Eşti pregătit pentru sex?

Eşti pregătit pentru sex?

Prima experienţă sexuală. Hmmmm…sunt sigură că dacă nu ai făcut-o, măcar te-ai gândit la ea, ţi-ai imaginat-o sau cel puţin ţi-ai ridicat întrebări cu privire la însemnătatea ei, la emoţiile pe care le va naşte în tine şi la valoarea pe care i-o vei atribui.

 

În cazul în care nu ai trecut încă prin această experienţă, iată câteva repere pe care m-aş bucura să le citeşti şi de care mi-ar plăcea să ţii cont.

 

Eşti pregătit să îţi începi viaţa sexuală dacă:

  • Te simţi iubit şi iubeşti – relaţia cu cel cu care intenţionezi a-ţi începe viaţa sexuală se bazează pe afecţiune, tandreţe şi dragoste a unuia faţă de celălalt.
  • Înţelegi şi accepţi propriile emoţii, ca şi emoţiile partenerului – batjocura, umilinţa, ruşinea, lipsa de înţelegere a emoţiilor celuilalt sunt un mare punct în minus la începutul acestui proces minunat, care este viitoarea ta viaţă sexuală. Dacă partenera ta nu doreşte să faceţi sex atât de curând, dacă îi este teamă, acceptă-i emoţiile, nu o forţa şi manifestă empatie. Nu e nimic mai neplăcut decât o viaţă sexuală începută sub spectrul ruşinii şi fricii de abandon pe care fata sau băiatul ar putea-o resimţi ca urmare a petrecerii evenimentului sus numit sub presiunea insistenţelor tale
  • Eşti responsabil, cinstit şi te bazezi pe grijă şi respect reciproc – O (îl) respecţi ? Îţi pasă de ea (el)? Îţi asumi responsabilitatea pentru intensitatea sentimentelor voastre (care este posibil să crească după petrecerea actului sexual)? Eşti corect faţă de partener? Nu îi ascunzi nimic? Foarte bine: înseamnă că ai îndeplinit acest punct, iar nivelul tău de maturitate şi de angajament este ridicat.
  • Eşti matur din punct de vedere fizic, emoţional, financiar (eventual), capabil să creşti un copil sau să faci faţă unor posibile urmări, consecinţe ale sexului – nu privi sexul doar ca pe ceva ce are efecte de moment. Efectele acestuia pot fi de foarte foarte lungă durată. Nu mă refer neapărat la posibila apariţie a unui copil (lucru puţin probabil să se întâmple dacă faci sex protejat), ci la efectele în plan emoţional. Există persoane pentru care primele experienţe sexuale au fost atât de traumatizante, încât nu au mai fost capabile să facă dragoste cu alte persoane mulţi ani la rând. Şi altele asemenea. Analizează-ţi bine sentimentele, capacităţile, evaluează-ţi nivelul de maturitate înainte de a te angaja într-un astfel de act. Poate avea consecinţe nefaste, iar tu (şi numai tu) va trebui să le rezolvi şi să treci peste ele. Nu părinţii, nu fraţii, nu surorile. Va fi doar problema ta. Gândeşte-te dacă deţii toate instrumentele necesare pentru a o gestiona în cazul în care apar complicaţii.
  • Eşti documentat cu privire la sexualitate – ai citit pe Internet, ai aflat de la specialişti ce implică sexul, care sunt riscurile, care sunt avantajele, care pot fi consecinţele, ai aflat detalii cu privire la anatomia partenerei (partenerului) şi a ta, te-ai documentat cu privire la zone erogene, cum îi poţi provoca plăcere sau nu, ce neprevăzute pot apărea pe parcursul unui act sexual etc.
  • Foloseşti metode de protecţie – absolut necesar mai ales la începuturile vieţii sexuale, când probabil nici tu, nici partenerul nu vă puteţi asuma responsabilitatea pentru posibilele complicaţii ce pot decurge din lipsa protecţiei. Adolescenta se află într-o perioadă de mare fertilitate, iar metode clasice (gen cea a calendarului) îşi găsesc mai puţin aplicabilitatea la vârsta ta (mai ales ţinând cont de iregularitatea ciclului menstrual).
  • Ai maturitatea emoţională în aşa fel încât să îţi revii după o eventuală pierdere a partenerului – m-aş bucura ca relaţia ta să nu ia sfârşit niciodată. Dar hai să presupunem că va lua. Cum vei reacţiona ? Vei fi capabil să treci peste? Nu putem şti cu exactitate care vor fi sentimentele tale de la momentul respectiv, însă gândeşte-te ce simţi acum faţă de partener. Eşti cuprins de gelozie oarbă atunci când este înconjurat de colegi (sau colege) la şcoală? Atunci nu ţi-aş recomanda să vă începeţi viaţa sexuală împreună. Sexul sporeşte intimitatea, creşte ataşamentul, iar reacţiile tale data viitoare când îţi vei întâlni iubitul (iubita) la şcoală, ar putea fi mult mai puternice. Vezi mai întâi ce se petrece cu tine, de ce emoţiile (negative) pe care ţi le stârnesc diverse situaţii în care partenera ta (partenerul tău) este implicat(ă) sunt atât de puternice şi de abia pe urmă angajează-te într-un astfel de act.
  • Există acceptul ambilor parteneri – a îl forţa pe celălalt să îţi satisfacă ţie nevoile nu va aduce decât o plăcere de moment. Te simţi bine ştiind că partenerul de fapt nu doreşte asta? Ar trebui să îţi pese, mai ales dacă spui că îl (o) iubeşti.
  • Eşti pregătit să previi sau să faci faţă posibilităţii unei boli cu transmisie sexuală – în cazul în care nu ai apelat la sexul protejat cu prezervativ, există şansa de a contracta o astfel de boală. Ştii ce să faci în cazul în care te pricopseşti cu ea? Ştii cum să o tratezi? Ştii care ar putea fi simptomele? Ai idee unde să soliciţi ajutor? Dacă da, înseamnă că eşti suficient de matur încât să îi faci faţă şi să depăşeşti momentul cu delicateţe.
  • Te simţi în siguranţă cu partenerul – o relaţie bazată pe frică nu este o relaţie. Este o închisoare. Tu cum te simţi în prezenţa partenerului tău?
  • Ai încredere că partenerul nu-ţi va strica reputaţia – lucrurile trebuie să fie foarte clare între voi. Dacă partenerul are obiceiul de a se lăuda cu „minunăţiile” pe care le face (mai ales în dormitor) nu te baza că în relaţia cu tine va fi altfel. Există mari şanse să repete experienţa şi să povestească intimităţile voastre altora.
  • Ai curajul să discuţi comportamentele sexuale înainte, în timpul şi după sex – dacă îţi este ruşine să discuţi despre ce simţi, despre cum ai vrea să decurgă, despre protecţie, eventual chiar despre „detalii tehnice” (gen posturi sexuale etc.), atunci înseamnă că nu eşti pregătit pentru acest pas.

