anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Din punctul de vedere al bibliei, un om care este crestin nepracticant intra sau nu in randul credinciosilor crestini? Daca nu, atunci ce spune biblia ca este acest om, avand in vedere ca el crede ca exista Dumnezeu, chiar daca nu face nimic legat de asta?

30 răspunsuri:
| darrio2007 a răspuns:

Ce intelegi prin crestin nepracticant si ce ar trebui sa faca legat de asta?

| RAY a răspuns:

Te duci în iad, ești precum iuda ca și majoritatea

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

1. Nu intră. 2. Credința fără fapte, moartă este.

| anonim_4396 explică (pentru sadrian46):

Atunci ce este el daca nu este crestin? Ca nu poate fi numit nici ateu, atata timp cat crede ca Dumnezeu exista?

| sadrian46 a răspuns (pentru anonim_4396):

E este el? Vrei să împarți lumea, în cei ce cred, cei ce un cred. Apoi în cei ce cred. unii sunt creștini ( care se comportă exact ca ceilalți creștini) iar alții sunt ca el. Sunt 4000 de religii. Unele sunt atee, fără Dumnezeu, de exemplu budismul.

| anonim_4396 explică (pentru sadrian46):

Intrebam ce este el din punctul de vedere al bibliei, nu din punctul tau de vedere.

| lpavel a răspuns:

Crestin este acela care este botezat in biserica de un preot, apoi la maturitate crede in Dumnezeu si nu il neaga in fata nimanui!
Acesta este singura cerinta de a fi crestin!
Acum daca acest crestin nu-si traieste credinta (nu merge la biserica, nu se spovedeste macar 1 data pe an, nu se roaga la Dumnezeu cel putin 1 pe zi, chiar si cu cuvintele lui sunt valabile...) ramane crestin dar va da socoteala pentru toate acestea care nu le-a facut! Totusi va fi iertat de Dumnezeu DAR cel care nu crede in Dumnezeu chiar daca a fost botezat el nu mai e crestin si mai bine ar fi fost pentru el daca nu se nastea, caci cel asteapta dupa moarte... nu se poate descrie in cuvinte!
Deci Crede si vei fi mantuit! Asa a spus Isus! Amin!

| anonim_4396 explică (pentru lpavel):

Ce inseamna ca omul sa creada in Dumnezeu din punctul de vedere al bibliei?

| lpavel a răspuns (pentru anonim_4396):

Nu exista un anume punct de vedere al bibliei sau al zilelor noastre!
Pur si simplu trebuie sa fi convinsa cu toata fiinta ta ca Dumnezeu chiar exista si ne asteapta pe fiecare dupa moarte! Asa cum aerul, vantul stii ca ele exista dar nu le poti vedea asa e si cu Dumnezeu!

| anonim_4396 explică (pentru lpavel):

Deci, daca un om spune despre el insusi ca este crestin atunci inseamna ca el este crestin? Chiar daca el nu are nicio legatura cu religia sau cu biserica?

| lpavel a răspuns (pentru anonim_4396):

Nu poti fi crestin daca nu ai nici o legatura cu religia si biserica! Am mai zis: Trebuie sa fi botezat intr-o biserica care apartine unei religii crestine! Apoi tot religia crestina iti aduce la cunostinta existenta Dumnezeului adevarat nu a idolilor cum e buda sau stiu eu care... Deci daca esti botezat deja faci parte dintr-o religie, nu poti spune ca nu ai nici o legatura cu religia! Ca nu te complici cu preotii si biserica asta e altceva (dar e pacat, biserica e casa lui Dumnezeu iar preotii sunt cuvantul Lui/ alesii Lui) dar daca ramai sa crezi in Dumnezeu tot crestin te vei numi dar unul pacatos care nu isi practica credinta!

| anonim_4396 explică (pentru lpavel):

Un om care este ateu, dar arata compasiune si respect pentru ceilalti oameni este vazut ca fiind mai rau decat un om care merge des la biserica, dar comite cele mai nasoale fapte. De aici inteleg ca religia nu are nicio treaba cu compasiunea pentru oameni.

| lpavel a răspuns (pentru anonim_4396):

Cele mai nasoale fapte le gasesti si la atei, asta depinde de om nu de religie sau credinta! Desi religia si credinta totodata te invata sa-ti iubesti aproapele chiar si pe dusmanul tau de moarte ca pe tine insuti! Numai ateii spun ca cei care fac parte dintr-o religie sunt rai, de fapt sunt mai multi atei rai decat religiosi rai!

| anonim_4396 explică (pentru lpavel):

Intr-adevar, sunt si unii atei care comit fapte foarte rele, la fel cum sunt si unii oameni religiosi care le comit. Nu incercam sa spun ca doar oamenii religiosi pot comite fapte foarte rele.

