Dacă am 24 ani și sufăr de o formă ușoară de dizabilitate intelectuală care mă împiedică să mă angajez din cauza discriminării mă pot pensiona pe caz de boală sau să mi se ofere măcar gradul ușor de handicap?
Ordonare:
După relevanţă
Nu se acorda grad de handicap in cazul tau. Intelegi mai greu decat altii ceea ce trebuie facut.
Asta nu te impiedica sa te angajezi.
RăspundeSigur ca pot munci dar problema este ca am fost la multe interviuri iar angajatorii nici nu vor sa imi ofere vreo sansa si ma refuza pe loc!
Răspunde 
Deci tu vrei sa te angajezi ca maseuza, dar zici ca oamenii isi dau seama dupa aspectul fizic ca ai dizabilitati, inseamna ca e clar de ce nu te angajeaza nimeni.
Stiu ca profesia si priceperea ta nu ar trebui sa aiba nicio treaba cu aspectul fizic, dar din cate vezi, are.
Poti sa te reprofilezi sau poti sa te plangi ca angajatorii sunt naspa. In cazul 2, ai dreptul sa o faci, dar nu te ajuta cu nimic. Gaseste altceva ce poti face, altceva ce iti place si poate ai mai mult noroc.
Fa si tu tik tok-uri.
Vrei să te pensionezi la 24 de ani pentru că ai "o formă ușoară de dizabilitate intelectuală" și nu te poți angaja "din cauza discriminării"?
Ciudat, se pare că acea "dizabilitate intelectuală" nu te-a împiedicat să pui peste 1000 de întrebări pe TPU despre o grămadă de subiecte care nu sugerează nici o dizabilitate intelectuală. Te împiedică doar să-ți găsești o slujbă.
Sigur nu vrei ca statul să-ți plăteasca pensie timp de vreo 60 de ani pentru că nu ai tu chef să muncești?
Sincer de 3 ani de cand am absolvit liceul daca tot nu reusesc sa ma angajez nicaieri a inceput sa imi placa cat de cat sa stau acasa, parintii intotdeauna ma vor intretine si nu duc nicio grija. Am incercat sa ma angajez, va spun sincer tuturor dar nimeni nu imi ofera macar o sansa, sunt refuzata de majoritatea angajatorilor si am incercat diferite posturi pe care le pot face. Nu as avea alta optiune daca traim intr-o tara in care persoanele cu dizabilitati sunt discriminate indiferent de tipul acestora.
Nu esti obligata sa iti declari dizabilitatile/starea de sanatate (cu exceptia posturilor in care se cere asta in mod explicit, iar acestea ori sunt putine, ori cer anumite conditii de sanatate specifice), deci daca nu ai o problema care sa fie evidenta (ex.: sindrom Down), atunci nu vad unde ar fi problema angajarii...
Problema este atunci cand sunt vazuta, majoritatea oamenilor isi dau seama imediat ca am avut usoare dizabilitati in copilarie si in loc sa imi ofere o sansa ma refuza. De cele mai multe ori cand eram chemata la interviuri pentru anumite posturi pentru persoanele fara experienta eram imediat gonita cu promisiunea ca voi fi sunata ce nu se intampla niciodata fara sa mi se ofere ocazia de a da o proba de lucru. Deci nu am niciun document actual care sa dovedeasca dizabilitatea mea intelectuala, problema este discriminarea.
Nu stiu cat de "evidenta" este aceasta problema, insa eu cred ca este si o chestiune care porneste din mintea ta.
Daca ai avea acea aura de incredere, de fermitate si de nepasare fata de aceste potentiale discriminari, atunci ai avea mai multe sanse de integrare in orice sfera.
Ceea ce conteaza mult este atitudinea ta.Este ca atunci cand imbraci o rochie superba si te simti frumoasa si apreciata.Iesi pe strada si la un moment dat, iti dai seama ca este usor patata. Faptul ca tu stii in sinea ta ca este patata, chiar daca pata nu prea se observa in realitate, te face sa iti pierzi increderea si pare ca toti trecatorii o observa si se uita fix acolo.Deci este mai mult o chestie psihologica.
