| erema a întrebat:

De un an şi ceva sunt într-o relaţie cu un băiat S. Zilele trecute mi-a spus că dragostea lui pentru mine a apus şi vrea să rămânem prieteni. Am înţeles, dar am vrut să mai aştepte o perioadă, cu speranţa că îşi va reveni în fire. Încă aştept; am încercat să port o discuţie serioasă cu el dar. nu am cu cine. Sunt confuză. Relaţia mea cu S. nu a fost ceea ce aş putea numi înfloritoare.
Acum simt ceva; nu ştiu ce, pentru un amic, E.; mă umple de fericire, iar atunci când mă gândesc la el sunt atât de liniştită şi împăcată! E dragoste? Noi mereu am avut o relaţie apropiată însă nu am petrecut mult timp împreună. Am vorbit în schimb foarte mult timp la telefon, prin mesaje. Ştiu că mă iubeşte, mereu mi-a fost alături şi m-a ascultat.
Trec printr-o perioadă grea, S. mă respinge, mi-e teamă să nu mă înşel, să confund sentimentele, să mă fi ancorat în suportul lui E.-nu îmi permit să fac experimente cu el. Îl respect, îl admir cu adevărat.
Nu înţeleg ce simt.

Răspuns Câştigător
| Azµre a răspuns:

Dacă te iubea și ținea la tine nu îți spunea să vă despărțiți. Eu zic să treci peste lasă-l în pace. Dragostea cu sila nu se poate. Scurt dacă te iubea nu te lăsa! Nu te mai chinui să te împaci, el la urma urmei va ceda va zice ok și cu prima ocazie te va înșela sau doar stă cu tine să scape de tine!
Așa că ai grijă eu zic să treci peste! Dacă vrei să discuți mai multe spune-mi și o să îți las o adresă de messenger.

6 răspunsuri:
| mona a răspuns:

Cred ca esti indragostita de el 100%, pacat ca el nu simte la fel sau chiar daca ar fi asa, nu o arata, totusi ti a spus sa ramaneti prieteni, poate o fi insemnand ceva si asta

| Sanusperiniciodatalamaibine a răspuns:

Ah! Exact asa ma simt eu acum! straight face
Ei bine, scumpo este foarte foarte posibil sa fii indragostita de E., insa este si foarte posibil ca tu sa simti ca esti fericita din cauza faptului ca iubitul tau se comporta cum se comporta cu tine.E. este ca un fel de portita de scapare de ceea ce te framanta, ce te face trista.In el ai vazut un sprijin atunci cand S. nu a fost langa tine. Daca iubitul tau crede ca asta este finalul, atunci ai dreptul sa fii fericita cu E. happy

bursuc001
Userul Lunii
| bursuc001 a răspuns:

Ai tras o CONCLUZIE corectă : eşti CONFUZĂ în urma eşecului relaţiei cu S şi "te refugiezi" înspre relaţia cu E!

Dacă era vorba de dragoste pentru E, atunci ai fi OBSERVAT acest lucru şi până acum ( mai ales că relaţia cu S era la "distanţă" şi ai fi simţit un "gol" ).

Faptul că, citez : "mă umple de fericire, iar atunci când mă gândesc la el sunt atât de liniştită şi împăcată!" - e NORMAL, deoarece SUFERI enorm în urma despărţirii de S ( aşa cum spuneai în celălalt "post" ) - dar, NU trebuie confundat cu DRAGOSTEA!

| RetardedRacoons a răspuns:

Rebound! Atat.

| GhuRtty1989 a răspuns:

Lasa-l pe primul in pace si nu te grabi sa intri intr-o relatie lasa-l pe el sa o faca primul, iar tu stai o perioada pentru a vedea ce asteptari ai si cauta mai bine pentru ca altfel se va considera ca mergii din floare in floare, iar baietilor nu le place asta. poate ai vrea sa fi cu E. pentru a te consilia dar nu cred ca e cea mai buna solutie. clarificate cu ceea ce ai vrea tu de la un baiat(nu te uita doar la fizic) si cautal pe cel mai potrivit pentru tine si tu sa fii cea mai potrivita pentru el. poateasaecel mai intelept dar poate nu e cel mai usor

| erema explică:

Pe E îl respect şi îl admir. Problema e că pe S îl doare în cot...