Heii! ..Am si eu o problema..parintii mei s-au despartit acum un am. tata a plecat de acasa si si-a gasit pe altcineva.iar mama sta cu mine.Eu am 17 ani,iar mama incepe sa urle la mine,sa dea vina pe mine pentru orice, incepe sa nu ma lase afara,ma pune sa fac eu totul in casa, iar ea sta si plange..Eu inteleg ca ii este greu dar eu cu ce sunt de vina? Da in mine, ma jigneste,da vina pe mine pentru orice si spune ca tata din cauza mea s-a despartit de ea...E o femeie cu capul pe umeri, dar nu stiu ce s-a intamplat cu ea..Eu o sa plec peste 1an-2..si credeti-ma ca abia astept..Imi spune mereu ca vrea sa scape de mine si imi zice ca nu o sa am succes in viata si ca o sa apelez la ea.Eu nu mai pot..nu o mai suport..simt ca e total impotriva mea.Imi spune ca cica eu cu tata vorbesc frumos si cu ea nu..Desi nu e adevarat..Nu mai stiu ce sa fac, incerc sa ii explic astea frumos dar nu ma asculta si nu ma intelege.Chiar nu mai pot.Am ajuns sa vreau sa merg oriunde dar nu acasa pentru ca m-am saturat de certuri si acuzatii pe nedrept.Ce sa fac?

Daca faceai curat si imi gateai aveai unde sa stai, te considerai ca si cum ai sta in gazda jumi juma plati la facturi, etc. Liniste si pace era nu aveai treaba cu mine.

Pleca-ti genunchiul in camaruta ta inaintea lui Dumnezeu cand esti singura si linistita pentru cateva clipe. Nu cauta ajutor la oameni ca nu-l vei gasi in veci. Daca acestia vor interveni mai rau vor strica.
In gandul tau, in cuvintele tale, cere ajutorul lui Dumnezeu. La oameni sunt lucruri care sunt cu neputinta de rezolvat, "dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinta." (Matei.19:26) Cere-I sa intervina in relatia cu mama ta. A promis ca ceea ce Ii vom cere ne va da. Poate ca nu vei primi raspuns imediat, dar nu inceta sa te rogi pentru lucrul acesta. Insista, si vei vedea atunci cat de mult va fi rasplatit efortul tau. Ridica-te de pe genunchi cu credinta ca Dumnezeu iti raspunde la rugaciune; si o va face. Dar nu uita sa-I multumesti.

Cauta sprijinul familiei, bunici, unchi, matusi. Vorbeste cu fiecare in parte si alaturi de toti cei care o iubesc poate gasiti o metoda prin care s-o ajutati sa-si gasesca echilibrul pierdut.Imi pare rau ca esti calul de bataie si ca nu e capabila sa-si dea seama ca se poarta urat cu persoana pe care o iubeste cel mai mult pe lume.Numai bine iti doresc draga domnisoara si gandul bun sa te insoteasca mereu.

Salut
Îmi pare rău prin ce treci şi cred că nu ţi-e uşor. Mai ales că eşti la vârsta adolescenţei, perioada în care se formează personalitatea şi treci cu siguranţă prin momente nu uşoare având nevoie de cineva apropiat să te înţeleagă, să te asculte. Dar cu siguranţă şi ei nu îi este uşor. poate ea nu ştie cum trebuie să arate acea iubire de care ai nevoie, şi trădarea care o simte din partea tatălui tău. după atâţea ani petrecuţi împreună, a rămas practic singură. Unii părinţi fără partener fac greşeala de a împărtăşi problemele sau grijile cu copii săi, de a se descărca pe ei. Dar fii sigură că nu e vina ta în ceea ce li s-a întâmplat. Încearcă să-i spui că o iubeşti, să-i arăţi asta prin gesturi, îmrăţişeaz-o, ascult-o, permite-i să se descarce, poate durerea îi va deveni mai mică, chiar dacă nu-ţi va fi uşor. Fii tu mai tare, cu siguranţă poţi.
Următoarele informaţii te pot ajuta, din secţiunea "relaţiile cu membrii familiei"

http://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/1102011184

Cele bune.

Si eu am fost ca tine, cand spune ca din vina ta spune ca ea a ales sa te puna pe tine pe primul loc si nu pe el, si pentru tine a renuntat la tot, ideea e sa pui mana sa faci ce e de facut in casa si sa iti gasesti o prietena cu care sa te intelegi si ai sa vezi ca atunci si pentru prietena ta ai sa faci lucruri in casa mult mai multe, inclusiv cafeaua dimineata

E dureros ce spui, din ambele sensuri. mama ta este rupta in bucati. sa nu mai spui ca nu o suporti indiferent ce ti-ar zice. te iubeste ca este mama ta, insa suferinta ei este enorma. incearca sa fii langa ea si s-o incurajezi si poate o sa-si dea seama ca a gresit fata de tine

Imi pare rau ca esti nevoita sa treci prin aceasta situatie, probabil ca mama ta accepta mai greu situatia si nu isi asuma nici o vina.un sfat.incearca sa o determini pe mama ta sa apeleze la consiliere psihologica si sper sa treceti impreuna peste asta{incearca sa o intelegi, arata-i ca viata e frumoasa}

Eu am fost intr-un caz asemanator. pur si simplu eu nu mai o ascultam. i-mi traiam viata pana sa plec de langa ea. Am ajuns sa imi fie destul de bine, deci nu mai ma durea ce zicea ea sau ce imi facea. Poate nu e bine ce am facut dar e singura scapare pe care am gasit-o.

Multa bafta, si sa fii puternica!

(nu stau in Ro si nu prea stau bine cu limba si cu gramatica)

Pai...ar fi bine sa vorbesti cu ea intre 4 ochi si poate o sa lamuriti pana la capat, sau poate dupa ce vii acasa, si o sa aiba o recreati. (funda daca te-am ajutat)