anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

am şi eu o mică povestioară care "sună" cam aşa : am 15 ani, prima mea relatie terminându-se acum 8 luni, a ţinut aproximativ 2 luni, bazată pe respect, dragoste şi înţelegere, toate bune şi frumoase până am luat eu hotărârea să ne desparţim din cauza unui ferişor de-al lui care s-a băgat între noi cu motivul că aş fi spus eu anumite vorbe, prietenul meu crezându-l pe el. neavând încrederea necesară în mine, am luat această decizie. Pot spune că îl iubeam enorm la fel şi el cu toate că m-a dezamăgit. O perioadă nu ne-am mai vorbit, aveam prieteni comuni. dar o vreme nu am mai dat de el. După câteva luni am aflat că şi-a început o altă relaţie, am fost afectată, nu a durat mult că s-au despărţit.(..) am început din nou să fim foarte ataşaţi unul de celălalt spunându-mi că încă mă place şi mereu voi avea un loc în sufletul lui. Şi acum vorbim în fiecare zi dar avem un "defect" ne împiedică orgoliul să ne spunem tot ce simţim unu faţă de celălalt. ştiu că el ar mai vrea o relaţie cu mine. de altfel şi eu dar niciunul nu îndrăznim să spunem acest lucru, aş îndrăznii eu dar. nu ştiu cum să încep, cum sa-i mărturisesc >:"!
Mă puteţi ajuta cu un sfat? puppy dog eyes
O zi bună!;*

7 răspunsuri:
| Ea12345 a răspuns:

Gandeste-te ca iti calci pe mandrie si pe principii cand va veti impaca, caci practic tu ar trebui sa treci si peste faptul ca te-a dezamagit cand v-ati despartit si peste faptul ca el a mai avut o relatie intre timp. Se poate insa ca el chiar sa tina la tine, insa la varsta asta sunteti inca micuti sa va dati seama daca va iubiti sau nu. Iti recomand ca data viitoare cand te intalnesti cu el sa discutati deschis si sa-i spui exact prin ce ai trecut si cum te-ai simtit. Spune-i ca inca simti ca ar fi ceva intre voi si daca si el crede la fel, cu siguranta veti fi iar impreuna.

Multa bafta!

| NobodyHeree a răspuns:

Bună! Înţeleg prin ce treci scumpo sad. Uite, tot ce trebuie tu să faci, este să-i propui să ieşiţi. Cu siguranţă va accepta. Şi deci ieşi cu el. Şi fă ceea ce ştii mai bine. Fi minunată! Arată-i zâmbetul tău sclipitor! Vorbeşte-i calm, afectuos, delicat, dacă într-adevăr te place nu-şi va mai lua ochii de la tine! Crede-mă. Încearcă să-l iei de mână. Spune-i că încă are cel mai frumos zâmbet. Dă-i un pupic pe obraz dacă îţi face un compliment. Asta ar fi drăguţ pentru un nou început! Fi tare! Fă-te frumoasă, pune-ţi cel mai bun accesoriu, zâmbetul, şi porneşte l-a drum pentru a-l cuceri!

Multă baftă şi o zi bună!

| Oana92 a răspuns:

La 15 ani nu exista relatie bazata pe ``dragoste adevarata``. Nu esti suficient de dezvoltata emotional ca sa poti iubi cu adevarat.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Intr-adevar e o situatie mai complicata, da totusi odata si odata trebuie sa aveti curaju unul din voi... apoi sa nu fie prea tarziu.Nu cred ca intr-o relatie e important ca baiatul mereu sa aiba primul curaj, aici mereu se imparte la 2, de aceea cred ca tu ar trebui sa-i marturisesti ceea ce simti si crezi tu, iar daca veti incepe o noua relatie sa fie una bazata pe incredere reciproca, respec, dragoste si foarte multa comunicare. Succes!

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Bună Roxana.
În primul rând, trebuie să fii sigură că el are de data asta încredere în tine.De iubit, eşti sigură că te iubeşte, dar acum vine întrebarea 'dacă vine x şi îi spune lucruri mizerabile(să presupunem)despre tine.în cine va crede?'
Asta trebuie să lămureşti cu el. SPune-i că ţii la el, că vrei să o luaţi de la început, dar ca să faceţi acest pas este nevoie de încredere.Promiteţi-vă că nu vă veţi minţi, că atunci când consideraţi că ceva nu merge bine în relaţie, veţi discuta.

O seară plăcută.

| Maya2014 a răspuns:

Fii tu mai indrazneata, i-al de urechi si spune-i ce simti. Eventual il iei in brate, il dai pe spate si il saruti pasional ca in filmele alea vechi unde se danseaza tangohee hee. Lasand gluma la o parte, spune-i tu ce simti, nu este o lege ca baiatul sa faca mereu primul pas.Fii sincera si marturiseste-i ca inca iti doresti o relatie cu el, vei vedea ca va fi placut surprins si va prinde curajul la randul lui.happy

| anaxoRoxana a răspuns:

Verişor*, de astfel *.