| C0rina30 a întrebat:

Vreau să vă povestesc o situație care pe mine m-a lăsat fără cuvinte. Acum două zile, am venit acasă de la sora mea, la care fusesem în vizită, cu un microbuz. În mașină, eram eu, doi șoferi tineri, o fată de 23 de ani și cu copilul ei care avea vreo 4 ani. Drumul de la sora mea a fost unul destul de lung, de vreo 3 sute de kilometri așa că a trebuit să merg câteva ore cu microbuzul respectiv. Pe drum, femeia respectivă, s-a pus pe locul din față, lângă cei doi bărbați și vorbeau despre diverse lucruri, care, păreau să fie din ce în ce mai intime, lucru pe care l-am remarcat din discuțiile lor. După cam două ore de mers, unul din șoferi a oprit ca să alimenteze mașina la un peco, moment în care am coborât toți ca să mergem la toaletă. După ce m-am dat jos, am mers până la wc și am intrat să-mi iau o cafea, moment în care tânăra respectivă m-a rugat să stau câteva minute cu fetița ei pe motiv că ea se duce până la baie. Ea s-a dus la baie, dar nu a venit înăuntru ca să-și ia copilul și să plecăm toți, ci am observat că s-a dus în microbuzul respectiv iar unul din șoferi a dus mașina la vreo 100 de metri de peco-ul respectiv, unde era o parcare, zicându-mi că se duce ca să schimbe lichidul de parbriz și că să stau acolo, cu fetița fetei respective 5 minute, cât schimbă ei acel lichid de parbriz la mașină. Am stat puțin iar fetița m-a întrebat unde e mami iar eu i-am zis că s-a dus până la baie și vine repede. Au trecut deja cm 30 de minute și am decis să ies afară să văd de ce durează atât de mult, pentru că se înnoptase-ră și nu mai aveam răbdare. Când am ieșit, am văzut microbuzul parcat în acea parcare dar nu era niciunul dintre șoferi pe afară, făcând ceva la mașină, așa cum au spus așa că m-am dus să văd ce se întâmplă și când am ajuns în spatele mașinii, nu am văzut pe nimeni moment în care m-am apropiat lângă mașină și am deschis portiera. Când am deschis portiera, am rămas efectiv șocată. Tipa respectivă era complet dezbrăcată, în partea din spate a mașinii și făcea sex cu cei doi bărbați, iar când i-am surprins, ea a țipat și a zis *Închide, să nu mă vadă copilul*. În primă fază, am rămas stană de piatră și am luat-o pe fetița ei și am mers înapoi spre acel peco... După care, la scurt timp a venit mașina, tipa asta a coborât și mi-a spus că nu făcea nimic în mașină, ci doar se schimba laughing De parcă vorbea cu fetița ei, nu cu o femeie de 26 de ani. Nu am mai zis nimic, pentru că am rămas fără cuvinte. La vârsta asta, cu copilul după tine, după o conversație de două ore cu doi bărbați străini, să faci sex în mașină mi se pare degradant, sincer. Și mai mare mi-a fost uimirea știind că înainte să se întâmple asta, am vorbit și eu puțin cu ea pe drum și am înțeles că este măritată și chiar vorbise și cu soțul ei la telefon pe drum iar băieților de pe acel microbuz cu care ea întreținea relații sexuale le-a spus că soțul ei este plecat în Italia și că trebuie să vină peste o zi... De ce oare a lăsat Dumnezeu așa femei, atât de josnice? Oare nu se gândește la soțul ei, la familia ei când face asta? Și mă întreb oare dacă ea a avut un asemena tupeu nesimțit, să facă asta când e cu copilul după ea și măritată fiind, oare ce face când e singură? Sincer, nu credeam că există astfel de fete, atât de josnice. Am mai auzit și eu despre cazuri de femei obraznice, cazuri asemănătoare, dar nu le credeam pe cele ce-mi povesteau. Ziceam că vorbesc aiurea, că nu cred că sunt femei atât de josncie. Ce părere aveți despre toată situație asta?

19 răspunsuri:
| ruxandraaaaioanaaaa24 a răspuns:

Nu vad cu ce te afecteaza pe tine. Si pana la urma, tu nu sti nimic despre femeia respectiva, stii doar ce a lasat ea sa se vada. Si nu ai dreptul sa o judeci. Iar tu puteai foarte bine sa nu stai cu copilul unui strain. Si asa nu mai erai asa scarbita de situatia prezentata de tine. Iar pe de alta parte, daca am fi toleranti unii cu altii, cu siguranta am face lumea asta un loc mai bun.

| C0rina30 explică (pentru ruxandraaaaioanaaaa24):

Dacă am gândi toate ca tine, chiar că am fi toate niște cârpe fără pic de creier sau principii morale... Exact ca cealaltă...

| ruxandraaaaioanaaaa24 a răspuns (pentru C0rina30):

Nu avem aceleasi pareri in legatura cu acest subiect. Accepta diversitatea si invata sa nu mai emiti judecati de valoare, ori prejudecati si stereotipuri. Asa cum te grabesti sa judeci, exact asa vei fi judecata.

| C0rina30 explică (pentru ruxandraaaaioanaaaa24):

Nu am cum să fiu judecată pentru că nu le voi da ocazia oamenilor să facă asta, pentru că am demnitate și știu să mă comport ca o femeie cu principii în viață. Nu te judecă nimeni dacă ești cuminte și stai în banca ta. Dar când ești o cârpă fără valoare trebuie să fii conștientă că societatea va arunca cu pietre după tine.

