Sunt de fel mai tăcut, introvertit, sunt singurul din familie care sunt asa, e un blestem nemaiîntâlnit, toți vorbesc, eu sunt cel care tace, chestia asta ma afectează psihic și am tendința de a fugi de la neamuri din cauza asta, chiar nu e prima data când se întâmplă acest lucru. Am anxietate și depresie de foarte mulți ani și nu pot sa ma accept pe mine, mi-e rușine sa stau între oameni din cauza ca nu prea vorbesc și am văzut ca sunt plictisiți in prezenta mea, tot casca și mă enervează acest lucru. Cum as putea sa fi mai vorbaret? Sau sa ma accept pe mine asa cum sunt? De ce când am tras de 2 ori marijuana eram chiar eu cel care vorbea mai mult si făcea show? Efectiv eram foarte ok, genul acela care atrage multe fete si mulți oameni! Acum sunt asa de depresiv ca nici măcar aia nu cred ca își mai face efectul ca înainte.
Sunt învățat sa stau singur și îmi e foarte dificil sa stau printre mulți oameni,mai ales ca sunt timid si tăcut.
Ce ar trebui sa fac? Nu îmi spuneți sa ma accept asa cum sunt ca nu reușesc, toți sunt smecheri de la mine din familie nu mai eu sunt mai retras.
Sincer am ganduri nasoale, m-am saturat sa lupt cu depresia si cu mine insumi.
De ce marijuana îmi dădea personalitate? Eram alt om, asa cum mi-ar fi plăcut sa fiu mereu!
Am stat mult izolat din cauza depresiei si nu știu ce subiecte sa dezbat, sunt într-un mediu de oameni foarte extravertiti și ma simt mereu nașpa, parca când mai trag o tara la masea încep sa fiu puțin mai deschis dar tot nu e suficient, cum mi-as dori.
La școală eram bun la învățătură, dar când vine vb de interacțiuni sociale sunt varza. E un blestem grav,ăștia de la mine din familie nu au cine ce studii și sunt vorbareti plini de viata, eu sunt singurul din istoria familiei care a dezvoltat o depresie horror.
Eu nu mai cred deloc în Dumnezeu, e un personaj fictiv asa cum spunea userul halogen, mare dreptate are acest user. Chiar am început sa îl urăsc pe barbosul asta de carton.
Buna.
Nu este o solutie sa consumi ce ai zis tu si nici alcool sau alte lucruri care iti fac rau atat fizic cat si psihic.
Vorbeste cu lumea din jurul tau. Nu te gandi ce va zice lumea daca vei zice A sau B. Gandeste-te fie ce o fi.
Incearca sa-ti invingi timididatea incurajandu-te:,, eu pot",, fii curajos" etc.
Fa sport, mergi la cursuri... Poate ai un hobby.
Poti merge la psiholog.
Incearca sa te cunosti pe tine insuti, dar nu punand pe primul loc defectele. Nimeni nu este perfect! Cu toti avem calitati si defecte.
Citeste carti de dezvoltare personala. Te vor ajuta.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
"Chiar am început sa îl urăsc pe barbosul asta de carton." Atunci nu te mira ca esti depresiv. Nu te mira ca ai parte de un blestem grav. Caci urasti tocmai ceea ce ar trebui sa iubesti. Pentru ca El a dat grai mutilor, pentru ca el poate face din tacuti si bilbiiti vorbitori cursivi si influenti. Nu, nu e doar o poveste din Biblie, am vazut cu ochii mei cazuri reale.
Dar, e normal sa nu mai crezi odata ce ti se tot repeta aici ca Dumnezeu e un personaj fictiv. Am vazut si eu chestia asta aici. Pare inofensiva, dar, daca o iei in serios, sau daca doar ii acorzi atentie, patesti ce au patit detinuti politici la inchisoarea din Pitesti. Comunistii au facut acolo un experiment, denumit experimentul Pitesti. Li s-a dat detinutilor tot ce voiau, incit puteau sa aiba o viata decenta. Parca nici nu erau in inchisoare. Parca. Pentru ca inchisoarea mintii e mult mai puternica decat cea reala. Si asta li se pregatea. Totul era normal, doar ca la niste difuzoare, oriunde se aflau, auzeau propaganda comunista. Intelectuali seriosi, cu scoli, dupa cateva luni au cedat, tot auzind, au inceput sa creada ceea ce li se zicea. Oameni care nu au cedat in fata batailor, a torturii, au cedat lamentabil in fata cuvintelor auzite mereu. Unii au ajuns intr-o stare atit de deplorabila incit au inceput ei sa laude comunismul, desi inainte erau foarte impotriva lui.
