anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

20, feminin.
Bună! Acum ceva timp am incercat sa ma culc cu iubitul meu, eu fiind virgina. Îmi doream asta de mult timp, însă în momentul în care totul părea ca începe nu eram destul de excitata. Preludiul a fost destul de scurt, insuficient pentru a ma excita în totalitate. A încercat sa o introducă și am simțit cea mai groaznica durere din viata mea. Am urlat de durere și el în continuare încerca să mă excite, sa umezeasca zona dar eu eram foarte tensionata și nu ma mai puteam concentra. Am zis sa mai incercam, a mai introdus-o de vreo 3 ori, la fel, aceeași durere insuportabila. Nici el nu era destul de excitant, dar era grăbit. Când am ajuns acasă, am observat sânge pe chiloți și vaginul ma durea. Am avut sângerări mici și la primele urinari. Au trecut câteva zile și încă ma doare în zona aceea și ma ustura puțin când urinez. Am verificat sa vad dacă este în regula, dar himenul pare neatins și este destul de vizibil. Menționez ca nu am introdus nimic niciodată și sunt conștientă ca mușchii zonei nu sunt obișnuiți, probabil de aici și sângerarea. Vreau sa o fac cu el, dar acum chiar îmi e frica. La început nu simțeam nicio teama, ba din contra, o dorința mare de a o face cu el. Ma simt extrem de aeriana, ma doare capul, simt ca nu sunt în stare de nimic și par și puțin palida. A fost el prea agresiv? Trebuia sa se miște mai lent? Într-adevăr ca a introdus-o brusc. Și de ce a existat sângerare? Va rog, este urgent.

6 răspunsuri:
| ania a răspuns:

Te ăncurajez să nu mai faci sex cu nimeni decât după căsătorie.Doar sexul neurmat de mustrări de conștiință după aduce cu adevărat bucurie și împlinire.

| corbulalbrosu a răspuns:

In astfel de situatii UNICA/SINGURA metoda prin care diametrul (lumenul) VAGINULUI poate fi marit/largit de la cei circa 6-8 mm diametru initial cat are in medie VAGINUL VIRGIN, la o largime, diametru minim necesar de circa 25-30 mm al lumenului vaginal, incat penetrarea sa NU mai fie mult prea neplacuta/dureroasa, poate fi realizat NUMAI si NUMAI in cazul in care este practicata metoda de masturbare a VAGINULUI prin bine stiuta ''DEGETICA PROGRESIVA''. Din acest motiv este foarte indicat si/dar mai ales recomandat ca degetica sa fie efectuata cat mai DES si cat mai MULT TIMP initial folosind 1 (un) singur deget, pana atunci cand se pot introduce deja 2 degete care sa se si poata misca in voie in VAGIN in modul cel mai usor, fara a mai provoca cel mai mic disconfort sau durere. Doar incepand cam din acel moment este indicat sa fie incercat si SEXUL REAL realizat prin introducerea penisul cu foarte multa atentie, cu tandrete si romantism.
Este metoda de pregatire a vaginului pentru ca dezvirginarea sa fie cat mai usoara si lipsita de durere. Masturbarea intravaginala am indicat-o si am recomandat-o sa fie folosita de toate fetele care urmeaza sa-si inceapa viata sexuala, in toate raspunsurile mele, in ideea ca si daca in mod aproape sigur si garantat SEXUL DE DEZVIRGINARE NU ofera aproape niciodata placere femeii in timpul dezvirginarii, cel putin sa NU provoace DUREREA atroce si insuportabila la care trebuie sa faca fata si sa o simta fetele al caror vagin este PENETRAT fara ca acesta sa fie in mod corect si suficient de bine pregatit pentru marele si unicul eveniment de aceasta natura din viata fiecarei fete. Multa sanatate!

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Nu e himenul intact, doar ți se pare. Așteaptă să se vindece zona și încercați din nou.

| Sofer a răspuns:

Încerci câte puțin băgată ușor.

| Dana3450000 a răspuns:

Exact aceiasi problema am avut si eu... eu am stat 3 ani cu el si ne mutasem impreuna eu nu ma puteam relaxa ca sa pot face dragoste cu el a incercat si romantic si agresiv si cu prezervativ si fara, cautasem pe net pozitii de inceput, am fost si la ginecolog credeam ca problema e la mine. Intr-un final ne-am despartit fara sa fi avut vreun act sexual cu el dupa 7 luni am gasit pe alt cineva i-am spus de problema pe care o avusem cu fostul. Dupa cateva saptamani ne-am mutat impreuna timp de o saptamana el nu m-a atins deloc dupa aceea a inceput usor usor sa ma atinga, a durat 3 zile ca sa poata avea un act sexual cu mine. Prima oara ma durea foarte tare dar el ma lua foarte incet si o baga doar putin si lent de cateva ori apoi ma mai lasa putin si facand asa timp de 3 zile am reusit sa ma relaxez si sa pot face dragoste cu el dupa o luna de relatie. Deci trebuie sa te ia usori cu pasi mici dar siguri. Graba strica treaba. Multa sanatate si ai grija de tine?

| George378 a răspuns:

E normal sa curgă sânge cand esti virgina daca zici ca nu ai mai facut o se numeste dezvirginare e normal si sa te doară stai relaxată cat mai deschisa si încărcați cate putin cate putin daca nu schimbați pozitia nu te speria asa e la toate...