| CristiDinBucuresti a răspuns:

Fiecare este stapîn pe corpul lui si de actiunile lui, asa ca sa nu te mire ca oamenii sau degradat au decazut atit barbatii cit si femeile, se zice ca femeile sunt diferite de barbati, dar vezi ca exista si exceptii, femeia asta este una dintre ele, o parașută asta este, păcat ca are familie si copil ce educatie îi poate da ei copilului ei cand ea ca mamă este o denaturată o prostituată si o mincinoasa pe deasupra, ai prins o in fapt si ea tot te a mintit ca cică se schimba, vrăjeli de prostit copii.

| Hammurabi a răspuns:

Pe lumea asta sunt tot felul de oameni. Numai naivii cred că toate femeile sunt cinstite sau toate femeile sunt curve. La fel și cu bărbații.

| sofisis a răspuns:

Ce parere am putea sa avem? E viata ei, corpul ei, treaba ei. Te afecteaza pe tine cu ceva? Nu. O sa mai tot vezi si auzi la viata ta o gramada, stai calma.

| C0rina30 explică (pentru sofisis):

Îi bun... Deci și ție ți se pare ceva absolut normal ceea ce a făcut cârpa asta de femeie, cu copilul mic la doi pași de ea și cu un soț care urma să ajungă acasă în câteva ore? În general, femeile care văd asta ca pe o normalitate și nu sunt afectate de situațiile astea, și ele la rândul lor se încadrează în aceeași categorie. Probabil că mai mult ca sigur și tu tot din aceeași categorie faci parte. E trist când văd că vă înmulțiți ca ciupercile după ploaie.

| sofisis a răspuns (pentru C0rina30):

laughing)) Pentru varsta pe care o ai esti foarte naiba si ai o gandire extrem de limitata. Poate mai peste cativa ani o sa te maturizezi si tu si o sa poti fi demna de a avea o conversatie cu mine sau cu orice om care gandeste rational. Pana atunci insa, iti doresc o zi frumoasa.
PS: Invata sa nu mai citesti pe diagonala si sa receptionezi corect un mesaj transmis catre tine.

| C0rina30 explică (pentru sofisis):

Vai de capul tău, copilă... La felul în care gândești îi clar că și tu ai un stil de viață la fel de degradant iar viața ta nu are nici un sens...

| sofisis a răspuns (pentru C0rina30):

laughing))
Uite, pentru ca mi-e drag de tine, hai sa te lamuresc cu ceva:
1. Un om inteligent niciodata nu va judeca ce fac altii. Pentru ca nu e de competenta lui si intelege asta.
2. Un om matur niciodata nu va reactiona atat de stupid ca tine atunci cand cineva nu e de acord cu el. Cel putin nu asa pe fata. Daca vrei te invat putin din arta ironiei si a sarcasmului.
3. Tu pe langa mine esti copila. Am mai multi ani si mai multa experienta de viata.
4. Nu prea ne comparam ca si statut asa ca sa stii ca toate jignirile tale au trecut fix pe langa mine. Cand ma va jigni cineva care e peste mine, da, voi baga la cap dar asa...
5. Viata sexuala a oricui NU e treaba ta. Indiferent cat de mult te socheaza, NU e treaba ta. Baga bine asta la capoc.
6. Viata mea, ca sa te linistesc, e plina de frumos si de bucurie.winking

| C0rina30 explică (pentru sofisis):

Vai, m-au atins la p***ă replicile tale...
Că tot afirmi de statutul tău... Ești vreo personalitate de care eu n-am auzit? Ce cărți ai scris sau în ce film ai jucat că nu te cunosc?

| sofisis a răspuns (pentru C0rina30):

laughing) Wow, ce limbaj de duzina.
Dat fiind faptul ca habar nu ai cum ma cheama, clar nici nu ai cum sa auzi de mine. Iar statutul nu ti-l da o carte scrisa sau un rol intr-un film...Dar daca la tine la asta se rezuma calitatile si abilitatile unui om, ok.
Oricum, din felul in care vorbesti mi-e clar si de unde provii si cum esti. Hai, mai incearca, poate pana la urma reusesti si tu un anal cu sotul, daca ai p***a ocupata de replicile mele.
O zi faina si o viata cat mai...lipsita de violenta si injurii.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

O prostituatã cu copil, ce sã Zic... sigur femeia aia a mers pe gratis cu autobuzul.

| Quassaar a răspuns:

Tu ești cumva tipa aia care este povestește cat de pervers este soțul? Pare-se că numai de perversiuni ai parte în viață...ori le cauți? Hehe...

Răspuns utilizator avertizat
| BryBard a răspuns:

Bun Venit in Romania! Te mai mira ceva in ziua de azi?

| theillusoryman a răspuns:

Femeie deșteaptă care stie ce vrea de la viața sau cum îmi place mie să spun femeile e curve, asa ca nu ma miră chiar deloc această situație.

| mihaidan43 a răspuns:

Eu cred ca ceea ce ai vazut se incadreaza in "normalul" anormal care se dezvolta continuu de la lovitura de palat din ' 89. Am vazut studente la medicina care se prostituau, fete de procurori droagate, copii de bani gata la un loc cu boschetari, fete frumoase "incurcate" cu tigani borati etc. Totul e in decadere, femeile nu se mai ascund. Totusi asa o situatie descrisa de tine nu am vazut in "live". As vrea sa vad... Nu ma mai mira nimic...