| asperger3 a întrebat:

Daca am absolvit pe 25 mai clasa a XII-a mai primesc alocatie?
Am vazut aici pe site ca as primi pana in august

Răspuns Câştigător
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Daca ai peste 18 ani nu mai primesti alocatia de stat pentru copii, aceasta se primeste numai pana la terminarea cursurilor.
Conform Legii nr.61/1993, rep. in 2012, citez:
"ART.1.(1) Se instituie alocaţia de stat pentru copii ca formă de ocrotire a statului acordată tuturor copiilor, fără discriminare.  
(2) Beneficiază de alocaţie de stat pentru copii toţi copiii în vârstă de până la 18 ani.  
  (3) Alocaţia de stat pentru copii se acordă şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora."
De asemenea conform Normelor metodologice de aplicare a legii, aprobate prin HG nr.577/2008, citez:
"ART. 16
  (1) Dreptul la alocaţia de stat pentru copii încetează începând cu luna următoare celei în care nu mai sunt îndeplinite condiţiile de acordare. Dreptul la alocaţia de stat pentru copii încetează în una dintre următoarele situaţii:
  b) tânărul nu mai urmează cursurile liceale sau profesionale organizate în condiţiile legii;"

6 răspunsuri:
| Anon31241212 a răspuns:

Eu am primit si in iunie. Eu am terminat tot in mai. Da nu cred ca iti mai da din iulie.

| asperger3 explică (pentru Anon31241212):

Ai pe card?

| Anon31241212 a răspuns (pentru asperger3):

Da

| asperger3 explică (pentru Anon31241212):

Ai dat bacalaureatul sau esti mai mic ca mine?
Si la ce banca? Am fost ieri si alaltaieri(am la Transilvania)si nu am primit deloc

| Anon31241212 a răspuns (pentru asperger3):

Eu am 19 ani. Am dat bacul. Si tot la Transilvania sunt. Eu primeam pe 12-13.

| asperger3 explică (pentru Anon31241212):

O sa verific luni