| Byby3 a întrebat:

Am nevoie de statusuri. orice fel de statusuri si de dragoste si de indiferenta si de nepasare si de ura si maxime.

4 răspunsuri:
| Ally98 a răspuns:

Profit de iluzii şi cuvinte false gen"te iubesc", comportament copilăresc, gelozie, certuri, asta e relaţie? sigur faci asta din lipsă de ocupaţie!

A pus suflet deşi ştia că greşeşte.

Căţi oare mai ştiţi ce înseamnă să iubeşti.Să ai fluturi în stomac şi să simţi că te topeşti.

Ai nevoie de dovezi ca să crezi. Ai nevoie de iubire ca să ştii ce îţi doreşti.

Vrei să mă răneşti sau vrei să mă foloseşti pentru a-i răni pe alţii?

Noi: 2 nebuni ce n-am ştiut să ne înţelegem. Lumea: un sanatoriu din care nu ştim ce să alegem.

Îmi place că lângă tine chiar uit de toate şi imi place când aiurea ne plimbăm prin noapte

Mi-e dor să te strâng în braţe, să te sărut.Mi-e dor să îmi vorbeşti, mi-e dor să te ascult!

Dacă am să plec vreodată nu am să mai vin, pentru mine ai fost tot, eu pentru tine prea puţin

Ştiu că nu am cum să fiu ca înainte, dar vreau şi eu să am dreptul meu la fericire

Un zâmbet fals nu se observă mereu. Privirea, însă, nu poate minţi

Urăsc când cineva mă întreabă dacă sunt suparată, şi el este de fapt problema

Nu îți închipui ce are ea în suflet, te iubește, tu, vagabond din fire o faci să ajungă să poată zâmbii doar când te vede prin fotografii

De obicei, oamenii fără care tu nu poţi trăi, pot să traiască fără tine

Nu-i aşa că e ciudat cum apreciem anumite persoane doar după ce pleacă din viaţa noastră?

Tu îmi faci inima să râdă, chiar dacă ochii mei plâng ♥

Pune mâna pe o sobă fierbinte un minut şi ţi se va părea o oră. Stai cu o fată frumoasă o oră şi ţi se va părea un minut.

Mai bine o diavolită politicoasă, decât o sfântă prefăcută!

Suferă, și nu suferă cum suferi tu, suferă în modul ei, fără să spună, fără să știe nimeni, suferă când nu e nimeni lângă ea, sau când e întuneric. Dar e fericită, e fericită pentru că tu ești fericit, pentru că a înțeles că nu îi mai aparți și pentru că te vede fericit așa cum nu te-a mai văzut

Am invațat că fericirea nu se cerșește, că un zambet nu costă nimic, că ura nu are nici un loc în viața mea, că momentele grele sunt benefice pentru a crește și ce este mai important...am invațat să iubesc necondiționat

Sincer eu NU am regrete, dar urăsc faptul că am iubit prea mult

Nu permite timpului şi uitării să-şi fure persoanele la care ţii sau ai ţinut. Nu contează dacă ele te-au uitat deja. păstrează un colţişor de suflet pentru fiecare.

Un pic de adevar în spatele unui "Glumeam". Un presentiment în spatele unui "Nu ştiu". O emoţie în spatele unui "Nu-mi pasă" şi întotdeauna o durere în spatele "Da, totul este ok

El mă ascultă când în sufletul meu plouă, și chiar de-l supăr uneori nu-și dorește o tipă nouă

E exact ca mine, iar asta face ca totul să meargă bine.

Răspuns utilizator avertizat
| alexalexandra55 a răspuns:

Vezi Aici http://estatusuri.cabanova.com/statusuri-online.html
Sunt foarte bune o sa fi multumita

Sper sa te ajute

| ramonika125 a răspuns:

Statusuri de dragoste 101 " Inima mea este ca un templu. Intri, te rogi si daca meriti ramai. Tu nici nu ai intrat, nici nu te-ai rugat si totusi ai ramas… oare de ce? "

Statusuri de dragoste 102 " M-ai facut sa cred in tine, in iubirea ta… m-ai facut sa, ma gandesc zi si noapte la tine… acelasi lucru-l fac si acum chiar daca tu ai plecat… Te astept… Vino…! "

Statusuri de dragoste 103 " Ai inchis marea in ochi si soarele-n suflet, ca ma topesc de cate ori ma atingi, si ma-nfior de cate ori ma privesti, te iubesc si n-o sa renunt niciodata la tine… "

Statusuri de dragoste 104 " Spune-mi unde esti, sa stiu unde sa caut! Spune-mi ce visezi, sa stiu ce sa iti dau! Spune-mi pe cine doresti, sa stiu cine trebuie sa fiu! Spune-mi ca ma iubesti! "

Statusuri de dragoste 105 " Cand ma gandesc la infatisarea ta de ingeras buzele mi se umezesc gandindu-ma ca ti-as putea vorbi in soapta, spunandu-ti vorbe dulci… "

Statusuri de dragoste 106 " Daca pe cer ar fi o stea pentru fiecare minut in care ma gandesc la tine, ar fi lumina mereu! "

Statusuri de dragoste 107 " Prima data cand te-am vazut mi-a fost frica sa te ating, prima data cand te-am atins mi-a fost frica sa te sarut, prima data cand te-am sarutat mi-a fost frica sa te iubesc, acum ca te iubesc mi-e frica sa nu te pierd… "

Statusuri de dragoste 108 " Te iubesc si te v-oi iubii mereu, esti sufletul din mine, esti viata mea si sper ca mereu sa fie asa…… "

Statusuri de dragoste 109 " Te iubesc ca pe propria-mi viata! Stii de ce?! Pentru ca tu esti viata mea…. "

Statusuri de dragoste 110 " A B C D E F G H I J K L M.mi-e dor de tine! "


Iti va fi dor poate'ntr'o zi...cand, auzindu'mi glasul, vei sti ca nu am sa revin...==> destinul meu e altul!


Nu am nevoie sa-mi se`arate vreun drum sau sa fiu invatata cum sa gandesc acum!


"nu sunt perfecta...stiu! am o gramada de defecte...da` n`am obligat pe nimeni sa ma accepte"

"Cate s'au spus.cate s'au dus.nu' ma mai doare...cu orice zi'n plus...sunt mai sus! restul'. doar vorbe goale!"

Chiar crezi ca ma afecteaza!?`
Zambesc din nou`.
asta`i tot ce conteaza`.

Poate am aere’n cap.asta e doar problema mea.nu poti sa ma suporti.asta e doar problema ta…nu ma cunosti…nu mai comenta.ai grija d viata ta…nu d a mea

Eu nu ascult dEstInuL.lA vise nu cEdeZ.nu`mI poate spune nimeni cE cale sa urmez!


->Si sunt ironica doar pentru ca stiu ca asta ma face si mai tare

Ori de cate ori vei fi pusa la incercare, nu uita : Capul sus si zambeste incontinuare


Unii nu ma plac si-mi spun ca sunt nesuferita, tocmai din acest motiv in fata lor par increzuta.Eu sunt independenta, imi place tot ce fac, Traiesc clipa la maxim, totu-mi e pe plac.

Ea mi-e ca o sora, ne intalnim la scoala la aceiasi ora. Avem idei fixe, radem dupa culise, iar cand cortina a cazut, veselia a inceput \

Putem spune ca ne stim dintodeauna! In momentele grele ne-am atins una alteia mana!

~vreau; x cE`i aL meu` sa fie aL meu~,~ Nimeni sa nu iubeasca cE iubesc eU; x~

Eå nu se ´ compara cu restul ´. e tot ´ ce åi visat´. Åi 0´ viata normala´!? 0 så ´ti-o deå peste cåp´!
Totul s-a terminat. Asta e soarta.
De fapt ma bucur ca e gata. Tu in stanga. eu in dreapta.

Daca imi pare rau de ceva in viata mea.
e ca ti'am zis sa pleci cand te puteam ierta.

Ia'ma de mana.
Hai sa trecem peste toate impreuna.


Te voi pune pe primul' loc indifierent de ce se va intampla.
pentru ca tu esti doar al meu, iar eu mereu a ta

Hai sa fugim, sa evadam. Hai sa plutim, sa zburam.
Hai sa zambim, sa visam. Hai sa traim si sa uitam

Fii atent! Să vezi cum doare, când o să mă vezi nepăsătoare!

