Este un curent tot mai raspandit in Romania care mi se pare exagerat, ultra cocolosirea copiilor din ziua de astazi.
Dusi cu masina, luati cu masina, dusi de manuta, luati de manuta, au viata programata, meditatii, inot, iar meditatii, scoala, iar meditatii, nu mai vezi copii la joaca cu un bat in mana sau intr-un copac ca nu au voie pentru ca e posibil sa se loveasca sa faca buna si doamne fereste sa faca BUBA.
Nu-i lasa sa alerge, sa se joace, sa respire, efectiv nu au voie sa faca nimic poate li se ia luciul de pe ei si se defecteaza.
Am un vecin aici isi ia baiatu de mana il duce la masina nu cumva sa il manance dinozaurii pe drum dupa care il duce cu masina la scoala. Scoala care se situeaza la maxim 200 de metri de bloc.
Alta data am vazut o mamica care se vaita la alte persoana ca al ei copil avea cateva muscaturi de tantar si eu ma gandeam bine ca nu l-au mancat dionzaurii, e penibil, absolut penibil, de parca e prima data cand rasa umana se perpetua si vezi doamne nu a mai avut nimeni copii pana la ciudatii astia de parinti din ziua de astazi.
Oare din baietii generatiilor viitoare vor iesi barbati sau ce naiba vor iesi?

