| chuckmanson a întrebat:

Ce părere aveți despre miliardari? Eu personal am ajuns la concluzia că nu ar trebui să existe. Și nu cred că există un singur argument logic sau etic care să justifice faptul că un singur procent din populație deține mai mult de jumătate din averea planetei. Argumentul pe care îl aud cel mai des este că ei au "muncit" pentru averea lor, care e amuzant și dincolo de absurd. Ignorând faptul că e cam imposibil în ziua de azi să devii miliardar prin mijloace etice, oamenii ăștia nu au muncit pentru banii lor, angajații lor au făcut-o. Să îl luăm ca exemplu pe Bill Gates. Ne-a făcut el computerele? NU! A făcut el designul componentelor hardware? Nu, inginerii lui au făcut-o! A programat componenta software a computerelor? Nu, programatorii lui au făcut-o! S-a dus în mine pentru mineralele necesare pentru fabricarea computerelor? Nu, muncitorii au făcut-o, mulți din lumea a treia în condiții atroce și un număr inacceptabil de mare copii. A distribuit computerele? Din nou nu. Deci ce a făcut pentru a merita banii respectivi?
Dacă ai avea un job care să te plătească 5000 de dolari pe zi și ai acest job din momentul în care Columb a ajuns în America până în secunda aceasta tot nu ai fi miliardar și tot nu ai avea banii pe care Bezos îi face într-o săptămână. Dacă nu mă credeți scoate-ți un calculator. Nu există om care să muncească suficient cât să merite un miliard de dolari.
Mulți oameni nu realizează cât de mari sunt numerele de gen un milion, un miliard etc. Ca un exercițiu de imaginație, ce ați face dacă ați avea un milion de dolari(sau lei, euro, you get the idea)? Probabil v-ați lua o vilă cu piscină, câteva mașini drăguțe, ați călători într-un paradis tropical, v-ați lua tot ce v-ați dori etc. Pentru marea majoritate a oamenilor, o astfel de sumă ne-ar schimba viața. Charles Schwab ar putea să arunce la gunoi 1 milion de dolari pe zi pentru cel puțin 25 de ani și tot nu ar ajunge falid. Și e de abia pe locul 210 în categoria celor mai bogate persoane din lume. Dacă mergem la Mark Zuckerberg sau Warren Buffet sau alți în categoria asta, mulți ar putea face același pentru 3 sau 4 secole.
Nici măcar nu există diferența în standardele de viață ale unui om cu un miliard de dolari și ale unuia cu o sută de miliarde sau unul cu bani infiniți. Din punctul acela nu mai devine nimic altceva decât narcisism și megalomanie.
Am putea rezolva o mulțime din problemele lumii cu averea deținută de miliardari.
Singurul motiv pentru care cineva ar putea să le ia apărarea la care eu mă pot gândi, este că mulți oameni nu vor să creadă că bogații sunt oameni răi, pentru că vor și ei să fie bogați.
Ce părere aveți?

Răspuns Câştigător
| Lukasssz a răspuns:

Miliardarii asta au calcat pe cadavre pentru bani, i-au muncit pe angajati pentry niste salarii mici, ca pe niste sclavi, normal ca nu ar merita banii aia.

| Lukasssz a răspuns (pentru Lukasssz):

Pentru*

| suntserios a răspuns (pentru Lukasssz):

Amazonul are 1.3 milioane de anagajati.
Repet. 1.3 milioane
1.300.000

Atator oameniba dat Bezos de mancare. 1.3 milioane de oameni au ce pune pe masa azi datorita imperiului lui Bezos.

Era mai bine daca oamenii astia nu aveau un loc de munca si Bezos era un sarac? Nu era mai bine, da macar nu erau unii frustrați ca omul are bani

| chuckmanson explică (pentru suntserios):

Sclavii din SUA erau așa norocoși nu? Aveau cine să-i hrănească, au fost aduși din junglă, au avut casa lor. Nu înțeleg de ce se plângeau sau voiau libertate. Nu știau să aprecieze generozitatea rasei albe.

| Lukasssz a răspuns (pentru suntserios):

Au ce pune pe masa pe dracu, cu minimu` pe economie muncind 8 ore? Nu este cumva sclavie?

| suntserios a răspuns (pentru Lukasssz):

Stiu vreo 3 romani care au fugi de bunavoie in UK si sunt curieri la amazon pe 4000 lire. S au dus de buna voie da da...

Cel mai mila imi e de aia care lucrează pe partea de programare la Amazon. Saracii...

| Lukasssz a răspuns (pentru suntserios):

Pai da... romani /africani/ bulgari, etc lucreaza ca si curieri, crezi ca englezi se angajau sa fie sclavi?

| suntserios a răspuns (pentru Lukasssz):

Aha, deci era mai ok ca 1.3 milioane de anagajati de la amazon sa nu aibă un loc se munca.
Nici aia 400. 000 de la Apple.
Nici aia 2 milioane din franciza McDonald's
Poate nici angajații celor 32.000 locatii Starbukcs.