• Spun ca nu`mi pasa, ba`mi pasa sa stii. Spun ca o sa plec azi, dar o sa ma`ntorc intr-o zi. Spun ca nu mi`e dor, sincer mi`e dor. Spun ca sunt ok, dar de fapt nu mi`e usor.


Nenorocita La Propriu, Nebuna La Figurat, Irascibila Cateodata, Ironica De Placere, Ipocrita De La Mama Natura

Si daca te iubesc, ce? Oricum tu nu vei intelege

Poti sa vopsesti si o cioara in alb ca nu va fi porumbel, La fel cum nici una dintre voi nu va fi ce-am fost eu pentru el

"●Tin` langa mine;* doar` pe;;] cinee ` iubesc;; x.De restul`; doar` mah :] folosesc`;>`!●"

Prea multi prosti pentru o tara asa de mica

Se spune ca nu ai cum sa fi mai prost decat in ziua in care te-ai nascut, dar unii sfideaza aceasta lege constant.

Ai incredere in mine! oricati baieti ar fi in jurul meu nici unul nu`i ca Tine

- S-a trezit la realitate. A zis că vrea să se pună pe fapte. : x

.Nu pot sa te`nlocuiescc. Ca tine nu mai gasesc.; x Nu vreau. Nici n.as incerca.Sa iubesc pe altcineva.; x Te adorr. :*"

Sii cand vine vorba de iubire. Zi`le ca ma ai pe minne.
Fiecare baiatp u cum te-a sunat rau pastreaza-n suflet o fata buna.

Desi` par cuminte` imi place` indecent`! cA Eva Kentt`. n`am niciun Sentiment`!
Si acasa a ei 0o stiu de fata cuminte’ ca’ joaca binee teatru si pe aman2 ii minte’!


LVreau sa plang pentru`. noi sa imi cer iertare` `.in fata ta am fost un copil si` ma doare. `.:-xx! As face orice sa te mai pot avea…chiar daca acum esti cu altcineva

Formeaza` Numarul` meu` Ori De cate ori vrei Sa` vorbim`. Cheama`ma Sh o sa vin`!

Cand imi intorc privirea spre el, ma luminez de bucurie!"


stii.n'Ai decat sa vorbesti singuraa.imi gasesti atatea defecte! retinee.sunt printesa lui si asta e toot ce conteaza! "

Iubeste`o pana mori. C`o fata ca ea nu gasesti de 2 ori`!"

Poveste fara sfarsit

Pentru ca îl iubesc si ma iubeste!

->Poate daca eram indiferenta Raul se schimba si eu deveneam ABSENTA Insa imi place sa plec si sa vin...Atunci cand te astepti mai putin!:X

Pentru mine au contat acele momente cand fara sa vrei m-ai facut fericita...

->Nu conteaza gura lumii Doar pe El il iubesc.indiferent cum ar fi...

Nu-mi mai dati sfaturi… stiu sa gresesc si singura


Mereu cand iti va fi rau sa te gandesti la bine! Nu uita, ca ma ai de partea ta pe mine! > < *

-Cand 2 oameni se iubesc cu adevarat.Fac tot posibilul sa uite ce s-a intamplat :X

daca pana acum ma gandeam daca e bine sau nu ceea ce se intampla, acum nu ma mai intereseaza.stiu ca te iubesc[]si asta e tot ce conteaza

`^-^`Da_cha ma Iubesthi_ii Aja cum zici vino back la me

"• Am invatat sa respect • EA respecta doar banii • EU am invatat sa lupt singura • EA e zero fara tati si mami •"

Nuu` sunt 0 sfanta da nici 0 bagaboanta, respect pentru baietii` care stiu` s` pretuiasca 0 fata

Sentimentul nu dispare ca vacanta de vara. Uneori e mai nociv ca fumul tras dintr-o tigara. :-X""

Heyyy`, strange`ma in brate`! Daca` vrei s` intelegi ce e`n inima mea t rog nu` mai plecaa`

Tuu` esti jumatatea care mie`mi lipsea si-ai umplut doru` din inima mea

Priveste-ma`n ochii să`ntelegi. sentimentele pe care nu ştiu să ţi ℓe spun

Degeaba il ai langa tine, daca el nu'si poate lua gandu` de la mine.; x

Strânge-mă în braţe şi atunci când îţi spun : "lasa-mă, n-o face!"

Au fost momente în care eram gata să renunţ la tot, mi s-a zis că n-o să pot, eh uite-te că încă pot!

`...Mi-e sila. Mi-e sila de tot. Lumea in care traiesc ma sufoca, ma scarbeste. Pana si tu, baiatul acela cu ochi blanzi si zambet cald, atat de familiar, ascunzi acea mediocritate si josnicie pe care o gasesti in toti!

# Atat am asteptat. sa vad daca intelegi. ca poti sa ai tot ce`ti doresti daca stii sa alegi.

` Nu merita`;]!`ღ` Tu` suferi` ` Si` Vrei sa Fie` bine` ` ●º•`.→` In timp c Lui` ` Nici Nu`i ` pasa` d Tne`

→` Nu stiu`;|` ce Sa` mai ZicC` :]`●` Se vede`;;]` Clar ca-mi Lipsesti` :-x`ღ` Si`mi vine` :]` sa mor` :-x` •º`ca `Tuu` ` nu Mai esti` `

♦Nu te supara baiatu meu nu-i nimic de capul taw.Nu vezi cat ai dekzut.Umbli cu ‘FeTe’ care se ***…

Am vrut sa uit tot ce'a durut • Sa intorc pagina si sa spun: A trecut, • Nu'mi pasa ce'a fost candva • Sunt alta acum • Si alta e viata mea

"Tocmai d` aia 0 s` schimbam foaia, d` unde atat optimism? Nuu` stii ca dup` soare vne ploaia? Sh s` anunta potop, s` nu`ncerci s` schimbi umbrela "

Faze din astea sa i le faci lu' mata! : )

ღLumea isi da cu parerea des dar nu-mi pasa mie./ Poate sa ploua, sa ninga, sa fulgere, sa tune/ Eu fac doar ce simt, nu fac ce mi se spuneღ
]
Au fost zile in care fara tine nu puteam sa stau

Nu te distruge pentru cineva ce nu te merita.

Erai un rau ce imi facea bine

Niciodata nu ai inteles cate am facut pentru tine

Nu mai iert minciuni, nu mai cred in cuvinte si privesc doar inainte.

Si n-am uitat, cat am plans de fapt, cat am regretat, am realizat ca tot ce-i bine nu tine mereu cu tine, retine, dar nu uita ca intr-un final orice rau e ucis de`un bine!

"Am trecut peste tine Nu`ti pune semne de intrebare Nu ma uit iar inapoi, chiar daca pe amandoi ne doare

Hai pa Du`te la ea Asa esti tu mai prost si-ai gresit alegerea

;;]`Ar trebuí să vezí` ađevărateℓe vaℓσrí`; d`.că ηu tσate >`< *** sexý `/:]` sunt comori`

Aste-as file din viata mea ce morti m-ati vorbesti de ea? ai trait in locu meu sau ce **** mea?

Cum se schimba unii in curve nici nu-ti vne sa crezi... Nu dau nume va simtiti ***!

Inima mea nu-i de vânzare!

Este incredibil cum cineva îţi poate rupe inima şi tu tot îl iubeşti cu bucăţelele rămase.
rivirea mea nu sparge ghiata, dar pe tine te face bucati!

15 ani, te plimbai pe role seara toti se uitau mirati la cum te dezbraca vara ca erai tot ce esti si acum doar ca putin mai mica, fara pic de experienta dar si fara pic de frica.

Cu nimic mai speciala, cu nimic mai deosebita.Doar diferita

Copilăria. Singurul paradis pierdut.

Ea nu e ca resul.Ea e pur si simpluu` ea`![]

E doar o fata cat se poate de obisnuita...Care nu are absolut nimic special. Are zile in care parul ii sta ca naiba. si zile in care arata extraordinar

Asta mica e mereu cu zambetul pe buze, nu se streseaza, nu prea o intereseaza ceea ce urmeaza!

