| Boriana1991 a întrebat:

Buna TPUhappy Povestea noastra incepe asa: am inceput sa vorbim la inceputul anului pe fb. Am vorbit o saptamana doua, dupa care am hotarat sa ne vedem, iar de atunci suntem impreuna(au trecut 2 luni). Eu vin dintr-o relatie de 4 ani, iar el dintr-o relatie de 1 an, relatie care mi-a spus ca s-a rupt pentru ca fosta lui era extrem de cicalitoare si posesiva, tocmai de aceea am decis sa fiu cat se poate de intelegatoare, ceea ce am si reusit in mare parte. Perioada aceasta este una foarte grea pentru el dpdv financiar, ceea ce inseamna ca trebuie sa lucreze, ajungand pe la 9-10 acasa in fiecare seara. Saptamana trecuta a fost una grea si pentru mine la servici, si mi-am cam varsat nervii pe el, reprosandu-i ca de ce nu ne vedem. Dupa ultima discutie de genul, vineri, mi-a spus ca nu ma recunoaste si ca vrea sa ii fie iar dor de mine. Sambata nu am vorbit toata ziua, iar ieri(duminica) m-a sunat si mi-a zis ca are nevoie de 2-3 zile in care sa i se faca dor de mine, de ioana de care s-a indragostit. Eu l-am intrebat daca mai simte ceva, si a zis ca bineinteles ca da, ca altfel spunea ca vrea sa ne despartim. Oare faptul ca mi-a zis ca vrea sa ii fie dor de mine inseamna ca vrea o pauza sa clarifice sentimentele lui, ca vrea sa ne despartim sau pur si simplu ca si doreste sa mi simta lipsa? In acest caz ce am eu de facut, sau cat timp sa astept? Mentionez ca este genul de persoana care spune cand are ceva pe suflet, fara menajamente. Multumesc pentru raspuns

Răspuns Câştigător
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Se pare ca problema e ca l-ai sufocat. E greu sa te imparti intre munca si probleme, daca mai ai si o partenera care e destul de egoista incat sa se apuce sa-ti reproseze rahaturi, desi stie ca ai destule pe cap deja, e normal sa simti nevoia sa fugi la sanatoasa.

Toata lumea are perioade mai usoare si mai grele, lasa-i si tu spatiu. Lasa-l sa isi rezolve problemele si sa poate respira, chiar daca tu simti nevoia sa va vedeti sau sa faceti ceva impreuna. Sa fii alaturi de cineva nu inseamna sa-l cicalesti sau sa-i spui ca totul va fi bine, inseamna sa iti dai seama de ce are nevoie si sa-i oferi acel lucru. Iar iubitul tau pare sa aiba nevoie de timp pentru a se ocupa de propriile probleme...

4 răspunsuri:
| neutrino a răspuns:

El are dreptate, dragoste fara dor nu se poate, asa ca asteapta tu linistita pana cand el se va (re)incarca cu dorul mult solicitat de ambele parti.

| sofisis a răspuns:

Lasa-i acele zile. Nu il cauta deloc. O sa vina el singur inapoi.
Exista de asemenea varianta ca el sa-si faca de cap...dar daca e un risc pe care vrei/poti sa tii-l asumi...lasa-l in pace.

| MadyHas a răspuns:

Am cam aceeasi poveste ca si tine.eu fiind din bihor iar el din baia mare.si la noie e problema distanta.si sincer nici eu nu stiu ce sa fac.cateodata e asa de nepasator si indiferent, iar uneori e atat de atent, dulce, tandru.nu stiu ce sa cred si sa mai inteleg.momentan a hotarat sa luam o pauza.o sa incerc sa nu ii mai dau atentie si sa nu il mai caut.sa vad cat timp nu ma cauta sad

| gabriel6426 a răspuns:

Lasa-i putin timp de odihna. apoi cand e liber arata-i dragostea ta pentru ele si totul va reveni la normal