Ma tem ca si tu esti victima acelui experiment. Dragutul de Halogen, el probabil fara sa stie a facut acest experiment aici, a tot repetat si repeta aceleasi chestii de luni de zile, ideea de baza fiind ca Dumnezeu e un personaj fictiv. Tu, tot citind ce a scris el, ai cazut in plasa acelor cuvinte repetitive ce iti prind mintea. Si acum crezi ca liber gindesti corect ca Dumnezeu e un personaj fictiv., cand de fapt esti victima unui simplu experiment. Crede in continuare. Dar sunt sigur ca daca iti cer dovezi logice, rationale pentru de ce nu crezi in Dumnezeu, nu ai. Asa poti vedea cel mai bine ca de fapt crezi doar ce ai auzit. Aici de fapt sta si puterea mass-mediei, care poate innebuni populatia. Cind tot dai pe post aceleasi stiri, oamenii ajung sa le creada, chiar daca sunt mincioni sfruntate.
Eu iti propun un alt experiment. Ca sa vezi ca Dumnezeu chiar e un personaj extrem de real. Pune-L la incercare, ca sa vezi ca exista. Cere-i sa iti dea cuvinte sa poti vorbi doar intr-o seara, o singura seara. Sa iti arate asa ca exista. Intotdeauna cand a fost pus la incercare, El a aratat de ce e in stare. Dar sa nu Il pui la incercare cu scopul de a spune toata seara bancuri porcoase, sau chestii de genul. Va trebui sa ai grija ce vorbesti. Daca iti va da cuvinte, nu iti va da sa le folosesti spre rau, Lui nu ii place asta.
Si, petnru ca El iubeste mult oamenii, s-ar putea ca daca dupa aceea vei crede, darul Lui pentru tine sa ramina, atita timp cit il vei folosi cu grija spre bine.
Răspunde
Am multe probleme nu doar depresia, mam tot rugat, am fost la duhovnici si nimic! De mult ma rog sa ma scape de depresie si nu se întâmplă acest lucru, tu ai pățit o chestie traumatizanta si ai pseudoimpresia ca El te-a salvat, de fapt ai fost un tip foarte norocos asta e chestia.
Dacă exista Dumezeu nu ingaduia sa se întâmple asa ceva în Ucraina sa fie război sa mor oameni nevinovați, ii salva.
Răspunde
Doar rugaciunea si duhovnici nu rezolva problema. Nu ai cautat unde trebuie. E si adevarat ca cautarea nu e simpla. Dar, cand L-ai gasit pe Dumnezeu, viata incepe sa ti se puna in ordine. Si in ce priveste depresia nici nu ar trebui sa te zbati, caci adevarata credinta e o religie a bucuriei, inca nu am vazut un credincios adevarat care sa nu fie bucuros, chiar si cand are probleme.
Nu am patit nimic traumatizant. De pe urma unei lovituri serioase la cap, am experimentat niste simptome ciudate. Cu cit ma miscam mai mult, cu atit mai aiurea ma simteam, si cu atit aveam dureri ce tot cresteau. Si astea sunt doar doua din simptome. Dupa un an si jumatate in care durerile au tot crescut, si au ajuns la limita suportabilitatii, incit la un moment dat am realizat ca daca continua asa, in cateva zile va trebui sa o termin cu viata, ca nu mai suportam durerea, am ajuns sa strig la Dumnezeu cum nu am facut niciodata. Si de atunci, chiar de atunci, durerile au inceput sa slabsasca pana ce au trecut de tot. Eu nu cred ca e pseudoimpresie. Daca a fost intimplare, de ce durerile au inceput sa scada chiar dupa ce m-am rugat?
Daca Dumnezeu se baga in Ucraina, sau in orice aspect negativ al vietii omului, nu mai puteam vorbi de libertate personala. Libertatea personala sta in vointa libera, in a alege ce vrei. Alegerea face posibila aparitia raului. Nu e Dumnezeu de vina ca oamenii aleg rau, El le-a dat libertatea de a alege. Daca intervine, s-a dus acea libertate, si devenim niste robotei in mina Lui. Cam ca niste calculatoare, am primi comenzi pe care le-am executa, si atit. Totul ar fi bine, frumos, dar nu am mai fi persoane.
Nu exista Dumnezeu boss,se numește efectul placebo, faptul ca, crezi în ceva foarte mult care promite vindecări imposibile ajuta foarte mult, chiar dacă acesta este inexistent. Și eu mam rugat de foarte multe ori sa scap de depresie și nu s-a întâmplat nimic, este un personaj fictiv care ți o inundat judecata cu multe inutilități, maica-mea a murit de covid, Dumnezeu nu a putut sa o salveze, deși era credincioasa. Uite, eu am o depresie si anxietate, ambele în stadiu serios, nici cu rugăciuni, nici cu tratament nu am scăpat încă de asa ceva. Pana la Dumneseu ne mănâncă sfinții.