 

Nu eşti pregătit să îţi începi viaţa sexuală dacă: (vei vedea că sunt în principiu cele de mai sus „întoarse pe dos”)

  • Te simţi constrâns, presat
  • Ţi-e frică să spui „Nu”
  • Crezi că vei regreta mai târziu
  • Instinctele, conştiinţa, valorile morale îţi spun „Nu”
  • Crezi că doar prin sex îţi arăţi dragostea pentru partener
  • O faci pentru că şi ceilalţi o fac
  • Nu ştii destule despre sex şi consecinţele lui
  • Eşti prea emoţionat ca să gândeşti clar
  • O faci de jenă sau ruşine (pentru a nu fi blamat de grupul din care faci parte sau de către partener)
  • Eşti sub influenţa anumitor substanţe (gen droguri, alcool), tu, partenerul tău sau amândoi în acelaşi timp
  • La nevoie, nu ai avea curaj să le spui părinţilor tăi
  • Nu ştii cum să te protejezi de bolile cu transmitere sexuală
  • Nu îţi cunoşti partenerul foarte bine
  • Crezi că asta te va face să creşti în ochii altora şi te va face mai popular
  • Nu poţi creşte un copil, nu îţi trece prin cap o astfel de posibilitate, dar cu toate astea nu intenţionezi să practici sex protejat

 

Sunt conştientă că e greu de ţinut cont de toate aceste puncte, mai ales că tu ştii cel mai bine ce simţi şi ce nu simţi, ce poţi şi ce nu poţi, cât de pregătit eşti sau nu eşti. Însă, poate ar fi bine să te gândeşti de două ori înainte de a te angaja în acest act care poate reprezenta un punct de referinţă în viaţa multor adolescenţi (mai ales în viaţa fetelor). Nu merită să faci din acest eveniment un moment special de care să îţi aminteşti atât tu, cât şi partenerul tău (partenera ta) cu mare plăcere toată viaţa?