Poarta`te frumos cu ea.E mik si nu stie ce vrea. Spune`i `Da` cand ea spune `Nu`. cand zambeste.Zambeste`i si uh. cand greseste nu o certa pentru. ca`i mik si ea si nu stie ce vreaa.

Felul in care arat te face sa ma iubesti? Nu multumesc, poti sa ma parasesti!

Vrei sa ma schimbi? Schimba`te tu primul.Tu esti doar personajul.Eu fac filmul`

Adevarul suna cam asa: Chiar daca ai puterea sa ascunzi, ti- e dor de ea!

Priveste-o in ochi si observa ca nu minte, Invata sa o cunosti dupa ceea ce simte.♥

El major si ea minora.

"• Am invatat sa respect • EA respecta doar banii • EU am invatat sa lupt singura • EA e zero fara mami si tati!
Ti-am spus.Nu vreau sa fii doar in trecutul meu. Caci astfel nu am niciun viitor...
si imi e greu.

I need you here with me. Cause music makes me free

Sunt un exemplu rar.Gata sa dispar.Dar mai tin un an fraierii pe jar O ard in mod bizar ca bomba in buzunar Cu stilul meu murdar

cu toate astea tu stii bine ca orice ar face pan'la urma tot la tine vine...asa ca ai grija de el nimeni nu-i la fel

Telefonul il strang Cu obsesie in mana Nu stiu cum sa fac sa te sun Dar simt ca totul e degeaba Este fara rost Si stiu ca ziua asta Imi va merge prost

Totul trece... asa se spune.dar nimic nu trece fara sa lase urme

Te poti simti singur, trist, dar niciodata invins. Poti pierde, poti gresi, poti suferi, dar nu te gandi sa abandonezi. Priveste viata cu ochi de invingator si ai sa vezi cat e de frumoasa!

Majoritatea prietenilor sunt ca umbra. Nu apar decat atunci cand e soare.

Si decat sa ma gandesc la ce a fost si la cat am de regretat mai bine ma gandesc la viitor si la ce am de castigat

orice femeie are langa ea barbatul care si-l doreste.dar numai o femeie inteligenta are langa ea barbatul pe care altele si-l doresc

niciodata nu e prea tarziu! toate trebuie sa leincerci, incearca-le pe viu! cand toti prefacutii se prefac ca stiu. ridica doar degetu mijlociu?!

Nici cel mai bun machiaj nu are cum sa-ti schiteze un zambet atunci cand esti trist.

Zambeste chiar daca ai sa cazi Chiar daca soarele apune si azi

Senzatia e unicaa, doza de risc e mica.Viciul meu implicaa doar placere si dependenta psihica

Lumea asta te distruge, Te induce in eroare, Fura tot si apoi fuge, Te raneste si te doare!

Si realizez ca pot[Sa uit tot]Ca si cum n-ar fi existat deloc… Intorc privirea peste umar, intalnesc un altu in drum. poate am pierdut ce aveam…pentru altceva mai bun

Nu inghit in sec.Inghit in demisec. Urmatoarea lege o astept direct. Ma exprim sa intelegi mesajul. Eu nu-s mata sa-mi cenzurez in fata ta limbajul!

Am invatat sa am rabdare ca totu-ti iese /Atunci cand nimeni nu te crede instare

Ating cote maxime in mod periculos.Totul in jur e mult prea dubios. Spui ca am tinte prea mari.Ce gresesc? Ti-am spus si mai repet ca tot ce-mi doresc o sa reusesc!

Petrece-ti timpul cu cei care iti demonstreaza ca si ei vor sa si-l petreaca cu tine

Te doare cand vezi ca nu-mi pasa.Si iti zic mereu "Numai Conteaza, Lasa"!

O vezi cum pleacă, cu ochii goi. Eşti prea mândru sa o opreşti. Crezând ca vine inapoi.

Eu traiesc.Tu stai.Sunt tot ce ea ce tu visezi, ce iti doresti si n-ai!

"`. Chiar de-ar fi greu. Tot as zambi! De-as fi plina de probleme. Tot as glumi! Pentru Ca stii. viata E grea si lumea e rea! Cum as putea rezista daca nu m-as purta asa?

Uita ca am fost candva viata si sufletul tau, uita noptile cu mine, uita si sarutul meu!

• Profita d` fiecare clipa.ca`n fiecare paradis exista cate`o ispita

Ma mint si acum, si desi imi este dor, pun orgoliul in fata sentimentelor!

♥Inchisa`ntre patru pereti. Aud` km` singur tu te certsi `! Regrete, lacrimi sau pareri, azi ai ucis ziua de ieri, si-ai ingropat ziua de maine, asa ca PLEACA, binee?

Ma uit pe geam si vad cum totul se prabuseste in jurul meu.nu mai esti tu...inseamna ca nu mai sunt nici eu...

am ganduri interzise. dar mie imi sunt permise si in realitate nu doar in vise.Nu mai sunt aceea care eram acum zabesc atunci plangeam

[ ]~Nu sunt rea, sunt smecherita si stiu sa ma fac iubita,~[; X]~ hai sa facem o`ncercare, sa vedem care pe care… ~[:.]~

BRAIN is the engine of your body, but HEART is the engine of your life.

Fata destepta! Saruta dar nu iubeste, Asculta dar nu crede, Si pleaca inainte de a fi dezamagita!

Ce am vrut, ce am avut sau ce n-am avut cu toate ca am vrut! Prin cate am trecut, si totusi am stiut sa zambesc unui nou inceput.

Cum vorbesc sau cum ma comport nu conteaza.Atitudinea ta FALSA nu ma impresioneaza.Eu simt ca tot ceea ce fac e bine.Si niciodata n-ai sa poti schimba ceva la mine.

• Unii nu ma supσrta ●.Ii tratєz cu indifєrєntza ●. Orice s' ar intampla ●.Voi zambi intσtdєauna ●.Si nu ma vσi schimba ●

Si cand te uiti in ochii mei ce vezi? Ma bucur ca acum esti constient ce-ai reusit sa pierzi.

Esti jalnica si o stii prea bine! Nu ma ura ca sunt mai desteapta ca tine! Uraste-ti prietenul ca intoarce capul dupa mine, chiar si cand e cu tine!

Le tine pe restul la distanta. Stie ca n-are ce cauta pe langa vreo zdreanta. N-are nevoie de nimeni. Straluceste si singura, si el stie prea bine.

Ce crezi ca ma faci geloasa? Nuu fraiere, nu ma intereseaza.Si ce crezi? nu-mi pasa nici de tine, nici de ea, esti chiar jegos daca ai ales asa te pupa amica ta!

Stii ca nu stau dupa noroc. Si daca vreau sa iasa fum. Stiu unde sa dau foc

Daca ai fi fost destept si mi-ai fi aratat iubire, acum erai intr-o alta situatie cu mine.Credeai ca ma vei oftica, cu cate-o panarama de-a ta.Nu! Tu Doar scadeai in fata mea

Si totuşi, imi rezerv dreptul de a mă comporta ca o scorpie dacă sunt tratată prost!

Sunt gata sa traiesc o alta viata.Sunt gata sa afisez javrelor o alta fata

Am ganduri interzise, dar imi sunt permise nu mai sunt cum eram, acum zambesc, atunci plangeam

Chiar As plange pentru tine.Dar imi curge rimelul`!

Ce Sa Fac, Asta Imi E Firea.Sa Nu Crezi ca In Viata Te Inseala Doar Privirea.Tu Plangi "Mie Imi Vine Sa Rad".Si Totusi Te Simt Cum Ma Inujri In Gand.

Daca pentru un moment ai crezut cu o vei distruge. uite`o dupa putin tp: zambeste si e dulce

"•Inca o seara incepe gratios. Parfum in aer. Nimeni nu sta jos. Pahare pline. Agitatie. Si fetele fac senzatie! •"; D/

Si cand te uiti in ochii mei ce vezi? Ma bucur ca acum esti constient ce-ai reusit sa pierzi...

Ce am vrut, ce am avut sau ce n-am avut cu toate ca am vrut! Prin cate am trecut, si totusi am stiut sa zambesc unui nou inceput.

Cum vorbesc sau cum ma comport nu conteaza.Atitudinea ta FALSA nu ma impresioneaza.Eu simt ca tot ceea ce fac e bine.Si niciodata n-ai sa poti schimba ceva la mine.

