| CoquiNessa a întrebat:

De ce majoritatea persoanelor considera narcisismul un defect? Ce e rau in a te considera bengos? Cu ce ii afecteaza negativ pe ceilalti cu care un narcisist intra in contact?

Răspuns Câştigător
| Drolja a răspuns:

După ce o să înţelegi că majoritatea persoanelor mănâncă căcat, nu o să te mai deranjezi să găseşti motive logice sau mecanisme principiale în spatele gândirii lor şi a judecăţii pe care şi-o manifestă faţă de ce-i înconjoară.

Dacă majoritatea oamenilor au auzit ei de undeva că ceva e rău (mai ales dacă sursa e una influentă), vor afirma degajaţi în gura mare şi ei că e rău, fără să îşi fi probat cumva această afirmaţie. O să creadă acest lucru, deşi nici nu şi l-au însuşit limpede, şi o să le impună şi altora să creadă ce spun ei. Şi exemple pot fi multe, unul e acesta cu narcisismul.

Narcisismul (însuşit ca o trăsătură negativă) poate fi la fel de rău ca mărinimia (care echivalează drept calitate). Când narcisismul te duce în stadiul în care să îţi neglijezi copiii pentru a-ţi întreţine înfăţişarea fizică, înseamnă că e rău, şi nu numai pentru ceilalţi, dar şi privitor la facultăţile-ţi mentale. La fel când mărinimia excesivă te împinge să îţi dai ultimii bani din casă, şi tu şi copiii tăi să muriţi de foame. Mărinimia, în fond, e considerată o calitate, dar nu şi în cazul ăsta.

Prin urmare, dacă manifestările narcisiste ale altcuiva te jenează într-o oarecare măsură, mai drept este să te întrebi dacă ceea ce are loc nu este cumva vreo inferiorizare a ta, iar asta să denote, pe de altă parte, îngâmfarea ta şi faptul că ai propriile fumuri pe care ţi le întreţii.

| Drolja a răspuns (pentru Drolja):

Nu m-am obosit să citesc celelalte comentarii, aşa că repetarea vre-unei idei de-a unui preopinent în replica mea e pur incidentală.

40 răspunsuri:
| alwaysStyles a răspuns:

Incepi sa crezi ca esti superior, si ca nimeni nu e de calibrul tau, oamenii o sa te evite, desigur, pentru ca ai faci sa se simta imferiori si neimportanti. E bine sa ai respect de sine si sa te iubesti, dar trebuie sa stii cand mult e prea mult.

| CoquiNessa explică (pentru alwaysStyles):

Asa si? unde e partea negativa?

| alwaysStyles a răspuns (pentru CoquiNessa):

Nu ti se pare nimic gresit in a face oamenii sa se simta imferiori?

| CoquiNessa explică (pentru alwaysStyles):

Multi oameni sunt inferiori si neimportanti, deci nu degeaba sunt tratati asa.
un narcisist are standarde inalte, vrea sa aiba langa el oameni de calitate, care sa-i semene, deci are tot dreptul sa se comporte asa, pentru ca are si de ce sa se comporte asa si are si cu ce.

| LePotato a răspuns (pentru CoquiNessa):

"De ce majoritatea persoanelor considera narcisismul un defect?" Pentru ca e un defect.
"Ce e rau in a te considera bengos?" - E clar rolling on the floor

"Cu ce ii afecteaza negativ pe ceilalti cu care un narcisist intra in contact?" --"ba eu sunt frumos, am talent, masini" "a si sunt bengos", wtf? ma afecteaza pentru ca mi se face greata de la astfel de persoane, care cu alte cuvinte ele se considera un fel de zei printre pamanteni, adevarul nefiind asta bineinteles.


