Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
) Mizerie ca la groapa de gunoi! Cluburi pline de drogati! Tigani peste tot! Dar ce e mai urat, multe mormane de gunoi pe strazi si pe trotoar! Daca vrei sa ma crezi, daca nu du`te sa vezi!
Napoli este cel mai mare oraş din Italia de sud. Este una dintre capitalele regionale şi are o populaţie de un milion de locuitori, iar împreună cu zona metropolitană strânge trei milioane de locuitori. Se află la mijlocul distanţei dintre Vezuviu şi zona vulcanică Campi Flegrei.
Centrul vechi istoric din Napoli a fost înscris în anul 1995 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Napoli se situează pe malul nordic al golfului cu acelaşi nume, în extremitatea sud-estică a Câmpiei Campaniene. Cartiere sud-estice ale oraşului urca pe versanţii Vesuviului. În partea nord-vestică este delimitată de zona vulcanică Campi Flegrei. Se află la o distanţă 232 km de Roma.
Clima
Oraşul are un climat tipic mediteranean.
Oraşul a fost o colonie greacă cu numele de Neapoli (noua cetate). Oraşul influenţat de pasiunea pentru pizza margherita intră în scurt timp sub autoritatea romană.
Populatia
Napoli este cel mai mare oraş din sudul Italiei şi cu 1.000.470 de locuitori al treilea oraş după Milano şi Roma. În zona de aglomeraţie a oraşului trăiesc mai mult de 3 milioane de oameni.
Structura populaţiei pe grupe de vârstă:
* între 00-14 ani: 18,76%
* între 15-64 ani : 67,87%
* peste 65 ani: 13,37%
Administratie
Primarul general al oraşului este Rosa Russo Jervolino.
Oraşul are 31 de cartiere organizate în 10 sectoare, fiecare având administraţie separată.
* Sectorul 1 : Chiaia, Posillipo şi San Ferdinando
* Sectorul 2 : Avvocata, Montecalvario, San Giuseppe, Porto, Mercato şi Pendino
* Sectorul 3 : Stella şi San Carlo all'Arena
* Sectorul 4 : San Lorenzo, Vicaria şi Poggioreale-Zona Industriale
* Sectorul 5 : Arenella şi Vomero
* Sectorul 6 : Barra, Ponticelli şi S.Giovanni a Teduccio
* Sectorul 7 : Miano, S.Pietro a Patierno şi Secondigliano
* Sectorul 8 : Chiaiano, Piscinola-Marianella şi Scampia
* Sectorul 9 : Pianura şi Soccavo
* Sectorul 10 : Bagnoli şi Fuorigrotta
Obiective turistice
Deşi este un oraş bogat în monumente istorice şi tradiţii, anual primeşte un număr mai redus de vizitatori faţă de alte oraşe italiene. Centrul istoric al oraşului începând din anul 1995 face parte din patrimoniul mondial şi este una dintre cele mai mari centre urbane de pe aceată listă. Centrul istoric are o dispunere dreptunghiulară şi a păstrat reţeaua de străzi stabilită de colonişti din Cumae, fondatorii oraşului antic Neapolis. Oraşul vechi este străbătută de trei străzi principale paralele: Decumano Maggiore (azi purtând numele de Via Tribunali), Decumano Inferiore (azi împărţită în trei secţiuni: Via Maddaloni, Via Croce Benedetto şi Via San Biagio dei Librai) şi Decumano Superiore (azi împărţită în trei secţiuni Via Sapienza, Via Anticaglia şi Via Santi Apostoli), numele acestora derivând din denumirea antică a lor: decumanus. Denumirea populară a Decumano Inferiore este Spaccanapoli (despărţitorul Napolii), deoarece practic împarte în două oraşul vechi. Aceste străzi principale sunt legate între ele, de străzi transversale, pe vremuri antice numite cardo.
Teritoriul înscris pe lista patrimoniului mondial cuprinde deasemenea zona dealului Capodimonte, situată la nord de centrul istoric, respectiv zona costieră Chiaia-Posillipo situată la nord-vest, până la mica insulă Nisida. Centrul istoric cuprinde mai mult de 150 de biserici, aproximativ 300 de clădiri cu caracter religios, palate, 30 de muzee, situri arheologice, monumente, obeliscuri şi fântâni arteziene.
[modifică] Castele şi palate regale
* Castel Nuovo (sau Maschio Angioino, în română Castelul Nou) este cea mai cunoscută construcţie a oraşului. Construirea fortăreţei a fost comandată de către regele Carol I. Anjou care şi-a transferat curtea din Palermo în Napoli. A fost construită între 1279-1282 cu ajutorul unor arhitecţi francezi. A rămas reşedinţă regală până în anul 1734, când regele Carol al III-lea s-a mutat în nou palat regal construit în apropierea fortăreţei.