Sunt si unii atei care arata compasiune si respect in relatiile cu ceilalti oameni, la fel cum exista si atei care nu arata lucrul asta. Acelasi lucru este valabil si pentru oamenii religiosi.

Ceea ce am spus mai sus era doar un exemplu de situatie in care biserica se poarta foarte aiurea. Biserica este mereu gata sa spuna ca un ateu este mai rau decat un credincios. Chiar si in cazul in care un ateu isi iubeste si isi respecta semenii, biserica il considera ca fiind mai rau decat un om religios care comite cele mai nasoale fapte.

| lpavel a răspuns:

Sadrian46 - Unde ai citit asta? Nu mai nascoci ca vei raspunde in fata Lui pentru ca duci in eroare pe multi! Cu alte cuvinte lucrezi cu satana si le pregatesti lor calea spre iad! Citez: Toti cei care vor schimba legile mele sa le fie pe placul lor, NU VOR SCAPA NEPEDEPSITI!

| halogen001 a răspuns:

Dumnezeu nu există, pentru că avem boli, războaie, neștiință, primitivism, minciună, hoție, înșelătorie și tâlhărie și atunci Biblia nu e cuvântul lui Dumnezeu. Biblia e scrisă de oameni și pentru oameni. Biblia e scrisă pentru manipularea naivilor creduli și neștiutori. Punctul de vedere al Bibliei e punctul de vedere al oamenilor care au scris Biblia. Din punctul lor de vedere, al acelora care au scris Biblia, un om care crede în Dumnezeu, dar nu execută ordinele din Biblie (fiind creștin nepracticant), e un om prostit numai pe jumătate, deci nu e un credincios creștin adevărat și mai trebuie lucrat la el ca să devină mai obedient și să manifeste supunere și ascultare.

| lpavel a răspuns (pentru halogen001):

Nu exista Dumnezeu pentru ca avem tot felul de rele pe pamant? Astea au existat din totdeauna! Asa ne-a pedepsit Dumnezeu din cauza pacatului lui Adam...
Nu esti informat deloc! Ti-ai facut si tu o opinie cu capul tau de berbec dus la pascut si crezi ca asa e laughing Un sigur lucru e sigur: daca nu exista Dumnezeu si eu cred in El nu am am ce pierde! DAR daca totusi exista si nu crezi, mai bine ar fi fost pentru tine daca nu te nasteai... la asta sa te gandesti cand nu ai ce face!

| halogen001 a răspuns (pentru lpavel):

Fals. Nu a existat nici un Adam și nici un păcat. Dacă zeul ar fi făcut un Adam și acesta ar fi fost păcătos, atunci păcatul ar fi fost al lui Dumnezeu, care e atotputernic și atotștiutor și a făcut un Adam păcătos cu bună știință și cu rea voință.
E fals că nu ai ce pierde, pentru că te supui omului mincinos și pierzi libertatea de gândire și de acțiune.

"Toţi oamenii care gândesc sunt atei." - Ernest Hemingway
"Religia s-a născut când primul ticălos l-a întâlnit pe primul prost." – Voltaire
"Toate religiile sunt întemeiate pe teama celor mulţi şi pe isteţimea câtorva." - Stendhal
"Una din marile tragedii ale omenirii este că moralitatea a fost răpită de către religie." - Arthur C. Clarke
"Religia este capodopera artei de a dresa animalele, deoarece dresează oamenii cum să gândească." - Arthur Schopenhauer
"Modul de a vedea, prin credinţă, este de a închide ochiul raţiunii." - Benjamin Franklin
Religia ne învață cel mai mare neadevăr, că moartea nu este sfârșitul.
E evident că n-am cerut eu viață și nu am pentru ce mulțumi nimănui pentru viață. M-am născut pentru că niște viețuitoare au executat programul de înmulțire. Dacă viața mea ar fi "un dar de la Dumnezeu", atunci la fel nu e voința mea, e voința zeului atotputernic, iubitor și invizibil și nu am pentru ce mulțumi zeului, pentru că zeul lasă oamenii în întunericul neștiinței și primitivismului, să moară de boli, de frig, de foame, în accidente și în războaie, deci e un zeu rău, neputincios și inutil.

| lpavel a răspuns (pentru halogen001):

Te citezbig grinacă zeul ar fi făcut un Adam și acesta ar fi fost păcătos, atunci păcatul ar fi fost al lui Dumnezeu, care e atotputernic și atotștiutor și a făcut un Adam păcătos cu bună știință și cu rea voință.
Tu esti prost sau te faci? Dumnezeu a facut omul sa fie liber nu subjugat de EL! Atunci pe cand era Adam ca si acum omul e liber sa faca orice DAR va raspunde pentru faptele sale!