E ok daca nu erau corporațiile. Toti astia lucrau la nenea Petrica, brutarul de la colt.

| Lukasssz a răspuns (pentru suntserios):

Pai da, e cam acelasi lucru si la nenea Petrica, brutarul de la colt primesc acelasi salariu minim.

| suntserios a răspuns (pentru Lukasssz):

Deci tu trăiești cu impresia ca toti cei 1. 3 milioane de anagajati de la amazon traiesc pe minimul pe economie nu? Loool

| Lukasssz a răspuns (pentru suntserios):

Nu dar majoritatea cam 70%

| suntserios a răspuns (pentru Lukasssz):

Si tu ii vrei someri pe aia?
Stii ca in alte tari minimul pe economie ofera un trai decent nu?

| Lukasssz a răspuns (pentru suntserios):

Nu,dar ce imi e ca lucreaza la Amazon pe minimul pe economie ce imi e ca lucreaza la nenea Petrica la brutarie pe minimul pe economie.
"Stii ca in alte tari minimul pe economie ofera un trai decent nu?"care sunt alea nicaieri nu poti trai decent cu minimul pe economie

| suntserios a răspuns (pentru Lukasssz):

Pai la nea Petrica nu vor avea toti actele in regula, ca nea Petrica nu vrea sa plateasca taxe.
Nea Petrica angajeaza 2 nu 1.3 milioane.
Nea Petrica nu angreneaza alte 100 companii unde lucreaza alte milioane de oameni.

Pricepi.

Si uite ca romanii de lucreaza la amazon pe minimul pe economie duc un trai mai decent in Germania sau Uk decât daca lucrau pe minimul pe economie la nea Petrica la Botoșani

| Lukasssz a răspuns (pentru suntserios):

Ai dat exemplu Germania da, minimul pe economie e 1.500 euro dintre care chiria e jumatate din salariu, poti sa numesti chestia asta "trai decent"?

| suntserios a răspuns (pentru Lukasssz):

Absolut.
O familie în care doi castiga minimul pe economie au un venit de 3000 euro. Din care 700 chiria daca e una decenta.

In Romania. Doua persoane care castiga minimul pe economie adica 2600 lei raman cu 1300 lei daca stai intr-o chirie decenta.

Deci i-a zis. 1300 lei vs 2300euro. Oare cine trăiește mai decent?

| Lukasssz a răspuns (pentru suntserios):

Si in Anglia treaba sta la fel ca in Germania

| Lukasssz a răspuns (pentru suntserios):

Acolo lucrurile sunt si mai scumpe ca la noi, nici unii nu traiesc decent, as putea spune ca si cei cu 1300 de lei si cei cu 2300 de euro sunt la limita supravietuirii.

| suntserios a răspuns (pentru Lukasssz):

Deja batii campii.
Milioane de oameni din toata lumea traisc de pe urma corporațiilor. Si unii traiesc chiar bine. Iar altii decent. Asta e idee. Ce sa mai o lungim, ca ajungem la aberații de genul 1300 lei =2300euro

| Lukasssz a răspuns (pentru suntserios):

Cum bat campii? de exemplu o doza de cola in Romania costa 2 lei si in Germania e si 8 euro sau mai mult... deci nu ai dreptate cu "traiul decent"

| NietzscheFrumosSiDesteptSunt a răspuns (pentru Lukasssz):

Lucrurile in Germania costa aproape la fel ca in Romania. Si sunt si mai de calitate lucrurile cumparate acolo.

| Lukasssz a răspuns (pentru NietzscheFrumosSiDesteptSunt):

Ai rude/traiesti in Germania?

| NietzscheFrumosSiDesteptSunt a răspuns (pentru Lukasssz):

Poate ai putea sa iti scoti cap din fund si sa te duci de-a dreptul in Germani sa vezi ca nu e 8 euro in magazin, ci fix acelasi pret pe care il gasesti si in Romania (1.5 - 2 euro)

| NietzscheFrumosSiDesteptSunt a răspuns (pentru Lukasssz):

Am fost acolo.

| NietzscheFrumosSiDesteptSunt a răspuns (pentru Lukasssz):

Fun fact: lucrurile USPA, pe csre multi le poarta ca sa arate ca au bani, in Germania sunt chiar mult mai ieftine. Daca un pulover aici ajunge si la 1000 de lei, acolo e aproximativ 50 de euro.

| Cretinul112 a răspuns (pentru suntserios):

Hai ca ești genial. Dacă nu era Bezos, aia ar fi lucrat altundeva.

84 răspunsuri:
| Inferno a răspuns:

Nici programatorii nu si-au facut singuri calculatoarele.
Nici minerii nu si-au facut singuri tarnacoapele.

Daca a te baza pe serviciile si produsele altora inseamna ca "nu tu muncesti pentru banii tai" atunci nimeni nu munceste pentru banii lui.
Poate doar bastinasii din jungla amazoniana, daca ar avea valuta. Dar pana si aia au un sistem economic primitiv.


Nu cel care este bogat decide daca merita sau nu sa fie bogat.
Eu daca dorm toata ziua si din senin zeci de oameni incep sa imi doneze mii de euro, ce pot sa fac? Normal ca accept. As fi tampit sa ii refuz.
Dar la finalul zilei nu este vina mea ca am mai multi bani decat as "merita".

Daca vand un dop de cola cu 30000 de euro, cum poti sa imi reprosezi mie ceva? Ii reprosezi prostului care l-a cumparat.

"Sistemul" a decis ca Jeff Bezos merita suma pe care o are. Chiar daca valoarea lui este supraestimata, tot nu vad ce vina are Bezos in toata povestea.

Daca puteai sa ai averea lui ai fi spus "nu"?



https://www.youtube.com/watch?v=ZGUHVZNWUKw&ab_channel=joeybtoonz

| RoCkKiD a răspuns:

Asta se intampla cand nu stii economie dar ai pareri, te pui sa inventezi argumente.
Daca in tari ca Romania sau rusia miliardarii au ajuns acolo din cauza pilelor si relatiilor in SUA au ajuns prin inventivitatea lor.
Bezos a inceput cu un site pe care vindea carti, Gates a facut un sistem de operare, Zukerber a facut o platofrma de agatat tipe.