Eu nu mai zic nimic.
Fiecare, clar își crește copiii cum simte nevoia și dorește.
Eu ca învățător chiar am susținut mereu că mai bine crești un copil după propriul tipar, dar asumat, decât unul după vreun guru celebru sau nu știu ce tip de parenting, dar pe care să nu vi-l asumați și apoi să-l regretați sau chiar să pară părintele un copil în straie de adult, care nu-și asumă rolul avut și stilul ales în creșterea copiilor lor când copilul o ia pe arătură. Adică susțin că fiecare e liber să facă ce vrea, dar asumat. Eu una am cam fost oricum crescută cu tiparul "stai în casă, că-i mai safe" și deși clar am susținut că asta va fi primul lucru retușat la stilul meu parental, însă fiind și femeie și a naibi de sensibilă și empatică oricum, totuși susțin sigur, căci dacă vreodată voi avea vreun copil, al meu (dar cam improbabil) ori înfiat, că-l cresc de mic sau chiar mai de măricel, până aproape de clasa a 8 a, pe copil mi-l voi duce cu mașina la școală, dar doar dacă voi locui într-un oraș mai mare sau voi pleca din Rom, dar în rest dacă voi rămâne în orașul ăsta al meu de provincie, care pare oricum mai mult un sat, decât un oraș, îl voi lăsa liber, dar totuși până la 4 a îl voi duce la școală, măcar dimineața sau când am timp. Și aleg asta asumat, chiar dacă copilul va avea oleacă de anxietate la rându-i și o ușoară codependență îi voi forma, dar la chestia asta, voi fi atentă, în primii ani de viață și copilăria micuță, să fie cât de cât însoțit de un adult, deoarece trăim vremuri tulburi și lumea a înebunit, dar de asemenea voi ține cont în special mai mult dacă ar fi fată, deoarece ce am susținut mai sus cred și e biologic demonstrat, însă eivdent că dacă aș înfia 2 copii și unul ar fi fată și altul băiat, clar nu voi face diferențe între ei, însă evident că-i voi crește pe baza particularităților lor, adică feminine masculine, însă eu femeie fiind, clar replica "băieții nu plâng niciodată" nu i-o voi spune niciodată, deoarece eu vreau să mă axez pe creșterea unor oameni integrii și maturi emoționali, dar cel mai importat care se acceptă fix așa cum sunt, fizic, psihic și cel mai important emoțional și se iubesc fix așa cum sunt. Ce vreau să spun din asta, e că, eivdent pe un băiat l-aș crește într-un stil mai masculin, deși eu nu am avut modele masculine în familie și nici pe viitor nu o să am, dar va fi ok, căci mă voi documenta și la momentul oportun, voi ști ce să fac, dar clar vreau să fie un băiețel, mai ales băiețel fiind, dacă simte nevoia totuși să plângă, pentru că e copil, până la urmă să-i dea drumul la plâns. Dar evident îi voi atenționa pe toți copiii mei indiferent de se* șă-și stăpânească emoțiile, mai ales lacrimogene în public, dar revelându-și-le acasă, în mediul lor safe, deoarece asta clar va fi prima lecție care le-o voi spune copiilor mei, să-și lase loc de bunăziua cu majoritatea și să se poarte aparent normal, dar încrederea să nu o ofere aproape nimănui și mereu să fie în gardă și stăpâni pe ei, pentru că lumea e rea în ziua de azi sau cred că așa de fapt am fost cu toții dintotdeauna, de la Adam și Eva, am tot fost înclinați către rău. Și evident le voi spune deci să aibă grijă cui se destăinuie și în fața cui va plânge, dar cel puțin la "mami" acasă vreau să fie cei mai sinceri, autentici, puri și scoțând tot din suflet, ca să nu rămână acolo sedimente de rău ori de traume nepetrecute și chiar neplânse. Eu sunt adepta plânsului ca formă de terapie și eliberare. Eu o practic și în cele mai horror și dramatice moduri. Mă ajută enorm. Deci decât să am apoi un bărbat frustrat la maturitate, ca copil ori chiar un posibil agresor, pe motiv că a ținut atâția ani în el, prefer mai bine un mic pisoi ceva mai firav. Deși da, voi avea pretenția ca fiecare să-și însușească natural rolul primit de la creator și dacă se poate, da voi avea pretenția să nu fie vreun copil cu identitate atât de precară încât să dorească schimbare de se*. Totuși cred într-o divinitate și nu aș vrea să o supărăm, mai ales căci și eu renunț la o viață împlinită și plină de iubire, doar pentru că nu aș vrea să-mi accept bise*ualitatea și să încerc cu o femeie, să-mi clădesc o familie, dacă cu un bărbat nu va fi vreodată posibil, atât din cauza traumelor mele, dar cât și a felului meu de a fi, poate tot identitară, căci niciodată nu am fost sigură 100% dacă sunt bi sau doar lesbi. Deci această incertitudine nici nu vreau să o mai clarific vreodată, deoarece oricum mi-am ales drumul în viață, cel de a mi întemeia o familie monoparentală, dar evident când voi fi mai stabilă financiar și pe carieră. Așa că, dacă eu pot să renunț la iubire de dragului Divinității și a respecta pe cât posibil legea sfântă, sper ca Dumnezeu să-mi trimită totuși copii bunicei, cu frică de Dumnezeu, dar nefrică de nimeni altcineva, dar evident respectând cutumele normalității, morale, sociale, culturale și tot așa, iar mie răbdare de fier, bani de terapie, atât pentru mine, cât și pentru viitorii mei copii, dar și putere de mamă și de tată, că să-i cresc cum se cuvine. Căci tot mai mi-a zis cineva pe aici mai demult, că un copil are nevoie și de energie feminină, cât și masculină, ca să crească cât mai stabil și după ce am spus teoria asta și altcuiva din familie și a dat dreptate acelei persoane de pe acest forum, mai mult decât mie, am conchis că dacă mai multe persoane spun o chestie tind să cred că e adevărată și am zis șah-mat, aveți dreptate, însă eu copiii tot voi înfia, când voi deveni versiunea mea mai bună, așa că dacă soarta îmi oferă doar jumătăți de lămâi, umplu și eu cana de limonadă cu ce am. Deși m-am gândit și la varianta unui parteneriat amical cu un bărbat nice ca și caracter, pe viitor, dacă voi găsi așa ceva, doar de dragul de a oferi unui copil mna, și energie masculină, nu doar feminină. Iar dacă atașamentul nesănătos și dramatic nu va exista la mijloc, tocmai pentru că nu va fi un atașament între noi, dar evident o relație amicală sănătoasă, matură și cel mai important echilibrată și calmă, va fi de 2 ori mai bine pentru copiii mei, decât o relație începută din iubire, care de secole știm cum au apus relațiile încheiate din "marea iubire" ce pe mulți i-au luat valul și când i-au prins bine de tot și s-au trezit la realitate pierduți în ocean, unii s-au zbătut, dar majoritatea s-au înecat.
Deci de aceste deznodământe nu am nevoie, cu atât mai mult copiii mei.
Însă deocamdată mă focalizez pe mine, studiu cât mai intens, în domeniile ce mă pasionează pe mine și pusul bazei unei cariere și al unui fond de economii.
Dar gata că am divagat enorm.
Vă mulțumesc pentru grijă, dar da, terapie fac de ani buni și sunt pe drumul cel bun cu unele chestii, dar cât legate de trauma stradală, eu una simt că voi rămâne forever traumatizată, cu anxietate socială (de altfel, o dată ce te pricopsești cu anxietatea, psihologii și chiar și psihiatrii susțin că te vei confrunta toată viața cu ea, însă prin multă terapie va scădea intensitatea ei, ori asta deja pe alocuri se simte că am mai evoluat, prin terapie, dar va trebui să o fac mereu, dacă vreau să fiu în parametrii optimi și funcțională social) și frica de mulțimi și stradă, dar mă zbat, nu mă las așa, fac terapie, încerc să ies, măcar de nevoie când chiar e nevoie să ies sau o mai iau pe mama ori pe mătuși-mea cu mine, ori îmi pun căștile pe cap, ori caut străzile cele mai libere și-mi urmez drumul meu.