Fiecare are dreptul sa creadă în cine vrea, eu sunt de părere ca e o psihoza la mijloc la voi ăștia care credeți cu atata tărie ca exista Dumnezeu, când pur și simplu mor în orice moment oameni nevinovați, oameni buni, și ăștia rai o duc mult și bine, stai nu msi sa vezi ce greu se îmbolnăvesc, la ăștia rai și pe planul asta al sănătății le merg bine
Ai dreptate. Chiar daca mama mea s-a rugat mult, a citit carti despre religie si s-a dus la biserica tot s-a sinucis. Dumnezeu nu exista si nu a existat niciodata. Oamenii care cred in asa ceva sunt foarte naivi.
OK, zici ca totul e in mintea mea. Dar ce faci cu imprejurarile, cand poti vedea clar ca se potrivesc dupa ce te rogi? Exemplu: Stau la 20 de km de Bucuresti. Cind merg la Timisoara la mama mea, de acasa pana la gara, schimb 3 mijloace de transport. Autobuz pana in oras, metrou, tramvai (doua statii). Se poate doar cu metroul, dar din Militari de unde il iau, o lungeste mult, incit nu mai ajung la tren. Trenul e de dimineata, incit trebuie sa iau primul autobuz. Am o marja de eroare de doar 10 minute la toate trei mijloace. Asta inseamna ca daca pierd metroul, celelalte doua trebuie sa vina la fix. Duminica, cand toate circula mai rar, nici metroul nu imi pot permite sa il pierd. Si totusi, ma rog de dinainte cu o zi, si totul se potriveste incit sa fiu la timp la gara. Sau: cineva ca mine din Buzau, tot spre Timisoara cu trenul. Trenul spre Timisoara avea plecarea la fix un minut dupa ce cel dinspre Buzau trebuia sa soseasca. Desi pe relatie lunga, trenurile au mai toate intirzieri, pentru ca cea persoana se ruga inainte, trenul cu care ajungea in Bucuresti nu intirzia deloc, si, desi avea doar un minut sa ajunga la trenul de Timisoara, ajungea.
Oricit de psihotici am fi, chestiile astea nu le explici cu o psihoza. Si credinciosii poti sa iti spuna multe din astea
Stii ca poti fii un om religios si doar atit? Adica doar sa existe din partea ta o cautare, si atit? E ca la cautarea unei comori. Ea e ascunsa. Poate fi chiar la picioarele tale, dar nu stii. Insa daca nu stii unde sa cauti, poti sa cauti mult si bine, si nu dai de ea. Faptul ca nu dai de ea, nu inseamna ca ea nu exista. Faptul ca mama ta L-a cautat pe Dumnezeu si nu L-a gasit, nu inseamna ca nu exista, ci doar ca nu a cautat unde trebuie. Logica ta e deficitara. In primul rind pentru ca exista n oameni afectati de depresie sau boli psihice, si uni din ei care in pragul sinuciderii L-au gasit pe Dumnezeu. Poate ar trebui sa te informezi de cazul lui Sundhar Sing, o experienta adevarata si extrem de frumoasa in acest sens.
Îmi spui astea de parca nu as şti 
eram sigura ca o sa fie cineva care sa comenteze fara sa ma cunoasca cu adevarat. Oricum eu nu am avut nevoie de Dumnezeu ca sa ma vindec de depresie. Ca sa te vindeci trebuie sa ai parte de afectiune, iubire, sustinere de la cei din jur.
Nu te cunosc pe tine, dar Il cunosc pe Dumnezeu si ce a creat. Viata ce a creat-o uimeste intotdeauna. Daca cred in vindecarile divine, nu inseamna ca nu exista si posibilitatea vindecarilor naturale. Medicii au o vorba, atunci cand ei nu mai pot face nimic: "Lasa natura sa isi urmeze cursul", si nu o data natura a dovedit cita putere sta in firava viata ce o avem, aducind vindecare in cazuri in care se credea ca nu mai e posibil nimic. Insa acele vindecari nu exclud vindecarile divine, interventia divina, arata doar ca Dumnezeu nu a intervenit atunci in mod direct, dar totodata arata puterea vietii pe care El a creat-o.
Si poate ca in dragostea ce ai primit-o spre vindecarea de depresie a stat si o farima de dumnezeire (Dumnezeu ne-a creat dupa chipul si asemanarea Sa) care a dus la vindecarea ta. Dumnezeu este dragoste, zice Biblia, si, daca tu nu L-ai vazut in dragostea celor de linga tine ce te-au sustinut, nu inseamna ca nu e posibil ca El sa nu se fi implicat.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