Ce nu pricepi tu e ca nu trebui sa faci fiecare particica dintr-un produs atata timp cat tu ai acea chestei care face tot ansmblul sa functioneze.

Daca am merge pe ideea ta, nu ar mai inventa nimeni nimic, ca nu are sens sa dezvolti ceva ca sa vina dorel care acum a terminat liceul sa iti dea sfaturi de economie.

Ar trebui impozitati mai mult? Absolut, doar ca pentru asta exista democratia, nu sunt pentru ca oamenii nu prea vor cresteri de taxe. Ce nu mai pricepi tu e ca multi miliardari isi folosesc banii aia cu care nu au ce face pentru lucrui caritabile. Gates si Soros au investit miliarde in proiecte filantropice.

| T0T a răspuns (pentru RoCkKiD):

Gates nu a făcut el singur acel sistem de operare și în plus a fost un celebru proces în care a fost acuzat că a furat numeroase părți ale interfeței grafice de la cei de la Apple. A fost acuzat și de Paul Allen, cel cu care a făcut compania că a profitat atunci când era bolnav și a încercat din greu să îl dea afară din afaceri. În afaceri dacă ești doar corect și nu șmecher nu ai șanse. Nu îi iau la puricat pe fiecare. Fiecare a avut procesele și problemele lui. E vorba despre orice companie (nu doar România și Rusia). Să nu mai discutăm de procesele noi în care acești iubiți filantropi au fost acuzați că monopolizează și că nu își plătesc taxele. Învingătorii mereu sunt cei „corecți" și „buni". Așa a fost mereu. Iar unii ca tine cred că lumea funcționează în felul ăsta.

| RoCkKiD a răspuns (pentru T0T):

Normal ca nu l-a făcut singur, cine știe câte mii de linii de cod sunt in sistemul ala de operare dar el a venit cu ideea aia.

Ce nu pricepi tu cu procesele alea e ca între companii sunt ca un fel de buna ziua. Toate companiile mari au grămezi de procese pe rol pentru cele mai idioate chestii dintr-un motiv simplu, proprietatea intelectuala. Apple s-a judecat cu Samsung ani de zile pentru ca au zis ca ei au inventat butonul de home pe telefoane când treaba exista pe dispozitive electronice de ani de zile. Au încercat doar sa faca un tribunal sa spună ca e ideea lor.

Acum, e o diferență majora între logica elementara si ce se aplică in tribunale deci nu ma bag la capitolul asta dar din câte știu procesul dintre Apple si Microsoft a fost pentru ca Apple i-a acuzat ca le-au furat elemente din GUI, adică interfață. După ce treci peste numele pompos, o sa înțelegi ca problema de fapt a fost "de ce ați făcut si voi ferestre pătrate? Noi le-am făcut prima data".

| T0T a răspuns (pentru RoCkKiD):

Deci tu ții să afirmi cu certitudine că Gates și alții ca el sunt niște îngerași pentru că tribunalele pot cerceta aiurea. El a fost cercetat timp de 5 ani. Ai urmărit măcar aceste lucruri și cum încerca să se eschiveze? Un om deschis și corect nu s-ar fi comportat așa cum s-a comportat el la acele procese.
Eu nu văd ce logică ai aplica tu dacă nu ai informații. Tribunalul e cel mai în măsură să aplice acea logică. Chiar și așa, se poate înșela. Însă ești foarte naiv dacă crezi că tu ai destule informații ca să crezi că totul e frumos în ceea ce îl privește și că trăim într-o utopie unde toți cei bogați sunt corecți și au principii morale pe care le urmează cu sfințenie. Lumea nu funcționează așa. Studiază puțină istorie și sociologie. Tu poți să îți induci sentimentul de siguranță, e strict problema ta. Dar e amuzant că încerci să și îl etalezi. Eu știu la ce se referă GUI. Interfața nu are legătură doar cu aspectul ferestrelor. Sunt multe aspecte legate de GUI care au fost luate împreună în calcul, nu doar aspecte individuale așa cum insinuezi și vrei să încerci să diminuezi problema. Ce faci cu faptul că și cel cu care a lucrat Gates (că ideea nu a fost strict a lui - el era co-fondator) l-a acuzat de „bullying"? Acum toți bat câmpii și el săracul e o victimă învingătoare și miliardară. Parcă suntem la grădiniță. Totuși astea sunt doar unele dintre problemele pe care le-a avut Gates. El a fost în compania unor dubioși și a făcut chestiuni sub semnul întrebării și după aceste lucruri. Însă atunci era mai la început. Era puțin mai expus riscului de a cauza scandaluri mediatice. De aceea a și înțeles că imaginea e foarte importantă și a devenit filantrop.

| RoCkKiD a răspuns (pentru T0T):

A fost un proces civil nu unul penal, daca eu te dau pe tine in judecata ca nu-mi place freza ta, inseamna ca noi doi avem o problema nu ca tu esti vreun pui de interlop.

N-am zis nici o secunda ca traim intr-o utopie si toti cei bogati sunt niste sfinti, nu e deloc cazul si exemplele sunt multe dar faptul ca pe gates l-a dat Apple in judecata si ca un angajat a zis ca e al dracu nu zice nimic relevant din punct de vedere juridic si nici macar moral.