E fals că nu ai ce pierde, pentru că te supui omului mincinos și pierzi libertatea de gândire și de acțiune. - ce libertate de gandire si actiune pierd? laughing gandesc cum vreau, fac cum vreau! si nu ma supun niciunui om ci lui Dumnezeu iar asta nu cere nimic deosebit doar sa cred in El!
Cat despre acele aberatii scrise de niste satanisti n-ai decat sa le crezi tu! Satana a vorbit prin ei, el asta vrea sa faca cat mai multi sa nu creada in Dumnezeu ca atunci el le va castiga sufletele si vor fi slugile lui in iad! Tu te lasi pristit de oameni mincinosi si te supui lor laughing
Moartea nu este sfarsitul? te vei convinge de asta cand vei muri dar atunci va fi prea tarziu...
Cat despre cum te-ai nascut, hmm pai asa gandeste o maimuta laughing
Razboaie, foamete boli- ti-am mai zis dar tot continui cu aberatiile tale, e din cauza pacatului lui Adam! Apoi avem liberul albitru, nu Dumnezeu ne pune sa ne razboim, El ne-a lasat sa facem ce vrem, ci diavolul!

| halogen001 a răspuns (pentru lpavel):

======
Tu esti prost sau te faci? Dumnezeu a facut omul sa fie liber nu subjugat de EL! Atunci pe cand era Adam ca si acum omul e liber sa faca orice DAR va raspunde pentru faptele sale!
======

Dumnezeu nu există, deci n-are nici un sens să vorbim de ce a făcut, ce face, sau ce va face Dumnezeu având ca bază doar niște povești primitive, fanteziste, absurde, puerile și rupte de realitate.

======
- ce libertate de gandire si actiune pierd? laughing gandesc cum vreau, fac cum vreau! si nu ma supun niciunui om ci lui Dumnezeu iar asta nu cere nimic deosebit doar sa cred in El!
======

Atunci când îți conduci viața după niște povești mincinoase, primitive și absurde, nu înseamnă că mai ai libertate de gândire și că faci ce vrei. Faci doar ce-ți sugerează omul mincinos și asta pentru că Dumnezeu nu e mai mult decât o minciună de tipul Bau-Bau.

======
Satana a vorbit prin ei, el asta vrea sa faca cat mai multi sa nu creada in Dumnezeu ca atunci el le va castiga sufletele si vor fi slugile lui in iad! Tu te lasi pristit de oameni mincinosi si te supui lor laughing
======

Satana e alt personaj absurd din aceeași poveste primitivă și mincinoasă. Ce nevoie are Satana si Dumnezeu de "suflete"? A văzut cineva vreun suflet undeva? Sufletul e altă invenție fantezistă și absurdă.

======
Moartea nu este sfarsitul? te vei convinge de asta cand vei muri dar atunci va fi prea tarziu...
======

Au murit atâția oameni până acum, deci nu e nevoie să mor și eu ca să văd ce înseamnă moartea. Trebuie să fii idiot ca să spui că după moarte vei mai fi viu și capabil de a mai cunoaște ceva sau de a face raționamente.

======
Razboaie, foamete boli- ti-am mai zis dar tot continui cu aberatiile tale, e din cauza pacatului lui Adam! Apoi avem liberul albitru, nu Dumnezeu ne pune sa ne razboim, El ne-a lasat sa facem ce vrem, ci diavolul!
======

E ușor să dăm vina pe niște personaje imaginare pentru tot ce se întâmplă sau ni se întâmplă, dar mai util e să înțelegem realitatea așa cum e și să facem să ne fie mai bine. Cu povești mincinoase nu se rezolvă nimic în afară de bunăstarea omului mincinos. Pentru a trata o boală și pentru a face lucruri bune e nevoie de știință, de rațiune și de inteligență, nu de povești cu zei, drăcușori, spirite, duhuri și suflete.

| Brizbriz a răspuns:

Nu am auzit niciodata ca biblia sa spuna ceva de asa ceva
moment in care chestia e la, latitudinea interpretarii de catre preoti

moment in care, intrebarea e alta, sa zicem ca TU crezi in D-zeu dar nu intrii in biserica decat odata la 10 ani si nu te rogi, asa ca foarte exact DE CE?!? vrei neaparat sa ti se spuna credincios crestin, DE CE te doare asta?!?

| anonim_4396 explică (pentru Brizbriz):

