| HarleyQuinn a întrebat:

Jean Monnet sau Cuza (Ploieşti)?
A învăţat cineva la ambele licee şi mă poate ajuta? Sau, mă rog, aveţi prieteni la vreunul dintre ele? Cunoaşteţi ceva?

Am scăpat în sfârşit de evaluările naţionale şi deci ar cam fi cazul să mă gândesc la ce liceu vreau să dau. Ştiu că am avut o grămadă de timp până acum, dar na, dacă nu iau o hotărâre pe ultima sută de metri, nu mă simt eu bine - glumesc, evident. Sunt doar indecisivă. Din clasa I şi până acum am fost la Jean Monnet şi pe de o parte, aş vrea să rămân tot aici. Avantaje: Cunosc locul, profesorii, personalul, unii colegi deci ştiu cum stă treaba + că m-am obişnuit aici, după 8 ani. Dezavantaje: Cunosc profesorii (şi tare teamă mi-e că o să mă trezesc iar cu vreun "deştept" pe care l-am avut şi până acum), personalul şi nu sunt prea ok cu faptul că sunt şi clase I-IV. Nu-mi plac copiii mici prea mult, dar ştiu că am fost şi eu unul la rândul meu. Şi de asemenea, fiind şi clase I-IV, sunt şanse foarte mari (dacă nu cumva e sigur 100%) că voi învăţa după-amiaza (până acum am învăţat doar dimineaţa). Pe lângă a rămâne la Jean Monnet, m-am gândit că şi Cuza ar putea fi o variantă, întrucât Caragiale şi LMV nu sunt tocmai ok (din ce am auzit de la alți părinţi şi copii, dar cine ştie?). Avantajele unui liceu nou, adică Al. I. Cuza: Va fi un început nou, cine ştie, poate e un liceu mai ok decât CNJM, fără clase mici. Dezavantaje: Va fi un mediu nou şi nu ştiu dacă mă voi obişnui. Rezultatele de la evaluare nu s-au afişat, dar eu am încercat să-mi fac media de admitere cu ce cred eu că voi obţine în cel mai rău caz, şi am şanse să intru la amândouă, la profilul pe care îl vreau.

Îmi cer scuze pentru că am scris atât de mult.

2 răspunsuri:
| HarleyQuinn explică:

Woah, şi scuze dacă m-am repetat cu unele cuvinte. Asta e, te mai încurci când te grăbeşti şi scrii atât de mult.

| NanaTuna a răspuns:

Buna! Atat timp cat stii la ce profil vrei sa ajungi, si poti sa ajungi, nu ar trebui nimic sa te opreasca. Frica de nou este perfect normala, dar incearca sa nu te concentrezi pe ea, ci sa vizualizezi ce poti trai dupa depasirea fricii.
Mai sunt si alte aspecte pe care trebuie sa le ai in vedere, care pot fi destul de importante. Colegii- fi sincera cu tine, cat de mult conteaza ei pentru tine si cati dintre ei iti sunt prieteni? Sunt persoane cu care te vezi iesind in oras peste 5 ani?
Timpul tau liber- si cu el cum ramane? Nu sunt din Ploiesti, deci nu stiu cat de stricte sunt liceele pentru care optezi si nici cat de mult se pune accent pe studiu. Dar nu uita: orice liceu ai alege, gandeste-te sa iti ofere si timp liber pentru tine, sa nu-ti ocupe 3/4 din timpul tau petrecut in afara orelor. Poate ai anumite pasiuni de care nu vrei sa te desprinzi, sau daca inca nu ai, nu e graba! vor veni si astea pe toata durata liceului. E important sa iti poata oferi (liceul) si diverse proiecte, activitati extrascolare, voluntariat pe care sa le treci in CV. Sa te uiti dupa 4 ani si sa vezi rodul muncii tale. Oricum, dupa terminarea liceului vei ramane doar cu experientele extrascolare. Nu cred ca este cineva care sa-si aduca aminte cu placere si entuziasm despre cum a stat o noapte intreaga si a tocit la istorie.
Faptul ca ti-ai facut o lista cu "pro si contra" este minunat! asta te va ajuta enorm sa iei decizia perfecta pentru tine. E necesar doar sa iei totul cu calm. E destul de dificil sa iei o hotarare care iti va marca viata in doar 5 minute, raspunsul se va sedimenta in timp in tine( repet, daca vei lua situatia cu calm si te vei gandi zilnic la ea, din cand in cand).
Plus ca, in cazul in care liceul la care vei intra nu te va face sa te simti confortabil, ai posibilitatea sa te tranferi la un altul din semestrul 2.
So, Relax! Everything's gonna be alright ^^