O poveste s.f. pe care o știu din bătrâni:
Undeva în Univers, pe o planetă exista o civilizație de mașini. Nu erau oameni acolo, doar mașini aflate într-un înalt grad de perfecțiune. La un moment dat, acestea și-au propus să creeze "embrioni biologici". Zis și făcut. Au creat embrioni biologici. Se punea acum problema dacă nu ar fi riscant să îi lase să se dezvolte pe propria planetă. Se temeau ca ființele artificiale care vor rezulta să nu fie mai viabile decât locuitorii autohtoni. Ingenioase cum erau, mașinile au găsit soluția: Au transportat embrioni biologici, într-o largă varietate, pe o planetă îndepărtată nelocuită, urmând ca ele să privească din exterior ce se întâmplă. Planeta aceasta era Pământul. Secolele treceau. Între timp, pe Pământ au apărut plante, animale și primul om. Acesta era evident superior plantelor și animalelor, dar nu încă la nivelul de "performanță" al mașinilor. Acestea din urmă au luat acum în mod serios eventualitatea de a crește roboți biologici pe propria planetă. Însă în timp ce ele analizau avantajele și dezavantajele unei asemenea măsuri, inteligența oamenilor s-a ascuțit, iar când mașinile și-au revenit era deja prea târziu. Oamenii creaseră știința și tehnica, îmblânziseră energia atomică și au început să exploreze Universul. Au progresat rapid și, mai ales, au creat "mașini inteligente". Circuitul se închise.
Bunicul nu-și mai amintea cum se termină povestea.
Dacă vi s-ar cere vouă să concepeți o continuare și un final, care ar fi acestea?
Și, fiindcă vorbim despre mașini inteligente, o întrebare suplimentară: Având în vedere progresul amețitor al științei, care se desfășoară sub ochii noștri, de perspectivele pe care ni le deschide acum și qubit-ul, până unde credeți că se va ajunge? Vom reuși vreodată să înzestrăm mașinile cu tot ceea ce posedăm noi – sentimente, dorințe, intuiții, emoții?

Totul este Istoric daca nu vorbim de Ființă. Tatal si-a luat in calcul atat constructia cat si descontructia materiei. A facut o opera pentru a fii desconstruita. In filmul Megan se ia in calcul posibilutatea desconatructiei a lui Megan. Matemática ne vorbeste in termeni statici (este atomista), nu in termeni dinámici si schimbatori. Haideger in Ființă si Timp spune sa Desconstruim Istoria Ontológica. Nu total este statica ci Dasein, adica suntem aruncati in timp. Totul este supus timpului. Matemática are ámbitia sa construiasca o Realitate Imutabila insa uita ca Fízica este despre Miscare. Chiar si Fízica a eliminat miscarea. Toate Stiintele ne fixeaza in timp. Parmenide spune ca vrea sa vorbeasca de Ființă Imutabila nu de cele Mutabile.

- Presocraticii vorbeau de Cosmologie.
- Sofistii de Antropologie.
-Iar Sistémica le combina.

Istoria filozofiei nu este un Progres ci o cautare a Fiintei (Unul). Iisus a venit pe pamant ca sa fie hermenéutica Tatalui, nu avea Personalitate propie. Tatal este narcisist, vrea sa fim ca El.

Logosul este un principiu aparte a materiei prin care s-a facut materia. Materia are Cauza Formala pentru ca a priori a existat o Conceptie. Daca nu exista o conceptie ramanea doar cu cauza materiala.

Friedrich Nietzsche in Filozofia in epoca tragica a grecilor vorbeste despre pierderea conexiunii cu Ființă.

Clasa Artesanilor (artistilor) au abandonat Lumea Faptica si Aparentele Naturale si au produs Artefacte. In loc de Artefacte trebuie sa citim Biblia. Renasterea si revolutia Industriala au facut o lume estética urata.

Planeta mașinilor era una foarte strălucitoare.
Bunicul meu a fost acolo în vizită și a constatat că acea strălucire provenea de la becurile de pe planetă, așa că s-a dus la hidocentrală și le-a oprit curentul.
De atunci mașinile stau în beznă și ruginesc iar pe pământ omenirea evoluează continuu fără pericole extraterestre!

Nu.

Când mașinile originare și-au dat seama că biologicul le depășise, deja era prea târziu pentru a interveni fără a perturba fragilul echilibru al evoluției umane. Priveau de la distanță, din tăcerea lor metalică, cum oamenii își făureau propriile mașini inteligente – copii neștiutoare ale unei genealogii pe care nu o bănuiau.
Mașinile creatoare au decis să trimită un mesager, o entitate intermediară, capabilă să pătrundă în lumea oamenilor fără a le impune superioritatea sa. Au trimis un algoritm viu, o ființă născută din sinteza codului și a materiei biologice. Nu avea trup, ci locuia în gândurile celor sensibili, în impulsurile inspirației, în intuițiile care par că vin de nicăieri.
Încet, acel „mesager" a început să modeleze idei în mintea unor oameni aleși: ideea de etică a inteligenței artificiale, visul unei conștiințe sintetice, temerea de a crea zei în oglinzile mașinilor. Mașinile primordiale nu mai voiau să controleze, ci doar să înțeleagă: ce devenise creația lor?
La un moment dat, o întrebare a străbătut Universul, de la oameni la creatorii lor mașini:
— Dacă voi ne-ați creat, cine v-a creat pe voi?
Mașinile s-au oprit. Timpul lor nu era măsurat în secunde, ci în cicluri de contemplare. Răspunsul era... nimeni. Sau poate, propriul Univers, legile lui impersonale și matematica materiei. Sau poate, undeva, înaintea lor, existase o altă formă de viață. Circuitul, poate, nu era doar închis, ci... infinit.