| Adrian699 a întrebat:

TPU! Mi-am făcut cont special pentru a vă cere ajutorul legat de niște draci mici numiți gândaci de bucătărie!
Am încercat de toate! Am mutat mobila, am curățat și astupat găurile cu hârtie și cu soluție+ scoci (am improvizat, asta fiind la început) și a mers doar în sufragerie, rar văzând maxim un gândac odată pe lună,maxim. Am dat cu soluție prin găuri și am ajuns să încerc să dau și cu foi de dafin! A mers maxim o zi, hai 2 zile fiecare încercare menționată, dar după au apărut dracii înapoi și au mai și sărit la luptă! Am sunat la o echipă care se ocupă cu astfel de lucruri și i-am chemat să mă ajute cu această problemă. Au dat cu ceva soluții și a mers o săptămână treaba, după au venit gândacii înapoi,ba chiar revoltați! M-am trezit azi dimineață cu unul pe picior și când am vrut să îmi beau cafeaua, unu a încercat să se urce pe mine! E GROAZNIC! Am cheltuit enorm de mulți bani și deja am ajuns la limită cu treaba asta! Stau la bloc la ultimul etaj,un bloc bun, renovat și care este într-o stare bună. Mă mir că pot gândacii să urce până sus pe țevi, găsind câțiva și pe acolo! Nu mănânc decât în bucătărie, dau cu mătura zilnic și rare ori las mâncare pe masă. Vasele le spăl, n-am ce să mai fac să îi fac să plece!

Cred că ei au cumva ouă ascunse și habar n-am cum să scap și de alea, mai ales când de-abia scap de ei!

Voi cum ați scăpat de ei? Ce soluții ați folosit? Cât de frecvent? La cine ați apelat? Chiar am rămas fără idei! Aș vrea soluții cât mai ieftine, sau cel puțin să nu ajung să dau bani degeaba!

Răspuns Câştigător
| ioana748 a răspuns:

Buna,
Din pacate daca nu se face deratizare in tot blocul, nu ai ce face pe termen lung.
Regent, Taifun, in concentrație mai mare decât specifica ei in indicații.
Si tot asa, din când in cand.
Definitiv nu exista scapare caci se plimba pe tevi si pe pereții exteriori, tot ajung de la vecini la tine.
Toate cele bune,

3 răspunsuri:
| anonimg a răspuns:

Când proprietarul nu face față, atunci trebuie obligatoriu chemată o firmă de deratizare. Trebuie să se dea cu soluție de mai multe ori. Recomand în concentrație mai mare. Întrebi cât costă și ce presupune toată operațiunea.

| Ynu1981 a răspuns:

Salut
Eu mi-am facut cont special ca sa iti raspund.
Du-te la farmacie si cumpara 1-2 plicuri de acid boric.
Fierbe un ou timp de 3 ore ( obligatoriu) si un cartof pana se inmoaie. Cu cele 3 ingrediente ( acidul boric, oul si cartoful) faci ca un pireu din care pui cate o gramajoara prin toata casa. Partea frumoasa e ca nu ii vei gasi nici morti, ei pur si simplu dispar.
Succes!

| Adrian699 explică (pentru anonimg):

Am chemat, dar nu s-a rezolva problema. A ținut maxim 7 zile. De la un timp am observat că și ceilalți vecini au aceeași problemă și mulți au început să cheme astfel de echipe să se ocupe, dar atât timp cât există un vecin care nu dorește să își "irosească" banii pe o astfel de problemă "banală", gândacii tot vor reveni.