Cum ati putea explica acest citat "Munca l-a creat pe om"?

"Munca l-a creat pe om", este de la Friedrich Engels, care a spus că Munca a dus la transformarea / trecerea de la maimuță la om.
Ambele sunt incorecte : nu munca de-an boulea. // Activități repetitive / robotoidice./ ca robotul.
Prin creație // muncă creativă și gândire, inclusiv gândire abstractă, a fost posibil saltul calitativ de la o specie de primate superioare, la homo sapiens. Utilizarea limbajului articulat + muncă creativă și gândirea, inclusiv gândire din ce în ce mai abstractă, a condus la saltul calitativ de la homo sapiens la homo sapiens sapiens, adică la oamenii de acum.
http://en.wikipedia.org/wiki/Archaic_Homo_sapiens

Http://www.marxists.org/romana/dictionar/r/Rolul_muncii_in_pr_tr_m_o.htm
„Rolul muncii în procesul de transformare a maimuţei în om",
schiţă a unei explicaţii materialiste a antropogenezei, scrisă de Friedrich Engels în 1876 şi inclusă, ulterior, în Dialectica naturii.
http://www.marxists.org/romana/m-e/1876/rolul-muncii-transf.htm
http://www.marxists.org/romana/m-e/1876/rolul-muncii-transf.htm
http://ro.wikipedia.org/wiki/Antropogenez%C4%83
Engels reia şi concretizează aici, în lumina rezultatelor biologiei, paleontologiei şi antropologiei şi în special a teoriei lui Darwin despre originea animală a omului (1871), teza materialist-dialectică şi istorică despre rolul hotărîtor al muncii, al practicii în dezvoltarea societăţii, aplicînd-o la soluţionarea problemei genezei fiinţei umane.

El analizează rolul muncii în apariţia unor trăsături fundamentale ale omului care îl deosebesc de lumea animală, cum sînt limbajul (şi gîndirea, respectiv conştiinţa, indisolubil legate de limbaj), existenţa în societate, capacitatea de „a stăpîni" natura, precum şi în geneza particularităţilor anatomo-fiziologice distinctive ale omului (staţionarea verticală, structura specific omenească a mîinii, dezvoltarea creierului etc.). Teza şi concluzia fundamentală a lucrării este că „munca însăşi l-a creat pe om".

Http://en.wikipedia.org/wiki/Archaic_Homo_sapiens
http://www.marxists.org/romana/m-e/1876/rolul-muncii-transf.htm
http://ro.wikipedia.org/wiki/Antropogenez%C4%83

Http://ro.wikipedia.org/wiki/Antropogenez%C4%83
Antropogeneza studiază formarea și dezvoltarea omului. Ea relevă trecerea omului din starea de animalitate în cea de umanitate, trecere condiționată de existența a trei coordonate esențiale :

starea bipedă (stațiunea verticală);
limbajul articulat;
gândirea.

Prin acestea, omul se diferențiază de orice alt animal, chiar dacă pentru maimuțe, și nu numai, au fost sesizate apropieri legate de existența unor forme de agregare socială, de muncă în colectiv, de un limbaj aparte, ca modalitate de comunicare; nu se poate fixa însă cu certitudine locul și data apariției omului pe Pământ.

Drumul spre sapientizare, respectiv către Homo sapiens, multă vreme a fost interpretat, predilect și dominant, din perspectiva evoluționismului. Întemeiat, la un moment dat, pe ultimele descoperiri și cercetări în domeniul unor științe conexe istoriei, evoluționismul a susținută două importante elemente:

așa numita „verigă lipsă";
existența unui singur centru genic (de apariție deci) al omului.

Ca urmare, evoluția era considerată continuă și ascendentă, munca reprezentând un fir călăuzitor al acesteia; era contestată expresia biblică a genezei omului, într-o încercare de laicizare a gândirii, în două variante: fie omul se trage din maimuță, fie sunt veri, deci, în ultimul caz, au un strămoș comun. Mijloacele de susținere pentru acest punct de vedere le-au reprezentat ideile:

printr-o evoluție continuă, omul, capătă treptat, elementele sale definitorii, limbajul articulat, gândirea și bipedia. Astfel s-a realizat trecerea, de exemplu, de la prehominini (australopithecine și Homo habilis) la euhominini (Homo erectus, Homo neanderthalensis, Homo sapiens sapiens);
fiecare nou timp uman corespunde, prin evoluție, paleoliticului: paleoliticul inferior, cultura de prund și culturile pe așchii și pe miez-abbevillean, acheulean, clactonian, levalloisian; paleoliticul mijlociu, cultura musteriană și tehnica Levallois; paleoliticul superior, culturile de tip, preponderent, aurignaciană și gravetiană.