"Un narcisist este o persoană dotată cu un simţ nerealist de superioritate, insoţit de o totală lipsă de empatie..." Ce e de placut la o astfel de persoana? O persoana narcisista o aseman cu un manelist "sunt cel mai tare" "sunt cel mai frumos" "sunt cel mai destept" " nu se compara nimeni cu mine", mi-e sila de astfel de persoane.

| CoquiNessa explică (pentru LePotato):

"O persoana narcisista o aseman cu un manelist "sunt cel mai tare" "sunt cel mai frumos" "sunt cel mai destept" " nu se compara nimeni cu mine"."

m-am referit la narcisistii care chiar au cu ce...destepti, frumosi, care au toate motivele sa fie narcisisti.
de ei ce spui?

| LePotato a răspuns (pentru CoquiNessa):

Spun ca n-ar trebui sa fie narcisisti (pentru ca ce exagerat dauneaza) ci mandri. Oricum tu esti 100% subiectiva legata de subiectul astawinking

| CoquiNessa explică (pentru LePotato):

Mandru, narcisist...tot aia e.

| LePotato a răspuns (pentru CoquiNessa):

Nu e acelasi lucru, ma roglaughing

Bafta.

| CoquiNessa explică (pentru LePotato):

Nu mai rade ca prostul la pzd, si argumenteaza de ce nu e acelasi lucru.

| LePotato a răspuns (pentru CoquiNessa):

'Nu mai rade ca prostul la pzd," -Ce frumos vorbesti.

"argumenteaza de ce nu e acelasi lucru." -In primul rand nu sunt obligat. In al doilea rand, de ce as irosi timp ca sa iti dau tie niste argumente, pe care oricum le vei contrazice...pentru ca tu insuti esti o narcisista si te simti jignita. Inainte sa-mi ceri mie sa argumentez ceva, sa "bagi" si tu niste argumente, ca n-am vazut pana acum.

| T0T a răspuns (pentru alwaysStyles):

Oamenii nu se simt inferiori dacă sunt deștepți ci o să conștientizeze că doar un prost și-ar da mai multă importanță decât ar trebui și s-ar dar ceva mai mult decât e. Prostia mă face să îi evit nu sentimentul de inferioritate. Dacă judeci nu ai cum să ai asemenea sentiment față de asemenea om.

| Wehrmacht a răspuns (pentru LePotato):

...tu ai spus-o din instinctul de a schimba subiectul sau chiar vrei sa iti argumenteze o intrebare? Ai o atitudine de copil mic.Bagi emoticoane aiurea, spui ca e asa pentru ca e asa, dai cateva raspunsuri care au mai multe cuvinte decat argumentele si spui ca ti-ai irosi timpul daca ai argumenta.De ce ai mai raspuns?

| vaporwave a răspuns (pentru LePotato):

Faptul ca o dai pe "o vai m-ai jignit mi-ai spus un cuvant urat acum o sa ma razbun neraspunzandu-ti la ceea ce mi-ai cerut, asta bineinteles nu pentru ca habar nu am sa-mi argumentez opinia ci pentru ca tu mi-ai vorbit urat si nu am chef!", denota doar ca nu stii sa argumentezi. Crede-ma ca daca ai fi putut sa o faci, ti-ai fi pus opinia pe primul loc si nu cearta asta mica dintre voi

| alwaysStyles a răspuns:

Nu inteleg de unde ai adoptat genul asta de gandire „multi oameni sunt inferiori si neimportanti", toti oamenii sunt egali si nu exista oameni superiori celorlalti oameni, ziceai ca narcisistii vor sa aiba langa ei oameni care sa le semene, nici vorba de altceva pentru ca nimeni nu vrea sa stea cu tine in afara de cei care sunt la fel ca tine, care si ei nu sunt in stare decat sa se iubeasca pe ei, iar cu mult mai putin pe cei din jurul lor, nici nu sta in discutie o prietenie adevarata, ci probabil bazata pe interese, nu esti vreun rege de prin secolul al 16-lea, genul asta de gandire e veche si iti va cauza probleme.

| CoquiNessa explică (pentru alwaysStyles):

Ma refer la inferiori dpdv mental si neimportanti adica neinteresanti si boring.

| LePotato a răspuns (pentru alwaysStyles):

Nu e clar ca si ea e narcisista?laughing

| T0T a răspuns (pentru CoquiNessa):

