| secessumaeternum a întrebat:

Astazi mi-am recapatat credinta datorita sfatului Sf. Hombre de pe TPU si anume de a pupa in fund moaste pentru a ma putea cai. Aceasta sugestie m-a impresionat atat de mult incat am hotarat ca de acum incolo sa merg pe calea adevaratei credinte. Si cum mi-am spus ca nu este bine sa ma caiesc doar in viata reala, mi-am spus ca ar fi bine sa fac chestia asta si in viata virtuala asa ca mi-am petrecut ore in sir pe site-uri crestine unde am gasit intrebarile astea:În ajunul Bobotezei se pot spăla rufe? Se poate face baie? Dar după Bobotează? Câte zile ține sărbătoarea Bobotezei? În ziua de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este bine să se taie cu cuțitul (pâine sau alte alimente)? Dar să se mănânce mâncăruri de culoare roșie? În noaptea de Paști se duce cocoș la biserică? Dacă munceşti în sărbători ca: Iuda, Vârtolomeu, Precupu, Pârşcovu, dă piatră (grindină) şi trăsneşte)De Înălţarea Sfintei Cruci nu trebuie să mănânci ceva în formă de cruce (colac, prescură), nici nuci (pentru că au formă de cruce în miez) şi nici usturoi pentru că are inimă în el. Voi ce parere aveti? Ar trebui sa stau nespalata mai bine de o saptamana, eventual sa nu spal nici haine si nici farfurii pentru ca Dumnedzau sa ma ierte? Daca totusi ma spal o sa ard pentru eternitate in iad?

17 răspunsuri:
Salontanul
| Salontanul a răspuns:

Alea-s prostii din mitologia locala. Dumnezeu a zis doar sa tinem o zi pe saptamana in care sa nu muncim. Restu-s credinte populare inventate de babe idioate.

| Alphawolf a răspuns (pentru Salontanul):

Babele au devenit idioate datorita "cuvantului lui Dumnezeu"(cel pe care tu si multi multi altii il sustineti). "Cartea cartilor" este problema, ea lasa loc interpretarii in zeci de mii de variante, ea provoaca incertitudine, ea inspira frica si superstitie, ea ii provoaca omului haos in cap. Omul credincios nu rationeaza el binele si raul, el il adopta, iar un lucru adoptat, nu presupune nici adevar nici intelegerea lui.

| Salontanul a răspuns (pentru Alphawolf):

De unde ai inteles ca eu sustin cuvantul lui Dumnezeu? Eu cred ca exista Dumnezeu si ca cele 10 porunci date in Biblie sunt adevarate. Restu-i o carte de povestiri scrisa de oameni asa cum au inteles si ei, in prostia lor, evenimentele curente. Daca n-ar exista Dumnezeu (sau Allah, sau Buda, sau Iahve, cum vrem sa-i zicem) cum iti explici existenta noastra si a universului? Trebuie sa exista o forta leguitoare.

| Alphawolf a răspuns (pentru Salontanul):

Cele zece porunci sunt de rasul curcii. Primele patru sunt hazlii, iar de restul si un copil isi da seama, insa problema este ca un adevar trebuie experimentat, inteles, doar asa are valoare, efect. Presupunand ca universul a fost creat de o fiinta suprema(desi nu vad de ce ar trebui sa existe o forta legiuitoare), de ce crezi ca el are nevoie de credinta noastra?

| Salontanul a răspuns (pentru Alphawolf):

De ce sunt rele cele zece porunci? Pentru a nu face tu ce-i bine?

| Alphawolf a răspuns (pentru Salontanul):

Nu am zis ca sunt rele, am dat de inteles ca nu-si au rostul, iar asta indiferent de ce indica ele, de adevarul lor.

| Alphawolf a răspuns (pentru Salontanul):

Eu nu sunt condus de porunci, pe mine nu ma apasa frica de nici-un fel de forte divine(nu cred in asa ceva), dar asta nu inseamna ca nu respect cele 6 "porunci". Respectul meu pentru ele este dobandit din ceea ce am experimentat si inteles eu de la viata. Convingere proprie, nu porunca.

| Salontanul a răspuns (pentru Alphawolf):

Pai daca-s bune isi au si rostul. Daca toti oamenii le-ar respecta altfel ar sta situatia. Sunt, insa, destui idioti care le incalca. Nu esti condus de porunci? Atunci ai fi in stare sa omori pe cineva? Daca nu, esti condus de porunca "Nu ucide"! Convingerile vin din invataturile ce le-am primit in viata si astea sunt dupa educatie. Dacii erau convinsi ca Zamolxe ii ajuta. Las-o mai moale! Sunt prea batran si am vazut prea multe ca sa nu fi vazut oameni care si-au schimbat parerea la batranete. Pana si Ceausescu si-a ingropat parintii cu popi si era "primul comunist al tarii". Acuma te dai cocos ca nu simti apropierea mortii. Cand o veni vremea o sa zici Doamne iarta-ma ca am fost prost sau o sa zici "Allahu Akbar". Nu are rost sa continuam polemica. Este inutila. Ceva iti lipseste dar o sa-ti vina cu timpul.