Tu trebuie sa fii determinata, sa ai ambitie, sa ai incredere in tine.Nu exista nimic sa nu poti.Trebuie doar sa vrei cu adevarat.
E plin de oameni cu dizabilitati intelectuale care sunt angajati...treci la munca.
O dizabilitate intelectuala usoara (retard mintal usor) se incadreaza la handicap, insa nu sunt sigura daca tu te incadrezi in sfera unei dizabilitati intelectuale.
Cel mai usor grad de retard este reprezentat, in primul rand de un IQ cuprins intre 50 si 70.
Daca ai acest diagnostic deja, ai putea vorbi cu medicul tau despre pasii pe care i-ai putea urma.
Daca ai decis tu singura ca ai o usoara dizabilitate intelectuala doar pentru ca din diverse motive nu te descurci in viata, atunci este cu totul altceva...
Am acest diagnostic din copilarie, am invatat sa merg si sa vorbesc mai tarziu insa dupa ce am inceput sa ma recuperez datorita sedintelor intense de logopedie mi-a fost anulat gradul 1 cu insotitor. Chair daca sunt recuperata 98% in continuare invat mai greu decat alte persoane iar oricat incerc sa ma angajez nu ma accepta nimeni. Asa ca singura solutie pe care o vad este sa ma pensionez, si asa nimeni nu imi va oferi respectul si sansa pe care le merit.
Daca ai avut sansa de a fi ingrijita in mod corespunzator, sa ai parte de terapiile necesare si ai reusit sa recuperezi, atunci ar trebui sa te bucuri, nu sa te supere acest lucru.
Gandeste-te ca nu toti au sansa pe care ai avut-o tu si poate ca si-ar dori o viata mai calitativa si regreta faptul ca nu au avut sansa la tratamente adecvate inca de la inceput. Daca ai putut recupera atunci, nimic nu te impiedica sa ai si acum ambitia de a te autodepasi, chiar daca uneori poate fi mai greu.
Dupa cum am zis, nu esti obligata sa declari asta la interviu.Sunt multe persoane cu dizabilitati evidente, sau cu retard mintal usor, care muncesc.Desigur, poate ca nu aspira la posturi cu un anumit statut si se limiteaza la un serviciu obisnuit, fara pretentii, mai ales daca nu au studiile necesare.Dar, totusi ar fi un inceput sa reusesti in a obtine orice post.Usor, usor, poate ca vei progresa daca vei avea si determinare.
Gandeste-te ca parintii tai nu sunt eterni si te vei trezi la 40-50 de ani ca nu ai nimic si atunci chiar va fi greu sa te descurci.Profita acum, ca esti tanara si creeaza-ti un drum.Nu poti avea pretentia ca ceilalti sa te respecte si sa te aprecieze pur si simplu.Aceste lucruri se castiga in timp, iar tu o poti face demonstrand ca esti autosuficienta.
Si cum doriti voi sa ma angajez daca am urmat si un curs postliceal de masaj, am incercat sa ma angajez in aproape toate saloanele din Bucuresti unde nu mi s-a oferit macar o sansa, am incercat diferite posturi usoare pentru o domnisoara in Popesti si Bucuresti si tot nu am fost acceptata de cineva? Eu vreau sa muncesc, am fost la mii de interviuri dar problema este ca angajatorii nu imi permit sa incerc. Cum vreti voi sa ma angajez daca nu imi da nimeni voie sa arat ca pot munci? M-am saturat sa caut, tara asta are drepturi pentru persoanele ca mine doar pe hartie, nu exista in realitate!
Degeaba te superi pe mine.Eu am incercat doar sa iti ofer perspectiva mea.Este evident ca nu pot sa cunosc toate detaliile, dar asta nu inseamna ca nu exista o portita.
Nu stiu exact ce inseamna "posturi usoare pentru o domnisoara", dar este posibil ca aici sa fie problema.
Cred ca la inceput, daca tot este asa dificil sa iti gasesti un serviciu, ar fi o idee sa mai scazi din pretentii si sa aplici si pentru posturi care nu sunt chiar "usoare pentru domnisoare".In realitate, in secolul in care traim, incepe sa dispara aceasta clasificare si femeile si barbatii incep din ce in ce mai mult sa demonstreze ca pot lucra in orice domeniu, pe orice post.