Cazi, te ridici, tot ce zici, e rabdare.Plangi, te distrugi, vrei sa fugi, si te doare.Dai tot ce ai, si ce n-ai, totusi pare.Ca nu te descurci sa ii pui lumea la picioare.

Spune-ti doar atat "nu-mi pasa" oricarei lovituri ce se iveste-n viata.Invata ca sentimentu-i pur cand e reciproc.Ca dragostea e foc, stinge si uita acest joc.

Vezi tu? Momentan nu am chef sa privesc in jur! pentru ca te vad pe tine si imi vine sa injur!

Viata e un trandafir la care fiecare petala e o iluzie, iar fiecare spin e o realitate…

Da, Da, Da... eu sunt fata aceea căreia ii spuneai că nu-ti pasă de ea si acum ai da orice să fie a ta! Dar ghici ce? Asta niciodată nu se va intampla.bine ca pot

In continuare crezi ca totu` iti apartine [ ] Poti sa ai orice dar nu si pe mine [ ] –":->:-p

Cand iti va fi dor de mine, aminteste-ti un singur lucru ma-i lasat sa plec!

Gandeste-te la mine ca la ceva ce ai avut, Ceva ce insa n-ai pierdut; dar a trecut, Pentru ca inapoi nu mai vin. Nu merge!

Va Veni O Zi Cand Tu Imi Vei Spune." Eu Sunt Ptr tine, Nu Ptr Alta!" Cu Lacrimi In Ochi Iti Voi sopti. "Ai Fost Ptr Mine, Acum Fii Ptr Alta!

Ceea ce crezi tu Conteaza prea putin pentru mine oricum fac tot ce imi vine Nu urmaresc chiar sa va displac Dar refuz sa va fac pe plac •

"N'ai sa ma vezi ca plang N'ai sa ma vezi ca ma ascund Sunt pur si simplu ceea ce sunt Pornesc la drum razand si obsedata de un gand Vesnic luptand N'ai sa ma vezi renuntand!

M'ai uita-te odata la mine Chiar crezi ca 2 vorbe ma pot aduce langa tine? Am de unde alege Tu nu esti unicat Pot gasi baietii kA tine la fiecare colt!

"Ai avut`o de mult Dar acum n`o mai ai Ai incercat s`o inlocuiesti Dar nu puteai Caci o iubeai :X"

~ [] poti sa tipi ca nu te aud poti s plangi ca nu te vad poti sa pleci ca nu t caut poti sa faci c vrei ca nu`mi mai pasa [] ~"

"Oriunde ai fi Oriunde te`ai afla Nu vrei decat o domnisoara Care seamana cu ea "

Nu mai e ea fetita ce tacea astazi Spune PA,ieri poate ii pasa!

"NU'ti spun ca altele: Te rog mai avut,mai pierdut acum ma vrei dar NU se mai poate,oricare ar fi ea,NU va purta niciodata amprenta MEA!

Du`te. somn usoFa bine in viata mea sa nu te mai strecori Daca vrei sa mai dai ochii cu mine sa stai retine Ramai cat vrei dar nu incerca sa gandesti pentru mine.

O vezi? nu e trista,chiar deloc zambste suav,are privirea de foc.E dulce si o iubesti stii bine dar ea, deja nu se mai gandeste la tine

Poate ca ai vrea sa mai fii langa mine cum erai candva Dar fierbe tot sangele in tine cand stii ca imi vad de viata mea

Crezi Ca Ma Faci Geloasa? Nu Fraieree! Nu Ma Intereseaza Oricum Te Doare Inima Cand Te Uiti La Poza Mea Asa Ca Ai Grija De Nasoala Ta! Te PuPa amica TA! •

Oriunde,Oricum Ti`o dau in bot! Doar pentru simplu` fapt ca POT!"Stie ca ai face orice sa o ai,Dar ea iti zambeste frumos Si iti zice: Tay`Tay!"

orice` ai face tot` n`ai putea uita` de EA! Ea e` antitodul` tauu` Ea e` cea care` a avut` mereu` grija de sufLetu` tau`!

Deschide ` ochii` ´ş Fa o mica analiza ´ş >; d < O sa afli` intr-o ` zi;-j Ca ti-ai dat ` prietena` pentru o ****

Tine minte : O fata loveste prin fapte, nu prin cuvinte

at e de mica, te innebuneste, se joaca cu tine, dar nu se indragosteste!

Un autograf` mai Tarziu` Acum o sa-ti arat Ce faTa | REA | poT Sa fiu` Cu fite Si` Cu aere` O Sa fii pe Spate | FRAIERE` |` •

Iubeste`o nu`mi pasaa... Pastreaz-o` de tot`, iar pe minee cand ma privestii` sa te lingii pe bot

Stiu am un talent nativ,sa folosesc un zambet fin pe post de sedativ

Sunt o fata cu tupeu si fac numai ce vreau eu:X

Adu-ti aminte ce greu iti este sa te schimbi pe tine insuti si vei intelege atunci cate sanse ai cand incerci sa-i schimbi pe ceilalti.

Prietenii adevarati tin la tine Si sunt langa tine si la rau si la bine Nu te barfesc pe la spate Ci te ajuta chiar in toate

Nu mai sunt fetita pe care o stiai tu mai demult... Poate nici n`ai observat de la un timp am mai crescut

Vreau ceva doar pentru mine,ca stiu cum sa-mi mearga bine,daca ma intreb de tine...du-te tare cat te tine!

Te privesc cu sila, nu-mi provoci decat mila Plagi incontinuu si spui ca doar tu esti de vina Stii…dar e putin cam tarziu Nici eu nu sunt asa cum as vrea sa fiu

orice minut,e un inceput,viata merge inainte indiferent de ce ai facut,poate ai gresit, poate ai mintit,ti-am mai spus,ne vedem acolo sus

Te tin la distanta,Ma fac ca nu iti dau importanta,Situatia`i mai complicata,Sunt o fata RASFATATA

Multi imi gasesc defecte impresii in cap,zi de zi cate un fraier se crede baiat de baiat

Nu incerca sa ma judeci dupa aparente,Sau dupa vorbe scoase de niste zdrente

Am invatat sa iubesc tot ce era al meu,Dar am putut sa traiesc si fara ce nu aveam!

Zambeste celor ce te urasc sa simta ura ta,Zambeste celor pe carere ai iubesti,sa simta dragostea ta,Iar daca vreodata cei pe care ai iubesti te vor trada,zambeste sa simta indiferenta ta

Intodeauna fetele au iubit cu inima, dar cum baietii nu au reusit sa treaca dincolo d forme, s`au hotarat si fetele sa nu mai treaca dincolo d portofele

Chiar de-ar fi greu, tot as zambi si chiar daca as fi plina de probleme,tot as glumi!,pentru ca stii,viata e grea si lumea e rea,Cum as putea sa rezist,daca nu m`as purta asa?

Barfa'i pentru prosti,deci lasa'i sa vb lasa'i sa se agite stii ca nu conteaza,in lumea printeselor nu exista rautate

Nu sunt fitoasa nici alintata dar stii ceva nu ma lua drept papusa ta! Am sa-ti mai dau inca o sansa dar intr'o alta viata,cat despre mine:nimic din ce misca nu ma misca

iubesc doar ceea ce apreciez,protejez doar ceea ce imi e mai scump,si ajung mereu unde imi propun

imi place sa cred ca nu am pierdut nimic,si daca totusi am pierdut ceva,inseamna ca nu-mi trebuia!

majoritatea cred ca am numai impresii in cap, mi s`au intamplat prea multe in viata asta de rahat, si nimeni nu a fost langa mine atunci cand am avut nevoie

Inca am suflet de copil care refuza sa creasca, Mi-e egal cu 0 tot ce spune lumea asta proasta

FAC CE TREBUIE SA FAC SA'MI FIE MAI BINE,NUMAI EU STIU,O SA FIU EXACT ASA CUM O SA FIU,VIATA MI'O TRAIESC DUPA REGULILE MELE,NU AM TIMP DE SFATURI SAU ALTE VORBE RELE

poate nu'ti par fata cuminte, sau poate ca da, insa aparentele inseala,inainte de a ma "eticheta",gandeste'te bine sa nu faci vreo greseala

inainte sa plec am suflat aburi peste imaginea ta,si am scris cu degetul DISPARI

De cate ori vad visele cum se sfarsesc,de atatea ori ma ambitionez sa reusesc! Am drumul meu si asta nu se va schimba, se aude o voce : shhh` : speranta moare ultima!

zambeste si toata lumea va zambi cu tine,razi si vor crede toti ca te droghezi

Vrei sa ma schimbi? Schimba`te tu primul,Tu esti doar personajul,Eu fac tot filmul

prezint realitatea exact asa cum este ea, Divertisment pentru tine, mod de viata pentru mine

Parfumul meu in bluza ta sh stilul meu in mintea ta,vei cauta PRIVIREA MEA in fiecare EA din viata ta

Ai crezut ca faci ce vrei Dar ai scazut in ochii mei Daca te purtai discret Te consideram destept

Nu stau in atentia ta Ca are cine sa ma bage in seama! Paharele sus Sampania sa curga Respect pentru fetele Care Au stiut sa faca Fraierii sa planga!

