Care este, după părerea voastră, ultima substanţă care compune universul? Credeţi că tot ce există poate fi redus la o singură realitate? La două sau mai multe? Sunt câteva răspunsuri faimoase care s-au dat la această întrebare, despre care ştiu eu. Unul ar fi cel cunoscut în mod obişnuit ca "dualism" (minte-corp), filosofie susţinută cu multă vigoare de către filiosoful Descartes; apoi este bine-cunoscuta filisofie materialistă, conform căreia totul este materie sau depinde de materie pentru a exista (chiar şi mintea este materie); şi, în sfârşit, filosofia conform căreia realitatea constă din idei, despre care am scris într-o postare anterioară, filosofie susţinută de George Berkeley - 1685-1753 - ( despre care Lenin a spus că este cea mai grea de combătut dintre filosofiile idealiste).
Ordonare:
După relevanţă
Ultima substanta din care este compus Universul este Eter-ul.
Realitatea este perceperea individului /indivizilor.
RăspundeLa ce te referi mai exact când spui Eter?
Răspunde Eter = Substanță ipotetică (a cărei existență nu este admisă de fizica modernă) având proprietăți fizice contradictorii, care ar umple întregul spațiu și ale cărei oscilații ar constitui undele electromagnetice. (DEX)
Şi tu dai credit unei substanţe ipotetice?
Inca n-am umblat in spatiul intergalactic, nu stiu cum arata.
La fel, nici altii n-au fost acolo, deci toate"afirmatiile" sunt teorii ipotetice. 
Din piese Lego poti crea o casa sau un dinozaur, dar desi o casa nu are nimic in comun cu un dinozaur ambele vor fi compuse din aceleasi elemente fundamentale.
Suntem formati din celule, celulele din atomi, atomii din nucleu si electroni. Iar electronul pare sa nu mai fie format din nimic, la fel ca piesa Lego din exemplul de mai sus.
Tot sapand dupa caramida primara se ajunge in final la un set de particule elementare, printre care si electronul.
Posibil ca toate aceste particule fundamentale sa fie de fapt manifestari ale unei singure entitati, cine stie.
Insa tot ceea ce exista, mai presus de toate, este o lege sau un set de legi care guverneaza realitate. Un fel de axiome ale realitatii.
Similar cu portiunea de cod care a postulat ca mancarea consumata de Pac-Man se compune din mici patratele, iar nu din orice alta figura geometrica posibila.
"Ultima substanta" in ce sens? Raritate? Densitate? Compozitie?
Eu, contrar tie, spun ca nu exista o "ultima" substanta care sa compuna Universul. Plus ca, nici nu ne-ar fi de folos informatia asta in afara oricarei clasari.
Existenta redusa la o singura realitate?! Ai o realitate in 4 dimensiuni in care iti duci veacul, nimic dincolo nu iti este palpabil: lungime, latime, inaltime si timp.
Hai sa gandim dincolo de filosofii si sa ne bazam mai mult pe palpabilul momentului, caci pana la urma percem realitatea momentului, nu filosofiile altora; de asta realitatea este perceptia individului in concordanta cu stimulii externi/interni
Nu cred că e bine să "le dăm cu flit" aşa de uşor unor filosofi care s-au strofocat atâta să vină cu concepte ca răspuns la o întrebare care frământă inteligenţa umană din vremea lui Pitagora şi până în prezent: din ce este compusă realitatea? Descartes, de exemplu, este văzut ca părinte al filosofiei moderne. Nu este el demn de tot respectul? Apoi, printre filosofii care au ajuns la concluzia că totul se reduce la materie sunt oameni de prestigiu, care au studiat mult şi ale căror scrieri merită atenţia noastră. Şi, în sfârşit, nici Berkeley nu a fost un neica nimeni. Nu ştiu dacă între cei prezenţi aici pe site sunt unii care s-ar putea măsura cu el în ceea ce priveşte profunzimea gândirii şi capacitatea de a pătrunde în esenţa lucrurilor.
Recunosc că şi tu eşti un om inteligent, dar nici ei nu au fost chiar proşti.