Si la inceput, majoritatea am inceput de jos. Putini sunt cei care au reusit din prima sa aiba un serviciu exact pe placul lor.
Sa iti dau un exemplu.Eu am facut echivalentul liceului (a fost doar 1 an fara prezenta obligatorie si examen, ca idee), facultatea si rezidentiatul in tari in afara Romaniei.A trebuit sa muncesc de la 15 ani, din acel an "de liceu" pentru a ma intretine, deoarece costurile de viata acolo depaseau posibilitatile parintilor mei, dar si banii pe care am inceput mai apoi sa ii primesc din bursa. Evident ca nimeni nu imi oferea ceva serios de munca, nici macar nu m-am putut angaja legal pana la 18 ani, dar am lucrat ce am gasit, ce mi s-a oferit, indiferent ca a fost intr-o bucatarie a unui restaurant, fie ca am servit la bar, in discoteci etc.Cand am inceput facultatea, a fost si mai dificil, deoarece trebuia sa fiu prezenta la cursuri zilnic, mai ales din al doilea an, cand am inceput sa facem si cercetare, disecare de cadavre etc.Munceam noaptea (in sali de jocuri de noroc, in fabrica, am lucrat chiar si la receptia unui club de swingers, deci cam oriunde am putut) si mergeam la cursuri ziua.Era mai mult decat mortal.Ma simteam epuizata si uram din tot sufletul acele job-uri.Dar trebuia sa o fac deoarece nu puteam sta in strada... Ceea ce vreau sa zic este ca nu trebuie si nici nu are cum sa fie usor, mai ales la inceput. Uneori suntem nevoiti sa acceptam si posturi care nu sunt pe placul nostru, macar pentru a avea un punct de plecare, pentru a avea de unde progresa.
Tu faci cum crezi ca este mai bine pentru tine, insa daca tu decizi ca nu mai merita sa incerci, sa stii ca esti singura care isi pune aceste limite.Nu altcineva, ci tu!
Femeie de servici in scara blocului nu trebuie sa ai studii superioare, dar vrei sa faci asta? Sa speli scarile de bloc liftul si pubelele de gunoi? Sau vrei post de director ca tu ai pretentii, la masaj se angajeaza numai fete cu aspect fizic plăcut chiar daca nu au experienta asta se cere in saloane sa fi deosebit de frumoasă, asta caută angajatorul, de aia te refuza toti, nu esti asa frumoasa dar ai pretentii mari, dar ca femeie de servici ăia nu caută miss univers.
Zici chiar tu ca esti recuperata in masura de 98% si vad ca te poti exprima coerent si corect in scris. Poate nu o sa ajungi academician dar sunt sigura ca poti sa te descurci la un loc de munca deci sfatul meu esta sa cauti in
continuare, poate chiar sa te orientezi si spre alt domeniu de munca.
Discriminarea este o problema reala din pacate si stiu asta din proprie experienta. Sufar de distrofie muscular si acum sunt intr-un scaun cu rotile desi cand m- am angajat prima data ma puteam inca deplasa cu baston sau cadru. Lucrez in strainatate, sunt angajata si in plus iau pare la un proiect de cercetare care sper sa fie demarat in curand. Si asta cu o dizabilitate grava si progresiva. Uneori imi este si mi-e greu dar trebuie sa ma descurc, ba chiar sa excelez pentru a dovedi ca nu am primit locul de munca din mila nimanui.
Ce dizabilitate intelectuala e asta in care scrii sute de intrebari si raspunsuri pe TPU, te exprimi corect si ai terminat si un liceu?
Trebuie sa te pregatesti mai bine pentru interviu si sa fii mai profesionista. Documenteaza-te despre job-urile la care aplici, exerseaza intrebari si scenarii pentru interviu. Imbraca-te frumos, da mana cu persoana respectiva, zambeste, si convinge-i ca vrei locul ala de munca.
Cu cat trece mai mult timp cu atat o sa-ti fie mai greu.
Trebuie sa incepi de jos si sa urci cat mai sus.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