Diamantul? nu defineste STRALUCIREA! si chiar nu am nevoie de un Rolex ca sa stiu cat e ceasul,sa nu uitam ca exista oameni atat de saraci incat nu au nimic altceva decat bani!

Nu mai iert minciuni,nu mai cred in cuvinte si privesc doar inainte.

Când viata iti da o mie de motive pentru a plânge,demonstreaza ca ai o Mie si Una de motive pentru a zâmbi:X


si poti sa tipi,ca nu te aud,si poti sa plangi,ca nu te vad,si poti sa pleci,ca nu te caut,si poti sa mori,ca nu imi pasa!

sunt doar o fata cat se poate de obisnuita :X care nu are absolut nimic special, Are zile in care parul ii sta ca naiba,si zile in care arata extraordinar :X

Vrei bani? Banii n-o sa cada din cer! Vrei prieteni? Invata sa vorbesti sincer! Vrei respect? Invata sa respecti,sa oferi! Trebuie sa meriti tot ce ai! Sa castigi nu sa ceri!

Uneori ai nevoie d un prieten sa iti spuna acele cuvinte magice " Nu plange! Capul sus sunt alaturi de tine! Dar nu exista acel prietenTe ridici singur si pleci!

Ma vrei inapoi? Eu nu, Iti spun doar atat. Nu miza pe faptul ca odata m`ai facut sa plang. Am mai crescut

cand plangi nimeni nu`ti vede lacrima, de multe ori cand esti trist nimeni nu-ti simte durerea, de multe ori cand razi nimeni nu se uita la zambetul tau.In schimb cand gresesti toata lumea te vede.

nu prefera frumusetea care este in zadar,ci prefera caracterul care este atat de rar :X

A fost greu si stiu ca am avut dreptate cand voi m`ati criticat! am tinut capul sus si am mers mai departe,Nu ma intereseaza ce crezi despre mine,Inainte sa spui ceva,UIta'te la tine

Si n-am uitat, cat am plans de fapt, cat am regretat, am realizat ca tot ce-i bine nu tine mereu cu tine, retine,dar nu uita ca intr-un final orice rau e ucis de`un bine!

Vreau sa stii ca mi se rupe de ce faci, de ce zici de ce vrei, ma'ntelegi,sau macar incerci sa-ntelegi, ca mi s rupe de ce spui, ce faci in orice fel,spune-mi daca ma-ntelegi, sa ti-o spun altfel!

incearca sa induri tradarea prietenilor ipocriti,incearca sa vezi ceea ce este cu adevarat frumos si sa incerci s lasi in urma ta o lume un pic mai buna

vorbele nu isi au rostul acum,o sa vina si randul tau

Am prieteni ft multi,care-mi sunt dusmani tacuti! Cine e destept sa-nvete,prietenii au multe fete!

Sunt inofensiva,dar gandul meu e criminal!

Prietenia este un ocean pe care multi ar vrea sa-l traverseze, insa majoritatea se inneaca inainte de a ajunge la celalat mal

Fi intodeauna cine esti si daca acest lucru nu e de ajuns pentru cineva,acel cineva nu e de ajuns pentru tine

Si când crezi ca nimic nu-si mai are rostul,apare cineva si schimba totul!

Vreau sa ma trezesc Si sa te vad plangand in somn Vreau sa te vad ca suferi Si eu sa rad pana adorm

Pentru toate lucrurile pe care le-ai ratat, ai câştigat altceva, şi pentru tot ceea ce câştigi, pierzi altceva!

N-o sa uit ceea ce sunt,o sa ajung ceea ce visez,o sa iubesc ce imi place,o sa uit ceea ce ma doare, n-o sa uit ceea ce mi se greseste, o sa fiu buna cu cine merita si rea cu cine trebuie

Ar trebui sa inveti sa apreciezi ce ai langa tine, Ar trebui sa ma respecti, stii bine.Nu vreau sa te oblig sa stai langa mine.Dar daca tot o faci,fa-ma sa ma simt bine!

Prea multi prosti pentru o tara asa de mica…

Se spune ca nu ai cum sa fi mai prost decat in ziua in care te-ai nascut, dar unii sfideaza aceasta lege constant.

Nu sunt complet inutila, cel putin servesc de exemplu negativ pentru altii

Eu nu sufar de nebunie, ma bucur de ea in fiecare minut.

Banii nu fac fericirea, o cumpara gata facuta.

Am trecut peste ce a fost mai greu.Si nu mi-a pasat ca la bine ati fost cu mine si ca m-ati lasat la greu Am trecut peste asta inca o data.Dar acum sunt o alta fata!

Eu, imi traiesc viata asa cum stiu si asa cum pot.il iubesc, da nu pot spune ca fara el nu as putea traii deloc

Hai invata sa treci peste, viata nu e o poveste.Cand destinu`ti joaca feste,nu trebuie sa plangi, zambeste!

Lacrimi nu o sa mai curga pe obrazul meu. da-i in mortii masii pe cei care mi-au vrut rau!

Ce te-ai gandit ca indiferenta ta ma doare? ha`?! dar,nu te-ai gandit. pentru.` mine mai existi oare?

Sa taci cand vorbesc eu! Nu`mi place sa minti atat timp cat mint si eu`! Nu`mi place sa imi spui [pa!] Nu uita - asta e replica mea![

Minti ieftin si prost, iti stiu replicile pe de rost. Ce urmeaza sa spui iti zic eu dinainte. Mereu ai incercat sa ma faci din cuvinte. Am fost si voi ramane mereu aceeasi fata cuminte cu ganduri rele in minte

Prefer sa fiu o SCORPIE decat ca tine o alta COPIE!
regrete, lacrimi sau pareri, azi ai ucis ziua de ieri, si ai ingropat ziua de maine!

cand nu o sa mai fiu, poate ca atunci o sa-ti dai seama ce'ai avut.

As vrea sa cred vrajeala ta, Dar tot ce-mi spui e BLA BLA BLA. Decat sa ma tot vrajesti.Mai bine ar fi sa-mi spui ca ma iubesti

Nu am nevoie d un BAIAT sa ma simt bine, nu am nevoie de un paznic in jurul meu, am nevoie doar d LIBERTATE si d a putea fi EU

Nu-ti pasa? Foarte bine, nici mie.

Vorbele mele dor? Dar ce`ai vrea, Sa te alinte?

Invidia e mare.impusca-te,hai deschide geamu' si arunca-te...

Maine va fi frumos, maine va fi mult mai bine, azi … e doar azi…

Am invatat din dezamagiri, dar a trecut.acum e randul nostru sa ne iubim.

O lume in care ne iubim.si tu ma stii.ma ai, ma vrei. eu te privesc si nu-mi ajunge.te tin si nu ma satur.te am.si te mai vreau.si te mai vreau!

M-ajuti sa trec peste momentele grele, tu esti cel mai frumos refren din toate piesele mele.

It's time for : "i don't care"!

Si-am invatat ca vin parti bune cand totu-i greu.si-am invatat sa le astept pe alea mai mereu.

Sunt al naibii de fericita.pe cuvantu meu de mincinoasa.

Ok! si`ti spun noi 2, cine suntem noi
E povestea noastra in care doar noi suntem eroi.

Am avut clipe ce nu vroiam sa se termine.acum stau si ma intreb ce nu a mers bine.

Era frumos sa ne jucam in doi,
Dar te-ai jucat tu singur pentru amandoi.

