| AnaAna8 a întrebat:

Bună, s-a întâmplat ceva la telefonul meu. Îmi apare ca nu am semnal. Am zis ca e de la cartela și ca voi merge mâine sa o schimb. Problema este ca acum îmi dau seama ca nu am nici sonor. Am mers la setări, am dat sonorul la maxim dar nu se mai aude nimic. Problema e ca nu mi-a căzut deloc, ca sa zic ca ar avea ceva, adică a mai căzut dar mai demult și nu cred ca asta ar fi motivul. Ar fi mai multe motive care ar putea face posibila chestia asta dar nu știu ce. Deci : Ieri de exemplu, am ieșit afară în ploaie și l-a udat puțin dar nu cred ca asta e cauza pentru ca mergea perfect. Încă o cauza ar fi incarcatorul. Deci am 2 încărcătoare care nu mai prea merg și mai fac fițe, adică arata ca se încarca după îmi apare baterie descărcată în timp ce e la încărcat, ceea ce nu e normal. M-am trezit cu 80 % deși l-am ținut 7 ore, deci iară a făcut fițe, iar peste câteva ore în care nu l-am folosit și nici internetul nu era pornit m-am trezit cu 42 % si fara semnal și foarte cald, chiar dacă nu l-am folosit. Oare asta sa fie cauza? Sa mi-l fi stricat încărcătorul? Va rog sa îmi ziceți dacă știți ce ar putea avea și ce ar trebui sa fac

2 răspunsuri:
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Restarteaza-l. Fa backup la tot ce ai pe el si nu-l mai folosi in ploaie.

| AnaAna8 explică:

Mai e o problema :îmi zice ca nun se poate încarca deoarene temperara bateriei e prea scăzută. Nu l-amai ținut la frig deci nu pot zice care ar fi problema