Mie cea mai promițătoare teorie mi se pare teoria corzilor, „string theory". Conform acestei teorii tot ce există în univers este format dintr-un set de corzi care vibrează cu frecvențe diferite și care au forme puțin diferite. Așa cum corzile unei chitare îți insuflă sentimente diferite în funcție de cântec așa e și cu universul. O coardă care vibrează la o anumită frecvență ia forma unui foton, una formă de electron etc. Din cercetările mele se pare că acest lucru a fost cunoscut, într-o formă sau alta, încă din antichitate. De exemplu, în filosofia non-dualistă, cu precădere hindusă, se crede că tot ce există în univers este vibrație și că realitatea este reprezentată de multele moduri în care conștiința primordială poate vibra. Omul este așa-dar doar o apariție pe această membrană a conștiinței. Dacă luăm un gând de exemplu, observăm că pare să apară de nicăieri și să dispară tot-așa. Oamenii au încercat de foarte mult timp să definească ce înseamnă conștiința însă nu au ajuns la nici un consens și nici nu au putut dovedi din punct de vedere științific că conștiința există. Singurul lucru de care nu ne putem îndoi este faptul că existăm și gândim, deci suntem conștienți. Ce ne face să fim conștienți nu se cunoaște însă. Chiar și omul vibrează la anumite frecvențe, iar ziua când vom descoperi frecvența conștiinței cred că va fi una cel puțin interesantă.
Numai noi avem conştiinşă? Dacă da, cum de nu au şi animalele? De ce nu vibrează corzile şi pentru ele, să le dea conştiinţă?
Din câte am înțeles eu din filosofia estică, nu noi avem conștiința ci aceasta ne are pe noi. Suntem doar niște apariții, niște valuri pe oceanul conștiinței, ca și animalele, plantele și tot ce există. De aceea se spune că orice lucru face parte din întreg, acest întreg fiind conștiința universală. Animalele, chiar dacă la un nivel mult mai elementar decât omul, sunt conștiente că există, acest lucru se vede din faptul că au instinct de conservare, adică doresc cu orice preț să-și protejeze viața. Omul este singura ființă cunoscută care poate să pună în cuvinte toate aceste lucru însă nu înseamnă că e singura ființă care le simte. Ce este sunetul? Sunetul este o vibrație care are o anumită frecvență și o anumită formă. Prin amestecarea acestor forme și frecvențe s-a creat limbajul. Se spune că și delfinii ar avea un limbaj propriu, însă aceștia folosesc sunete cu o frecvență mult mai înaltă decât poate percepe urechea umană. Știm atât de puține despre aceștia încât e posibil ca ei să ne întrebe de ce suntem surzi și nu-i auzim când ei ne aud foarte bine... Limba chineză de exemplu, se bazează foarte mult pe lungimea, accentuarea și forma unui sunet. Chinezii au 4 feluri de a rosti litera a, toate aceste sunete diferite par că ar fi la fel pentru un om care nu cunoaște limba chineză. Pentru un vorbitor nativ însă este ca și cum ai deosebi apa de ulei, e clar ca lumina zilei care e diferența.
Chiar și lumina e vibrație. Aceasta vibrează la o frecvență foarte foarte ridicată și de aceea se mișcă la o viteză imensă. Lumina reprezintă însă o mică parte din spectrul undelor electro-magnetice, mai sunt și ultra-violetele, radiațiile gama, infra-roșu, tipuri de energie asemănătoare dar care nu pot fi percepute cu ochiul liber. Avem aparatură pentru a capta multe dintre aceste energii care ne înconjoară, și care par să fie toate doar vibrații cu proprietăți diferite însă cred că mai avem mult mai multe de descoperit.
"realitatea este reprezentată de multele moduri în care conștiința primordială poate vibra"
Aici cred că este un punct slab. Ce conştiinţă primordială? De unde au scos-o şi pe asta? Şi dacă temelia e slabă, întreaga construcţie se clatină. Dacă spui că la început a fost o conştiinţă primordială, ăsta e pur şi simplu un crez. Oricine poate avansa crezuri. Unul poate să spună că la început a fost focul; sau apa; sau numerele lui Pitagora; ...sau orice. Nu cred că aşa trebuie începută o discuţie despre existenţă sau despre realitate.