M-ai facut sa plutesc pe aripi de dor. M-ai facut sa te ador.

Te simti coplesita, da' n-o lasi sa se vada, ca ai sufetu' mai pur decat un fulg de zapada!

E un pic ciudat cum oare
O secunda fara el te doare.

So what can I do with my life without you?

Tu esti tot... ce nu au fost ei toti la un loc!
#. Egoista e cuvantul ce ma defineste cel mai bine. N`as lasa pe nimeni sa te ia de langa mine!
#.Nu mai vreau sa te aud. :] Nicii pe tine nicii cum minti`.
#.Este locul in care intotdeaunna m`am intorsss ` Tu ma aduci la normal cand simt ca`s intoarsa pe doss.
#. Cand aii pe ciinneeva langa tiinee`nu stii sa apreciieziii` realizeziii ca fara el ti.e greu de`abia dupa ce il pierzi`!
#. Realiiizeziii cat de mult iti lipsesteee acel cineva care zii de ziii itiii zambeaa si in sufletul luii te iubbea chiar daca nu-ti spuneea
#.Ii era greuuu ca te iubbeste sa iti spuna ` ii era greu sa te priveasca in ochiii, sa te ia de mana
#.Ca si tuu tiii la el poate mai mult decat tine el la tine asa ca fa tu primul passs`aiii incredere in mine`
#. zii de ziiii` pass cuuu passs. te gandestiii, ca el te iubeste si tu il iubbestii`

Am vrut sa uit tot ce'a durut • Sa intorc pagina si sa spun: A trecut, • Nu'mi pasa ce'a fost candva • Sunt alta acum • Si alta e viata mea •

Uita`te`n ochii` mei, spune`mi cata ura vezi in ei?

si poti sa tipi,ca nu te aud,si poti sa plangi,ca nu te vad,si poti sa pleci, ca nu te caut, si poti sa mori, ca nu imi pasa!

Sa taci cand vorbesc eu! Nu`mi place sa minti atat timp cat mint si eu`! Nu`mi place sa imi spui [pa!] Nu uita - asta e replica mea!

Si cand credeai c-o poti distruge. Te uiti la ea, zambeste si e dulce

Ea nu e O păpuşică s.o manevrezi cum vrei Vezi că fata asta mică are în cap o mie de idei

Nu Sunt Pe Bucati`Si Daca Nu`ti Convine` `Stanga`mprejur `Ma Doare Fix In Cot De Tine

Te provoc sa' ti arati adevarata valoare. Faptele.Nu vorbele te fac sa fii mare

Daca ai fi fost destept si mi-ai fi aratat iubire, acum erai intr-o alta situatie cu mine.Credeai ca ma vei oftica, cu cate-o panarama de-a ta.Nu! Tu Doar scadeai in fata mea

Te doare cand vezi ca nu-mi pasa.Si iti zic mereu "Numai Conteaza, Lasa"!

Si realizez ca pot[Sa uit tot]Ca si cum n-ar fi existat deloc… Intorc privirea peste umar, intalnesc un altu in drum. poate am pierdut ce aveam…pentru altceva mai bun

Nu Te caut nu TE SuN. Nu cA sa ma rAzBun …


[. stii? Orice s`ar intampla EA mereu va lupta]

Mai bine lasa Fa`te ca nu`ti pasa!


`Voi Juca DuR...Chiar`Daca`Ma va Durea!

Deviza lumii mele este:
-Zambeste si Ataca []
-Triseaza si Castiga []


"o• ` Ca amintire `? Iti las ` Un autograf ` :]? Semneaza ` " domnisoara ` :* Care te-a ` Dat :* Peste cap `? `! ""

. Chiar crezi ca ma afecteaza!?`Zambesc din nou`. asta`i tot ce conteaza`.


Un look d bad g! rl. O inim@ d goOd chiLd. Eu pot sa fiu ca si tine Oricand. dar tuh qa mine Niciodata.

E atata de schimbata! Exact cum ai zis tu ca nu o sa fie niciodata.

Nu mai e Ea Fetita ce tacea! Astazi iti spune PA, ieri poate'i pasa.


Ji daca nu te mai uitSi la mine Ce? mahh stiu ca esti cu ea si la mine salivezi! :*

• Nu trebuie sa întoarcem pagina întotdeauna. Uneori, trebuie sa o rupem!


Cu indiferenta ta m-ai facut mai tare; acum nu-ti convine dar incet, incet calc pe urmele tale si abia acum vezi si tu ca indiferenta doare.


A fosst frumooos :X, recunosc dar m`ai pierdut c`ai fost prea prost


Intelege` ca eu nu vreau doar o relatie de`o vara. Inima mea nu bate doar` cand e frumos afara!


M-ai pierdut.Nici nu mi-ai dat de ales.Dar a venit altul...mult my bun bineinteles


Daca ai nevoie de mine nu sunt aici. strig-o pe ea poate isi face griji!

si-ar fi mai simpluu` si mai usor, sa nu-ti pesee` uneOri :-J!

Eu si Tu?! Neah. Eu si atat!

Ce repede ai uitat!


Nu uita, ca tu ai ales sa te-ndepartezi[]

Imi pare rau de ce s-a intamplat ~ Imi pare rau de noi cateodata

?¦ Zambete`n excess! N`avem nici un motiv serios d stress ¦?


>Zambeste[, maine poate fi mai rau!

""... unii oameni nu gandesc, vorbesc si...ranesc!""

Traieste clipa! xD

" Buna " - Pff. asta era in generala. Acum e boboaca de liceu si e dementiala!

Nu incerca sa ma convingi. Demonstreaza-mi!

De astazi va fi mai bine


~ Si tot ce am sperat, placut, urat sau parasit.s-a terminat ca cica totul are un sfarsit. :]

Un pix, un jurnal si mii de ganduri, amintiri ramase, scrise in acele randuri!

E prea tarziu sa`mi para rau…Stiu binee!'

Te trezesti din vis, si vezi, totul e schimbat, copacii s.au vestejit, si cerul e înnorat.

Cui ii pasa de ceea ce fac eu?
Cui ii pasa de ceea ce zic eu?
Eu sunt asa si asa voi ramane
Niciodata nu ma voi schimba[]


De ce fiecare clipa de fericire trebuie sa o platesti în lacrimi?


Nu stiu[]Te`ai inchis in tine[]
Parca...Parca ti`e frica de ceva[]
Uneori... uneori simt ca...ca ti`e frica de iubirea mea[]


Uita`ma! Eu asta am sa incerc ca fac![De`as puutea.Macar]


Hai Bye`Bye.Ramai ca bine.Vezi ca intreaba curvele de tine [].

Sunt asa cum sunt.Cum nimeni n`ar vrea sa fie. Sunt eu si atat.Cu nimic mai deosebita.Dar Diferita`!:

Chiar as plange pentru tine.Dar imi curge rimelul`!

Stii;>.; x Dorintele sunt pe gratis... >;] Eu Nu!; x

If you hold my ` hand! ´°. I will` take you away! ´°. My heart ` beats ` like a drum. La la la Every` Day`! =p~ ´°; x :*:* ]"

Azi am inteles ca dragoste nu'nseamna numai fericire[]

# Ramai cu ea. asta ai ales merg pe drumul meu. Al tau?! Scumpule, e in celalalt sens.


Daca ar fi totul asa cum iti doresti nu ai mai avea pentru ce sa lupti si sa traiesti...

Traiesc Din Fantezii, Visez La Nebunii E O Poveste` Pe Care O Stii

Nu incerca sa minti Ca a fost o Oarecare.Stiu ca amintirea Ei inca te doare[]

Poate m`am schimbat sau poate doar m`am saturat...

• Iubeste`o nu`mi pasaa... Pastreaz-o` de tot`, iar pe minee cand ma privestii` sa te lingii pe bot •

Nu mai cred in povesti`.Si Oricum` povestea` este` clara` Daca` nu mai` sunt` interese`. Drumurile` se separa`!

• Tai`o! Pleaca! Cara`te! Dispari!
Zbori! Sterge`o! Calc`o! Evapora`te!
MoRi!
Da`ti foc.Fa`te sCrum.Arzi in culori.
Stinge`te si sufla`te singur ca imi dai fiori! ][:-s][•

Un tOast ` pentru ` noi´. Pentru`cei care ne'au avut ´ Pentru ´ Bulangii care ne'au pierdut si ´ Pentru:O` nOrOcosi´ :* ce urmeaza s'ne aibe! :X

Ezita sa crezi ca viata e trista! Sunt lucruri frumoase ce stau inca pe lista!