Ce nu pricepi tu e ca daca scoti din ecuatie miliardarii din tarile ex comuniste si alea totalitate care sunt alta mancare de peste, ceilalti si-au facut banii pe spinarea lor, din inventivitate si munca lor jucand dupa regulile jocului, reguli disponibile pentru oricine. Acum ca de la un punct i-au angajjat pe altii sa le faca munca, asta face parte din regulile jocului, si cam asta e munca, faci ceva contra unei sume de bani si in functie de contract cedezi proprietatea intelectuala a muncii in favoarea angajatorului. Daca tu vrei sa desfiintezi institutia asta miliardarilor hai cu un plan nu cu plansete. Cum incurajezi populatia sa isi puna curu la bataie ca sa se arunce intr-o afacere cand vin nsise pui de economisti care le zic ca nu e corect ca ei sa aiba prea multi bani pentru ca se indoiesc de integritatea lor morala si ca oricum merita si ei o bucata din cascaval.

| T0T a răspuns (pentru RoCkKiD):

Eu nu am afirmat că vreau să desființez ceva. Am spus asta ulterior după ce ți-am răspuns. Nu avem o alternativă mai bună și nu avem una perfectă tocmai pentru că nu trăim în utopii. Sunt de acord cu ce spui în mare aici. Doar că nu am fost de acord cu premisa că trăim într-o lume corectă sau cu „vai ce buni sunt miliardarii". Nu a părut că nu ai vrut să se înțeleagă asta.

suntserios
| suntserios a răspuns:

Rezumand ce ai scris tu iese asa.

Sunt frustrat ca unii au reusit sa faca afaceri de milarde si tu nu si acum vrei sa isi imparta averea cu tine pentru simplu motiv ca tu nu ai reusit.

Ce te oprește sa faci si tu un miliard de euro?

| paraciosul a răspuns (pentru suntserios):

Creierul

| chuckmanson explică (pentru suntserios):

rolling on the floorrolling on the floorrolling on the floor
Hai că bune argumente mai ai și tu.
„Ce te oprește sa faci si tu un miliard de euro?„
Principiile mele morale.
Și da, recunosc, sunt frustrat! Dar nu din motivele la care tu te gândești. Eu am 19 ani și familia mea are o stare financiară foarte bună, mereu am avut tot ce am avut nevoie, și majoritatea lucrurilor pe care le-am vrut, am propria mea casă și o carieră promițătoare în față etc. Nu am nevoie de banii nimănui, dar sunt o mulțime de oameni care au. Deci da, sunt frustrat să știu că vreo câteva sute de oameni au mai mulți decât jumătate din planetă, bani pe care nimeni nu îi merită și de care nimeni nu are nevoie, în timp ce sunt o mulțime de oameni care încă mor de foame, nu au acces la apă curată, în timp ce sărăcia mondială crește, în timp ce planeta moare din cauza corporațiilor, în timp ce acești porci burghezi și-au construit averea cu ajutorul exploatării oamenilor din țări sărace(și mult prea des a copiilor) etc. Și dacă tu nu ești frustrat de acest sistem, fie ești o persoană care beneficiază din el, fie ești ignorant, fie nu ai empatie.
De asemenea îmi place cum nu ai încercat să aduci un singur contra argument argumentelor mele și în loc ai decurs doar la un argument ad hominem. Spune destule despre poziția ta.
Dar din moment ce iubești miliardarii așa mult, spune-mi, de ce nu își faci tu o astfel de afacere?

| suntserios a răspuns (pentru chuckmanson):

Eu nu imi fac o afacere pentru ca nu pot. Nu am ideea, nu am vointa, nu am mintea pentru asa ceva. De aia ii admir pe aia care au reusit.

Auzi, daca zici ca parintii tai au bani ei ajuta pe altii care nu au? Le dau lor jumate din banii castigati de ei? Esti sigur ca parintii tai merita banii aia?

| NietzscheFrumosSiDesteptSunt a răspuns (pentru chuckmanson):

Si tu de ce nu renunti la casa aia ca sa o dai unui amarat, ha?

| NietzscheFrumosSiDesteptSunt a răspuns (pentru chuckmanson):

Plus ca daca "ai tot ce iti doresti" sustii intr-o forma sau alta companiile producatoare. Vina nu e a lui Bezos, ci a ta si a altor consumatori care cumpara produse mereu.

| chuckmanson explică (pentru NietzscheFrumosSiDesteptSunt):

1. Am și eu nevoile mele.
2. Sunt tânăr dar am donat mai mult decât majoritatea adulților o fac într-o viață.
3. Doar pentru că sunt o persoană stabilă financiar nu înseamnă că pot face totul singur. Miliardarii pe de altă parte ar putea rezolva o mulțime de probleme mondiale cu o sumă de bani care pentru ei e așa de mică încât nici nu i-ar simți absența.
4. Nu e vina mea, unui singur individ, că sistemul capitalist este așa de sălbatic și exploatativ pe cât este. E vina oamenilor în putere, corporațiilor și sistemului. Da fiecare persoană se poate schimba ca individ, dar problemele sistemice necesită soluții sistemice. Și poate că te doare ideea de a lua niște bănuți de la niște bieți miliardari neajutorați, dar inegalitatea de avere este la un nivel care nu mai poate fi tolerat.

| chuckmanson explică (pentru NietzscheFrumosSiDesteptSunt):

Doamne ferește, voi pupinc*riștii miliardarilor sunteți mai ceva ca fanaticii religioși.
Tu știi măcar în ce fel de capitalism trăim? Adam Smith ar fi îngrozit dacă ar vedea în ce hal a ajuns sistemul ăsta. Suntem în punctul în care suntem sub dictatura unor monopoluri. Orice produs vrei să cumperi îți garantez că va fi deținut de una din 5 sau 6 companii, fie că vorbim de mancare, mașini, rețele sociale etc. Suntem în punctul în care e imposibil să mai boicotezi corporațiile pentru că și dacă o corporație face ceva ce nu îți place cel mai probabil sunt deținuți de o corporație deținută de o corporație deținută de altă corporație care deține tot ce ai putea să cumperi ca alternativă la acel produs. Literalmente nu mai există niciun sistem de livrare semnificativ în afară de amazon și să faci o alternativă e practic imposibil pentru că ai avea nevoie de miliarde de dolari doar să începi.
Și dacă vrei să știi, fac mari eforturi să cumpăr chestii etice și toți ar trebui să facem asta, dar the system is broken și deci trebuie schimbat pentru ca lucrurile să se îmbunătățească.