Blaga era un tip foarte tăcut, foarte boring așa cum zici tu, dar a fost una dintre cele mai strălucite minți românești.
Și sunt foarte mulți în această situație, am dat doar un exemplu.
După logica ta a fi neinteresant, asta aparent că nu cred că inspectezi tu gândurile fiecăruia în detaliu dacă nu vrea să ți le arate, este a îți fi inferior?
Mai e o fază, ăștia ca tine cam arată totul pe față, de obicei ăia care nu prea arată au au foarte lucruri frumoase în interiorul sufletului lor.
Ești un ignorant care nu e în stare să judece din mai multe perspective, că așa procedează un om inteligent și de aceea nefiind capabil să te pui în mai multe ipostaze te crezi mai inteligent, important decât ești de fapt.

| CoquiNessa explică (pentru T0T):

Alt mancator de kk.
dar nu ma mai mira.
ma intreb care din noi e mai ignorant si care nu judeca din mai multe perspective, eu, care am pus o intrebare (fara sa avem un dialog per se, sau niste dialoguri in care sa mi descoperi viziunile) sau tu care ti-ai dat cu parerea despre ce consider eu boring si neinteresant, repet, necunoscandu-ma.
nu mai incerca.

| T0T a răspuns (pentru CoquiNessa):

Păi detaliază ce consideri tu boring. Hai să purtăm o discuție și să vedem care mănâncă mai mult rahat. Eu că îți aduc argumente sau tu cu o atitudine de rahat pe care chiar o ai. Când zic câțiva poți ignora, dar când îți zic toți deja ar trebui să îți pui niște semne de întrebare dacă ai fi atât de deschis la minte precum te pretinzi. Greșesc?

| CoquiNessa explică (pentru T0T):

Da.
nu cativa, toti sunteti niste trepanati.

| T0T a răspuns (pentru CoquiNessa):

Răspunde omule. Zi, ce consideri tu boring? Dar detaliază.

| CoquiNessa explică (pentru T0T):

Sunt femeie.
din start ai gresit, l-am studiat pe blaga si mi-a placut.
iar ai gresit, pentru ca ai dat si un exemplu prost.
aia de care zici tu, ca nu se arata, ca de aia ar fi considerati boring, se incadreaza in categoria pe care nu ai cum sa-i cunosti, din moment ce nu se arata.
daca scriu o carte, sa le citesc si eu gandurile, atunci i-as cunoaste, logic, nu?

"Ma refer la inferiori dpdv mental si neimportanti adica neinteresanti si boring."

aici am spus la ce ma refer, ma refer la cei pe care apuc sa-i cunosc, eu nu critic si nu judec un om care nu vrea sa se deschida in fata mea, il las in treaba lui si cu asta basta.
nu il oblig sa vrea sa ma cunoasca sau sa vorbeasca cu mine.

"Mai e o fază, ăștia ca tine cam arată totul pe față""

ce am aratat eu mah, totul pe fata, ia zi? tu m-ai judecat dupa 3 raspunsuri si ai sarit de fund in sus.

totul se rezuma la oameni, un om devine narcisist automat cand e inconjurat de mediocri.
nu e un defect cand e vorba de asta.

| T0T a răspuns (pentru CoquiNessa):

Nu mă interesează că ești femeie nu am de gând să ți-o trag, stai liniștită.
Și de ce te consideri tu superior? Adică ce te face să crezi că le ești superior celorlalți și de ce crezi că acei oameni sunt mediocri? Ce arăți? Păi ai arătat că ești foarte arogant și asta spune foarte multe despre o persoană. Eu cunosc foarte mulți oameni care se cred superiori, ca tine, dar care nu sunt nici pe departe atât de inteligenți pe cât vor să pară. Mie, în viață, nu mi s-a întâmplat să întâlnesc un singur om care să fie atât de narcisist și să fie și inteligent. Un om inteligent își vede limitele și observă că chiar și inteligența, mai ales a lui, este un lucru foarte relativ. Din această cauză este destul de greu să te consideri superior unei persoane despre care nu știi foarte multe și să nu o dai iar că nu ai zis asta pentru că ai spus foarte clar că ești înconjurat de oameni mediocri deci mi se pare că așa cum îți permiți să generalizezi așa îți permiți să tragi și concluzii pripite, adică ce să mai, nu mi se pare, deja reiese logic din ceea ce ai zis.
Eu sunt foarte curios, ce atitudine ai tu față de cei din jur? Nu de alta dar iar am tras niște concluzii deoarece doar un om arogant ar spune lucrurile pe care le spui tu.
Tu singur îl faci prost pe MadPotato pe care nici nu îl cunoști, și la fel din 3 răspunsuri jignești. Deci nu te cam contrazici și nu mă acuzi pentru ceea ce faci și tu? Asta este aroganța și tot ceea ce am spus până acum nu am spus degeaba, dar tu știi mai bine, îți cunoști mai bine viața și dacă stai să ți-o inspectezi vezi că am dreptate.

