| sabin89 a întrebat:

Mişcarea Legionară este astăzi aproape unanim considerată o pată neagră pe istoria ţării, sub toate aspectele. Şi totuşi, ea a atras simpatia atâtor minţi luminate din epocă, precum prof. Nae Ionescu, Mircea Eliade, poetul Radu Gyr, Ion Barbu, Emil Cioran - ca să amintesc doar câteva. Cioran, de exemplu, scrie despre Codreanu: "Cel care a dat ţării o altă direcţie şi o altă structură...Soluţiile sale sunt valabile în imediat şi în veşnicie. Istoria nu cunoaşte un vizionar cu spirit mai practic şi atâta pricepere în lume sprijinită pe un suflet de sfânt". Cuvinte elogioase!
Cum vă explicaţi faptul că aceeaşi mişcare poate fi înţeleasă (de oameni inteligenţi) în moduri atât de diferite - blamată de unii şi elogiată de alţii?

Răspuns Câştigător
| Darkmagic a răspuns:

Pentru a intelege fenomenul legionar, fascist, nazist, nationalist, etc, trebuie inteleasa dezamagirea liberala. De la revolutiile franceza si engleza care au fost doar antireligioase, restul miscarilor europene au fost aproape prin excelenta antiliberale. (despre antiliberalism ar fi de discutat tomuri, eu am dat doar directia, cauza) La fel se intampla si acum, Frontul lui Le Pen este raspunsul la En Marche! - ul lui Macron, Vestele Galbene, idem, "liberalul"Orban Victor este raspunsul la liberalismul UE, Trump sau Musk (de prin 2014) sunt raspunsul la liberalismul american de factura progresista, AUR-ul din Romania este raspunsul la indelunga guvernare liberala, si tot asa...
acum 16 ore | sabin89 a întrebat:
"Cum vă explicaţi faptul că aceeaşi mişcare poate fi înţeleasă (de oameni inteligenţi) în moduri atât de diferite - blamată de unii şi elogiată de alţii?"

Pentru ca era in firea lucrurilor din acea epoca.
Deziluzia.
Se uita ca multi dintre cei care au sustinut miscarea legionara s-au orientat spre aceasta dupa ce au fost inainte sustinatori ai taranistilor, comunistilor, sau monarhiei organice a lui Carol II.
Tot deziluzia a insemnat si aparitia altor miscari si doctrine, cea legionara fiind varful, dar pe langa ea au fiintat cu mult mai putina influenta: Statul Etnocratic al lui Crainic, Corporatismul lui Manoilescu, Fascia Romana, Actiunea Romaneasca, L.A.N.C.-ul lui AC Cuza, etc
Dupa liberalismul autoritar al Bratienilor si experimentul dictatorial al lui Carol II, tu ce ai alege ca traitor in Romania deceniilor 20-40?
Greu de raspuns...la ce promiteau legionarii lui Codreanu.

"blamată de unii"...
De cine? happy

| sabin89 explică (pentru Darkmagic):

Mă întreb când se vor limpezi odată apele, să se găsească un sistem politic şi ideologic acceptat de toţi şi să se termine cu aceste veşnice confruntări de idei. Avem deja o experienţă de secole şi chiar de milenii; ar fi cazul să putem trage o concluzie cu privire la sistemul cel mai potrivit de guvernare. O pace generală pe întregul pământ ar fi în avantajul tuturor. Dar uite că omenirea continuă să fie ca marea învolburată, iar sistemul acela ideal se pare că e de negăsit.

| Darkmagic a răspuns (pentru sabin89):

Nu sistemele politice sunt de vina pentru ce se intampla in lume acum, alternanta liberalism - nationalism e fireasca si se desfasoara ciclic, indiferent ca sistemul politic este imperial, federal, stat-natiune, substatal, etc.
Problema in care se afla omenirea astazi este globalizarea si asta va trebui rezolvata urgent.
Pe langa avantaje, globalizarea a produs si o prapastie care va schimba lumea din temelii. Ma refer aici la ideea "stralucita" ca doua tari cu regimuri autoritare si pretentii teritoriale avute dintotdeauna, sa produca si sa aprovizioneze la nivel mondial: China, "atelierul lumii" produce, Rusia, aprovizioneaza lumea cu petrol, gaz, uraniu si carbune...intr-un cuvant: energie.
Asta e problema actuala, cum ii rezolvi pe astia doi, fara razboi si fara alte "planuri Marshall" prin care SUA sa plateasca pentru prostia Germaniei...de exemplu. happy

13 răspunsuri:
| sabin89 explică:

De fapt, ce mă mai mir... Păreri diametral opuse sunt peste tot. Uite la religie, de exemplu. Nu e Patriarhul Daniel un om inteligent? Ba da, cum să nu. Şi are şi o cultură generală vastă. Ei, el a îmbrăţişat religia. Pe de altă parte, există şi atei inteligenţi foc, chiar şi aici pe TPU. Iar părerile, cum sunt? Diametral opuse.

| T0T a răspuns:

Se numește libertatea relativă a ideii. Poate face minuni în diversitate, indiferent de gradul de inteligență. Când nu ai acea libertate relativă a ideii, ai și acea unanimitate.

| CostinAlamariu a răspuns:

Greșești teribil de tare când spui că este unanim considerata o pată neagră. Nici măcar *aproape*, asa cum te-ai exprimat. Unii oameni superficiali o consideră o pată neagră, într-adevăr, dar acei oameni superficiali nu vor ajunge nici măcar la valoarea mizeriei de sub unghia lui Eliade, Radu Gyr sau Nae Ionescu.

