| Antisistem11 a întrebat:

Sunt valorile morale ale ateilor superioare celor creștine având în vedere că ele nu la baza frica de iad sau existența vreunei divinitati?

38 răspunsuri:
| CostinAlamariu a răspuns:

Exista două lucruri profund greșite în întrebarea asta.

În primul rând valorile morale ale ateilor nici măcar nu există. Serios.
De unde îți vine moralitatea? Sistemul moral ateist, dacă există, e profund subiectiv și diferă de la individ la individ.
Ceva subiectiv nu e obiectiv, desigur, deci nu există în mod obiectiv.

Și înainte să-mi vina un IQ mic și să mă întrebe "păi ce ateii nu pot sa fie morali?"
Desigur că poti sa fii moral ca ateu. Din perspectiva creștină, dar nu din perspectiva ta personală sau dintr-o perspectiva obiectiva in care tu crezi.

Altfel spus esti dependent ca ateu de morala creștină. De morala crestina in care chiar tu spui ca nu crezi. Lmao. Sau cel putin o parte din ea.

În al doilea rand, morala crestina nu are la baza frica de iad. Asta e cea mai mare tampenie pe care am auzit-o astazi si o s-o mai aud de multe ori. Morala crestina are la baza iubirea fata de Dumnezeu si fata de aproapele.
"Iubeste pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot sufletul tau si din tot cugetul tau, iar pe aproapele tau ca pe tine insuti"

Unde scrie aici de frica de iad? Ia sa-mi arata-ti ateilor unde apare cuvantul "iad" sau "frică" în porunca Domnului? Nimeni, dar absolut NIMENI nu se va mantui doar din cauza ca îi e frica de iad.

Puteti afla un secret de la mine, ateilor. Nimanui nu îi e frica de iad. Da, asa este. Poate va vine greu sa credeti, dar asa este happy

Pai cum asa?

Pai uite asa: crestinii adevarati fac bine din iubire, iar crestinii falsi se simt prea confortabili cu viata lor ca sa le fie frica de iad.
Deci pana la urma aceasta "frica de iad" vesnic invocata de cei mai prosti si ignoranti dintre atei e doar un MIT!

| halogen001 a răspuns:

Da. Morala care vine din minciuna si fantezie primitiva si absurda reflecta doar gandirea si interesele creatorilor de povesti pentru prostirea naivilor creduli si nestiutori.

Răspuns utilizator avertizat
Răspuns utilizator avertizat
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns (pentru OctavianDanielMaria):

Care este reperul după care îți ghidezi tu moralitatea? Fără un reper obiectiv, totul devine un haos. E ca și cum fiecare ar gravita în jurul propiului său reper.

| CIaudiu a răspuns (pentru OctavianDanielMaria):

Hysmaniai este Heraclit. Acelasi cont doar ca nume schimbat.

Răspuns utilizator avertizat
Răspuns utilizator avertizat
| CIaudiu a răspuns (pentru OctavianDanielMaria):

Dap. Heraclit > NumaPompilius > Hysmaniai

| Meme10Meme a răspuns (pentru OctavianDanielMaria):

Eu sunt clona lui Heraclit

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns (pentru OctavianDanielMaria):

Definește răul. Și de unde știi că răul e rău?

| ania a răspuns:

Valorile crestine nu se bazeaza pe frica de iad ci pe faptul ca crestinii il iubesc pe Dumnezeu si sunt convinsi ca doar respectarea principiilor Creatorului asigura valorificarea la maxim a potentialulu uman, aduce o fericire adevarata si durabila in sufletul oricarui om.Cata moralitate au ateii se datoreaza constiintei pe care Creatorul a pus-o in ei si pentru care nu sunt recunoscatori su sunt mandrii de capacitatea lor de a face bine celor din jur de parca ei singuri si=ar fi fabricat constiinta.

