Iubesc viata, vreau sa traiesc, sa zambesc, sa ajut oamenii. Dar urasc faptul ca iubesc un barbat. Nu vroiam sa ma indragostesc, nu vroiam sa iubesc!
Si da, am fost ranita, poate de asta vorbesc asa. Dar mai stiu ca orice potential partener la un moment dat te va rani, te va face sa-ti urasti zilele. Deci de ce sa mai iubesc acum sau pe viitor?
Inainte sa ma indragostesc si sa-l iubesc, stiam ca am sa sufar, stiam ca iubirea aduce si o mare suferinta, stiam ca orice om te dezamageste la un moment dat.
Nu e vina lui, e vina mea ca am ajuns sa-l iubesc, trebuia sa ma abtin! Nu stiu ce mi-a trebuit mie o relatie de iubire...
Mai bine stateam eu cu mine si ma simteam singura decat sa ma simt singura intr-o relatie.
Si spun toate astea pentru ca la inceputul relatiei a fost frumos, logic. Dar au venit pe parcurs si parti foarte urate, peste care eu una nu am putut sa trec si mi-am pierdut in totalitate increderea in partenerul de langa mine. M-a facut sa sufar mult. Nu vreau sa fac pe victima, eu am fost finuta cu el, nu i-am facut fazele urate care mi le-a facut el. El e normal sa se simta bine in relatia asta acum, pentru ca are incredere in mine, nu i-am creat dezamagiri mari...
Dar eu? Cu mine cum ramane? Ma simt un nimeni. Greseala mea e ca am acceptat iubirea in viata mea, desi stiam ca o sa sufar, cu totii ne dezamagesc la un moment dat. Mai bine singura in pustietate decat asa.
Suntem de 3 ani impreuna, la inceput a fost frumos, superb, pana cand a inceput el sa faca anumite faze urate de genul: sa fie violent, sa ma jigneasca, sa ma minta.
De ce mai stau cu el? Pentru ca-l iubesc. Ce iubesc la el? Nici eu nu mai stiu. Il iubesc pe "el" care era la inceputul relatiei.
Ca "el" din prezent, e total schimbat, "el" din prezent, cam uita ca eu exist si ca sunt un om.
Cred ca am intrat intr-o depresie, nu mai pot crede in el sub nici o forma, il privesc ca pe un strain, e un strain acum pentru mine. Il privesc si ma intreb cine este el cu adevarat.
Cu toate astea, il iubesc si ii port un dor imens in fiecare clipa...asta simt, ca il iubesc. Ce sa fac daca asta simt?
Dar nu stiu ce sa fac cu starile astea proaste pe care le am de la un timp, sunt mai mereu trista, imi vine sa plang, sunt dezamagita, noaptea adorm foarte greu sau chiar deloc, nu-mi mai revin. Sunt genul de persoana sensibila, care pune suflet in tot ceea ce face. Probabil dezamagirile din partea lui au avut un impact prea puternic asupra mea.
Nici nu stiu ce sa va intreb, am atatea nelamuriri in minte si in suflet. Orice sfat din partea voastra m-ar ajuta. Va multumesc!

Stiu ca e ffffff greu am trecut si eu prin asa ceva, dar are dreptate greece12, viata merge inainte, trebuie sa fii optimista, sa uiti de trecut si sa te gandesti la prezent si la tine in primul rand, ca sa iti faci tu viata mai frumoasa.Fii optimista, timpul le va rezolva pe toate, crede-ma, papa.

Du-te la familia ta si fa-ti planuri cu ea, lasa-l pe el si uita-l, nu stiu cum poti sa iubesti un om care se poarta urat cu tine, macar daca te-ar iubi si el. Nu mai fi proasta si lasa iubirea ca in Romania nu e loc de iubire.