| Brizbriz a răspuns:

Pentru ca propaganda anti-ceva considerat rau, este pe toate campurile si toate ideile

eu personal URASC RAU comuismul, totusi, spre deosebire de altii, sunt in stare sa vad ca in momentul in care a fost implementat, patura cea mai saraca a populatiei a fost serios avantajata (pana atunci erau tot un fel de sclavi)

la fel a fost Hitler, acum toata lumea il considera cel mai rau personaj din istorie, un om cu minte ingusta, descreierat si drogat (primea doza zilnica de "vitamine" de la doctorul lui), dar el a reusit sa puna mana pe puterea absoluta in Germania, pentru ca si-a scos tara din Marea Criza, si deci, la momentul respectiv, toti il vedeau ca pe un erou si un om mare

deci, nu stiu situatia cu miscarea legionara (si imi e mult prea lene sa citesc), dar presupun ca e ceva asemanator

| chuckmanson a răspuns:

Fasciștii de obicei devin fasciști pentru ca sunt privilegiați și vad fascismul ca o metoda de a obține mai multe privilegii, a își menține privilegiile pe care le au sau pentru a recupera privilegii pe care își închipuie în mintea lor bolnava ca le-au pierdut. Nu a fost nicio diferență în cadrul lor doar pentru ca au fost intelectuali, dimpotrivă. Lumea trebuie sa inceteze sa își închipuie ca a fi intelectual te face un zeu care trebuie venerat și un îngeraș incapabil de a fi un jeg de om.

| sabin89 explică (pentru chuckmanson):

Nu-mi prea place expresia asta "jeg de om" dar, în fine.

| Together a răspuns:

Invingatorii scriu istoria. Perspectiva de astazi e o consecinta a razboiului. Daca castiga Hitler probabil cei care mai traiau dupa ar fi avut o perspectiva foarte diferita.

| Kiran a răspuns:

Pentru ca un om inteligent realizeaza faptul ca democratie e imposibila pentru o tara in plina dezvoltare. vrei sa incepi proiecte in industrializare, infrastructura, etc. ba nu sunt bani, ba' nu vrea nu stiu cine si e imposibil sa te extinzi. de asta mereu tarile totalitare / autoritare o sa realizeze o expansiune economica gratioasa. Oarecum democratia spune ca doreste pacea, dar cum sa faci pace daca nu stii ce gandesc oamenii? Asa ca exista probabil surse indirecte prin care se monitorizeaza alte tari, de exemplu, Rusia. Se anuntase dinainte cu cateva luni ca vor incepe un razboi. din cate stim din trecut, (razboaiele mondiale, etc) un om ce conduce o tara mondiala, nu o sa anunte pe toata lumea ca maine incepe razboiul. ci se va pregatii tainic si va dori prima data un armistitiu de prevenire a violentei prin care X va oferii ceva acelei tari. Mai pe scurt, fiecare a inteles lumea dupa modul in care a primit "iubire", "ura", s-a.m.d. Persoanele pe care le-ai mentionat doreau o schimbare. si in ziua de astazi exista personalitati care au ajuns la acest stadiu pentru modul in care ei isi exprima ideologiile, iar ascultatorul, va selecta pe cine sa urmeze daca se simte ca aceea persoana ii va spune "off-ul".
Omul fara un scop anume, ajunge un nimic, ce nu are sens. tarile "comuniste" / "naziste" iti dau un scop. munceste, serveste-ti patria si vei fi recompensat cu ceva maret, de care te poti mandrii. Pe cand democratia. pai... faci ce vrei, cum vrei. doar sa nu deranjezi pe cineva sau sa incalci legea, in rest. poti murii mancat de sobolani. nu ne pasa. O sa existe persoane ce o sa imi explice ca lumea democrata nu e chiar asa. atunci de ce totul se face pentru bani. medicul primeste bani pentru ceea ce face, politistul la fel, s-a.m.d. toti primiti bani pentru munca. ok e recompensa pentru eforturile facute, dar poti fi medic platit si daca iti faci strict minimul de atributii fara sa iti pese, deci. cum putem diferentia o persoana care e recompensata dar chiar isi doreste sa salveze o persoana, fata de alta care e recompensata dar abia asteapta sa plece acasa? Nimeni nu face nimic de drag, inclusiv hotii, violatorii, etc. toti avem un trecut care ne obliga sa luam astfel de actiuni, corect? happy

| doctorandus a răspuns (pentru Kiran):

În comunism și nazism existau bani, hoți, violatori, medici răi sau incompetenți sau corupți.

| Kiran a răspuns (pentru doctorandus):

Existau intr-adevar, dar si sanctiunile erau pe masura, citisem intr-un muzeu istoric din berlin o pagina dintr-un ziar al anului 1941 (am avut translator care ma insotea) ca au fost arestari si executati persoanele lgbd, si despre un ofiter SS ce a pierdut o ofensiva in vest neexecutand ordinele. Poate erau doar vrajeli exprimate in ziar, dar nu cred ca ar pierde cineva (ma refer de functiile mari asemanatoare sefilor) sa executi pe loc o persoana care nu demonstreaza superioritatea functiei pe care o detine. Nimeni nu ar spune nimic in ambele ideologii daca X ar fi ucis, se nasc altii ce ii pot lua locul.

| doctorandus a răspuns (pentru Kiran):

Ia întreabă-ți părinții cum era pe vremea lui Ceaușescu să stai în București fără buletin de București.