 

Consiliere-adolescenti.ro

Răspuns Câştigător
| Leocerba a răspuns:

Daca raspunsurile de mai sus si-au gasit loc aici (!) desi eu nu le vad relevanta unora dintre ele, permiteti-mi sa va arat un scurt metraj premiat anii astia pentru continutul mesajului sau. Va rog, nu-l raportati, poate cineva invata cate ceva. Filmul se cheama Smáfuglar (Two Birds) si este al lui Rúnar Rúnarsson. (in jur de 15 min)
http://www.youtube.com/watch?v=Hw5OAPjrVkI
Multumesc.

| anonim_4396 a răspuns (pentru Leocerba):

Nu stiu ce e in videoclipul ala (inca) ca eu n-am broadband, dar insusi faptul ca ai venit asa chitita sa raspunzi ceva aici, in binecunosctul tau ton de stiu-eu-mai-bine rolling on the floor ma face sa inteleg ca si tu esti la fel de pregatita ca si noi, in sensul ca te astepti (speri) la orice, dar sa fie! rolling on the floor

| Leocerba a răspuns (pentru anonim_4396):

Stii de ce te afli in lista mea de prieteni, CylonNr6?
Zi, stii?
Pentru ca urechea ta(muzicala) percepe mai mult decat "binecunoscutul ton de stiu eu mai bine" chiar si cand faci pe afonul, adica asa: rolling on the floor

| anonim_4396 a răspuns (pentru Leocerba):

Pssst! Nu mai zice la nimeni! rolling on the floor e un semn codificat la mine ce inseamna "raspuns subversiv, de nu cred nici eu ce zic". Sau numai rad ca prostul de ce am scris singur, depinde de context rolling on the floor

| elasexygagica a răspuns (pentru anonim_4396):

E super videolove struck scene cu sex cu copiilove struck

| consiliere-adolescenti.ro explică (pentru Leocerba):

Am vazut filmuletul adineaori. Este tulburator. Tulburatoare modalitatea de a intra in viata sexuala (care ar trebui sa fie plina de bogatii sufletesti si nu numai) si totodata tulburatoare declaratia de dragoste a adolescentului care a ales sa ii creeze fetei impresia unui alt "inceput". Si stii ca astfel de lucruri se intampla (mai mult sau mai putin similar) si in realitate? Cine scrie pe acest site dandu-si cu parerea ca "trebuie sa te culci cu toti", "sa nu ierti nimic", "sa arzi tot ce prinzi" etc., parerea mea e ca nu stie ce spune. Ok. Poti sa faci asta, sa ai o viata sexuala bogata cu parteneri de toate soiurile, dar in adultete, cand maturizarea emotionala (poate) nu lasa loc crearii unor fisuri si nu naste rani si dureri profunde. Ok. Fa asta, dar cand deja ai toate instrumentele (financiare, emotionale, cognitive) pentru a trece mai departe ca si cum "ai fi baut un pahar de bere". Dar...in adolescenta? Sincer ma indoiesc ca adolescentul de 15 ani poate avea relatii sexuale cu 50 de fete/femei, timp in care integritatea lui emotionala se mentine, fara a fi afectat de nimeni si de nimic. De adolescente nu mai vorbesc. Desi sunt pro libertate si experimentare, consider ca trebuie acordata o atentie ridicata debutului vietii sexuale la varste fragede. Nu spun a nu se face sex. Nu am spus asta si nici nu am insinuat asa ceva. Spun doar "grija pe mana cui iti dai trupul si inima", nu de alta, dar exista riscul sa ai urme dureroase pentru multi ani de la debut. (daca nu, in unele cazuri mai nefericite, pana la sfarsitul vietii). Nu mi-as dori sa par prea moralista, insa pentru Dumnezeu: e cumplit ca la 16 ani, dupa ce ai intrat cu inima deschisa intr-o relatie pe care ti-ai dorit-o extrem de mult, sa fii aruncata la gunoi cu tot cu sentimentele tale de catre cel caruia i te-ai daruit. Despre asta e vorba. Nu spun nici ca relatia va dura pana la adanci batraneti, pentru ca cel mai probabil nu va dura. Insa, macar atunci, cand o faci, sa fie ceva, sa existe o conexiune, sa existe constienta a faptelor, sa existe cooperare intre cei doi si deschidere din punct de vedere afectiv. Ca sa nu mai zic ca ar trebui sa existe si maturitate.

| Leocerba a răspuns (pentru consiliere-adolescenti.ro):

De acord.
Un buchet proaspat de ghiocei, pentru tine: maine vine primavara happy

| consiliere-adolescenti.ro explică (pentru Leocerba):

Multumesc. Asemenea si tie.

| Lex169 a răspuns (pentru Leocerba):

Eu sunt gata dar n-am cu cine sad

| LaLaLaLoveAlex a răspuns (pentru Leocerba):

Deci m-a lasat fara cuvinte filmuletul. nota 10!