| Wehrmacht a răspuns (pentru alwaysStyles):

"toti oamenii sunt egali"...da? Spune-mi si mie prin ce imi esti tu egal.Mie, celui/celei care a postat sau altcuiva. Spune prin ce.In afara de drepturi si legi, acolo imi fixez singur granitele si mi se rupe de ce spune gaboru'. Deci, ce mai ramane? Prin ce-mi esti egal(a)? In ce ne putem masura? Suntem diferiti, asta este clar.Nu exista nici egalitate nici inegalitate decat intr-un domeniu fixat.Cum ar fi condusul. Poti spune ca x este egal cu y sau ca nu sunt egali.
Nu-mi va cauza niciodata o problema decat atunci cand decideti voi sa imi cauzati VOI o problema.

| CoquiNessa explică (pentru T0T):

Am zis ca sunt femeie pentru ca mi-ai zis omule, stai tu linistit, nici nu ajungeai ever sa mi-o tragi.

iar ai gresit din start. unde am zis eu ca ma consider superioara?

deci tu nu crezi ca exista mediocri.

un om care nu e mediocru are tot dreptul sa fie arogant.
daca tu nu-i vezi, clar esti si tu un mediocru.
"Eu cunosc foarte mulți oameni care se cred superiori, ca tine, dar care nu sunt nici pe departe atât de inteligenți pe cât vor să pară."

si eu ce dracu am zis mai sus? nu ma refer in intrebarea mea la aia care sufera desi nu au cu ce! ai sarit de fund in sus, ai ametit si ti s-a intunecat mintea.
nici nu stiu daca mai are rost sa continui, atata timp cat tu tot ce ai vazut din raspunsurile mele e ca as fi superioara...si nu ai fost atent. dar continui, ca sunt sado-maso de fel.

faptul ca jignesc pe cine trebuie, ca asa imi demonstreaza ca e, un limitat si un mancator de rahat, nu ma face superioara...ma comport normal.
daca tu ii tolerezi, asta spune despre tine ca si tu esti la fel ca ei.

da, ii consider prosti pe cei care considera defecte ceva ce orice om are in fond, adica putin narcisism, atunci cand are motive sa fie asa.
asta ca raspuns la "Tu singur îl faci prost pe MadPotato pe care nici nu îl cunoști, și la fel din 3 răspunsuri jignești"" si la "este destul de greu să te consideri superior unei persoane despre care nu știi foarte multe"; ba este foarte simplu, nu ma intereseaza cum mai e persoana respectiva, sau sa o cunosc, daca din start imi spune ca e homofob, de exemplu. adica automat esti limitat. asa si cu limitarea in a considera ca narcisismul e un defect. (ca de aia am si pus intrebarea, sa stiu si eu de ce ar fi un defect)

"Un om inteligent își vede limitele și observă că chiar și inteligența, mai ales a lui, este un lucru foarte relativ."

unde nu mi-am vazut eu limitele? unde am ajuns la apogeul exprimarii inteligentei, la un prag in care nici relativitatea nu-si are loc?

"Eu sunt foarte curios ce atitudine ai tu față de cei din jur?"

ramai cu curiozitatea, nu o sa ai niciodata placerea sa ma cunosti cu adevarat, si nici sa vezi ce atitudine as avea eu fata de tine.

"Nu de alta dar iar am tras niște concluzii deoarece doar un om arogant ar spune lucrurile pe care le spui tu."

ok, sunt aroganta si nu dau 2 bani pe cum ma considera un strain.