| NietzscheFrumosSiDesteptSunt a răspuns (pentru chuckmanson):

Aha.
Iar bogatii lumii ar trebui sa fie obligati sa ajute oameni din celalalt capat al globului pentru ca?

| chuckmanson explică (pentru NietzscheFrumosSiDesteptSunt):

Pentru că trăim toți pe aceeași planetă, pentru că oamenii aceia au nevoie și pe ei nu i-ar costa nimic să le facă viața mai bună, pentru că ei sunt în mare parte responsabili de sărăcia și suferința lor și îi exploatează pentru muncă ieftină și pentru că orice sistem economic care permite unui procent infim de oameni să dețină mai mulți bani decât orice persoană merită, are nevoie sau ar putea vreodată să îi folosească în timp ce lasă milioane de copii din țări colonizate să nu aibă acces la apă curată nu ar trebui să există. Acum rândul tău să îmi explici cu argumente de ce consideri că acești porci burghezi ar trebui să fie lăsați să distrugă lumea în timp ce țin suficienți bani cât să facă toată lumea de pe planetă bigată? Că până acum tot ce ai dovedit e că ești în stare să dai exclusiv argumente ad hominem, că îți place să lingi cizmele unor oameni care ar fi fericiți să te muncească 12 ore pe zi 7 zile pe săptămână împreună cu toată familia fără să te plătească dacă ar putea să scape cu basmaua curată din asta și că nu ai deloc empatie.

| NietzscheFrumosSiDesteptSunt a răspuns (pentru chuckmanson):

Oamenii aia sunt saraci din cauza coruptiei din propriul guvern, nu pentru ca i sArAcEsTe Gates sau mai stiu eu ce alt oligarh rus.

Argumentele le-a dat suntserios. N-am de ce sa le repet.

Nu ling nicio cizma a nimanui. Doar argumentele tale suna a "mi-e lene sa muncesc! sa imi dea bani aia care au deja o multime".

| chuckmanson explică (pentru NietzscheFrumosSiDesteptSunt):

Nu, argumentele mele sunt ca în era asta niciun om nu ar trebui sa fie prea sărac sa trăiască și ca bogățiilor nu ar trebui sa li se mai dea voia sa facă ce vor și sa stăpânească aproape toți banii. Dar din moment ce nu pari sa ai nicio urma de empatie, nu ma voi mai obosi sa ma cert cu tine.

| NietzscheFrumosSiDesteptSunt a răspuns (pentru chuckmanson):

Pe scurt, orice spalator de wc-uri sa traiasca precum un doctor.

| chuckmanson explică (pentru NietzscheFrumosSiDesteptSunt):

Ce sa zic, nu ai niciun argument împotriva mea asa ca ma insulti cu strawman-uri. Dacă tu înțelegi ca fraza "Nimeni nu ar trebui sa moară de foame și niciun copil nu ar trebui exploatat pentru beneficiul unei corporații." înseamnă "Toți trebuie sa avem aceeași sumă de bani." înseamnă că fie 1. ești dislexic sau 2. ai iq de maxim 20.

| NietzscheFrumosSiDesteptSunt a răspuns (pentru chuckmanson):

O dai pe logica, dar probabil ca nu stii ca nu-i in atributiile unui miliardar sa faca pe guvernul pentru nu stiu ce tari corupte.

| NietzscheFrumosSiDesteptSunt a răspuns (pentru NietzscheFrumosSiDesteptSunt):

De fapt stai, ca nici macar n-ai venti cu vreo solutie utila. Doar strigi sus si tare ca miliardarii sa nu mai aiba bani, iar saracilor sa li se asigure, cumva, un trai decent.

| DonEduardo a răspuns (pentru NietzscheFrumosSiDesteptSunt):

Da, un spălător de WC-uri ar trebui să trăiască precum un doctor.

| Cretinul112 a răspuns (pentru chuckmanson):

Auzi, și ce dacă Amazon domina piața de livrare? Asta a ales lumea. Tu ce alternativa ai? Mars în Cuba

| doctorandus a răspuns:

Care sunt alternativele: fascism, stalinism si economie totalitara de piata pe tipic chinezesc. Deci orice alt sistem ar da rezultate mai proaste decat capitalismul.

| T0T a răspuns:

Ideea e că oamenii se complac în a lucra pentru acei bogați. Majoritatea oamenilor mereu au stat la mila celor puternici sau au fost doar un instrument pentru a le satisface lăcomia. Puțini sunt pricepuți în afaceri sau buni lideri. De aceea lumea nici nu văd cum ar putea funcționa altfel dacă vrem democrație. Nu știu dacă comunismul ar putea încuraja atât de mult o asemenea evoluție pe care o trăim în prezent. Cel mai mult contează ideea. Cel care vine cu acea idee și strategie economică este cel mai merituos. Problema în ziua de azi este legată de concurență neloială, monopolizare, modul în care sunt tratați angajații (că tot e atât de lăudat Bezos pe aici - nu ne gândim că mulți angajați Amazon își fac nevoile în sticlă neavând timp liber, iar că în Germania se construiesc clădiri pentru cazarea angajaților pe lângă sedii ca aceștia să fie non-stop pe acolo). Trebuie să existe reguli mai stricte, însă nu se poate nega că e nevoie de astfel de afaceri. Capitalismul cu toate buruienile lui a supus lumea unei evoluții extrem de rapide. Vom vedea cât va dura și cum o vom duce cu aceste neajunsuri. Totuși trebuie să realizăm că nu trăim în utopii.