59 răspunsuri:
| mgtow a răspuns:

Pe mine m-au impresionat anumite cupluri care stau impreuna si nu mentin deloc relatii sexuale pentru ca nu le plac deci sunt persoane asexuale si nu depind de masturbare ca sa se simta bine numai ca eu prefer sa raman singur (nu simt nevoia de a practica sexul imi place asa cum sunt).

| consiliere-adolescenti.ro explică (pentru mgtow):

Spetsnaz, daca nu simti nevoia de a practica sexul, atunci foarte bine ca nu il practici : -) E ok ca esti congruent (dpv comportamental) cu ceea ce simti si ca nu faci ceva care s-ar gasi in neconcordanta cu ce consideri in acest moment. Probabil va veni un moment in care vei simti nevoia si probabil il vei practica. Pana atunci, bravo! Ramai asa cum esti (mai ales daca iti place de tine) : -)

| mgtow a răspuns (pentru consiliere-adolescenti.ro):

La cum au ajuns femeile in ziua de azi si barbatii ca isi bat joc de ele iar ele stau pe interes mi-e scarba sa primesc in pat una care a trecut printr-o groaza de experiente sexuale dar nu mai zic de minorele care spun ca au incercat sa-si gaseasca printul albastru si apoi cand dau de unu bun spun ca ala e al lor dar si ele s-au lafait in pat la greu si nu accept asa ceva, prefer sa-mi pastrez onoarea si asa stiu ca am mai multa valoare pentru ca 1. nu accept nici-o nesimtita sa se culce cu mine si 2. in ziua de azi nu te poti baza pe cineva sa ramana cu tine o viata intreaga pentru ca te lasa aruncat intr-o buna zi.

| elasexygagica a răspuns:

Oooo dalove strucklove strucklove strucklove struck sunt pregatitalove strucklove struck cand incepem?love struck

| anonim_4396 a răspuns (pentru elasexygagica):

Tu ai fi in stare sa ai orgasm doar din emoticoane rolling on the floor

| Vizitiul a răspuns:

Ce nepregatire, ce empatie, ce relatie? Toata lumea si-o trage cu cine-i pica bine. Astia ce nu si-o trag, ori au un fix, ori sunt puternic complexati din pricina aspectului exterior. Chestia cu nesiguranta, este un pretext de fapt, unul menit sa musamalizeze adevaratele motive.

| consiliere-adolescenti.ro explică (pentru Vizitiul):

Depinde si de varsta si de dezvoltarea emotionala, Ciresel. Daca un tanar de 12 ani nu si-o trage, nu inseamna ca ori are un fix, ori e puternic complexat din pricina aspecului exterior. Poate nu simte nevoia (vezi Spetsnaz) sau poate nu a intalnit o persoana de care sa fie atras cu adevarat (si nu vrea sa si-o traga doar asa, de dragul de a si-o trage) sau poate are parinti foarte exigenti care exagereaza cu controlul si ii e teama ca acestia vor afla...motivele pot fi multiple (ti-am zis: depinde si de varsta adolescentului).

| NoChanceForUs a răspuns:

Mentalitatea „oare sunt pregătit/ă" sau „aștept cavalerul pe cal alb" sunt numai vina adulților.Și-au crescut copiii voind să-i protejeze și i-au educat greșit.Este o prostie, dar ca oricare prostie, este alegerea fiecăruia.

| IMC90 a răspuns (pentru NoChanceForUs):

Lasa ma, ca-i foarte buna
S-asa se calaresc astia mai ceva ca iepurii. Deja, imi e rusine sa mai fac sex stiind ca toti jibonii se lauda cu asta, inca de pe la varste fragede.
Nu te-ai prins ca in spatele fiecarei actiuni (aparent prietenoasa) sta de fapt un interes ascuns? laughing
Mi se pare foarte ok ca adolescentii sa fie informati (fie si indoctrinati) sa nu se arunce de la 12 ani in...
Chiar si daca eu sunt pro libertate de gandire, nu poti da libertate de gandire persoanelor care nu au un IQ decent sau sunt inca prea mici ca sa inteleaga cum stau lucrurile. Ne-am duce de tot reaq

| NoChanceForUs a răspuns (pentru IMC90):