"dar tu știi mai bine, îți cunoști mai bine viața și dacă stai să ți-o inspectezi vezi că am dreptate."

asa e. numa' ca nu.

| T0T a răspuns (pentru CoquiNessa):

"Am zis ca sunt femeie pentru ca mi-ai zis omule, stai tu linistit, nici nu ajungeai ever sa mi-o tragi."
Îți dădeam 100 de lei și ăla era, dar mai bine nu. Chiar nu voiam așa ceva.
Și app, tu nu ești om?

"iar ai gresit din start. unde am zis eu ca ma consider superioara?"
Ai zis că ești înconjurat de mediocrii. Din asta se deduce că tu nu ești mediocru deci că ești superioară. Ai mai spus de ce inferiori din punct de vedere intelectual, de unde se deduce că tu ai fii superioară. Acum nu am chef să dau mură în gură că genul de discuții mă plictisesc.

"deci tu nu crezi ca exista mediocri."
După ce logică de curcă beată ai dedus că eu am spus asta? Din ceea ce am spus se deduce că tu nu faci parte din acea mediocritate, deci cum am spus mai înainte cum că ai fi superioară. Asta este. Nici să conectezi logic lucrurile nu poți, tocmai asta arată că probabil ești înconjurată de unii mediocri dar cam faci parte din ei și nu ai de ce să te consideri superioară din punct de vedere intelectual.

"un om care nu e mediocru are tot dreptul sa fie arogant.
daca tu nu-i vezi, clar esti si tu un mediocru."
Cum te contrazici. laughing Tu ai pretenția ca eu să mai continui această discuție când, pe deasupra, te mai și contrazici? Deci din asta reiese că ești superioară. Eu nu mă cred superior. Da, sunt mediocru, dar tu ești puțin mai jos. Am explicat mai înainte că nu ai niciun drept să afirmi unele lucruri deoarece greu poți cunoaște într-adevăr un om ca să îl poți cataloga drept mediocru deoarece sunt lucruri relative, inteligența e un lucru complet relativ. Acum sunt și oameni care chiar sunt proști, nu mediocri, și mai bine să faci parte din mediocritate decât să fii dobitoc și să acorzi etichete într-un mod tâmpit și generalist cum faci tu, așa pe niciun fel de bază și prin concluzia pe care o tragi, după logica curcii cum am spus mai înainte, să te crezi superioară. Mie mi se pare sub orice critică.
De curiozitate, tu ce studii ai?

"si eu ce dracu am zis mai sus? nu ma refer in intrebarea mea la aia care sufera desi nu au cu ce! ai sarit de fund in sus, ai ametit si ti s-a intunecat mintea.
nici nu stiu daca mai are rost sa continui, atata timp cat tu tot ce ai vazut din raspunsurile mele e ca as fi superioara...si nu ai fost atent. dar continui, ca sunt sado-maso de fel."
Ai spus că am sărit nu știu cum și eu ți-am arătat că am făcut-o justificat deoarece se vede clar că ceea ce am zis nu este aruncat, am și spus de ce și cum se vede din răspunsurile tale.

"faptul ca jignesc pe cine trebuie, ca asa imi demonstreaza ca e, un limitat si un mancator de rahat, nu ma face superioara...ma comport normal."
Dacă ăsta ți se pare ție un comportament normal, iar ești în eroare. În primul rând normalitatea e și ea relativă și în al doilea rând e dată în primul rând de faptul cum se comportă majoritatea și cred că majoritatea nu ar sări să jignească așa pur și simplu fără să aibă o bază. Asta te face să fii chiar mai jos decât mediocritatea, nu crezi?
Eu ți-am spus ce ți-am spus mereu justificat, nu cum ai făcut tu. Am tot dreptul, mai ales când nu pricepi unele lucruri și ajungi să te contrazici și mai ai și o atitudine din asta. Era o vorbă...
"Prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul"
Nu o lua personal. Eu zic că fiecare dintre noi are ce învăța de aici. Tu nu ești în stare să îți vezi limitele, care se vede clar că există în capacitățile tale intelectuale și care sunt destul de la mal având în vedere că afirmi ce afirmi. În condițiile date vezi-ți lungul nasului.