| GabiDumitrescu a răspuns:

Sint de parere ca HABAR NU AI CE VORBESTI! Macar daca aveai bunul simt sa citesti despre cum au inceput oameni ca Gates, Dell, sau Buffet. Uite, hint - Branson pe la 15-20 de ani era BOSCHETAR!
"Mulți oameni nu realizează cât de mari sunt numerele de gen un milion, un miliard etc. Ca un exercițiu de imaginație, ce ați face dacă ați avea un milion de dolari(sau lei, euro, you get the idea)? Probabil v-ați lua o vilă cu piscină, câteva mașini drăguțe, ați călători într-un paradis tropical, v-ați lua tot ce v-ați dori etc. "
Sau nu. As investi in educatie si in startupuri. Pentru mine, cu maxim 50.000 EUR mi-as cam rezolva problemele evidente.

| LoveSleep a răspuns:

Mare parte dintre bogați au fost săraci la rândul lor.
Compara 2 persoane cu posibilități financiare reduse. Unul ajunge bogat și altul rămâne sărac. Unul nu se mulțumește cu puțin, sacrifica ani din viața pentru viitorul lui și celălalt bea, fumează și scanează produse la Lidl alegând sa rămână in zona lui de confort.

Dacă ai spune ca e nașpa ca unii oameni se nasc bogați, sa zicem ca ai putea avea dreptate. Dar așa, habar nu ai ce vorbești. Toate argumentele tale sunt penibile, as putea sa pe iau pe rând dar citindu-ți răspunsurile îmi dau seama ca nu ar ajuta cu nimic. Esti săracul tipic frustrat care crede ca le știe pe toate.

Apropo: Bill Gates a ajutat atât de mulți oameni, ca ți-ar lua o viața sa le citești numele. Tu câți ai ajutat?

| LoveSleep a răspuns:

Încă ceva
" Ca un exercițiu de imaginație, ce ați face dacă ați avea un milion de dolari(sau lei, euro, you get the idea)? Probabil v-ați lua o vilă cu piscină, câteva mașini drăguțe, ați călători într-un paradis tropical, v-ați lua tot ce v-ați dori etc. Pentru marea majoritate a oamenilor, o astfel…"

Știi ce ar face un bogat cu 1 milion de dolari?
100 de milioane de dolari.

De-aia tu esti sărac și ei nu.

| Nemessys a răspuns (pentru LoveSleep):

2 raspunsuri de nota 20! I-am citit si eu raspunsurile si regret ca i-am scris un roman. E trist sa gandesti asa la 19 ani ca si tanar care s-a nascut in era tuturor posibilitatilor si azi e mai usor ca oricand sa devii milionar PRIN MUNCA CINSTITA.

| LupusDei1993 a răspuns (pentru Nemessys):

Problema e ca majoritatea oamenilor de pe planeta nu pot face nici macar 100.000 de dolari in intreaga lor viata. Se numeste beneficiul albilor. Daca te nasti sarac e 99.9% posibil sa ramai sarac pana mori.

| LoveSleep a răspuns (pentru Nemessys):

Am citit ce ai scris și cred ca ar avea multe de învățat de acolo. Si nu doar de la tine.

Warren Buffett are vreo 80 de ani și citește 5 ore pe zi.
O alta diferența dintre bogați și săraci. Bogății sunt dornici sa învețe și sa se perfecționeze. Săracii cred ca le știu pe toate.

| Emma30555 a răspuns:

Sunt și miliardari care au avut idei geniale, și pentru asta au câștigat mulți bani. Dacă a creat și locuri de munca este un lucru bun. Nu poți sa spui sa nu mai existe miliardari, fiindcă asta e rezultatul unei acțiuni

| Nemessys a răspuns:

Ce părere aveți despre miliardari?
Atat timp cat au facut fiecare dolar/euro cinstit, am o parere foarte buna si nu pot decat sa-i felicit. happy Bill gates, warren buffett, steve jobs, elon musk, jeff bezos sunt niste oameni extraordinari. happy

Daca nu ar fi fost acest miliardari, tu nici acum nu ai fi avut pe ce sa scrii prostia asta happy

,, Ignorând faptul că e cam imposibil în ziua de azi să devii miliardar prin mijloace etice"
Sa inteleg ca ai incercat si nu stiu eu? Fix de asta doar 1% din oameni sunt bogati, pentru ca restul de 99% au din start gandirea de,, nu pot, e imposibil".

,, oamenii ăștia nu au muncit pentru banii lor, angajații lor au făcut-o"
Permite-mi sa te intreb un lucru. Daca tu iti incepi un business si creezi ceva si afacerea ta brusc explodeaza si ai o cerere foarte mare, ce faci? O sa muncesti tu 24/24 cu riscul de a nu onora toate comenzile sau o angajezi cativa oameni cu care o sa imparti profitul dar macar stii ca ti-ai satisfacut toti clientii? happy

Da, asa este, angajatii muncesc pentru ei, dar asa functioneaza o economie. Este nevoie de antreprenori, angajati si clienti. Te-ai exprimat intr-un mod in care ii consideri pe acei miliardari ca fiind niste exploatori, care i-au luat pe bietii oameni cu forta de pe strada si i-au incuiat in fabricile lor unde o sa munceasca pana la epuizare pe salariul minim pe economie. laughing) Gandire tipica de comunist. Miliardarii au inceput singuri sau cu un asociat, iar dupa aia au scalat afacerea. Se vede ca habar n-ai cu ce se mananca un business.