Nu am pe nimeni la ignor.De fapt am pus pe cineva, experimental, dar care se afla pe lista de useri suspendati si nu a mai intrat de ani buni.Cand cineva o ia aratatura, nu bag in seama. oricum faceam chat acoolo.

Da, stiu tot pe strada am crescut si eu, daca mergeam in alte cartiere eram luati la intrebari de unde suntem si ce cautam pe acolo, ehe, ce vremuri...fiecare teritoriul lui

Crezi ca niste activitati extrașcolare fac rau unui copil mai ales daca isi doreste? Este o lume nebună in care ca părinte cam greu te mai poti concentra la munca cand stii ca al tau copil umbla cu autobuz sau metrou 2, 3 sau 4 statii pana la scoala! La cei mici clasele 1-3 macar chiar ca este necesara insotirea la scoala de catre un adult *( părinte sau bunic poate alta ruda )!
Da este adevarat ca unii sunt ultraprotectivi si SUFOCA copilul cu " grija " lui părintească!

Violul la un băiat / bărbat poate sa fie si (* in dos ) ca nu pot folosi aici alți termeni! Orice relație sexuală fara consimțământul partenerului se numeste VIOL! INCLUSIV o " perversiune " cum este felatia *( sexul oral ) facut fara consimtamant între parteneri heterosexuali *( bărbat / femeie ) sau homosexuali se poate încadra tot la VIOL!

Fii tu lumină și luminează-i și pe alții!

Iaaa, ai venit si tu cand s-a terminat circu sa arunci o pilda, ce, te-ai facut preot?

Nu m-am făcut preot.

Îți înțeleg punctul de vedere și într-o vreme îți dădeam dreptate întrutotul dar vezi tu lumea s-a schimbat pe vremea când eram noi copiii și mergeam la școală cu cheia la gat nu erau atâtea pericole! Tu ca părinte ți-ai lasa copilul de 6/7 ani sa meargă singur la școală cu traficul din ziua de azi?

Da, intr-adevar cand eram noi mici nu erau atatia nebuni cu carnet de sofer si cazane, dar erau indivizi mult mai perisculosi pe strazi decat in ziua de azi, la mine in cartier erau cutitari, pistolari, traficanti de carne vie, etc. acum nu mai sunt, dar adevarat sunt zine si cartiere in tara unde si in ziua de azi iti e frica sa intri.
Daca ar fi sa am vreodata vreun copil si sa fie baiat l-as invat sa fie barbat, nu de la 6-7 ani dar dela 12-14 ani in sus deja nu mai e un bebelus.