@. Şi mă gândesc la ce nu e permis. La ce e interzis. La ce eu numesc : vis!

• Mobilu` pe silent. E? ti derbedeu. Iar le-ai dat la târfele alea numarul` tau.

• Telefonu` suna întruna dar mai bine îl închid, noaptea asta e speciala, nu vreau sa o stric.
• Sa gustam din vin pu? in, sa uitam cum ne cheama? i de unde venim
• Ai vrea sa vezi zâmbetul meu în fiecare diminea? a,? i sa fiu mereu la fel de iubarea? a.
• Nu mai vreau sa te vad niciodata, m-ai demoralizat pentru ultima data.
• Nu exista fum fara foc, privirile sunt atente... pissy, pe tricou? i-am lasat ni? te amprente.
• Te combini cu urâte ca sa-? i? ina de urât.
• Sunt amintirile mele. 0 regrete, numai belele.
• Toata noapte n-am dormit, cu nebunu m-am iubit.
• E doar sfâr? itul capitolului, începutul urmatorului.
• Se întâmpla câteodata, fumând? igarea la fereastra, de mâna un baiat? i-o fata, îmi amintesc iubirea noastra.
• Râd când te vad plângând, dar nu rezist prea mult? i eu plâng, te iau în bra? e? i te strâng... te strâng de gât.
• O ard în mod bizar, cu bomba-n buzunar, cu stilul meu murdar, va *** în gura iar.
• Sunt patima? a? i to? i baie? ii sa ma aibe-ar vrea, dar nu au? ansa caci eu mereu voi fi numai a ta.
• Ma ajuta, ma îndruma sa fac doar lucruri bune. Nu l-a? lasa, nu l-a? schimba pentru nimic in lume.
• Eu îmi *** via? a, via? a ma **** pe mine, suntem un cuplu fericit? i ne sim? im bine.
• Nu te-a? schimba cu nimeni? i nimic, pentru mine tu e? ti tot, altceva n-am ce sa zic.
• Acum nu mai e cum era. Acum e puternica,? tie ce vrea.
• Iar atunci când noi poate n-o sa mai fim, lasa coniacul sa curga, da-ne o? igara? i sa ne-amintim, de clipele care au fost? i nu revin, lasa pe masa o scrumiera? i un pahar de vin.
• Sa nu crezi ca petele se? terg u? or din sufletul meu. Sunt clipe pe care nu le pot uita. Ciudat? ie î? i spuneam ca e? ti clipa mea.
• Zâmbete-n exces. N-avem nici un motiv serios de stres.
• Îmi place când te risti. Îmi place cum te misti.
• Domnisoara te rog nu grabi pasu`, lasa bassu` sa te miste, începe balansu`.
• Si nu stiu ce sa mai spun. Se vede clar ca îmi lipsesti, si îmi vine sa mor ca tu nu mai esti!
• Si n-ai sa ma mai vezi ca ma plâng, n-ai sa mai vezi ca ma ascund. Sunt pur si simplu ceea ce sunt! Si înca o data iert... dar nu uit.
• Nu ma intereseaza ca lumea vorbe? te. Oricum ei se întreaba "de ce ea zâmbe? te?".
• Odata de ma saru? i, toata via? a nu ma ui? i, cât e? ti tu de? mecherit, ca mine n-ai întâlnit.
• Era o copila cândva. Acum gânde? te altfel pu? toaica.
• Tocurile au fost facute pentru ca femeia sa calce lumea în picioare. Într-un mod elegant.
• Fara griji? i fara gânduri rele, toata lumea e pe caterinca? i se vede.
• Am uitat ce? i-am spus? i cum era înainte. N-am uitat sa te iubesc, doar ca nu-mi aduc aminte.
• Eu sunt fata care te-a scos din min? i. Cea mai rea dintre fetele cumin? i.
• N-are rost sa te prefaci? tim ca ne vrei,? tim ca ne placi.
• Hai baiete ca sa bem pu? in vermut? i sa ne iubim mai mult.
• Ne certam dar apoi ne împacam, î? i gre? esc? i ma ier? i, te sarut? i-apoi uitam

Am o mie de defecte in fata unor proasete care se cred perfecte...

Tu poti sa mori prost, eu incerc sa invat din mers, poate viata nu are rost, dar ce frumos sa-i dai un sens

Satula de tine, satula de noi.stai, nu pleca! Intoarce`te, ia si trecutu` si plecati amandoi!

Si ma barfesti de parca nu ai loc de mine.si.ti arat ****' ca asta e tot ce faci tu bine

priveste`ne cu interes, adanc in ochi, sa vezi rabdarea cu care ne uitam fix asteptand sa crapi

Ma inalt sa zbor • Din nou • Dar uit ca aripile le-am pierdut • Cad si dau cu capu’ de trecut • Si doare iar • Cum a durut demult • Da’ trece • Si-o iau de la inceput

Avantajul fetelor inteligente este ca pot face pe proastele de cate ori vor

*Daca ai nevoie de prietenia mea si ne despart 100 de pasi, fa tu primul pas si le voi face eu pe celelalte 99 pentru tine.

*Un iubit te poate injunghia in inima, un strain in fata, un prieten pe la spate. Dar prietenii adevarati nu poarta cutite la ei. (A boyfriend stabs you in the heart, a stranger stabs you in the front, a friend stabs you in the back, but best friends don’t carry knives.)

*Prietenii adevarati sunt ingeri, chiar daca au uitat sa zboare…

*Un prieten adevarat e greu de gasit, si mai greu de parasit si imposibil de uitat. (True friends are hard to find, harder to leave and impossible to forget.)

*Daca saruturile sunt valuri/ Iti voi da o mare./Daca imbratisarile sunt raze/ Iti voi da un soare./ Daca prietenia ta e o stea/Iti voi darui toata galaxia /Pentru ea.

*Sunt inconjurata de ingeri. Ii numesc simplu PRIETENI. (I’m sorrounded by angels. I call them FRIENDS.)

*Dintre toti cei care vor intra in viata ta, numai prietenii adevarati vor lasa urme in inima ta. (There will be many people who will walk in and out of your life but only true friends will leave footprints behind.)

*Un prieten adevarat e acela care iti accepta trecutul, te sprijina in prezent si te incurajeaza in viitor. (A friend is someone who accepts your past, supports your present and encourages your future.)

*Prietenia este ca relatia dintre mana si ochi. Cand mana se raneste, ochii plang. Si cand ochii plang, mana le sterge lacrimile. (Friendship is like the relation between hands and eyes. When the hand gets hurt, the eye cries, and when the eye cries the hand wipes its tears.)

*O prietenie care ia sfarsit n-a existat de fapt. (A friendship that can end, never really began.)

*Nimic nu-ti poate schimba mai mult parerea despre un prieten ca succesul. Al tau sau al lui. (Nothing changes your opinion of a friend so surely as success: yours or his.)

*Prietenii vin si pleaca, dar pe cei adevarati ii pastrezi toata viata.

*Drumul spre casa unui prieten nu este niciodata prea lung. Ca si calea spre inima sa. (The road to a friend’s house is never long.)

*Un prieten adevarat crede in tine atunci cand tu ai renuntat sa mai speri. (A friend is one who believes in you when you have ceased to believe in yourself.)

*Fereste-te de explicatii. Dusmanii oricum nu te vor crede, iar prietenii nu au nevoie de explicatii. (Never explain–your friends do not need it and your enemies will not believe you anyway.)

*Never forget the people who made you who you are.*She’s my best friend. Break her heart and I’ll break your face!

*Cel mai bun accesoriu pentru o fata: prietenii ei. (The best accessory a girl can have: her best friends.)

*Laughing until your stomach hurts is what friends are for.

*E mult mai usor sa transformi prietenia in dragoste decat dragostea in prietenie. (It’s much easier to turn friendship into love, than love into friendship.)

*You know you’ve got the greatest friends when the only time they make you cry is when you’re laughing too hard.

*Friends are forever. Boys (girls) are whatever.

