|

Bună! Voi merge in schimb de experenţa în Germania, cu avionul. Aş vrea să ştiu ce am şi ce nu am voie să am in bagajul de cală si cel de mână. Am şi un aparat foto mare pe care aş vrea să îl iau, dar nu ştiu dacă este permis. Mulţumesc!happy

7 Raportează Evaluează
Răspuns Câştigător
| a răspuns:

În bagajul din cală ai voie aproape orice, mai puţin arme, droguri şi produse de contrabandă (ţigări, alcool, etc). În cel de mână să nu ai nimic ascuţit sau tăios (pilă de unghii, unghieră, etc) că ţi le confiscă. Nu păţeşti nimic, dar rămân la ei şi o să-ţi pară rău. Aparatul de fotografiat poţi să-l iei fără probleme, toată lumea face poze din avion, poţi să-l atârni de gât când te îmbarci. Şi, atenţie foarte mare, nici un fel de lichid! Nici în cală nici în cabină. Nici măcar parfum în trusă, pastă de dinţi foarte mică să ai, sau deloc. De la 11 septembrie nu e admis nici un fel de lichid, deoarece poate fi nitroglicerină şi poate arunca avionul în aer. Am fost în Spania şi la îmbarcare erau 2 saci cu parfumuri din cele mai scumpe, aruncate, că nu era voie şi toată lumea vroia să ducă un parfum-două la neamuri. Apă primeşti pe avion, nu trebuie să iei cu tine. Rest cam atât şi Gute Reise!

6 răspunsuri:
| a răspuns:

Wow, aproape un an până am primit fundă... Înseamnă că ai fost în excursie deja, ai văzut ce şi cum şi abia la întoarcere ai acordat funda răspunsului cel mai apropiat de experienţa ce ai avut-o... Gut gemacht! Mulţumesc pentru fundă!

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Bagajul de mana poate avea maxim 12 kg nu ai voie cu substante lichide(apa, glosuri, deodorante, parfumuri), in bagajul de cala le poti baga. Aparatul foto il poti tine si in mana nimeni nu iti interzice asta. Sper sa iti fie de ajutor.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Normal ca ai voie cu aparat, dar in bagajul de mana! N-ai mai fost cu avionul? OK.Deci...acolo o sa iti ceara bagajele si o sa ti le puna la scanat, nu dureaza mai mult de 3 minute, apoi vei trece printr-o usa care te scaneaza ca nu cumva sa ai ceva nepermis in pantaloni, daca usa nu bipaie e bine.Insa tu,singurele lucruri pe care nu poti sale iei sunt:tigari,METAL!(orice ce contine metal:pistoale,cutite,bombe,arme), apa sau orice lichid (deoarece poti baga o substanta ce ucide in ea), dar nu-ti face probleme ca nu o sa iei asa ceva la tine oricum.La restul ai posibilitate! Apropo telefoanele,IPodurile, PDAurile, MP3urile si chestii din astea nu sunt permise in bagajul de mana. fundita?

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

In cel de mana: foarfece, cutit, arme, parfum mai mare de 100ml, apa, sticle, si alte chestii ascutite de tip penteta ace... mancare poti lua doar niste biscuiti (daca nu e avion cu prinz)

in cel de cala:sticle, arme...si valiza trebuie sa aiba nu mai mult de 20 de kilograme

fotoaparatul il iei in bagaju de mana. sper ca te-am ajutat
succese!

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

N-ai voie cu obiecte metalice, nici cu carne (din cate stiu). Cu aparatul foto, poti veni din cate stiu,

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează
| a răspuns:

Nu general nu ai voie cu produse lichide...Sampon, gel de dus, parfum, etc.

RăspundeRăspunde Raportează Evaluează