Descoperiri recente (inginerie genetică, biologie, biochimie, biofizică; o nouă interpretare, mai nuanțată în plan conceptual, filosofic) au pus în evidență și alte posibilități de interpretare a genezei omului și a raportului acestuia cu mediul geografic natural. Conform noii ipoteze, evoluția este privită, în continuare, în ascensiune, dar în spirală și sinuoasă. Comparativ cu evoluționismul, nu se mai caută „veriga lipsă" și nici un anume centru genic, chiar dacă Africa, prin descoperirile lui Leakey, rămâne încă în posesia celor mai vechi urme umane; este pusă în circulație ideea „centrelor genice" și, de aici, a paralelismelor culturale și evoluțiilor zonale.

Mijloacele de susținere pentru acest punct de vedere sunt:

descoperiri noi, în afara „leagănului umanității" (Africa), din Asia și nu numai; în concluzie, nu există un singur centru genic, ci posibil, mai multe;
evoluția umană este ascendentă prin perfecționările fără nivelul limbajului gândirii și stațiunii bipede, și nu prin treceri succesive de la un tip uman, mai puțin evoluat, la un altul, mai evoluat; arheologic, determinări recente atestă pentru Homo Sapiens Sapiens data de circa 200.000 de ani ca momentul apariției sale, ceea ce nu-l mai leagă, necesar și absolut, de paleoliticul superior și nici de Homo Neanderthalensis, cu care nici nu prezintă vreo legătură filogenetică; în plus, ideea că munca l-a creat pe om trebuie revizuită în contextul în care, de pildă, urme ale activității umane sunt la fel de vechi ca acelea ale stării de bipedie.

Dincolo de aceste ipoteze de lucru, un fapt este cert: omul a devenit o prezență activă într-un mediu care, fără a-l favoriza în mod deosebit, nu i-a fost niciodată ostil.

Întemeiată pe studii etnografice asupra unor populații arhaice contemporane, ideea unei așa-zise „vârste de aur" a umanității, exprimată în formula „epoca pietrei, epoca abundenței", câștigă tot mai mulți adepți, lăsând în urmă, justificat în numeroasele privințe, mitul omului neajutorat, dependent de natură în mod absolut, în permanentă căutare de hrană. În acest mod, trebuie reformulată ideea nomadismului omului din preistorie întrucât, fără a fi vorba de o „teritorializare" a grupurilor umane, avea loc o deplasare, o pendulare, circulară chiar, în limitele unui anumit teritoriu, sezonier, în funcție de anotimp și de animalul vânat; acest fenomen, încă evident la nivelul paleoliticului mijlociu, de exemplu, în Franța, ni-l prezintă pe om nu predilect nomad, ci mai corect, seminomad: în pofida deplasărilor sale, acestea se produceau, totuși, în limitele unui anumit teritoriu care poate fi chiar conturat.

Pentru acest nivel de dezvoltare, persistența ideii de proprietatea comună, absolută, nu-și mai are, nici ea, puncte de susținere: delimitarea grupelor de vârstă (la nivelul copiilor), existența deosebirilor natural-biologice (fizice), statutul aparte, într-o comunitate, a fiecărui membru al său, dezvăluie existența și manifestarea simțului proprietății individuale.

În ceea ce privește începutul organizării sociale, trebuie regândită, din perspectivă, deosebirile dintre om și lumea animală, formula agregării la nivel de hoardă și respectiv ceată, prima fiind caracteristică mamiferelor (animalelor); caracterul spontan, neorganizat al constituirii grupului uman, este pus sub semnul întrebării de existența, dovedită etnografic, a înrudirilor dintre membrii grupului, respectiv a familiei, fie ea și restrânsă sau mare.

Ei vorbesc și de poziția bipedă, care mie nu îmi pare teribil de importantă, în raport de gândirea abstractă, limbajul articulat și munca creativă.

Din ce punct de vedere?
Pe scurt, omul are nevoie de muncă pentru a-și dezvolta cunoștințele, pentru a crea lucruri noi și pentru a găsi soluții la probleme. Toate aceste lucruri definesc civilizația, și, prin urmare, omul ca individ. În acest sens se folosește cel mai des expresia.
Totuși, din punct de vedere antropologic, expresia nu are valoare, întrucât s-au descoperit dovezi ale faptului că omul a început să muncească abia după ce a început să meargă în două picioare, momentul pe care istoricii îl consideră ca fiind geneza omului, adică trecerea de la maimuță la om.

Se refera la faptul ca numai prin munca poti ajunge ceva in viata. Prin munca am ajuns acum unde suntem.