Răspuns utilizator avertizat
| Anelise128 a răspuns (pentru OctavianDanielMaria):

Cine este mai moral? Un ateu care isi bate nevasta si copii sau un crestin care nu isi bate nevasta si copii? Cum suna acum?

Răspuns utilizator avertizat
Răspuns utilizator avertizat
| Anelise128 a răspuns (pentru OctavianDanielMaria):

Nu poti sa generalizezi lucrurile! Nu asa functioneaza lucrurile! Bazat pe ce spui asta, pe parerea ta? Parerea ta nu este demonstrata! Ai statistici pe care te bazezi care sa spuna asta?

Răspuns utilizator avertizat
| Anelise128 a răspuns (pentru OctavianDanielMaria):

Nu stiu ce oameni ai intalnit care au zis ca sunt crestini si ce fapte au avut, tu stii. Nu oricine se declara crestin si este. Crestinii adevarati sunt cei care fac ce scrie in biblie nu cei care se declara pe afara ca sunt crestini dar daca te uiti la faptele nu au nicio treaba.
Da, crestinii adevarati sunt morali. Biblia nu te invata la rau ci la moralitate, dragoste, ajutorare, chiar si iubirea dusmanilor. Un crestin adevarat va respecta ce cere Dumnezeu in biblie si va avea viata curata si morala.
Dl. Isus spune chiar ca " nu oricine imi zice doamne, doamne va intra in imparatia lui Dumnezeu, ci cel ce face voia Tatalui meu care este in ceruri" deci ce spune este ca nu oricine zice ca este crestin si este, crestin este cel ce face voia lui Dumnezeu.

Răspuns utilizator avertizat
| Anelise128 a răspuns (pentru OctavianDanielMaria):

Nu este sistemul meu, este ceea ce spune insusi Dumnezeu in biblie. Crestinii adevarati exista dar sunt putini.
Dl. Isus spune " intrati pe poarta cea stramta caci larga este poarta, lata este calea care duce la pieire si multi sunt cei care intra pe ea. Dar stramta este poarta, ingusta este calea care duce la viata si putini sunt cei ce o afla.
Deci ce spune este ca putini oameni sunt cu adevarat crestini si vor fi mantuiti, majoritatea merg la pierzare. Se vede si astazi lucrul acesta, putin oameni mai sunt cu valori crestine, majoritatea fac tot ce vor ei, nimic nu e pacat pentru ei si in final vor merge la moarte vesnica.

Răspuns utilizator avertizat
| Anelise128 a răspuns (pentru OctavianDanielMaria):

Sa fii crestin nu e un nume pe care ti-l pui o data si ramai cu el. Este o lupta continua de a trai curat inaintea lui Dumnezeu. Este o umblare cu Dumnezeu zilnica pana la moarte.

Răspuns utilizator avertizat
| Anelise128 a răspuns (pentru OctavianDanielMaria):

Nu fug de intrebare, sunt crestin, cum as putea altfel sa vorbesc despre lucrurile astea daca nu le cunosc si nu le traiesc?

Răspuns utilizator avertizat
Răspuns utilizator avertizat
| Anelise128 a răspuns (pentru OctavianDanielMaria):

Gresesti. Aici nu conteaza ce cred altii despre mine, conteaza daca eu fac sau nu ce scrie in biblie. Nu ma raportez la parerile altora ci la biblie. Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu, este ca o oglinda in care te uiti si iti arata cine esti. Nu poti spune despre altii ca sunt sau nu crestini din parerea ta, ci doar cu biblia.

Răspuns utilizator avertizat
| Anelise128 a răspuns (pentru OctavianDanielMaria):

Eu nu cred nimic despre alti crestini, daca traiesc conform bibliei se vede sau nu. Si ei vor raspunde in fata lui Dumnezeu pentru faptele lor. Dl. Isus spune ca pomul se cunoaste dupa roade. La fel si crestinii, se cunosc dupa faptele lor daca sunt sau nu crestini.