Deci ce a făcut pentru a merita banii respectivi?
Nu au ascultat de oamenii limitati din jurul lor, au avut o idee, au pus-o in practica, au muncit, au scalat afacerea, au re-re-re-reinvestit banii la infinit. Citeste despre marile companii. Microsoft, Apple, google sau MC. :

Nu există om care să muncească suficient cât să merite un miliard de dolari.
Da, asa este, nu exista niciun angajat care sa fie miliardar doar din banii de salariu, dar miliardarii nu sunt angajati, sunt atreprenori, este o diferete. Da, exista si alte modalitati de a castiga bani cinstit, nu doar sa fii un simplu angajat. Acei miliardari merita banii pentru au muncit mai mult decat orice angajat de-al lor. Pe angajati ii doare in p***a, vin la munca, isi fac treaba, ca merge bine sau nu, ei la final de luna isi iau acelasi salariu, dar antreprenorul are mai multe batai de cap si mai mult de munca si de asta merita mai multi bani.

Ce o sa fac cand o sa am un milion de euro? Simplu. Ii investesc in surse diferite care sa-mi genereze un venit pasiv incat sa nu mai fiu nevoit niciodata sa muncesc doar cu scopul de a face bani. Prefer sa-mi cumpar ceva mult mai valoros decat o amarata de casa si niste masini care oricum peste un an sunt la jumatate de pret, acel ceva este linistea si libertatea. big grin

,, Singurul motiv pentru care cineva ar putea să le ia apărarea la care eu mă pot gândi, este că mulți oameni nu vor să creadă că bogații sunt oameni răi"

rolling on the floor)))))))))))))))))))))))))))))))

Sincer... mi-e mila de tine dar si de parintii tai comunistit care ti-au oferit exact aceeasi mentalitate invechita si limitata pe care o au dobandit-o si ei in perioada comunista despre tot ce tine de bani. Oricum. societatea are nevoie de oameni ca tine. Felicitari, esti exact ceea ce trebuie, tine-o tot asa si sa nu te schimbi. Succes 9to5 personwinking

| anonim_4396 a răspuns (pentru Nemessys):

De unde stii ca au fost facuti cinstit?

| Nemessys a răspuns (pentru anonim_4396):

Pentru ca vedem si folosim produsele create de ei. happy Deci e clar ca eu facut pentru acei bani. Crezi ca un om care deja face bani din munca cinstita, si-ar risca averea si libertatea pentru cativa dolari in plus castigati prin frauda?

| anonim_4396 a răspuns (pentru Nemessys):

Noi nu stim nici 1% din ce fac ei, dar e adorabil ca ai atata incredere in media

| Nemessys a răspuns:

Https://www.tpu.ro/......intalnita/

Educa-te. Daca nu te educi tu, nimeni altcineva nu o s-o faca.

| dinaprilie a răspuns:

Deja m/ai plictisit cand ai aiuns la bil gates, culmea el chiar facand niste software la viata lui urmand ca echipa impreuna sa/lndezvolte. Si in plus e nu detine tot Microsoft ci doar o parte. Mai detin si altii mai multe bucati.

| Niciunnumedeutilizator a răspuns:

Deci tu consideri că oamenii ăia nu ar trebui să primească bani pentru munca lor? Bill Gates a creat Microsoft iar de atunci aproape fiecare laptop există datorită lui. Nu crezi că merită apreciere pentru munca lui? Și să-ți zic ceva: tu-mi zici mie de ăia din Congo, care trăiesc cu un dolar pe zi. Dar vezi ce pregătire trebuie să ai ca să lucrezi într-o mină și ce pregătire trebuie să ai să fii informatician.
Ceea ce prezinți tu aici e efectiv comunism.

| DonEduardo a răspuns (pentru Niciunnumedeutilizator):

Comunismul e bun.

| Niciunnumedeutilizator a răspuns (pentru DonEduardo):

În teorie. Dar teoria e imposibil de pus în practică. Uite de ce:
Comunismul zice așa: noi toți suntem egali. Problema aici este că trebuie ca cineva să asigure această egalitate; adică trebuie numiți niște oameni care să guverneze statul și să se asigure că toți suntem egali iar dacă nu suntem, să îndrepte asta. Deci, acești oameni ar trebui să fie un fel de "primus inter pares" ("primul dintre egali"). Problema aici este că putere corupe pe om: cei cu putere vor vrea mai multă putere. Deci, comunismul teoretic este imposibil de aplicat din cauza firii umane.

| Niciunnumedeutilizator a răspuns:

Și acum te întreb eu ceva: de ce prin "muncă" înțelegi doar muncă fizică? Crezi că Bill Gates nu a depus efort INTELECTUAL în a creat, cu Allen, Microsoft? Este o deosebire între efortul fizic și cel intelectual.

| JOHNtheADVISOR a răspuns:

Ești prea mic să înțelegi întreg mecanismul.Să ajungi miliardar ai nevoie de înțelepciune, ori de inteligență sau să nu îți pese de absolut nimeni și nimic și să fi dispus să faci ORICE doar ca să îți fie ție bine.Acestea fiind categoriile de oameni miliardari, 3 la număr.Motorul afacerii ești tu și doar tu în funcție de capacitățile fiecăruia.

| DonEduardo a răspuns:

