Va rog, ajutati-ma! Ma aflu intr-o perioada foarte grea din viata mea. Simt ca nimic nu mai are rost, ca orice ar fi, eu tot singura si nefericita o sa fiu. Am cunoscut un baiat minunat, ne iubim enorm de mult, insa parintii mei sunt impotriva lui din cauza parintilor sai. Am incercat toate posibilitatile: nu am mai vorbit(insa perioada aceea a fost groaznica, am facut o depresie), ne-am intalnit pe ascuns, insa exista riscul sa fim vazuti de cunoscuti si multe altele. Nu stiu ce sa mai fac.sufar enorm de mult. Uneori cred ca singura solutie ar fi moartea, insa nu am eu dreptul de a decide. Voi cum ati proceda?

Iti dau un id pe privat.

Spune-le ce ai zis aici parintilor tai, daca tot nu il accepta inseamna ca au o mica dereglare psihica.Sau le poti spune ca ai de gand sa te intalnesti cu el oricum, daca ei nu accepta o vei face pe ascuns.Parintilor nu le place sa piarda controlul, deci ori te vor lasa sa te vezi cu el ori te vor inchide in camera. Daca te inchid in camera ar trebui sa... sa faci greva foamei. Pe bune...

Intai o intrebare: Cati ani ai?
Ar trebui sa vorbesti cu parintii tai si sa le explici ca il iubesti pe acel baiat si ca orice ar zice ei tot o sa te intalenesti cu el fiindca va iubiti si sa faca si iubitul tau la fel cu parintii lui. Explicati-le ca o sa va intelegeti pana la urma, insistati mult fiindca ei sigur te iubesc si o sa le fie greu sa te vada suferind doar ca nu le place lor de mama/ tata baiatului. Succes! Si nu iti face griji o sa treci tu peste toate astea:*:X!

Clar ca nuuuu! cum sa te gandesti la asa ceva? noi nu avem dreptul sa ne luam viata care este cel mai important dar de la Dumnezeu; EL DECIDE CAND TREBUIE SA MURIM! eu am trecut prin aceeasi situatie ca tine si simtram ca nimic nu mai are rost pentru ca parintii mei nu erau de acord cu relatia mea cu el; adevarul e ca nu imi imaginam viata fara eldar dupa o relatie de un an,mi-am dat seama eu singura ca parintii mei aveau dreptate! draga mea,stiu ca acum ai impresia ca nu e asa, dar sa stii ca din totdeauna parintii au dreptate! sunt parintii tai si niciodata nu ti-ar dori vreun rau; asa sa te gandesti! si mie imi ziceau prietenii asa, dar evident eu tot pe a mea o tineam...dar in cele din urma m-am desparit de el si acum sunt foarte bine
Eu zic ca cel mai bine este sa lasi sa mai treaca timpul si sa vezi ce se va intampla! daca te iubeste te va astepta oricat! si daca parintii au avut dreptate sau nu tot timpul iti va arata asta!
si te rog sa nu te mai gandesti la moarte sau chestii de genu

Daca chiar va iubiti, nu conteaza ce spune restul.Moartea cu siguranta nu e cea mai buna solutie.Incearca sa-ti convingi parintii, iar daca ei se gandesc la binele tau, si daca tie chiar iti este bine langa acel baiat nu se vor opune. :*:*

Doamne fereste! Nu trebuie sa iti iei viata pentru asa ceva daca Dumnezeu ti-a dat-o.Cel mai bine ar fi sa vorbesti cu iubitul tau si sa va cautati voi un loc ferit de lume,unde stiti ca nu v-ar gasi, sau nu v-ar vedea nimeni.Un loc in care sa va simtiti in siguranta, si sa stiti unul de celalalt.Si daca vrei sa-i pui parintii in valoare prietenului tau, le poti arata alor tai multe lucruri pozitive despre ei, si nu cele negative.Astfel poate isi vor schimba parerea despre parintii lui.:*:*:*

Daca va iubiti enorm de mult nu conteaza! Cati ani aveti? Cand o sa ajungeti poate pe la 25-30 de ani o sa va casatoriti! Parintii vostri trebuie sa inteleaga ca va iubiti si asta e!

Incearca sa ii faci pe parintii tai sa inteleaga ca il iubesti pe el si nu te intereseaza cum e familia lui.
Dar in nici un caz sa nu te gandesti la moarte! Numai Dumnezeu are dreptul de a hotari cand sa parasim aceasta lume

Daca va iubiti treceti si peste asata

Eu am 16 ani, iar el 19. Stiu ca nu am dreptul de a decide cand o sa mor si nu o sa am niciodata "taria" de a-mi pune in aplicare planurile, doar ca uneori grijile ma complesesc.
Am incercat de multe ori sa vorbesc cu parintii mei, mi-am facut o multime de planuri in privinta abordarii subiectului. Rezultatul: mereu o dezamagire profunda, precum si sentimentul ca nu exista nicio sansa ca ei sa ma inteleaga. Imi e teama sa le mai vorbesc de el, imi e teama de o dezamagire si mai mare, peste care nu pot sa trec.
El chiar ma iubeste. Stiu ca poate suna aiurea, ca o sa credeti ca spun asta pentru ca eu il vad altfel, dar e foarte matur, foarte diferit de ceilalti baieti. Marturisesc ca si eu ma intreb uneori daca parintii mei au dreptate, vazand inversunarea lor, insa am certitudinea ca e un baiat bun(avem multe cunostinte comune; in plus, m-am convins eu singura de felul lui de a fi-il cunosc de doi ani).
Am asteptat un an, sperand la o minune, timp in care am vorbit zi de zi(cu mici pauze-voiam sa rupem orice legatura dintre noi, insa nu s-a putut). Orice baiat in locul lui ar fi renuntat de mult la mine, ar fi renuntat de mult la suferinta si la umilinta de a sti ca nu este acceptat de parintii mei.
Am incercat si sa le spun parintilor ca el nu are nicio vina, nu si-a ales el parintii, insa ei sustin ca un copil nu poate avea un caracter prea diferit de cel al tatalui sau al mamei sale

Eu le-as explica parintilor mei ca sufar enorm pentru el si ca orice ar face ei nu pot sa-mi ia iubirea pentru acest baiat si ca nu vreau sa ma mai ascund de ei ia-si ruga sa incerce sal accepte pentru mine si sa nu-l judece pentru ce au facut parintii lui.Asi incerca sa le arat cat de mult ne iubim si cat de mult suferim amandoi ca parintii nu sunt de acord.Le-as spune ca daca ma iubesc o sal accepte pentru ca nu as putea sa mai traiesc fara el si ca deja am intrat in depresie ca ei nu sunt de acord. Sper ca ti-am fost de ajutor funda?

Pai eu daca eram in locul tau le spuneam parintilor mei(ai tai) ce simt pentru el si el le spunea parintilor lui ce simte pentru tine... daca nici asa nu merge atunci spune-le ca dragostea dintr-e voi 2 este enorm de mare