Salut!
Doamne cata dreptate ai!
Ma duceam singura la scoala aflata cam la 1 km si nu ma manca nimeni.
Nu frate, acum sa-i duci pana in banca cu masina. Daca pleci la gara dimineata pe la 7, 45 nu gasesti un taxi ca toti sunt sa duca odraslele la scoala.
O prietena a avut dreptate."Oamenii cand devin parinti, se transforma in idioti."
Parintii-elicopter nu isi dau seama ca de fapt nu ii pregatesc deloc pentru viata pe copii, vor fi mereu dependetnti de ei.Ei se "alinta" ca vor sa le ofere mai multe decat au avut ei.As putea spune ca parintii sunt egoisti, sa nu isi piarda odrasla.
Sau mame frustrate care se concentreaza sa fie doar mame, se focuseaza pe copil. Uita sa fie si sotii si apoi se mira de ce le inseala sotii.
Asta cu meditatiile inseamna ca vor sa-l faca cel putin doctor docent, premiant Nobel din clasa a 3-a.Ei nu isi dau seama ca este prea mult.Mediatii apoi antrenament(karate, pian sau mai stiu eu ce nebunii).
Alooo, parintii! Copilul nu e robot!

Ce bine ai zis, sa mor. Eu locuiesc aproape de scoala gradinita si cresa e ca dreacu, dimineata si seara sunt trotuarele si strazile blocate de masini si parinti nebuni care se strang ca un puhoi, sa vezi ce se cearta intre ei care cum sa parcheze si ca se blocheaza, e dracia dreacu.
Parinti elicopter, auzi

Tu ai zis ca te duceau ai tai cu elicoperul la scoala si te parasutau in banca

Cand imi era prea lene sa ma dau jos din pat ma duceau cu targa cu salvarea si ma lasau direct in banca.

Omiteți un aspect important: majoritatea cartierelor rezidențiale nu se mai fac în localități, ci în afara lor, uneori chiar și la câțiva km de oraș. Iar cei care elaborează PUZ-ul atât sunt de deștepți, că nu găsești o școală sau o grădiniță. Și atunci, singura variantă este mașina. Pentru că legal vorbind nu ai voie să lași copilul cu bicicleta până la 14 ani, și românul nu este foarte provelo pentru a-i transporta cu bicicleta sau motocicleta, pe model olandez, nord și sud european

Ce înseamnă să fie bărbat din punctul tău de vedere?

Daca din tot ce s-a scris aici n-ai inteles, nu stiu ce altceva as mai putea spune.

Tu nu ai înțeles ce te-am întrebat! Am înțeles întrebarea în sine dar eu vreau să știu ce înseamnă din punctul tău de vedere" a fi bărbat" ca vezi oamenii au mai multe păreri și eram curioasa

Sunt două categorii de copii astăzi: orășeni și țărani!
Orășeni care sunt hipersensibili emoțional, depresivi, unii alcoolici, drogați, activitatea sexuală începută de când are ciclul fetița, iar băiețelul de când i se scoală și iasă ceva alb.
Țăranii care trăiesc în evul mediu, cu animale, cu activități agricole și pentru care cartea înseamnă ieșirea din sărăcie!
Orășenii sunt împinși de la spate, țăranii o fac din propria voință!
Iar, chestia cu orășenii care nu lasă copii afară la joacă, iartă-mă, dar până prin 2000 copii mai aveau unde să se joace, unde să bată mingea. Acum unde să o facă, când fiecare petic de pământ a devenit loc de parcare, școlile au lacăt la porți și nu poți întra? Îți convine ca părinte să lași copilul cu mingea să spargă, strice ceva la o mașină de zeci de mii de euro? Doamne ferește!

Da, asa e, mai bine sa stea in casa sa se prajeasca in fata monitorului zeci de ore.