chiar am nevoie de ajutor, mai mult ca niciodata si daca radeti careva serios va raportez.
Viata mea e oribila. parinti nu ma ajuta deloc tatal meu vitreg rade mereu de mine din orice, mama ii tine partea. m-am certat si nu mai vb cu 3 dintre prietenele care am crezut ca vor fii mereu langa mine.si nici macar nu au fost motive intemeiate dar ele... si eu incep sa cred ca nu am nevoie de nimeni in special pentru ca sunt de cand ma stiu singura. ce mai!? copilaria mea a fost oribila de asemenea. si nimeni nu pare sa realizeze cat sufar eu(nu numai din cauza a ce e mai sus) stau in camera si plang ore in sir si daca mama intra i se pare ca am inebunit(nu o spune dar o citesc in privirea ei)
m-am gandit mereu sa fug de acasa dar... nu am unde sa ma duc. si sincer, niciodata nu m-am simtit ca ma integrez in lumea asta(inca de la varsta de 4 ani) doar ca ura fata de ceilalti nu sa manifestat cand eram mica deoarece copii de o varsta asa frageda nu pot simti ura; doar frica. ma gandesc mereu ce am putut sa fac asa de RAU! sa merit vasa o soarta. nu am fost rea decat cu cei care au fost la fel cu mine. Ma simt pierduta; singura; ranita; abandonata si ignorata... nu stiu ce sa mi fac! AM NEVOIE DE AJUTOR VA ROG, va rog mult.

Nu stiu cati ani ai, dar iti spun cateva cuvinte ...VA VENII SOARELE SI PE STRADA TA! Si un sfat al meu este sa fi mai optimista. Imi vine sa-i strang de gat pe parintii astia care nu le pasa de copii lor!

Nu poti face nimic...doar inchide ochii, gandeste-te la altceva.gaseste ceva jocuri,activitati care sa iti placa,lasa-ta absorbita de ele,nu te mai gandi la ce e in jurul tau. cere ajutorul unui profesor,unei vecine, sau o ruda in care ai incredere.tu nu esti vinovata de nimic, nu ai facut nimic rau sa meriti asa ceva.incearca sa mai vorbesti cu parintii tai. sa stii ca timpul trece.succes:*

Mda.Suna trist.Prin situatii de genul trecem fiecare la un moment dat in viata.Pentru mine a fost simplu:m-au ignorat,i-am ignorat si eu,au ras de mine,am ras si eu de ei,asa am invatat sa nu prea imi pese de ce zic ceilalti,adica e viata mea eu stiu cel mai bine ce fac cu ea,dar trebuie sa fi atent sa nu cazi prada celor care stiu sa profite de pe urma acestui lucru! Oricum la un moment dat iti vei gasi fericirea,departe de cei care ignora si ranesc, trebuie doar sa vezi partea plina a paharului, fi optimista!

Te cred, si eu sunt intr-o situatie asemanatoare. Uite, daca vrei sa vorbim imi trimiti id-ul tau intr-un mesaj privat si acolo vorbim mai multe ( daca vrei si ai chef).

Citându-l pe L. Blaga "Soarta e o prăpastie în care cădem numai dacă privim prea mult în ea", îţi sugerez să îţi schimbi modul în care priveşti viaţa. Încearcă să vorbeşti cu cei de lângă tine[cu mama ta, sau cu prietenele tale] şi spune-le că ai nevoie de susţinerea lor, de prietenia lor şi de sfaturile lor fiindcă treci printr-o perioadă mai grea, dar eşti convinsă că o vei depăşi, iar totul va fi bine.

Consulta un psiholog...o sa te ajute mult

Pur si simplu trateaza-i la fel cum te-au tratat ei pe tine.asa mi s-a intamplat si mie pana am devenit serioasa.Nu mai vorbeam cu nimeni, si chiar au venit la mine sa-i ajut pe cei care au ras de mine si de desenele mele dandu-le sfaturi de DESEN.eu nu i-am ajutat, si ma simt mai bine. poate ar trebui sa faci si tu la fel, si oprestete sa mai plangi, poate iti gasesti si tu un hobby legat de asta; sa faci o animati despre asta; sa scrii ceva despre asta; sau sa faci benzi desenate.La mine merge si sper ca si la tine.
P.S. si mie imi plac Warriors de Erin Hunter :3