exact aceiasi ora.
Indiferent cu ce viteza se va misca nava avand oameni la bord sau nava ramanand intreaga,nu vad cum ceasul ala ar putea arata alta ora.
Dar unia spun ca asa ar fi,doara spun, ca de verificat nu au cum laughing dar e frumos sa ai alta situatie, pare ceva mai interesant cand ai o alta situatie decat cea normala, asa ca la unia le place ceva nou, indiferent ca e realista sau nu laughing

| 6684464 a răspuns:

Si presupunand prin absurd ca nu actioneaza nici o forta asupra ceasului de pe nava? Da, ar arata la fel.

| mihaicelsfant a răspuns:

Depinde distana parcusawinking sa zicem ca mergi pe o distana de 2.000-3.000km ar fi 2-3 ore inainte sau inapoi. dar daca mergi cu 1.000.000.000 mai dat peste caplaughing deci raspunsu este nu

| christine99 a răspuns:

Din punct de vedere temporal e irelevant. Ceasul fiind mecanic normal ca va arata aceeasi ora ca asa l-ai setat. Dar odata in spatiu ora aratata pe ceas e gresita, cum ora din Romania ar fi gresita in America, daca te-ai duce cu ceasul setat de aici, ca exemplu.

| Adi88 a răspuns:

Da

| anonymus4106 a răspuns:

Raspuns: nu. Motiv: teoria relativității restrânse. Dacă vrei să ințelegi de ce, atunci trebuie să parcurgi "toata teoria cu sistemele de referință, cu relativitatea". Problema apare atunci cand spui că viteza luminii în vid este aceeași peste tot. Prin "peste tot" se intelege: măsurată din orice sistem de referință neinerțial, adica fie că o măsori de pe trotuar, fie ca o măsori din mașină.

| sabin89 explică (pentru anonymus4106):

Ai spus că "problema apare atunci când spui că viteza luminii în vid este aceeasi peste tot". Bun, si care e această problemă care apare atunci când spui că... Să presupunem că eu nu spun chestia asta, atunci nu mai apare nicio problemă? Depinde de ce spune fiecare? happy

| Ineys a răspuns (pentru anonymus4106):

Ce problema? Ce legatura are faptul ca viteza luminii in vid este aceeasi peste tot cu intrebarea lui.

Fa-ma si pe mine sa inteleg, ca nu vad legatura.

| anonymus4106 a răspuns (pentru sabin89):

M-am exprimat așa crezând că nu vrei să intru in detalii. Nu "se spune", ci s-au făcut experimente care au confirmat că lumina are viteza finită oricum ai masura-o.

Prima data s-a stabilit că viteza luminii masurată din același sistem de referință inerțial în care se află și aceasta, este finită: https://ro.wikipedia.org/wiki/Viteza_luminii

Apoi, oamenii au observat fenomenul de interferență a luminii: https://ro.wikipedia.org/wiki/Interferen%C8%9B%C4%83. Acest fenomen se poate vedea în experimentul cu dublă fantă: https://www.youtube.com/watch?v=nuaHY5lj2AA, iar asta arată că lumina se comportă la fel ca o undă, cum este sunetul. Despre sunet se știa că are nevoie de aer sau de alt material prin care să se propage, așa ca oamenii și-au pus întrebarea: lumina prin ce mediu se propagă? Nu poate fi tot aerul deoarece știm că ea se propagă prin vid (contrar in cazul sunetului).

În acest moment aveam doua variante: fie lumina se propagă printr-o materie prezentă oriunde (chiar și în vid), numită eter, fie lumina nu are nevoie de un mediu prin care să se propage.

În cazul eterului aveam alte doua variante. În prima variantă, eterul interacționa cu particulele din jur și era "antrenat" de acestea. Adică dacă se afla eter într-un obiect în mișcare, atunci și eterul se mișca. La fel cum o barcă pusă pe apă se mișcă atunci când se mișcă și apa, deoarece există o interacțiune între barcă și apă.

Asta ar fi însemnat ca printr-o apă care este în mișcare, viteza luminii ar fi mai mare, deoarece și eterul, suportul pe care se propagă lumina, ar fi fost mișcat cu tot cu apă. Această ipoteză a fost invalidată. Unul din experimentele de care știu este acesta:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Experimentul_Fizeau
https://www.setthings.com/......ul-fizeau/

A doua variantă a eterului era ca acesta este fix și nu interacționează cu particulele pe care le vedem noi. Prin urmare, eterul n-ar trebui să fie afectat de mișcarea Pământului în spațiu. Dar dacă eterul era fix, ar fi însemnat că de pe Pămănt am fi avut impresia că eterul se mișcă invers sensului de mișcare al Pământului (la fel cum vezi copacii că se duc în spate când ești într-un tren care se deplasează în față). Oamenii au numit aceasta mișcare "vânt de eter" (la fel cum simți vântul în față când ești în tren). Ei bine, și această ipoteză a fost invalidată. Unul din experimentele cele mai importante a fost acesta: https://ro.wikipedia.org/wiki/Experimentul_Michelson-Morley

Astfel, nu ne rămânea decât o variantă: lumina nu avea nevoie de un mediu prin care să se propage. Apoi, a apărut următoarea problema: care este viteza luminii într-un tren care se mișcă?

În mod normal, dacă un tren se deplasează FAȚĂ DE PĂMÂNT cu 30 km/h, iar tu, fiind în tren, te deplasezi FAȚĂ DE TREN cu 5 km/h în față, atunci tu te deplasezi FAȚĂ DE PAMÂNT cu 5 + 30 = 35 km/h. Cele scrise cu litere mari se numesc sisteme de referință inerțiale în practică.

Dacă aplicăm același model pentru lumină, atunci, dacă ai o lanternă în tren, lumina se va propaga față de tren cu o viteza care poate fi măsurată: c = 3 * 10^8 m/s. Dar față de Pământ ar trebui să se deplaseze cu c + 30km/h. Ei bine, și asta a fost invalidată prin experimentele de mai înainte, care au luat în calcul toate posibilitățile de existență a luminii(cu eter sau fără).

Astfel, s-a ajuns la concluzia că viteza luminii este c, fie că e masurată din tren, fie ca e masurată de pe Pământ, ceea ce era foarte ciudat. Eu nu am auzit decât de teoria relativității să aducă o soluție acestei probleme.

| anonymus4106 a răspuns (pentru Ineys):

Dacă viteza luminii în vid este aceeași indiferent de sistemul de referință inerțial, înseamnă ca mecanica clasica este fie incompletă, fie greșită. Transformările Galilei sunt cele care ne ajutau la trecerea de la un sistem de referință la altul, adică de la tren la Pământ(vezi comentariul anterior). Cum aceste transformari nu erau valide în cazul luminii, au apărut transformarile Lorentz (existau deja).

Diferența majoră dintre cele două tansformări este că în cazul lui Galilei, timpul era același oriunde(în orice sistem de referință), dar în cazul lui Lorentz, există o relație între timp, și viteza relativă dintre cele doua sisteme de referință. În cazul vitezelor mici, diferența de variație de timp este atât de mică încat se pot considera transformările Galilei, dar la viteze mari, apar cele două fenomene numite: dilatarea timpului și contracția spațiului.

| Ineys a răspuns (pentru anonymus4106):

Multumesc, acum am inteles.

| Banned993218 a răspuns:

Nu