* Castell dell’Ovo (literalmente Castelul Oului) este o fortăreaţă situată la nord-vest de centrul istoric al oraşului pe un promontoriu în Golful Napoli. Conform legendei poetul roman Vergilius a înzidit un ou în fundaţiile fortăreţei pentru a conferi o stabilitate mai mare pereţilor. Prima fortăreaţa pe acest loc a fost construită în secolul a 6-lea a. Chr de colonişti greci originari din oraşul Cumae. În primul secol, patriciul roman Lucius Licinius Lucullus a construit o vilă pe acest promontoriu care la începutul secolului al V-lea a fost transformată în fortăreaţă. În secolul al XI-lea, locuitorii oraşului au demolat construcţiile romane pentru a preveni ocuparea lor de către piraţii saraceni. Fortăreaţa de azi a fost construită la începutul secolului al XII-lea şi a funcţionat ca reşedinţă regală până la construcţia Castelului Nou.
* Castel Capuano este o fortăreaţă situată în partea estică a centrului istoric. A fost construită în secolul al XII-lea de către regele Wilhelm I. al Siciliei. Într-o perioadă scurtă a funcţionat ca reşedinţă regală. În secolul al XVI-lea a fost extinsă şi în fortăreaţă s-a mutat administraţia oraşului şi tribunalul (aceasta a funcţionat aici până la sfârştitul anilor 1990). În subsolurile fortăreţei erau închisorile orăşeneşti.
* Castel Sant’Elmo este o fortăreaţă situată pe un deal, vest de centrul istoric al oraşului în apropierea mănăstirii San Martino. Numele derivă de la biserica demolată pentru a face loc fortăreţei. A fost construită între 1329-1343 la porunca regelui Robert de Anjou.
* Palatul Regal a fost construit pe locul vechiului palat viceregal la începutul secolului al XVIII-lea. A funcţionat ca reşedinţă regală până la sfârşitul secolului când familia regală s-a mutat în noul palat de la Caserta. Palatul a fost construit de arhitectul Domenico Fontana şi modificat după planurile arhitecţilor Luigi Vanvitelli şi Gaetano Genovese. A fost parţial distrus în cel de al doilea război mondial, dar a fost reconstruit după planurile originale. Faţada vestică, dinspre Piazza Plebiscito este ornată de statuile marilor regi al Regatului Napolii.
* Palatul Capodimonte se află la nord de centrul istoric al oraşului pe dealul purtând aceeaşi nume. A fost reşedinţa de vară a regilor regatului Napolii. A fost contruită după planurile arhitectului Giovanni Antonio Medrano în anul 1738. În palat este amenajat Galeria Naţională din Napoli (cu importante picturi al lui Tiziano, Caravaggio şi alţii) şi muzeul de porţelanuri.
* Albergo Reale dei Poveri este un edificiu impozant la nord-est de centrul istoric al oraşului, având 300 m lungime şi 5 etaje. Construcţia a început în anul 1751 la porunca regele Carol al III-lea, care dorea să realizeze un spital modern în capitala regatului napolitan. Azi, clădirea renovată în anul 2006 găzduieşte un centru de conferinţe.
După dispariţia Imperiului Roman, oraşul a rezistat invaziei lombarde şi va rămâne ataşat Imperiului Bizantin. La finalul secolului VI, Napoli a devenit capitală a unui ducat bizantin. În 751, odată cu căderea exarhatului de la Ravenna din care se ridicase, ducatul a devenit independent.
În 1030, pentru a putea face faţă ameninţării bizantine, ducele Sergiu al IV îi găzduieşte pe normanzi în oraşul vasal Aversa. Normanzii nu încetează incorporarea posesiunilor lor din Italia de Sud, iar în 1139, Roger al II-lea, primul rege al Siciliei, incorporează oraşul în regatul său.
Carol al II-lea al Siciliei, pierzând insula Sicilia, a făcut din Napoli capitala regatului Siciliei, care este uneori numit "regatul napolitan".
Palate nobiliare
Cele mai importante palate nobiliare din Napoli sunt:
* Palazzo Filomarino - a fost construit în secolul al XVI-lea de arhitectul Giovanni Francesco Di Palma şi barocizat în secolul al XVIII-lea. Cel mai cunoscut locuitor al palatului a fost renumitul filosof Benedetto Croce.
* Palazzo del Panormita - este cea mai frumoasă clădire renascentistă din oraş. A fost construit la sfârştiul secolului al XV-lea de renumitul umanist Antonio Beccadelli (cunoscut sub numele de Panormita).