Aici ai dreptate. Adevărul este că nu știm ce a fost la început, putem doar să presupunem. Acest lucru este valabil și când ne referim la primul strat al realității, putem doar să presupunem și să căutăm dovezi pentru aceste presupuneri pentru că nu-l putem experimenta cu propriile simțuri. Simțurile noastre ne arată doar o infimă parte a acestei realități, aparatura ne ajută să dezvăluim încă câteva din aceste mistere însă cred că suntem extrem de departe de a descoperi ce stă la baza tuturor lucruri. Poate există această conștiință, poate nu, însă ceea ce leagă toate lucrurile pare să fie vibrația, se observă cel mai bine prin analizarea energiilor care ne înconjoară ca sunetul și lumina însă se poate aplica la fel de bine și materiei, să nu uităm că, conform lui Einstein, materia e doar energie foarte densă și care capătă o formă clară. Era și o ecuație care dovedea acest lucru însă îmi scapă acum.
Energia este masa înmulțită cu viteza luminii la patrat ( E = mc2).
Vezi, fiecare a scris un mic eseu, a explicat ce părere are şi pe ce îşi bazează această părere. Mi se pare corect aşa. Gândeşte-te cum ar fi fost să primesc la întrebarea asta numai răspunsuri formate dintr-un cuvânt. Unul să fi zis focul, altul aerul, altul apa, altul numărul şi tot aşa. Nu ar fi fost o discuţie constructivă, din care să se poată înţelege ceva.
1 La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu.
2 El era la început cu Dumnezeu.
3 Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.
4 În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.
5 Lumina luminează în întunerec, şi întunerecul n-a biruit-o.
Așa stă scris în Scripturi încă din vechime.
În vremuri mai contemporane, poetul Nichita Stănescu încearcă să deslușească taina cuvintelor și ne lasă moștenire niște citate memorabile, citez doar câteva:
Cuvintele sunt umbra de aur în conştiinţă a materiei.
Prima literă a oricărui cuvânt se află în trecut, ultima literă - de asemenea; numai trupul cuvântului e în prezent.
Fii atent cum vorbeşti, cuvintele atrag faptele.
Am cunoscut pe cineva care vedea materia, cineva m-a cunoscut pe mine care vedeam cuvintele.
http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?s=Nichita+St%E3nescu%40cuvinte
http://www.jocsecund.info/......necuvinte/
Acum poate unii se gândesc la cuvinte în sensul a ce scriem și ce vorbim, dar asta e doar o carapace a chintesenței, un cuvânt poate fi reprezentat într-o infinitate de limbi, scrieri, vorbe, simboluri, semne sau gesturi, dar esența este doar una.
Când ne uităm în jur, toate obiectele pe care le folosim au fost cuvinte nerostite (gânduri, idei) ale cuiva ce au fost materializate prin muncă.
La nivel microscopic, poate materia e formată din atomi, particule subatomice sau corzi/ vibrații ale eterului (asta dacă nu se mai descoperă alte elemente primare) dar dacă nu ar fi informația cu toate fluctuațiile pe care le implică, tot Universul ar fi uniform și monoton ca o coală albă de hârtie.
Altfel spus, dacă cuvintele sunt elementele de bază ale realității, atunci eterul este cerneala cu care sunt scrise și fiecare vibrație a corzilor este un cuvânt unic.
Ăsta da eseu 
M-aş fi mirat ca tocmai Nilson să nu poată lega câteva cuvinte. Nu prea l-am citit pe Nichita, recunosc. Dar din puţinul pe care l-am citit am remarcat şi eu profunzimea ideilor lui.
Ce să zic, ar fi multe de comentat la răspunsul ăsta al tău; poate n-am termina până dimineaţă şi am intra şi în discuţii care ţin de alte categorii. Aş vrea să comentez numai la ultimul aliniat:
"...atunci eterul este cerneala cu care sunt scrise și fiecare vibrație a corzilor este un cuvânt unic.". Te întreb numai: Crezi în existenţa eterului? Crezi teoria corzilor?
