| Vrs01 a întrebat:

Salutare, vin și eu cu o întrebare, ieri mi-a fost suspendat permisul de conducere pe 90 de zile (depășire pe linie continua) dar polițistul mi-a spus ca dacă dau testul de redobândire se reduce la 30 de zile, întrebarea e cât timp(zile) am sa dau testul de redobândire? Menționez ca am primit și dovada 15 zile. Mulțumesc!

Răspuns Câştigător
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Se pare ca politistul nu cunoaste noile modificari ale Codului rutier, introduse prin OUG 1/2022, intrate in vigoare cu 2 mai a.c., conform carora perioada de suspendare a dreptului de a conduce se reduce doar cu o treime, in cazul tau se poate reduce cu 30 de zile si va fi de 60 de zile.
Conform acestora, citez:
"ART. 104
  (1) La cererea titularului permisului de conducere, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce aplicată pentru săvârşirea unor contravenţii se reduce cu o treime, de către şeful poliţiei rutiere a judeţului sau a municipiului Bucureşti pe raza căreia a fost săvârşită fapta ori de către şeful poliţiei rutiere din Inspectoratul General al Poliţiei Române, după caz, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
  a) a fost declarat admis la testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie;
  b) a obţinut permisul de conducere cu cel puţin un an înainte de săvârşirea faptei.
  (2) Conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai nu beneficiază de reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, dacă:
  a) a cumulat, din nou, cel puţin 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări a exercitării dreptului de a conduce;
  b) sancţiunea contravenţională complementară s-a dispus pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. a) sau art. 102 alin. (4);
  c) perioada de suspendare a fost majorată, conform legii;
  d) perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce este aplicată prin însumarea mai multor perioade de suspendare prevăzute de lege dintre care cel puţin una prevăzută de art. 102 alin. (3) sau art. 102 alin. (4).
ART. 106
  Titularul unui permis de conducere eliberat de către o autoritate română sau străină susţine, la cerere, testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie prevăzut la art. 104 alin. (1) lit. a) până în a 20-a zi, inclusiv, a perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce."
Perioada de suspendare incepe sa curga de la data expirarii valabilitatii dovezii cu drept de circulatie sau de la data predarii acesteia in caz ca o predai mai repede. Intermen de 20 de zile de la inceperea perioadei de suspendare va trebui sa sustii testul.

| Ioandelasal a răspuns (pentru Ioandelasal):

Rectific: este vorba de OG nr.1/2022 si nu OUG.

| Vrs01 explică (pentru Ioandelasal):

Revin din nou, am primit plicul acasă cu înștiințarea ca mi.a fost suspendat permisul, dar pe el scrie doar 60 de zile, doar ca polițistul mi-a zis 90 de zile, acum întrebarea mea este mai pot da testul de redobândire dacă mi.a fost suspendat pe 60 de zile sa ramn cu 30 de zile dacă iau testul?

| Ioandelasal a răspuns (pentru Vrs01):

Poti da testul si daca reusesti vei ramane cu 40 de zile, fiindca se reduce doar cu o treime, reciteste atent primul meu raspuns. De asemenea testul trebuie sustinut in maximum 20 de zile de la data cand incepe perioada de suspendare a dreptului de a conduce.

3 răspunsuri: