Unii istorici spun că Napoleon a lichidat (sugrumat) revoluţia. Alţii, dimpotrivă, spun că a desăvârsit-o. Voi ce credeţi?

Question

Darkmagic · Answer

Istoricii din prima categorie spun bine. :)
Ce vrea o Revolutie, indiferent ca e sociala, culturala, politica, etc?
Vrea internationalizare, si ai destule exemple din chiar istoria recenta.
Napoleon a fost in acest context doar un... Iulius Cezar cu mai mult noroc.
Ca sa dau un raspuns condensat, (dat fiind domeniul URIAS), Napoleon a fost un "soldat al Revolutiei" in timpul primei si celei de-a doua Coalitii... apoi a dat o Lovitura de Stat, (cred ca in 1799), ori, cum se numeste actiunea prin care distrugi Prima Republica rezultat al Revolutiei, ca sa ajungi Prim Consul si mai apoi Imparat?
Cumva, "desavarsire"? :)
Desigur ca NU.
A distrus idealurile revolutionare ale Primei Republici, continuand insa internationalizarea unei Revolutii proprii: unirea Europei intr-un conglomerat de state (foarte putin diferit de actuala U.E.), doar ca, sub autoritatea politica, militara si economica a Frantei si sub controlul dinastiei pe care a incercat sa o formeze. (vezi aici toate masinatiunile politico militare pe care le-a facut pentru a-si impune rude si prieteni apropiati in posturi cheie din statele cucerite).
Din punctul meu de vedere (care e si al imensei majoritati a istoricilor), singurele lucruri intr-adevar bune, ramase din actiunile napoleoniene sunt unificarea Italiei si dezvoltarea Codului care ii poarta numele.

sabin89 · Answer

E greu de judecat dacă ce a făcut el a fost necesar sau nu. Directorii ăia cinci sau câţi erau începuseră să fie cam depăsiţi de probleme. Napoleon cucerise nordul Italiei, ei l-au pierdut. El a trimis sume mari de bani de acolo, ei i-au risipit. Pe ei (pe Baras în special) îi interesa mai mult viaţa de huzur. Nu stiu, se pare totusi că se impunea acolo prezenţa unei mâini de fier. Napoleon a fost o capacitate iesită din comun. Muncea 15 - 18 ore pe zi. Se pricepea la toate, organizare, legi, finanţe, ne mai vorbind de domeniul militar. Soldaţii îl iubeau, strigau intr-un cor: Trăiască împăratul! Tarle nu mi se pare destul de obiectiv. În primul rând, rusul tot rus. Tot mereu băga câte un citat cu aprecieri făcute de Engels asupra situaţiei. La orice victorie purtată de Napoleon, nu ezita să bage si câte o strâmbă, cum că nu a fost chiar asa cum au spus alţi istorici, că a câstigat, e drept, dar a mai fost acolo si o chestiune de sansa, si de greseli ale adversarului s-a.m.d. Aversiunea lui Napoleon faţă de Anglia mi se pare de înţeles. Pe de altă parte, blocusul ăla continental trebuia să-l respecte si alţii, inclusiv Rusia, că altfel nu avea niciun efect. Ca o concluzie, mi-e greu să spun dacă a gresit, si unde a gresit. A sugrumat revoluţia, si eu zic la fel, dar poate că se impunea lucrul acesta ţinând cont de toate circumstanţele.

Darkmagic · Answer

Tot pe scurt, ratiunea este aceasta:
- Se face o Republica, intr-o epoca in care tara ta e inconjurata de regate si imperii.
- Lupti ca militar pentru respectiva Republica, observand in acelasi timp ca tara se afla in haos si ca forma de guvernamant nu are sorti de izbanda.

Solutia lui Napoleon: Un al doilea Iulius.
Intre o Restauratie foarte posibila si un razboi perpetuu pentru nimic, a ales un imperiu, si un razboi personal, caci indiferent de ce s-ar mai spune, razboaiele lui Napoleon au fost "in personam".
Pe el l-au urat corifeii coalitiilor formate una dupa alta, nu natiunea franceza in sine.