| TheDarkQeen13 a întrebat:

cu ce e mai bine sa te razi pe picioare ca sa nu iti creasca repede. Funda mai multe metode

Răspuns Câştigător
| ascovit a răspuns:

1. Cremele depilatoare

Dacă eşti grăbită si vrei să scapi de părul nedorit de pe corp, cremele depilatoare sunt cea mai bună soluţie. Uşor de aplicat, acestea îndepărtează tot părul de la suprafaţa pielii. Înainte de a folosi o cremă depilatoare, testeaz-o pe o mică porţiune pentru a vedea reacţia pielii tale. Dacă te iriţi după aplicare, spală zona cu un săpun antibacterial, iar dacă iritaţia nu dispare mergi la medic.
Mod de folosire: umezeşte pielea cu apă călduţă apoi aplică crema pe zonele cu păr şi las-o să acţioneze cât scrie pe ambalaj, niciodată mai mult, deoarece pot apărea iritaţii. Pentru a o îndepărta, şterge pielea cu un prosop, apoi clăteşte cu apă călduţă.
Avantaje: în 10-15 minute poţi scăpa de părul inestetic de pe corpul tău; nu este un produs scump şi în plus îl poţi lua cu tine oriunde şi-l poţi aplica oricând.
Dezavantaje: părul creşte repede, mai ţepos şi mai des după aplicări repetate; poţi risca să apară o iritaţie a pielii; aceste produse conţin chimicale.

2. Lama de ras

Îndepărtarea părului de pe corp cu lama este cea mai uşoară şi ieftină metodă de eplilare. Este eficientă mai ales în zona picioarelor şi a axilei.
Mod de folosire: umezeşte pielea şi aplică spumă de ras sau gel de duş pe zonele care urmează a fi epilate, apoi trece uşor cu lama. La final, clăteşte cu apă călduţă, şterge pielea cu un prosop moale şi aplică o loţiune calmantă, pentru a evita iritarea pielii.
Avantaje: epilatul durează 10 minute şi este eficient în cazuri extreme sau în cazul persoanelor cu foarte puţin păr.
Dezavantaje: produce iritaţii şi bubiţe la nivelul pielii, în cazul persoanelor sensibile; părul creşte foarte repede, mult mai aspru şi mai ţepos.

3. Epilatorul

Noile generaţii de epilatoare de pe piaţă sunt foarte performante. Acestea au atenuatoare de durere, viteze diferite şi modele speciale pentru zonele intime, delicate. Unele pot fi folosite chiar sub apă.
Mod de folosire: înainte de a te epila fă-ţi un duş cald pentru a deshide porii. Mergi apoi pe fiecare zonă în parte, fără a apăsa şi poţi trece cu epilatorul de mai multe ori pe o zonă, până când aceasta este perfect curată.
Avantaje: este uşor de folosit oriunde şi oricând; nu produce dureri insuportabile; părul creşte după două-trei săptămâni şi tinde să se rărească; deşi este un aparat scump, cumpărarea lui poate fi o investiţie bună.
Dezavantaje: uneori rupe firele; nu poate fi folosit nici pe păr foarte scurt, dar nici pe păr lung; poate produce iritaţii ale pielii în zonele sensibile; uneori determină creşterea firelor sub piele.

4. Epilarea orientală

Este o metodă veche de epilat care se bazează pe un amestec de zahăr, apă şi lămâie. Epilatul cu zahăr este similar celui cu ceară, deşi zahărul se foloseşte la o temperatură mai scăzută. Pentru că are tendinţa de a se lipi de păr şi nu de piele, crează mai puţin disconfort decât ceara.
Mod de folosire: aplică zahărul cald pe piele, apoi îndepărtează-l cu ajutorul unor fâşii de material. Trebuie să ai însă foarte multă dexteritate pentru această metodă de epilat.
Avantaje: se poate folosi la domiciliu; nu produce iritaţii.
Dezavantaje: este destul de greu de folosit, trebuie să ai răbdare; rupe destul de multe fire de păr dacă nu este folosită cum trebuie; este destul de scumpă şi în plus durează destul de mult.

5. Epilarea cu ceară caldă

Epilarea cu ceară caldă este cea mai eficientă metodă de epilat şi este cea care te ajută cel mai mult la rărirea firelor de păr.
Mod de folosire: aplică ceara caldă pe pielea uscată şi curată în sensul creşterii firelor de păr. Aşteaptă câteva secunde, apoi trage fâşia de ceară în sens invers creşterii firelor de păr. După epilare este bine să foloseşti alcool pentru a îndepărta bucăţelele rămase de ceară şi o loţiune specială după epilat pe bază de aloe vera.
Avantaje: creşterea părului este încetinită; se elimină şi o peliculă de celule moarte, care lasă porii să respire; este sănătoasă.
Dezavantaje: trebuie să aştepţi ca părul să crească; în functie de salon, poate fi destul de costisitoare; este destul de dureroasă.

6. Epilarea cu benzi depilatoare

Această metodă este preferată de multe femei deoarece este uşor de realizat şi smulge firul de păr din rădăcină.
Mod de folosire: încălzeşte benzile între palme apoi aplică-le pe zona dorită, în sensul creşterii firului de păr. Aşteaptă câteva secunde, apoi trage banda în sens invers creşterii firului de păr. La final, aplică uleiul special pe care-l găseşti în cutia produsului.
Avantaje: nu trebuie să suporţi ceară fierbinte pe piele; nu rişti să te iriţi; ajută la rărirea părului; părul creşte mai greu; se poate realiza oriunde şi oricând.
Dezavantaje: poate rupe firele de păr; trebuie să aştepţi ca părul să să crească pentru a le putea aplica.

7. Epilarea definitivă – fotoepilarea

Fotoepilarea este îndepărtarea părului cu ajutorul luminii. Aceasta include două tehnici de epilare: cu lumină intens pulsată şi cu laser. Principala diferenţă dintre cele două metode este că îndepărtarea părului cu lumină intens pulsată este garantată pentru majoritatea tipurilor de piele şi de culoare a părului, este ieftină şi nu doare. În plus, la fel ca epilarea cu laser, oferă rezultate de lungă durată. Numărul de sesiuni depinde de fototipul pielii, caracteristicile părului, precum şi statusul hormonal. În medie este nevoie de şase-opt şedinţe (o şedinţă pe lună) pentru a scăpa de părul nedorit.


sursa: clicksanatate

4 răspunsuri:
Legiuitoarea
| Legiuitoarea a răspuns:

Bună.
Nu te razi, ci te epilezi cu cear caldă sau aparat de epilat ori fâșii cu ceară rece de la Veet.
Rasul este strict bărbătesc, cu lama, și hai să-l lăsăm pentru ei pentru că este bărbătesc.
Pa, pa.

| TizZu15 a răspuns:

Cu un aparat de epilat.winking

| Xenia16 a răspuns:

Cu epilatorul dar doare putin la inceput pana te obisnuiesti si creste in 2 saptamani
Ceara tot la fel in 2 saptamani

| clau321 a răspuns:

Cu epilatorul doare putin la inceput pana te obisnuiesti si creste in 2 saptamani

Întrebări similare