| AdrianaB1 a întrebat:

Așa o situație dificilă cu care mă confrunt și cu care mă voi confrunta în viață mereu, este că nu mă pricep deloc la matematica, iar vara aceasta am examene și sunt clasa 9-a. Învăț bine la istorie, l.lit.rom și altele, însă matematica nu o înțeleg absolut deloc.
Mi-e foarte frică de rezultatul final, nu vreau să mă judecați, dar am avut o profesoară probabil cu mai puțină pregătire, era la început.
Mi-e foarte greu să mă gândesc că plec în viață fără matematica și că realizez importanța ei.
Ce-aș putea să fac, credeți că mai există ieșire din situație, sau nu?

Răspuns Câştigător
| ANAHsneaman a răspuns:

Bună!
Deci nu pot sesiza decât puternica asemenare dintre noi doi.
La fel ca și tine înțeleg importanta matematicii, însă nu am înțeles-o și nu mi-a plăcut din doua motive am avut profesori foarte slabi pregătiți iar comportamentul lor la ore m-au îngrozit și m-au făcut sa urăsc și materia în același timp.
Eu spre rușinea mea m-am detașat complet de matematica nu am mai cautat sa o înțeleg și nici sa o îndrăgesc.
Totuși sunt fericita pe drumul pe care sunt acum!
Tu ai șanse mult mai mari ca mine sa recuperezi, iar dacă ai posibilitatea și tăria și ești foarte hotărât sa o înțelegi, chiar te încurajez și te susțin!
Timp este! Voința trebuie sa ai! Fără ea nu poți face nimic!
Voința și multa răbdare.
Asta e pana la urma dacă toți oamenii ar fi la fel, cu aceleași hobby-uri, aceleași pasiuni pentru toate materiile, nu ar mai fi lumea asa distractiva nu? laughing
Din nou accentuez faptul ca te susțin dacă îți dorești să îți îmbogățești și mai mult cunoștințele, însă ai grija și de sănătatea ta și de dorințele tale. Cred ca te-ai putea detasa 2 săptămâni de matematica pentru o mica vacanta!
Asta pentru a putea veni cu foste proaspete! Creierul are și el nevoie de acea pauza binemeritata!
Numai bine! Multa baftă la toate examenele ce vor urma sa fie susținute și de asemenea mult spor la învățat! Totul e posibil cu răbdare, voința și multa munca! Calul sus! Știu ca poți!

1 răspuns:
| gogu220 a răspuns:

De când telefoanele au şi funcţia de calculator, nu mai ai de ce să îţi faci griji.