| Alphawolf a răspuns (pentru Salontanul):

Vad ca nu intelegi, iar asta se datoreaza credintei tale, iti stabilesti ideile in functie de o premisa preconceputa, adica analizezi totul in functie de adevarul adoptat. Daca nu este inteles un lucru, nu-l poti analiza daca este adevar sau nu, daca indica un bine s-au un rau. Poruncile urmate de om pot fi gresite, ideile unor inapoiati, sau chiar a unor minti bolnave. Un lucru neinteles ii provoaca omului confuzie, incertitudine, doar un lucru neinteles poate fi interpretat, cel inteles nu lasa loc de interpretare, adevarul este clar. Biblia este in totalitate adevarul pentru unii, insa biblia contine destule tampenii, iar adoptarea lor ca adevaruri duce la monstruozitati(ex. inchizitia).
Nu intelegi ca eu nu sunt condus de nicio porunca, nu-mi stabili mie adevaruri! Pentru mine nu exista porunci, iar daca nu exista, cum as putea sa fiu condus de vreo una? Acele porunci sunt stabilite de oameni, nu era nevoie de indicatiile unui creator pentru ca omul sa-si dea seama ca nu e bine sa ucizi.
Poruncile nu isi au rostul pentru ca nu trebuie sa-mi spuna nimeni ca nu e bine sa omor pe cineva, eu trebuie sa inteleg asta. Multi dintre idiotii care le incalca sunt crestini. Nu porunca stabileste, ci ceea ce se intelege, ceea ce are omul in cap. Eu nu sunt in stare sa omor pe cineva, pentru ca ar fi impotriva principiilor(proprii) si caracterului meu. Un credincios care este condus de porunca are mult mai multe sanse decat mine sa o faca.

| Salontanul a răspuns (pentru Alphawolf):

Ti-am spus ca nu vreau sa mai discut asta cu tine. Am terminat! Asa ca te rog sa ma lasi in pace. Daca nu sunt nevoit sa-ti blochez accesul la contul meu.

| milan9 a răspuns:

Superstiţiile nu fac parte din invatatura crestina. Biserica nu o să te înveţe niciodată aşa ceva. Vino cu mine mâine la Biserică (dacă tot te-ai "încreştinat" de-acum) şi ai să vezi ca nu se concep astfel de lucruri în predica părintelui.

| Mădă0611 a răspuns (pentru milan9):

Nu zice popa sa nu muncim in zile de sarbatoare?

| Bragi a răspuns (pentru milan9):

Cea mai,, tare''modă la români :https://www.youtube.com/watch?v=tIqEIAzo8y8
Si cea mai indobitocita țară:https://www.youtube.com/watch?v=Rd4r-ZGhoC0

| milan9 a răspuns:

Daca imi aduc bine aminte cazul, atunci cand acesta a fost dat la tv, era vorba doar de niste pungi aflate la subsol şi nu în Biserica!

Ghidul respectiv, maicuta acuzata in acea facatura de reportaj nu este vinovata de nici un lucru tendentios. Confuzia se pare ca apartine doar jurnalistilor care au "fabricat" ei insisi o stire cu material cu tot, din moment ce NU se spune nicaieri faptul ca acele oseminte descoperite arheologic ar fi fost puse spre cinstire. Niciodata NU s-a intamplat asta...

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

laughing Tare de tot.Astea sunt baliverne cu adevarat scoase de babe bete la poarta.Superstitii si nimic altceva. Pupatul moastelor e o afacere in ziua de azi.In urmatorii ani se vor mai descoperi multe moaste, cred ca mai multe deact sfinti sunt, ceea ce atrata omul la pupat de moaste din care se scot sume enorme de bani. Imi place mult intrebarea ta. Ai devenit brusc credincios/oasa.Lol.

| dragos38 a răspuns:

Si tu chiar crezi prostiile astea, din contra chiar trebuie sa muncesti, boboteza tot oamenii au inventat-o, si ziua de duminica sa ne odihnim tot tot omul a inventat-o, daca exista o divinitate fi sigura ca nu are nevoie de odihna ca doar nu o fi antropomorf si nu are sex, M sau F sau mai stiu eu cum si l-au imaginat oamenii preistorici.

| Prishille a răspuns:

Ti-e rau, sau ai tras ceva pe nas?
--cocosul la biserica-- laughing
Acum inteleg mai bine expresia, "mare-i ograda lui Dumnezeu". laughing

Eu zic sa iti schimbi religia sau credinta, depinde cum vrei sa ii spui.winking
Pace!