Am 14 ani, parintii mei sunt plecati, locuiesc cu bunica (ea s-a mutat in casa nostra). Stam la sat, aici nu prea exista lumeea, tineretul e plecat. Nu am prieteni, stau toata ziua si ma uit pe dealuri, slava domnului mai merg la scoala si mai vad persoane de varsta mea. Simt ca traiesc degeaba, as vrea sa ma mut la oras, ai mei spun ca treubuie sa astept sa termin a 8-a si dupa vedem. M-am saturat, nu mai suport zilele, urasc satul asta . Ce pot faceee? Copii de la scoala stau la 5 km, nu ma prea pot intalni cu ei decat la scoala. Ma simt izolata ... Si mai am 1 an. Oare cat de greu imi va mai fi? Cum sa rezist? Sunt distrusa psihic, as plange non-stop cand ma gandesc ca altii ies in oras, se distreaza... iar eu stau ca fraiera in coltul asta uitat de lume (.

Deci zici ca sunt plecati daca tot "nu suporti" satul te-ar putea gazdui un prieten bun un var ceva, macar sa faci ceva.

Nici la oras nu e cine stie ce distractie. avem mult zgomot zi si noapte, poluare, iar oamenii nu sunt prea politicosi.

Uite iti dau eu o idee... , sigur exista la voi in sat autobuz , deci intr-o sambata, ia autobuzul de la o anumita ora ( te interesezi cand pleaca ), pana la cel mai apropiat oras ( vezi tu ce oras apropiat este, u sti ce ii acolo ), stai toata ziua in oras, te plimbi, si apoi seara ( te interesezi la ce ora se intoarce autobuzu ) si te intorci la sat , daca vrei sa vb cu o fata, si sa mai ai o prietena baga-ma in lista simo_romantic_kissgirl, bafta :*

Te inteleg, intr-un fel.La 6 ani am ajuns in Los Angeles.Pentru 1 an am avut profesoara privata pentru a invata limbile[engleza, romana(sa scriu), spaniola], apoi am mers la scoala.Eram si suntem inca 7 copii in clasa(tot romani si de varsta mea), insa ei erau mai putin comunicativi si abia daca vorbeau cu mine.Ma simteam singura, nu cunosteam pe nimeni altcineva cu care pot sa vorbesc si deja aveam o rutina foarte ciudata(scoala, casa, teme, somn). Erau doar 2 persoane care vorbeau cu mine, tatal meu si profesoara de isto care mai tarziu mi-a devenit mama vitrega insa atunci eram singura pe lume. Abia peste un an i-am invitat pe acei colegi la ziua mea de nastere si au aflat ce persoana sunt.Acum suntem cei mai buni prieteni si suntem dependenti unul de altul intr-un fel.In 7 ani am legat o prietenie legata pe incredere.Incearca sa te aproprii de cineva sau rogai pe parintii tai sa te ia cu ei.Inainte incearca sa inveti limba ca sa ii surprinzi placut...Succes

Pare rau da in ce sat stai si eu tot la sat sunt cu bunica si bunicul parinti mei au divortat da aici e cu totul diferit de fapt coppi sunt da nu ii vreau eu.