Corect,însă trebuie aleasă calea de mijloc, nu s-ar mai ajunge să întâlnești fete de 18-20 de ani virgine care spun că își așteaptă alesul care să le facă fericite și eventual îngeri care vor cânta la harpă deasupra patului asistând la dezvirginare.

| consiliere-adolescenti.ro explică (pentru NoChanceForUs):

Nu sunt pro asteptarii cavalerului pe cal alb. Sunt pro experimentare (pentru ca cel mai bine inveti din propriile experiente), insa mi se pare foarte important sa te arunci in niste experiente pentru care esti pregatit din punct de vedere emotional. Cati adolescenti se sinucid din cauza suferintei in dragoste? O-hoo.n-ai vrea sa stii: dar sunt multi (ma refer la nivel mondial, nu numai in Romania). Si de ce ajunge un (o)adolescent(a) sa se sinucida pentru ca prima persoana cu care a facut dragoste l-a parasit (sau a parasit-o)? Pentru ca s-a aruncat cu capul inainte fara a analiza foarte atent daca e in stare sa suporte o eventuala despartire, de exemplu. In general toata lumea (dar mai ales adolescentii) ar trebui sa isi foloseasca ratiunea intr-o proportie mai mare anterior angajarii in acte (nu ma refer neaparat la acte sexuale, ci la orice acte, actiuni, comportamente) ce le pot afecta viitorul.

| consiliere-adolescenti.ro explică (pentru IMC90):

Ma bag si eu in seama, desi vorbeati intre voi (IMC si NoChanceForUs): -) Sinuciderea este a doua cauza de mortalitate in adolescenta (dupa accidentele de masina), iar sinuciderea survine cu precadere din cauze "sentimentale" (asta n-o spun eu: ci studii stiintifice). De-aia zic: te poti implica in acte sexuale la orice varsta vrei, dar ideal ar fi sa iti evaluezi inainte gradul de maturitate (sau cum zici tu: "IQ decent" sau "o buna intelegere a modului de a percepe lucrurile").

| NoChanceForUs a răspuns (pentru consiliere-adolescenti.ro):

Corectați-mă dacă greșesc,dar cred că tocmai despre asta vorbeam.
Naivitatea sunt „injectate" în adolescenți de părinți,în încercarea lor de a-i proteja și a le oferi o persoectivă utopică asupra realității. Dacă educația ar fi făcută în mod corect,și nu prin dictatură sau vise deșarte,ne-am putea lăuda c-o mortalitate mai mică.
Din statisticile respective majoritatea sunt adolescente(atenție,adolescente!),tocmai pentru că au crescut de mici cu anumite „speranțe",iar cu prima ocazie s-au dăruit complet(mă refer cu toate sensurile, nu o metaforă pentru sex) și au rămas dezamăgite.E mai mult decât sensibilitatea genetică, asta nu e o scuză.

| consiliere-adolescenti.ro explică (pentru NoChanceForUs):

Nu neaga nimeni influenta uneori mai putin benefica a mesajelor parentale (ceea ce spui tu: ca le baga in cap aspecte care le conduc catre o mare naivitate + asteptari desarte si nerealiste de la viata), insa dat fiind acest fapt (care nu putem nega…din pacate reprezinta o realitate!), ce pot face fetele respective? Sa invete a se proteja (emotional vorbind), nearuncandu-se in relatii sexuale aiurea, fara a tine cont de anumite lucruri. Desigur, educatia incepe inca din fasa si implica cu precadere parintii, profesorii, mass media…ce sa mai, sistemul in general. Daca ar fi sa corectam ceva, asa ar trebui sa facem: sa actionam de la origini, din radacini, modificand "baza". Dar acesta e un proces foarte complicat de facut, asa ca trebuie sa tinem cont de realitate, care e asa cum e (si anume destul de defectuoasa). Motiv pentru care facem si noi (si voi) tot ce putem: ne adaptam realitatii, incercand sa ne protejam pe cat posibil. NoChanceForUs, sunt perfect de acord cu parerea ta cu privire la modalitatile de educatie folosite in cazul fetelor (cu precadere). N-ar trebui sa fie asa, insa ce putem face noi (tertii)? Daca ai rabdare, citeste articolele astea, ca sa imi vezi parerea despre modul in care ne-au educat parintii (mai ales pe noi, fetele): http://www.qmagazine.ro/despre-tine/natura-umana-o-respingi-sau-o-accepti/ http://www.qmagazine.ro/......ditionata/

| IMC90 a răspuns (pentru consiliere-adolescenti.ro):