* Palazzo San Giacomo - este o clădire impozantă în Piazza Municipio, construită între 1819-1825 după planurile arhitecţilor Stefano şi Luigi Gasse pentru a găzdui ministerele Regatului Napolitan. În clădire a fost încorporată şi o biserică adiacentă.
* Palazzo Doria d’Angri - a fost construită în secolul al XVIII-lea după planurile arhitectului Luigi Vanvitelli pentru familia Doria. De pe balconul acestei clădiri a proclamat Giuseppe Garibaldi unirea Regatului Celor Două Sicilii în 7 septembrie 1860.
* Palazzo Pignatelli - este o clădire construit în stil clasic în anul 1826 de Ferdinando Acton, nobil englez din curtea regilor napolitane. În secolul al XIX-lea, Diego Aragona Pignatelli Cortes, prinţul de Monteleon a trasnformat clădirea într-un centru cultural. Văduva prinţului a dăruit clădirea împreună cu colecţiile de mobilă, porţelanuri statului italian.
* Palazzo Arcivescovile - este reşedinţa arhiepicopilor neapolitani. Complexul se situează la nord de dom şi a fost construit la începutul secolului al XIV-lea, probabil după planurile arhitectului Bonaventuri Presti. Clădirea are trei portale sculptate impozante.
* Palatul Firrao - a fost construit în secolul al XVI-lea în stil renascentist. În secolul al XVII-lea a fost barocizat de arhitectul Cosimo Fanzago. Faţada este ornată de statuile regilor napolitani.
Basilici
* Domul din Napoli (Duomo) - este principala biserică a oraşului, construită în stil romanic. Aici se regăsesc moaştele Sfântului Ianuarius. Construcţia domului a fost începută de regele Carol I Anjou şi a fost finalizată la începutul secolului al XIV-lea, în timpul regnării lui Robert Anjou. A fost construită pe fundaţiile unei basilici paleocreştine (resturile se pot vedea şi azi în subsolurile clădirii). Altarul este munca pictorului Francesco Solimena. Balustrăzile din bronz sunt munca arhitectului Cosimo Fanzago. Interiorul este decorat de picturi semnate Luca Giordano şi Pietro Perugino.
* San Francesco di Paola - este o biserică situată în Piazza Plebiscito vizavi de Palatul Regal. La începutul secolului al XIX-lea, Joachim Murat rege napolitan, vărul lui Napoleon a proiectat construcţia unei pieţe împrejmuite de colonade, asemenea pieţii Sfântul Petru din Roma. Construcţia a fost completată în 1816 de către regele Ferdinand al IV-lea, care a transformat sala centrală în biserica de azi, care se aseamănă cu Pantheonul roman.
* Santa Maria del Carmine - situată în Piazza Mercato a fost fondată în secolul al XII-lea de călugări carmeliţi. În biserică se regăsesc două relicve importante: o icoană cu Madona Neagră (adusă de carmeliţi din Africa) şi un crucifix de pe care lipseşte coroana de spini al lui Isus (conform legendelor: în 1439 în urma unei bombardamente, Isus şi-a mişcat capul, astfel a căzut coroana).
* San Domenico Maggiore - a fost construită între 1283 şi 1324 pe fundaţiile unei biserici mai vechi. În anii 1670 a fost barocizat, dar în secolul al XIX-lea a fost transformat înapoi în stilul său original gotic. În mănăstirea adiacentă au trăit şi au lucrat personaje importante din istoria Italiei cum ar fi Giordano Bruno sau Toma de Aquino.
* San Paolo Maggiore - a fost construit la sfârştiul secolului al VIII-lea şi începutul secolului al XI-lea pe fundaţiia unui templu roman dedicat gemenilor Castor şi Pollux. În secolul al XVI-lea a fost preluat de călugări teatini. A fost barocizat după planurile arhitectului Francesco Grimaldi. Interiorul este decorat de fresce realizate de Francesco Solimena şi Massimo Stanzione.
* Santissima Annunziata Maggiore - a fost construită în secolul al XIII-lea. A fost barocizat în secolul al XVIII-lea de arhitectul Luigi Vanvitelli şi fiul lui, Carlo Vanvitelli. Altarul este opera lui Francesco Solimena. Tavanul este casetat cu picturi figurând scene din viaţa Fecioarei Maria, realizate de Giovanni Vincenzo Forli şi Filippo Vitale.