"daca tu ii tolerezi, asta spune despre tine ca si tu esti la fel ca ei."
Eu nu sunt la fel ca nimeni. Nu sunt nici superior dar în același timp pot afirma că sunt diferit. Fiecare suntem diferiți în felul nostru. Acum că eu dau dreptate cuiva și altcuiva nu, este normal. Îmi folosesc capul. Și să zicem că totuși sunt oameni mai proști ca tine, ignorând tot ceea ce am spus înainte și ceea ce am pretenția totuși să înțelegi, ei nu merită tolerați? Ei nu sunt oameni sau ce? Eu fac rareori afirmația că cineva chiar e prost nu pentru că sunt la fel ca ei ci pentru că știu că este un lucru complex acea inteligență. Nu poți să te referi la general că cineva e mai prost ca tine, repet, dacă nu îl cunoști suficient pentru că probabil are abilități pe care tu nu le ai și este logic că se pricepe la unele lucruri mult mai bine decât tine, de aceea spun că este relativă inteligența. Acum poți să spui că e prost că nu prea îl ajută logica, dar nu mi se pare că ești ieșită din sfera mediocrității și nu mi se pare că îți permiți să cataloghezi lumea în felul ăsta. Se vede de la o poștă un om care își așează logic ideile și înțelege și e deschis la ceea ce îi spune cel cu care stă de vorbă și omul care pe deasupra că nu vrea să înțeleagă mai se și contrazice. Eu ți-am spus. Vezi-ți mai în detaliu aspectele vieții și vei vedea că am dreptate. Gândește mai obiectiv. Tu te raportezi numai la tine, numai la propria gândire și cine nu o are la fel și te contrazice automat e prost. De aceea și afirmi că ești înconjurată de mediocrii deoarece nu vezi per ansamblu lucrurile și nu le vezi în perspective multiple. Cu cât comunicăm mai mult cu atât observ că ceea ce am spus înainte nu sunt aberații. Sunt lucruri care mie acum mi se par mai evidente.

"da, ii consider prosti pe cei care considera defecte ceva ce orice om are in fond, adica putin narcisism, atunci cand are motive sa fie asa. "
Logic că fiecare are puțin narcisism, dar tu ai puțin mai mult, asta-i buba. Te consideri bengoasă. Nu poți să spui că ești așa. Asta nu se afirmă prin cuvinte direct ci prin modul de a gândi. Un om inteligent se afirmă prin fapte, prin idei, nu că zice el că este bengos și superior față de mediocrii din jurul lui. Este normal să fii criticat de asta deoarece sunt vorbe goale. Nivelul nu îți este determinat așa. Deci încă odată mai vezi-ți lungul nasului.

"ba este foarte simplu, nu ma intereseaza cum mai e persoana respectiva, sau sa o cunosc, daca din start imi spune ca e homofob, de exemplu. adica automat esti limitat. asa si cu limitarea in a considera ca narcisismul e un defect. "
Ți-am spus, atitudinea unui narcisist nu este una obișnuită ci este una care deranjează, de obicei, de aceea este un defect. Mai este un defect deoarece nu îți vezi limitele și nu ești în stare să îi observi corect pe cei din jur. Și ce ai zis tu legat de homofobie, să fim serioși, nu se leagă deloc de problema asta.

"unde nu mi-am vazut eu limitele? unde am ajuns la apogeul exprimarii inteligentei, la un prag in care nici relativitatea nu-si are loc?"
Păi ai depășit acel prag din cauza afirmațiilor tale de care am mai spus și nu mai repet.

"ramai cu curiozitatea, nu o sa ai niciodata placerea sa ma cunosti cu adevarat, si nici sa vezi ce atitudine as avea eu fata de tine."
De fapt această curiozitate e doar pentru a îmi întări opinia și faptul că nu vrei să spui îmi pune niște semne de întrebare.