Pe mine ma enerveaza faptul ca majoritatea baietilor adolescenti gandesc cu cocoselul, si cauta sa-l bage pe la partile fatatoare ale colegelor inca de pe la 15-16 ani.
Astea proaste, sunt usor de pacalit cu un suc. Ele au impresia ca traiesc povesti de dragoste, si se trezesc cu celebra replica, veche de cand lumea ''daca ma iubesti, hai sa facem dragoste, daca nu, inseamna ca nu mai iubesti''. Sau doar prima jumatate a frazei. Dupa ce sunt tutute si lasate cu ochii in soare, se arunca de la fereastra si imi cad mie in cap laughing
Asta-i cea mai buna dovada a faptului ca majoritatea adolescentilor nu pot fi lasati sa gandeasca liber, fiindca n-au altceva in cap in afara de...

| NoChanceForUs a răspuns (pentru consiliere-adolescenti.ro):

Mulțumesc pentru conversație,înțelegere și argumentele decente,rar ai parte de așa ceva pe TPU.
De făcut se pot face multe,noi sesizăm că sistemul e prost și trebuie schimbat, dar suntem prea comozi și-l lăsăm așa defect cum este, asta e părerea mea.

| DorelSudoru a răspuns:

Aha am citit, acum intrebarea intrebatoare...care vine cu mine la curve?

| IMC90 a răspuns (pentru DorelSudoru):

Poate ne strangem un grup mai mare si o scoatem de-un discount rolling on the floor

| Dumnezău a răspuns:

Oare Jenna Jameson sau Lisa Ann si-au pus intrebarile astea vreodata in viata lor? If you know what I mean...

| consiliere-adolescenti.ro explică (pentru Dumnezău):

Si le-or fi pus atunci cand si-or fi pierdut ele virginitatea la 11-12-13 ani : -) Who knows... Pana la urma ideea e ca angajarea in acte sexuale poate avea repercusiuni destul de puternice (mai ales emotional vorbind si mai ales in cazul fetelor), asa ca nu-i un act in care sa te arunci fara a-ti folosi inaintea gandirea si fara a analiza cat de matur emotional vorbind esti...(repet, mai ales in cazul fetelor).

| Dumnezău a răspuns (pentru consiliere-adolescenti.ro):

Nu stiu cand si-au pierdut doamnele acelea(cam trasa de coada caractreizarea) virginitatea, dar nu cred ca au facut-o la 11-13 ani, oricat de scazut ar fi respectul ce il poarta corpului lor.Are repercursiuni puternice daca esti idiot, si nu analizezi dinainte toate posibilitatile.Si unii,influentati de conventia sociala,nici nu se mai gandesc inainte sa faca sex,ca,deh, e cooleanu, si pari popular odata cu asta in ochii turmei de vite.Si-o merita cei ce sufera in relatii,in general, si dupa consumarea unui act sexual urmat de o despartire, in particular.

| IMC90 a răspuns:

Sigur. Spune-mi unde cand si cum, si vin sa te iaubatting eyelashes

| anonim_4396 a răspuns (pentru IMC90):

Bre, tu vezi ce bunaciune sizeC e fata asta! Cred si eu ca impinge la ea Tenita direct in banner =))
http://consiliere-adolescenti.ro/fotografii-recente/
Auzi, are 31 de ani (declarati) si e "studenta in anul 3" =))
Plus ca are niscai experienta financiara =))
http://consiliere-adolescenti.ro/despre-mine/
Ce mai, aspiratoare de lovele, ca doar stim ca in anul 4 devin toate disperate sa se marite, indiferent de cat de aproape sunt de menopauza =))
Deci Go for it! Minte-o ca esti comandant de cursa lunga (nu pe Costa Concordia, ha, ha) si vrei sa te asezi la casa ta... ah, mor de ras!

| IMC90 a răspuns (pentru anonim_4396):

Hahahahahahahahahahaah rolling on the floor)))

| consiliere-adolescenti.ro explică (pentru anonim_4396):