In mare parte ai dreptate. Fac doar 2 obiectii:
1) Nici faptul ca au muncit nu mi se pare un argument. Oamenii muncind doar pentru bani mi se pre o prostie. Capitalismul ne evolueaza pe plan material, insa ne involueaza pe plan spiritual. Trebuie schimbata lumea. Inovatorii ar trebui sa faca chestii ca sa ajute lumea, nu pentru bani.
2) Doar miliarde de dolari NU vor scapa Africa de probleme. trebuie dati jos de la putere conducatorii corupti. Doar atunci Africa va avea sansa la renastere si la dezvoltare.

| chuckmanson explică (pentru DonEduardo):

Total de acord cu punctul al doilea. Sunt de acord ca doar banii nu vor rezolva totul dar ar fi un ajutor imens, în special când avem destule resurse sa acoperim nevoile tuturor. Dar sistemul în general trebuie schimbat, atât capitalismul asta sălbatic în care ne aflam dar și guvernele cam fiecărei țări.
Cat despre primul argument, scopul jobului este sa câștigi bani. Sigur este foarte bine sa îți și placa ceea ce faci, dar relația de angajat-angajator pe asta se bazează faci ceva pentru mine și eu te plătesc. Problema e ca corporațiile sunt dictaturi și oamenii nu sunt plătiți ceea ce merita în cele mai multe cazuri.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

"Eu personal am ajuns la concluzia că nu ar trebui să existe."
Pe cine crezi tu ca minti ca ai ajuns tu la concluzii? Tu esti omuletul spalat pe creier de stanga din america; exact de acolo ai preluat si tampeniile pe care le enunti aici, de la socilaisti de carton ca warren, ocasio-cortez si sanders.

"Ce părere aveți?"
Ca esti idiot.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Ești pe lângă.

| badpanda a răspuns:

Problema este ca au mult si vor si mai mult.

| Mogiojojo a răspuns:

Mulți dintre miliardari nici nu știu de ce sunt atât de bogați, în alt mod spus nici nu știu ce i-a lovit. Sunt doar persoane nepotrivite în locul și timpul potrivit (ca să fac o glumă).

| BIoody a răspuns:

Si eu sunt de acceasi parere ca si tine, pentru ca asta e una din cele 5 MARI probleme are lumii, fiind clasata chiar pe locul 2. Inegalitatea.
Multi dobitoci se trezesc cu argumente de genul" pai de ce nu faci si tu sau etc" pe langa faptul ca nu inteleg simpla iluzie din egalitate si bogat-sclav chiar ei ei cu gura lor prin alte cuvinte reiese ca vor sa fie niste sclavi si ca pe langa ca accepta situatia asa cum e, mai si sunt pupincuristi.
Corporatiile si oamenii care sunt miliardari, problema nu e capitalul sau profitul care il cumuleaza ci problema ca banii nu sunt distrimuiti egal la toata populatia. Simplu si la obiect.
C asa nu o mai lungim, cu banii respectivi nu sunt facute locuri de munca pentru toata lumea si foarte foarte multi oameni nu lucra pe banii putini oferiti de stat si firmele private sunt practic nimic mai ales la noi salariul e un nimic comparativ cu alte tarii.
Stiu, pentru acest rapsuns trebuia sa iau funda dar na tongue

| Cretinul112 a răspuns:

Și care i soluția ta? Comunismul? Dar sunt de acord cu tine, capitalismul este extrem de prost, de aceea trebuie reformat. În primul rand, n ar trebui sa mai existe mostenire.

| SkateFunk a răspuns:

Au facut companii etc, marog
Eu iti inteleg argumentul, consideri ca aia au "prea mult" si ca banii nu sunt impariti in mod egal, adica cei care ii detin tot nu ii impart cu restul.
Ca aia sa fie miliardari altii trebuie sa fie saraci rupti
Daca eram eu la putere dadeam o lege in toata lumea, ca averea unei persoane fizice sa nu depaseasca o avere de maxim vreo 10 de milioane de euro desii si aia e mult dar na...

| Bluestar15 a răspuns:

"Nu există om care să muncească suficient cât să merite un miliard de dolari." - nu e vorba de cantitatea de munca, ci e vorba de plus-valoarea adaugata pe care o ai pe piata economica. Daca maine tu inventezi un dispozitiv cu care poti vindeca o boala incurabila (sa zicem cancerul) si milioane de oameni folosesc dispozitivul tau, atunci TU vei deveni urmatorul miliardar cu o singura idee buna. De ce nu ar fi legitim asa ceva? Tu ai inventat dispozitivul, l-ai patentat, ai dreptul de autor, iar produsul tau e cumparat de milioane de oameni. Tu ceri cati bani vrei pentru produsul tau, cumparatorii dau cat vor (iar daca pretul propus de tine e acceptabil pentru ei, vei vinde produsul ca painea calda). Bezos si Gates, e adevarat, au facut bani in moduri nelegitime (contracte cu statul etc.), dar exista si miliardari care au inteles cum functioneaza capitalismul si au facut bani 100% cinstit (a se vedea inclusiv romanul care s-a imbogatit creand un antivirus pe care l-au cumparat milioane de oameni). E dreptul lui sa creeze un antivirus si e dreptul oamenilor sa il cumpere, nu vad de ce nu ar castiga sume mari de bani daca milioane de oameni ii cumpara produsul.

| paraciosul a răspuns:

Gandire de sarantoc

| paraciosul a răspuns:

Fa tu ce face un miliardar poti?

| chuckmanson explică (pentru paraciosul):

Nu, pentru că am principii morale prea puternice.

| Costel_Siia_1956 a răspuns:

Nu poti ajunge milionar, miliardar, decat prin exploatarea oamenilor!