Creaționismul este greu de argumentat, dacă nu chiar imposibil. Asta, în primul rând pentru că mereu te vei lovi de întrebarea: Dar pe acel Proiectant cine l-a făcut?
Pe de altă parte, alternativa - cum că totul a venit în mod natural - este șubredă și ea. E precum casa aia zidită pe nisip. Aveți cunoștință de vreo cale intermediară?
Să ne întoarcem puțin la formarea copilului în uterul matern. Observați că până și ordinea în care apar structurile organismului este una logică și strict determinată. Cum? Cine impune această ordine? Codul ăla genetic? Păi, cum a devenit codul ăsta așa deștept, să știe ce și cum? Ca să nu mai spun că deșteptăciunea este un atribut al persoanei, nu al lucrului.
Apare mai întâi inima. De ce? De unde a știut codul că așa trebuie? Dar este logic să apară întâi inima, ca să trimită sânge la noile structuri care se dezvoltă. Creierul apare mai târziu. Urmează ca el să-și trimită nervii pentru a se conecta la structurile apărute deja. Cum sunt dirijați acești nervi prin spațiile întortocheate pe care trebuie să le străbată?
Întrebări, întrebări.
Eu nu am asul câștigător în mânecă, ca să pot răspunde la aceste întrebări, dar le pun și eu aici pentru cei care sunt dispuși la astfel de dezbateri. Pentru cel pe care nu-l interesează, e simplu: ocolește întrebarea, și cată ceva interesant pentru el. Deci...

Se numeste evolutie. Si da, produce rezultate surprinzatoare.
E de necontestat faptul ca mecanismul evolutiv functioneaza singur, fara interventia unei forte inteligente care sa il ghideze.
Daca te uiti dupa un creator incompetent care trebuie sa modifice constantele universului la tot pasul pentru a crea ce doreste, nu ai sa il gasesti, sunt destul de sigur.
Dar discutia poate fi purtata si la un alt nivel.
Cum se face ca legile fizicii permit aparitia atator niveluri de complexitate?
Am fi putut avea un Univers populat doar de particule fundamentale.
Este remarcabil ca toate aceste particule sa pot combina de asa natura incat sa formeze planete, stele si restul corpurilor ceresti. Iar in interiorul stelelor se pot forma clase noi de particule, un intreg tabel periodic, daca nu si mai multe.
Dar ca din toata aceasta gradina zoologica de elemente, prin combinarea lor, ar fi putut sa apara organisme vii, care sa se dezvolte la un asemenea nivel, nu as fi putut sa ghicesc niciodata.
Iar ca acele organisme vii pot deveni atat de inteligente incat sa inteleaga si sa explica Universul in care traiesc, asta ar fi o alta mare surpriza la care nu m-as astepta.
A 3-a surpriza este ca elementele disponibile pe aceasta planeta: pietre si lemne, pot fi combinate de asa natura incat sa permita crearea vastiatii tehnologiilor existente astazi. Intregi lumi virtuale, simulari ale realitatii, entitati virtuale cu care poti comunica la fel cum poti si cu un om, toate facute din prelucrarea unor bolovani. Dintr-odata acel Golem nu mai pare atat de fantastic.

Pare improbabil ca un Univers cu parametri pur intamplatori sa aiba un istoric atat de imbelsugat. Eu as fi pariat pe un Univers care nu depaseste nivelul de complexitate al planetelor si stelelor.

Problema este ca nu discutam despre probabilitati reale ci doar de impresi. Nu stim cate Universuri au existat, sau exista. Daca exista o infinitate de realitati alternative atunci este infinit probabil si necesar ca Universul in care traim sa existe. Doar pentru ca pare improbabil nu inseamna ca este.