A ne da cu presupusul...cat de simplu si de cat de convenabil. Si o leguma poate sa isi dea cu presupusul (priveste la TV: in a ne da cu parerea - mai ales despre altii si mai ales despre altii "necunoscuti" - toti suntem experti). Toate vor sa se marite, toti barbatii vor sa si-o traga, toti adolescentii sunt in conflict cu parintii, toti tinerii se drogheaza etc. etc. etc. Prejudecati! Unele pot fi adevarate, unele nu. Depinde. Nu mai corect ar fi sa ne concentram asupra comportamentului propriu? Orice altceva este presupunere si atata tot.

| Vizitiul a răspuns (pentru consiliere-adolescenti.ro):

Intrebarea voastra era: esti pregatit pentru sex? Banuiesc ca nu se adresa celora cu etatea de 12 ani, nu? Ei sunt iesiti din statistici prin subinteles, pentru ca-i imposibil sa fie pregatiti la o varsta atat de frageda. Eu ma refeream la cei ce sunt pregatiti din punct de vedere fizic, dar emotional se inhibeaza.

| consiliere-adolescenti.ro explică (pentru Vizitiul):

La ce ne referim cand spunem "fizic"? (la finalizarea dezvoltarii functiilor reproductive, la dezvoltarea cerebrala completa, la dezvoltarea caracteristicilor sexuale?). Cortexul frontal al adolescentilor (parte din creier, responsabila cu inhibitia impulsurilor, autocontrolul etc.) este dezvoltat complet de abia in jurul varstei de 21 ani si, cu toate ca "din afara" adolescentul pare dezvoltat in integralitate si apt pentru tot ce vrei tu, iata ca parte din creierul lui...nu este. Dezvoltarea fizica de cele mai multe ori e mana in mana cu dezvoltarea psihica (prin asta intelegand-o si pe cea emotionala), asa ca e dificil a le trata separat. Textul se adreseaza tuturor celor care doresc sa faca sex (chiar si un copil de 12-13 ani poate avea astfel de dorinte), deci nu se adreseaza doar unei anumite categorii de varsta, ci tuturor celor care citesc acest site si carora le trec prin minte astfel de ganduri. Varsta poate fi mai mult sau mai putin importanta. Sunt tineri care nici la 18 ani nu sunt pregatiti (emotional vorbind), sunt altii care sunt pregatiti si la 15 ani. Depinde (de atat de multi factori)... Dupa parerea ta, care ar fi varsta ideala la care un tanar ar trebui sa se simta pregatit?

| Vizitiul a răspuns (pentru consiliere-adolescenti.ro):

N-as putea preciza o anumita varsta, dar as spune: pregatiti sunt cei care se pot intretine singuri in orice moment. Da, pregatiti pentru sex. Tocmai am facut o corelatie! Trebuie sa fii pregatit pentru tot, sa ai capacitatea de-a depasi orice obstacol, pentru ca sexul, mai inainte de-a genera placere, este un obstacol. Odata ce-l prestezi, l-ai tot presta. Si iar zic, o alta concluzie: pregatit pentru sex esti abia atunci cand poti renunta la el (oricand si oricum). Bine, sunt idei personale. Orice lucru de care nu ne putem debarasa este un real obstacol, la un moment dat. Asuma-ti existenta si nu depinde de sex pentru a fi pregatit de-o relatie sexuala.laughing

| IMC90 a răspuns (pentru consiliere-adolescenti.ro):

Oricum, se face mult prea mult tam-tam cu sexul. A face sex nu implica neaparat sa ai o relatie. Din contra, eu zic ca nu e indicat, pentru ca din respect pentru partenera nu poti sa-i dai de sa-i sara supapele rolling on the floor))
A face sex este exact ca si cum ai bea o bere, nimic mai mult (si nici nu trebuie sa insemne mai mult de atat)

| IMC90 a răspuns:

Evolutia individului in timp este extrem de previzibila. Asta demonstreaza faptul ca nu suntem atat de destepti precum credem. Ne ghidam tot dupa principiile impuse de societate, dupa instinctele naturale si suntem dependenti de parerea celorlalti.
Cu asemenea mentalitate nu vom evolua prea curandwinking Vom ramane la stadiul de animale (mecanizate ce-i drept), dar tot animale.

| EyesSad17 a răspuns:

Wow ^^ eu una nu^^

| consiliere-adolescenti.ro explică (pentru EyesSad17):

Vei simti, Shori, cand vei fi pregatita, asa ca nu e nicio graba : -)

| EyesSad17 a răspuns:

Sper consiliere-adolescenti.ro ^^

| shadovv a răspuns:

Cham.

| GabiiHaș a răspuns:

Nu.sunt minora.si cand ma gandesc cum se fac copiii, nici nu mai vreau sa am copii laughing

| Ionutzy a răspuns:

Daaaabig grinLogik=p~Chema`ma si voi veeenirolling on the floor))

| consiliere-adolescenti.ro explică:

Da, frate. Whatever. Mai bine ti-ai exprima o parere coerenta, ca asa...la injurii si jigniri cu totii suntem experti. Si un analfabet poate adresa cuvinte negative. Mai bine spune ce crezi tu despre debutul vietii sexuale. Cred ca ar fi mai interesant.

| consiliere-adolescenti.ro explică:

Si eu sunt curioasa la ce varsta ai facut tu sex prima data si cat de matur emotional esti. Repet: nu-i vorba de varsta (am si scris in comment-urile anterioare). Sunt tineri mai maturi la 15 ani decat altii la 18 ani. E vorba de maturizare si de modul de a percepe evenimentele in care te bagi sau nu te bagi. Si pana la urma, ceea ce am scris e orientativ. Scrie pe undeva ca ar fi batut in cuie? Nu cred. Iar daca nu esti de acord cu parerea altcuiva, o atitudine "matura" ar fi sa te exprimi coerent si fara injurii. Si copilului de 5 ani ii este simplu sa injure, dar sa isi exprime o parere adecvata (chiar contradictorie): nu. Tie de ce iti e greu?

| IMC90 a răspuns (pentru consiliere-adolescenti.ro):

Nu-i vorba de varsta, e vorba de asta :))

http://img526.imageshack.us/img526/9033/hahahahaxp.jpg

| consiliere-adolescenti.ro explică (pentru IMC90):

happy Una peste alta, ultimele trei semne sunt relevante: Morala => Daca vrei sa nu lasi o femeie gravida => Pazeste-te! happy

| IMC90 a răspuns (pentru consiliere-adolescenti.ro):

Povestioara e pe sistemul :

indianul talpa iute cum te prinde cum...iti da de baut! laughing

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Tu esti pregatita pentru sex? Ca eu sunt pregatit! rolling on the floor
"Eşti pregătit să îţi începi viaţa sexuală dacă:"
1. Simti ca iti pleznesc oo-le.
2. Ti se scoala de nu ti se mai culca.
3. Nu te mai ajuta nici masturbatul sa te linistesti.
4. Ti-e frica si sa dormi ca sa nu faci "harti" in pat.
5. Pana si vecina aia naspa de la 3 ar merge o tura, da Doamne sa vrea!
6. Te enerveaza orice laudarosenie pe conotatii erotice a colegilor, pana simti ca pleznesti de pofta sau invidie.
7. Esti in stare si sa te insori cu respectiva, doar-doar.
8. Nu mai vrei nici sa iesi din casa ca sa nu te acuze careva de hartuire sexuala.
9. Iti vine sa iti dai foc la ghiozdan (diplomat) si sa pleci la Woodstock sau Vama Veche.
10. A inceput sa iti fie frica sa vorbesti cu verisoarele tale...
Daca ai raspuns cu "Da!" la minim una din astea 10, atunci stai linistit, esti pregatit! rolling on the floor

| consiliere-adolescenti.ro explică (pentru anonim_4396):

Cu ce gagica (in afara nevestei tale) ti-a iesit procesul de "vrajeala" spunandu-i "Draga mea, imi pleznesc oo-le. Hai sa ne-o tragem!"? : -)

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Da ce-ai cu noi de pui intrebari asa de lungi? n-am citit tot (normal), noroc c-ai pus intrebarea la-nceput. da de ce vrei sa stii, acostezi baieti?

| ღvampireღ a răspuns:

Nici odata fara durex

| wintermee11 a răspuns:

Iar? oh baby, show me the badroom.

| Memet_Alan_1990 a răspuns:

Corect

| ardor a răspuns:

Tratati sexul de parca ar fi o misiune secreta, desigur ca trebuie sa ducem responsabilitatea pentru aceasta dar topicu e exagerat.

| XOfataDesteaptaX a răspuns:

Ce iubire ce dragoste ce pat laughing) Acuma pe unde prinzi mai faci sex cu una prin boscheti containere laughing

| RzvRzv a răspuns:

Nu cred ca is pregatit