Cuvantul asta "iubire" suna interesant si pare simplu insa atunci cand iubesti nu e simplu deloc. Ai mare dreptate, inceputurile sunt frumoase, dulci, iti dau aripi, te fac sa crezi ca esti stapanul lumii dar si cand vin momentele urate, vin precum valurile dezlantuite din furtuna si rup tot in tine, te fac din om neom si ai vrea sa scapi dar nu poti scapa fiindca iubirea nu-i precum praful, dai cu dusul si s-a dus pe canal. Ea se naste in suflet, creste in inima si prinde radacini adanci... In locul tau de as fi m-as gandi la defectele lui si la toate actiunile care te-au ranit, care te-au dezamagit, asa ti-ai da seama curand (cu cat mai curand cu atat mai bine) ca nu merita nici sa il iubesti, nici sa traiesti asa o viata in care doar plangi si nu dormi. Partea cu plansul este intr-un fel OK. Poti plange, asa mai scapi de energia negativa dar toate au o limita, trebuie sa te gandesti ca asta nu e viata si mai presus de toate gandeste-te la ce pierzi in toata aceasta vreme cand nu faci altceva decat sa te cufunzi intr-un iad al depresiei. E vremea sa te trezesti la realitate, o realitate care sa te ajute sa uiti de suferinta, de rani ca apoi sa poti merge mai departe si bine ar fi sa mergi intr-acolo unde el nu va fi prezent. Incepe prin a aduna toate lucrurile ce iti aduc aminte de el si pune-le deoparte asa incat sa nu iti stea in cale. Apoi incearca sa-ti distragi atentia de la ce e evident, gaseste un hobby, fa o schimbare de look, adu ceva nou in viata ta, treci peste ce-a fost si nu in ultimul rand gandeste pozitiv! Cu cat te indepartezi de el mai repede cu atat mai repede va veni uitarea, iar acele sentimente puternice pe care le ai pentru el, incetul cu incetul vor pali pana vor disparea complet. Nu este usor, stiu, si eu am trecut prin asa ceva, e greu dar nu imposibil si trebuie sa intelegi ca depinde mult de vointa ta. Oamenii din jur te pot ajuta cu un sfat, cu un umar pe care sa plangi, cu o gluma menita sa iti aduca zambetul pe buze dar important este ca tu sa vrei sa iesi si din relatia asta si din depresia in care te afli. Cand omul vrea atunci poate. Lupta-te cu sentimentele acelea si fii sigura ca tu esti mai presus de ele, mai presus de orice, lupta-te ca sa devii femeia care vrei sa fii, femeia care iubeste viata, care vrea sa traiasca, sa zambeasca... dupa cum tu singura ai spus.

Orice sfat din partea noastraa NU ajuta... Oamenii se mai si satura sa-ti repete aceleasi lucruri, la infinit. Ori il parasesti si poti cere sfaturi, ori ramai cu el si termini cu smiorcaiala. Tu iti controlezi singura soarta, sfaturile de care aveai nevoie le-ai primit deja dar ai ales sa faci tot alegerea gresita. Daca asta ai ales, nu mai ai dreptul sa te plangi! Daca aveai copii cu el, daca nu aveai unde sa stai, daca te controla psihic si fizic, intelegeam cat de greu ti-ar fi fost. In realitate, tie iti placa drama si sa iti plangi de mila.

Casa de piatra!

Buna!
Am citit cu atentie tot ce scrie mai sus, si parerea mea este ca nici o femeie nu ar trebui sa sufere pentru un barbat, asa sunt ei la inceput se comporta frumos nimic de zis dar dupa incep sa isi arate coltii sa devina posesivi, violenti, sa vorbeasca urat.
Barbatii considera femeile niste lucruri sau carpe le folosesc si dupa le arunca.
Ei nu isi dau seama ca partea feminina pune suflet in orice, si e mai sensibila.
In orice relatie la inceput iti aduce cadouri, flori nu stiu ce, iar dupa ce te-a imbrobodit gata. Cred ca merg dupa zicala "Dupa ce ai prins pestele ii mai da-i momeala?"
Nu mai suferii, nu merita, mergi inainte ce a fost a fost.
Cand un barbat loveste o femeie e un nimeni, un nerusinat.
In legatura cu depresia pe care zici ca s-ar putea sa o ai mergi la un psiholog el te va ajuta, iti va da sfaturi.
Succes!