"ok, sunt aroganta si nu dau 2 bani pe cum ma considera un strain."
Nu în asta constă aroganța. Aroganța constă în faptul că tu afirmi ceva gen " Sunt înconjurată de proști dar eu nu sunt, eu sunt bengoasă" Mie mi se pare și foarte multă ipocrizie. Atitudinea narcisistă vedem rapid că se leagă de ipocrizie, aroganță, și neputința de a discerne ceea ce ai tu în cap și ceea ce au alții confirmată prin modul în care generalizezi și te crezi mai ceva ca ceilalți. Am mai spus nu ai cum să te crezi mai ceva ca ceilalți deoarece este greu să cunoști o persoană îndeajuns pentru a-i pune o etichetă. Tu faci aceste lucruri foarte ușor și degeaba m-ai contrazis tu în legătură cu Blaga, nu știu câte informații ai tu legate de viața lui, dar în mod cert l-ai fi considerat neinteresant. Și cu Einstein ai fi făcut la fel. Era marginalizat de mic că avea anumite idei pe care ceilalți nu le înțelegeau și normal că își formau opinii eronate, așa cum faci și tu cu restul lumii. Opiniile pe care ți le faci trebuie să aibă o bază solidă și în cazul tău sunt sigur că nu o au. Degeaba îmi zici că eu spun anumite lucruri fără să te cunosc dar se observă ceea ce spun de la o poștă, de aceea am și vrut să știu mai multe despre comportamentul tău față de restul.


| CoquiNessa explică (pentru T0T):

Romanul asta al tau e util doar sa il arunce pe bursucu in neant.
in rest, e useless, la fel ca cel care l-a scris.

| T0T a răspuns (pentru CoquiNessa):

Da, ai dreptate, când am văzut cu cine am de-a face trebuia să mă opresc, sau mai bine zis să nu încep. Degeaba ceri tu justificări dacă nu le iei în considerare și dacă ești închisă argumentelor, care chiar nu sunt așa din neant. Eu închei aici deoarece îmi pierd timpul cu tine. Viața îți va arăta cum stau lucrurile și poate cu puțin noroc și puțină sclipire și mintea.

| T0T a răspuns:

Nu spun că este neapărat un lucru rău dar eu nu suport atitudinea asta și ceea ce nu suport evit.

| LePotato a răspuns:

Daca as fi ca tine, m-as impusca.

| TrăieşteClipa a răspuns:

Persoanele narcisiste nu urmaresc sa lege prietenii adevarate sau sa se ataseze emotional, ci sunt interesate doar de ce pot face altii pentru ele.


| CoquiNessa explică (pentru TrăieşteClipa):

"nu urmaresc sa lege prietenii adevarate sau sa se ataseze emotional, ci sunt interesate doar de ce poti face tu pentru ele."

asa si? unde e partea negativa? narcisistii sunt cei mai adevarati., restul sunt muci.

| TrăieşteClipa a răspuns (pentru CoquiNessa):

Daca nu reusesti sa intelegi ce am scris, cere te rog ajutorul unui adult.
"restul sunt muci."
Restul neuronilor care iti lipsesc?

| vaporwave a răspuns:

Eu una consider ca e mult mai bine sa te iubesti (da, iubesti, nu doar sa te placi) pe tine insuti decat sa dai in rahaturi gen oh vai nimeni nu ma accepta asa cum sunt, ce low self-esteem am, nimeni nu ma intelege, nimeni nu ma place, acum ma voi face emo si am sa-mi tai venele ca sa imi manifest ura de sine
Totusi, e destul de naspa cand incepi sa-i insulti pe ceilalti, mai ales pentru aspect, dar cu dragostea de sine sunt perfect de acord si e in regula, crede-ma

| dianainsta01 a răspuns:

Eram asa incantata de intrebare pana sa ajung la partea cu bengos si sa imi dau seama ca a fost o pura intamplare sa atingi un subiect interesant.

| CoquiNessa explică (pentru dianainsta01):

Baga-ti-ai sensibilitatea lexicala unde nu bate soarele.

| CoquiNessa explică:

@entheos

oh, ce s-a intamplat?
te-a folosit un narcisist si esti supi pe viata?sad

| Noitra a răspuns:

Treaba sta in felul urmator. Tu te iubesti pe tine mai mult decat ar trebui. Cand te iubesti prea mult, iti auto cresti standardele. In ochii tai devii mai destept, cult, bun etc. Dar asta este doar o iluzie. Practic narcisismul este ca o boala a perceptiei asupra ta si a celor din jurul tau. Inhiba dorinta de a evolua, de a fi bun cu ceilalti si poate duce la depresie, anxietate si suicid in momentul in care realitatea ta deformata este sfaramata de adevarata realitate. Vei fi evitat de toti.

Întrebări similare