*Good friends don’t let you do stupid things… alone.

*A true friend is like a good bra: supportive, hard to find and close to your heart.

*A best friend is like a 4-leaf clover, hard to find, lucky to have.

*Friendship is like China bowl: once broken, can be mended but crack is still there.

*A friend is one who knows you and loves you just the same.

*A friend is one who knows us, but loves us anyway.

*Nu-mi spune cum sa-mi aleg pretenii. Ma pricep la asta. Ca dovada, te-am ales pe tine.

*Un prieten vede tristetea din ochii tai, in timp ce ceilalti se lasa pacaliti de zambetul tau.

*Cel mai bun motiv sa mergi la scoala: prietenii.
funda?


• Esti locu'n care intotdeauna m-am intors • Tu ma aduci la normal cand sunt intoarsa pe dos •
• M'ai atras cum ai stiut numai tu • Si'am ramas doar a ta cu sufletul • M'ai atras cum nu a facut'o altcineva • Si de atunci locul tau e in inima mea love struck •

• In mintea si inima mea o sa ramai toata viata • Chiar si atunci cand am sa mor si in mormant am sa-ti duc dor! love struck •

» Ce spun acum bagati la cap: Eu va iubesc cu adevarat. Pe tine surioara mealove struck. Si pe tine dragostea mealove struck »

? Multi cred ca pot gandi pentru noilove struck? Dar noi nu inseamna mai multilove struck? Noi inseamna doar 2love struck


? Mandria n-are loc in doi? Ca ea e prima care naste un razboi?

`• Fiecare poveste are un sfarsit. Dar. In viata. Fiecare sfarsit are un nou inceput. •

"Fericirea e ca un ecou: stii ca e acolo dar nu`ti raspunde"

"Viata merge inainte, bine sau rau, ea merge"

"Am incredere doar in unul cand mi`e greu, si acela sunt doar eu"

"Fii atent la persoana iubita pentru ca intr-o zi vei putea pierde un diamant cautand pietricele"

"Zambetul celui care sufera e mai trist decat lacrimile celui care plange"

"Pentru cine m-a acuzat c-as fi uitat de unde am plecat, ma faci sa rad, niciodata n-ai stiut de unde am inceput"

"Acum tot ce va pot spune este ca am ridicat fruntea mult mai sus decat toti aceia care mi-au facut rau si stau bine!"

"Nu-i frumos si nu-i bine sa te crezi egal cu mine s-o mai faci si pe desteptu si sa uiti ce e Respectul"

"Toti aud ce spui Prietenii asculta ce spui Dar cei mai buni prieteni asculta si ce NU spui!"

"Am gresit din nou am oferit dragoste unde trebuia sa ofer indiferenta Am Intrebari De Pus Raspunsuri De Dat Ganduri De Ascuns OAMENI DE UITAT!"

"Daca pentru un moment ai crezut ca o vei distruge, uite-o dupa putin timp: zambeste si e dulce!"

"Inchid usa,sting lumina,trag oblonul si incui magazinul meu de vise nu mai vinde nimanui!"

"Chiar daca nu imi convine ceva arat un zambet de parca nu s-ar fi intamplat nimic."

"Cei care ma critica si ma invidiaza.vor doar sa ma schimbe pentru ca vad in mine ceea ce ei nu vor fi niciodata!"

"Vei cauta privirea mea,in fiecare "ea" din viata ta!"

"Nu-mi spune ca ma iubesti decat daca cu adevarat ma iubesti,pentru ca s-ar putea sa fac o nebunie si chiar sa cred asta."

"Sa tii la cineva este usor dar sa faci pe cineva sa tina la tine este greu!"

"Exista doua tipuri de oameni in lumea asta:eu si restul!"

"Un cerc de prieteni nu se face cu compasul!"

"Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi!"

"Alergam dupa fericire pana departe, fie pe mare, fie pe uscat; dar fericirea e aici, aproape."

"Secretul fericirii nu este sa faci ceea ce iti place, ci sa-ti placa ceea ce trebuie sa faci."

"Fericirea e ceva ce nu se atinge niciodata dar pentru cautarea ei merita sa alergi toata viata."

"Nu merita sa plangi pentru nimeni! Iar cel care merita, nu te va face sa plangi"

"Obisnuiam sa cred ca am raspunsuri la toate intrebarile Dar acum stiu ca viata nu e intotdeauna cum vreau eu"

"Realitatea-i mult prea dura atunci cand dai de greu visele se spulbera chiar daca iti e bine nu mai zambi mereu"

"Nu ma las condusa,nu am dc sa admit,am o sansa'n viata sh'am invatat sa profit"

"Suficient de matura sa stiu ce imi doresc,dar suficient de copila sa ma prefac ca nu'mi dau seama"

"Imi iubesc prietenii,dar dusmanii ii ador,pentru ca invidia lor ma face sa fiu mereu,cu o treapta deasupra lor"

"Poate am aere'n cap asta e doar problema mea nu poti sa ma suporti asta e doar problema ta nu ma cunosti nu mai comenta ai grija d viata ta nu d a mea"

"Incerc sa-mi ascund calvarul numit depresie si zambesc fals doar pentru buna impresie "

"Nu mai sunt fetita pe care o stiai u mai de mult Poate nici n-ai observat De la un timp am mai crescut"

"Viseaza la ceea ce vrei sa visezi,du-te acolo unde vrei sa mergi,fii ceea ce vrei sa fii, ai doar o viata pentru a face ceea ce vrei sa-ti propui"

"Ne leaga de prea mult timp prea multe n'ai cum sa le stergi dar incepi sa uiti tot ce'a fost mai frumos si gresesti"

"Ce le tot pasa pe cine iubesc, cu cine vorbesc, de ce imi spun cum sa traiesc? E treaba MEA cum ma imbrac si doar a MEA cand ma dezbrac...cu cine,cum,unde si cat!"

"De ce oare vb u despre mine? de ce oare ma pui la un loc ca tine? in fata mea nu ai cuvant nu ma cunosti deloc, habar nu ai cine sunt"

"A avea prietenii e ceva frumos dar intodeauna ce-i mult strica!"

De atunci a trecut o saptamana si acum daca suna, am sa-l las cu telefonul-n mana in fine, bine poate-mi vine mintea la cap, mai vorbim.ca daca suna, suna ocupat. "

"Cel mai frumos cadou ce-l poti darui cuiva este PRIETENIA iar cea mai crunta razbunare este UITAREA!"

"Zambesc cand se vad plang cand se cearta si indiferent de fapta ei se'mpaca si se iarta"

"Uneori platim mult mai mult pentru lucrurile pe care le primim gratis"

".am invatat ca uneori suntem nevoiti sa facem ceea ce trebuie si nu ceea ce vrem, chiar daca deseori ti'e "dor si doare"..."

"...copiii gasesc de toate in nimic...adultii nimic in toate."

"Viseaza ca si cand ai trai pentru totdeauna, traieste ca si cand ai muri azi..."

"Cel care te iubeste atunci când toti te dispretuiesc iti este prieten adevarat!"

"Nu rupe firul unei prietenii, caci chiar daca il legi, nodul tot ramane!"

Am invatat sa plang cu zambetul pe buze…


Totul e ca o lume de cristal, iar eu sunt doar un ciob de sticlacrying…


Dragostea e un munte pe care il urci rizind si il cobori plingind.

Etichete: statusuri de indiferenta, statusuri de indiferenta TPU, statusuri de indiferenta totala, statusuri de indiferenta pentru baieti, statusuri triste de indiferenta, statusuri frumoase de indiferenta, statusuri indiferenta, statusuri de indiferenta 2012, vreau statusuri de indiferenta, statusuri despre indiferenta, status de indiferenta, statusuri de indiferenta noi, statusuri de indiferenta 2011, statusuri de indiferenta in prietenie, statusuri de indiferenta in dragoste, status de indiferenta in dragoste, statusuri de indiferenta in engleza, statusuri in spaniola de indiferenta, site cu statusuri de indiferenta

Tags:Aidiuri De Fete OnlainAidiuri De Mesenger FeteFete IdFete OnlineFete Online Acum Pe MessIdId BaietiId Baieti OnlineId Baieti Online AcumId De Baieti

Last Updated on Monday, 28 May 2012 08:43 Written by Administrator Thursday, 29 December 2011 01:13