De exemplu, ai putea sa crezi ca cei care nu intra in categoria crestinilor ajung in iad si sa vrei sa ti se spuna ca esti crestin. Asta nu inseamna ca te intereseaza sa meargi la biserica, ci doar sa stii ca intri in categoria credinciosilor crestini, de preferat fara sa faci nimic. Sunt multi oameni care gandesc asa.

| Brizbriz a răspuns (pentru anonim_4396):

"acum 11 ore | irina1wall explică (pentru Brizbriz):
De exemplu, ai putea sa crezi ca cei care nu intra in categoria crestinilor ajung in iad"

un moment, deci, daca nu te rogi, ajungi in iad
asta e noua, NOUA RAU
eu stiam ca daca, comiti lucruri rele ajungi in iad
NU CA AJUNGI IN IAD DACA NU TE DAI DREPT "ROBUL LU' D-ZEU"
(adica te rogi)
sunt doua lucruri ORIBIL de diferite
iar daca, gandesti asa, iti meriti soarta... SINCER

sau, SI MAI RAU, hai sa o luam invers
daca, comiti atrocitati, atunci "e in regula" ca doar D-zeu o sa te ierte, pentru ca te rogi?!?
sincer, daca asta spune religia, atunci se naste, implicit, un cuvant... EVIDENT:

SYKTYR!

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Pai nu poți fi creștin adevărat fără sa ai faptele. Ca nu e suficient doar sa crezi. Scrie în Biblie ca și dracii cred în Dumnezeu, dar diferența e ca ei nu fac voia Lui. Ii putem noi nu-mi crestini? Atunci, ca noi sa fim creștini adevărați, trebuie sa facem ceea ce ne cere Dumnezeu

| MihaiSpeedster a răspuns:

Biblia nu spune cine este creștin și cine nu. Biblia îți spune cine este Dumnezeu, ce a făcut, și ce trebuie să faci tu pentru a fi creștin și pentru a te mântui. Dacă vrei, este un fel de manual de conduită. Un creștin practicant, în opinia mea, este acela care este botezat creștin, se închină, se roagă și îi mulțumește lui Dumnezeu, ajunge pe la biserică mai des decât o dată pe an, și își duce viața conform cuvântului lăsat de Dumnezeu. Nu omoară, nu fură, nu minte, își cinstește părinții, ajută semenii, și nu pricinuiește suferințe altora. Bineînțeles că toți mai greșim, cu sau fără voie, dar pentru asta există pocăința. Regretul pentru ce ai făcut, iertarea cerută lui Dumnezeu și celor ce le-ai greșit, astea se fac prin spovedanie, care este și ea parte din practica unui creștin.
Lămurit?

| anonim_4396 explică (pentru MihaiSpeedster):

Daca biblia nu spune cine este un credincios crestin si cine nu, atunci inseamna ca oricine spune despre el insusi ca este credincios poate are dreptate? Nu trebuie sa aiba o legatura cu religia sau cu Dumnezeu pentru a fi crestin?

| MihaiSpeedster a răspuns (pentru anonim_4396):

Draga mea, credeam că am răspuns clar. Biblia nu spune "Ăla e creștin, ăla nu".
Biblia spune "Iată ce trebuie să faceți pentru a fi buni creștini, și pentru a vă mântui".
Rămâne la latitudinea fiecăruia să-i urmeze sau nu cuvântul.
Poți alege să fii un bun samaritean, sau nu. Poți alege să fii fiul risipitor sau nu.
Poți alege să îți schimbi viața, ca Maria Magdalena, sau nu.
Poți alege să dai cu piatra în păcătoși sau nu.
Toate astea definesc un creștin practicant. Oricine poate spune că e creștin, evident, poate să ne păcălească pe noi sau pe preot, dar asta nu trebuie să ne preocupe pe noi, dacă X este într-adevăr creștin sau nu, dacă minte sau spune adevărul. Asta va fi o socoteală făcută de Dumnezeu la un moment dat, deci e strict treaba Lui.

| anonim_4396 explică (pentru MihaiSpeedster):

Asa este, dar este putin ciudat.
Cum ar fi sa intrebi un om daca este crestin, iar el sa iti spuna: "Eu sunt doar un om, n-am cum sa stabilesc daca sunt sau nu crestin. Nu exista criterii clare pentru a stabili lucrul asta. Asta doar Dumnezeu poate sa stie."
Ma intreb ce ar spune religia despre un om cu o astfel de atitudine.

| anonim_4396 explică (pentru MihaiSpeedster):

Apropo, daca un om ar considera despre el insusi ca nu este crestin pentru ca, din punctul lui de vedere, nu a facut suficiente de multe fapte bune ca sa fie crestin, atunci inseamna ca acest om este smerit si credincios?

| oykoj98 a răspuns:

Acel om despre care spui nu e creștin.