* San Giorgio Maggiore - prima biserică pe acest loc a fost construită în secolul al IV-lea. A fost numit după Sfântul Gheorghe, care a fost ucis în secolul al XI-lea de longobarzi. În 1640 a fost mistuită de flăcări, dar a fost reconstruită după planurile arhitectului Cosimo Fanzago. În anul 1694 a fost distrus de un cutremur. Reconstrucţia a fost supervizată tot de arhitectul Cosimo Fanzago. Sub altar sunt îngropate moaştele Sfântului Severus. Decoraţiile interioare au fost realizate de Camillo Lionti, Francesco Peresi şi Francesco Solimena.
* San Pietro ad Aram - este o biserică construită în stil renaşcentist. Găzduieşte relicva faimoasă Ara Petri, care, conform legendelor, a fost altarul Sfântului Pentru, în faţa căruia a botezat pe sfinţii Candida şi Asprenus, primii episcopi napolitani. Interiorul este decorat de freşce şi relifuri sculptate de Luca Giordano, Andrea Vaccaro, Massimo Stanzione şi Giaconto Diano.
* Santa Maria di Piedigrotta - a fost construită în secolul al XIV-lea, apoi barocizat de-a lungul secolului al XVII-lea. Este una dintre cele mai impresionante clădiri de stil baroc din oraş. Interiorul este decorat de freşcele lui Belisario Corenzio.
* Santa Maria degli Angeli a Pizzofalcone - a fost construită în a doua parte a secolului al XVI-lea, la cererea doamnei Constanza Doria del Caretto, care a dăruit-o ordinului teatinilor. În 1610 a fost barocizat după planurile arhitectului Francesco Grimaldi. Interiorul este decorat de freşcele lui Giovanni Battista Beinaschi şi picturi semnate de Francesco Maria Caselli.
* San Giovanni Maggiore - este una dintre cele mai vechi biserici napolitane. Construcţia ei a fost începută în secolul al IV-lea. A fost reconstruit în stil bizantin în secolul al VI-lea, apoi barocizat în 1685 după planurile arhitectului Dioniso Lazzari.
* Santa Maria della Sanita - a fost construit în stil baroc între anii 1602-1613 după planurile arhitectului Giuseppe Nuvolo pentru ordinul dominicanilor. Cupola este decorată de plăci de majolică verde. Din interiorul bisericii se pot accesa catacombele San Gaudioso, care este decorată de mozaicuri datând din secolul al XVII-lea. Interiorul a fost decorat de Giovanni Battista di Pino.
Alte biserici
* Santa Maria Egiziaca all’Olmo - a fost cosntruită în secolul al XIV-lea, iar în secolele XVI-XVII a fost reconstruit în stil baroc. Decoraţiunile interioare de stil rococo au fost realizate de Nicola Tagliacozzi Canale. Numele provine de la un ulm din curtea bisericii.
* Santa Maria Egiziaca a Pizzofalcone - a fost fondată la începutul secolului al XVII-lea, de călugări augustini. În secolul al XVII-lea a fost barocizat de către Cosimo Fanzago, Francesco Antonio Picchiatti, Antonio Galluccio şi Arcangelo Guglielmelli.
* Sant’Agostino alla Zecca - construcţia bisericii a fost comandată de către regele Carol I. Anjou. A fost terminată în anul 1287 şi a fost preluat de călugări eremiţi. A fost distrus în cutremurul din 1456 şi a fost reconstruit în stil renascentist. În secolele XVII-XVIII a fost barocizat.
* Santa Maria della Neve - a fost cosntruită în secolul al XIII-lea. În 1520 a fost extins, iar în secolul al XVIII-lea barocizat. Interiorul este decorat cu picturi semnate de Giuseppe Bastelli.
* San Giacomo degli Spagnoli - construcţia bisericii a fost comandată în 1540 de către viceregele Don Pedro de Toledo, pentru a servi ca lăcaş de cult curţii sale, ai cărui membrii erau spanioli (de aici provine şi numele bisericii). Interiorul bisericii cu trei nave este decorată în stil baroc, important fiind o frescă al lui Giorgio Vasari. În prezent biserica este în proprietatea, şi este susţinută de biserica catolică spaniolă.
* Madre di Buon Consiglio - este una dintre cele mai noi biserici din oraş. A fost construită între anii 1920 şi 1960 după modelul bazilicii Sfântul Petru din Roma.
Https://escapism.ro/2016/02/23/ce-poti-face-in-si-pe-langa-napoli/ Desi multi zic ca e dubios, mie mi s-a parut ca are personalitate si e foarte ofertant ca pozitionare pentru vizite in insule. Vezi in articolul de mai sus ce e de facut in el.
-
anonim_4396 întreabă:
3 răspunsuri
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