Că o fi corzi sau eter, nu prea îmi pasă, atât timp când vreo teorie nu se pune în contradicție flagrantă cu Dumnezeu, nu mă deranjează.
Până în urmă cu un secol și ceva se credea că atomii sunt ultima componentă fundamentală a materiei.
Cine știe pe viitor ce se mai descoperă, materia s-ar putea chiar diviza în elemente fundamentale la infinit, am folosit un exemplu ca să redau o imagine reprezentativă.
Știam că primul meu răspuns este foarte intrigant și nebunesc, am așteptat să văd vreo reacție înainte să scriu "eseul".
Și fără să par lipsit de modestie, de obicei nu fac asta, pot zice că am câștigat această provocare filosofică, orice răspuns ar da cineva (corzi, eter, nimic, foc, aer), acestea sunt tot... cuvinte. 
O noţiune care apare singură într-o afirmaţie s-ar putea să nu aibă sens. De exemplu, ce ar înţelege cineva dacă eu afirm că "am o colecţie"? Nimic. Dar dacă spun că am "o colecţie de timbre", atunci da, se înţelege; are sens. Când îi spui cuiva că "la început a fost cuvântul", îl laşi aşteptând o completare; care cuvânt? Numai dicţionarul nostru are câteva mii de cuvinte. Înţelegi ce vreau să spun. O afirmaţie trebuie să aibă sens. Cuvântul...care? Şi apoi, ar mai fi ceva. Un cuvânt, oricare ar fi el, nu poate exista independent, el doar este rostit de cineva. Deci nu poate exista un cuvânt fară cineva care să-l rostească. Şi dacă a fost cineva care să-l rostească, înseamnă că acel cineva a fost la început, nu cuvântul. Trebuie judecate lucrurile. Nu trebuie să ne grăbim să luăm de bună o afirmaţie fără să o analizăm
La inceput a fost "litera". Caci fara litera nu putea exista "cuvantul".
"materia s-ar putea chiar diviza în elemente fundamentale la infinit"
Exista un set de particule fundamentale indivizibile.
Sa luam ca exemplu atomul. Este format din nucleu atomic si electroni. Nucleul atomic este format din protoni si neutroni. Protonii si Neutronii sunt formati cu Quarkuri.
Quarkul si Electronul sunt particule elementare, ceea ce inseamna ca nu sunt compuse din alte particule.
Fun fact: cuvintele elementare sunt dintr-o singură literă.
Referitor la particule:
https://youtu.be/TBoVXZnAuIk
Da poate fi redus la o singura realitate, unii o numesc Dumnezeu alții în alte feluri, dar ca sa ști de ea trebuie sa o experiementezi.
As tinde să cred că există doar realitate obiectivă, realitatea subiectivă este formata doar de imaginația ta, opunând rezistenta pentru a se identifica ca individ și nu ca un tot unitar, in realitatea obiectivă unde adevărul e absolut, nu exista vreo diferență dintre tine, mine, vreun filozof care a existat acum mult timp(că el tot tu ești)sau un copac.
La fel cum te dai pe un roller coaster, poti să ți imaginezi, poți să auzi de la alții dar până nu ești acolo, nu ai sa simți cum e realitatea aceea.
Nu exista marginile universului, totul are o infinitate de posibilități și e format din aceleași chestii de la cele mai mici particule până la cele mai mari.
"Da poate fi redus la o singura realitate,"
Sună ca o certitudine. Pentru că nu spui probabil, sau poate sau cred că, ci "Da, poate fi...". Poţi să explici cum de eşti aşa sigur că poate fi redusă la una singură? De ce nu la două sau mai multe? Pe de altă parte, siguranţa asta pare a fi contrazisă de nesiguranţa cu care începi fraza următoare: "Aş tinde să cred că...".
Şi care dintre ele a fost prima: materia sau antimateria?
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
