| tsuyuma a întrebat:

Buna, am facut o comanda pe notino, am platit cu cardul dupa care peste o ora am anulat-o tot prin aplicatia lor, in cat timp voi primi banii inapoi?

1 răspuns:
| Simpatic a răspuns:

Gasesti aceste informatii la https://www.notino.ro/termeni-si-conditii/

"Retragerea fără motiv

Aveți dreptul, prin lege, să vă retrageți dintr-un acord încheiat pe internet sau prin telefon, fără a explica motivul, în termen de 14 zile de la livrarea produselor. În compania noastră, orice cumpărător are dreptul de a se retrage din acordul de cumpărare fără niciun motiv, în termen de 90 de zile de la livrarea produselor. Regula este valabilă și în cazul cumpărăturilor efectuate în magazinele noastre fizice.

Pentru a vă putea exercita acest drept, trebuie să ne comunicați decizia dumneavoastră de a vă retrage din acordul de cumpărare, în termenul mai sus menționat. În acest sens, ne puteți contacta la info@notino.ro sau ne puteți suna la 031 22 94 544. Puteți, de asemenea, utiliza modelul de formular de retragere din acord, disponibil aici.

În cazul retragerii dumneavoastră din acord, vă vom rambursa costul de cumpărare a produselor. Dacă vă retrageți în termen de 14 zile de la livrarea produselor, aveți dreptul și la rambursarea costurilor de livrare, în valoarea corespunzătoare modalității de livrare cu cele mai scăzute costuri. Dacă retragerea din acord are loc mai târziu, rambursăm numai prețul de cumpărare a produselor. Sumele mai sus menționate vor fi rambursate imediat, nu mai târziu de 14 zile de la data retragerii. Este însă posibil, conform legii, să așteptăm să returnați produsele, înainte de a efectua plata. În scopul rambursării sumei, vom folosi aceeași modalitate de plată pe care ați utilizat-o pentru a achita costul cumpărăturilor, dacă nu convenim altfel.

Este necesar să expediați produsele imediat, nu mai târziu de 14 zile de la data retragerii, pe adresa Expandeco - Notino, Str. Michelangelo, Nr. 25, Oradea, Jud. Bihor, Cod poștal 410431, sau să aduceți produsele personal la magazinul nostru. Dacă vânzătorul trimite gratuit clientului, ca urmare a încheierii contractului, produse suplimentare („cadou"), și acest cadou trebuie returnat. În cazul în care clientul nu trimite furnizorului și cadoul oferit împreună cu produsele, furnizorul are dreptul de a amâna returnarea către client a prețului de achiziție al produselor până la returnarea cadoului. În primul caz, veți suporta costurile asociate returnării produselor."