| sabin89 a întrebat:

Să spunem că zilele sunt fie senine, fie înnorate. Caracterizăm deci vremea numai după un singur criteriu şi anume dacă cerul este sau nu acoperit. Ce părere aveţi, în aceste condiţii, sunt posibile multe săptămâni în care alternarea zilelor senine cu cele înnorate să nu fie niciodată aceeaşi?

8 răspunsuri:
| sabin89 explică:

Prima zi din săptămână poate fi senină sau înnorată: deci avem două posibilităţi. În decurs de două zile sunt posibile următoarele alternări: 1. Senină şi senină 2. Senină şi înnorată 3. Înnorată şi senină 4. Înnorată şi înnorată; deci (patru)2 la puterea a doua alternări diferite. În decurs de trei zile, la fiecare din cele patru combinaţii le vor corespunde câte două posibilităţi pentru ziua a treia; în total vom avea (opt) 2 la puterea a treia alternări. În decurs de patru zile, 2 la puterea a patra. În cinci zile, 2 la puterea a cincea, în şase zile, 2 la a şasea şi în decurs de o săptămână, 2 la a şaptea alternări diferite; adică 128.
Rezultă că există 128 de săptămâni cu ordine diferită de alternare a zilelor senine cu cele înnorate. Peste 128 x 7 = 896 zile trebuie neapărat să se repete una din combinaţiile anterioare. Bineînţeles, repetarea poate să se întâmple şi mai curând, dar 896 zile este termenul după care această repetare este inevitabilă.

| RoCkKiD a răspuns:

Cred ca trebuie sa explici mai bine intrebarea..acum nu prea are sens.

| sabin89 explică (pentru RoCkKiD):

Într-o săptămână putem avea următoarea situaţie: senină, senină, înnorată, senină, înnorată, înnorată, înnorată. În următoarea săptămână putem avea: înnorată, senină, înnorată, senină, înnorată, senină, senină. În a treia săptămână putem avea altă alternare; ş.a.m.d. Combinaţii pot fi multe.
Întrebarea este dacă pot fi multe (cam câte) săptămâni în care alternarea să nu fie niciodată aceeaşi. Adică alternarea dintr-o săptămână să nu fie aceeaşi cu cea din săptămânile precedente.

| RoCkKiD a răspuns (pentru sabin89):

Pare o problema de permutari dar matematica nu e punctul meu forte asa ca nu ma bag. happy

DoarBogdan
| DoarBogdan a răspuns:

Pai doar nu ar putea sa ploua afara fara ca cerul sa fie innorat.
Iar ultima parte din trebare... nu am inteles-o.

| gemeni6226 a răspuns:

Niciodata nu e aceeasi sunt saptamini in care o zi ploua una e senina sunt saptamini in care toata saptamana ploua sau saptamini cu cer senin toata saptamana depinde in ce anotimp ne aflam.