| Mariela_1621 a întrebat:

Daca dumnezeu a lasat lumea cu cutremure, inundatii, tornade, boli etc.
atunci de ce nici macar iisus nu le-a eradicat? thinking
stiu ca a vindecat persoanele care nu vedeau sau ii ajuta pe cei la nevoie dar de ce nu a facut dezastrele naturale sa dispara?

16 răspunsuri:
| JeSa a răspuns:

Blairwitch2010,

Îţi explic, prin nişte exemple:
Neliniştiţi că Dumnezeu pare, din ce în ce mai nepăsător(dar NU este) faţă de soarta omenirii, de parcă s-ar fi ascuns în depărtările cosmosului, oamenii disperaţi de nesiguranţa existenţei prezente şi a viitorului care îi aşteaptă, extrem de nemulţumiţi de "puţinul" cunoaşterii la care abia au acces, încep să-L caute pe Creator prin intermediul unor forme "mistice" extremiste şi al unor profeţi moderni fanatici. Mulţi oameni "rătăciţi" în întunericul necunoaşterii şi al disperării ajung să-L renege sau chiar să-L sfideze şi să-L insulte pe Dumnezeusad, recurgând la practici demonice vechi şi noi, la variante moderne de magii, la cultul unor alţi zei sau alţi eoni ai Divinităţii. Sau, sunt propuse şi adaptate noi forme de religie(de tip "Baha'i" sau "New Age"), sunt divinizate prezumtive entităţi extraterestre de tip OZN, sunt reabilitate religii, credinţe şi ritualuri păgâne(druidismul, brahmanismul, lamaismul, etc., etc...), sunt reactualizate toate formele de divinaţie, de la tarot la chiromanţie şi de la horoscop la ghicitul în cafea. Ori înainte s-au purtat războaie, conflicte(persistă şi la ora actuală) sau, erau extinse bisericile sataniste din care a făcut parte şi "Karl Marx"... şi lista de exemple, ar putea continua; deci, răul, dezastrele, noi le înfăptuim, nerespectând legile lui Dumnezeu.
În aceste condiţii, în care omul se îndepărtează cu bună ştiinţă de Divinitate, se miră cum de este posibil ca să se afle în greutăţi, în suferinţe, ş. a. m. d...
Şi să-ţi mai spun încă ceva, Dumnezeu atunci când e să facă ceva, face "pur şi simplu" ceea ce a hotărât, fără să prevină omenirea în acest sens. happy

| Vizitiul a răspuns:

In primul rand, Iisus a fost fiul unui soldat roman, dar cei de pe atunci l-au divinizat, iar naivii i-l iau drept fiul Lui Dumnezeu! A fost un simplu om! Te las sa tragi concluzia,

| Razvan a răspuns:

Sa inteleg ca Dumnezeu e responsabil pentru tot ce misca in lumea asta? Daca maine ma imbolnavesc de o boala incurabila e de vina Dumnezeu?thinking Nu, sunt de vina eu ca nu am stiut sa imi iau suficiente masuri de protectie
Asa si cu toate fenomenele astea.Toate sunt explicate de stiinta, ea ofera si solutii.Lumea nu e perfecta si asta nu are nicio legatura cu Dumnezeu ci cu noi.Numai ca noua ne place sa dam vina pe El cand ne simtim nedreptatiti sau cand explicatile rationale sunt limitate.Stii cum se zicebig grinomnul iti da dar nu iti baga in traistawinking

| ania a răspuns:

Inclin sa cred ca daca omenirea nu s-ar fi razvratit impotriva lui Dumnezeu, nu ar fi existat inundatii, tornade, boli. Scopul lui Isus pe pamant nu a fost refacerea echilibrului climatic initial
( aceasta o putea face daca dorea fara sa se intrupeze ca om) ci sa dea posibilitatea refacereii intimitatii dintre om si Dumnezeu.Cartea Apocalipsa vorbeste de dereglari climatice ca si judecati impotriva rebeliunii umane fata de Dumnezeu. Oamenilor ajunsi in situatii limita cum sunt cutremurele, inundatiile li se risipeste iluzia ca ei sunt stapani peste existenta lor si probabil incearca sa -si aduca aminte lucrurile esentiale cu care au refuzat sa-si bata capul in vremurile line. Am citit maturia unui crestin din inchisorile comuniste care a fost atat de bolnav incat a fost dus in camera denumita a mortii, renumita pentru ca de acolo in general nu mai iesea nimeni si a stat mai multe luni acolo. A spus ca s- a bucurat ca toti au renuntat la masca ateismului si nici unul n-a murit fara sa-l cheme pe Dumnezeu.Inclin sa cred ca multi dintre cei ce isi vad moartea cu ochii isi petrec ultimele momente constiente( daca dezasrele naturale le mai dau timp) pentru a vorbi cu Dumnezeu, pentru a-i cere ca si talharul de pe cruce iertare si mantuire pentru suflet.Inclin sa cred ca Iisus are in rai multi astfel de "talhari".

NicolaeComan
| NicolaeComan a răspuns:

Singura scuză a lui Dumnezeu este că nu există.

| daddy a răspuns:

Pai a avut alte treburi importante cum ar fi sa plece la nunta din cana galilei sa transforme apa in vin ca nu mai aveau betivii ce sa bea laughing
si daca tatal sau era atat de tolomac sa faca de la bun-inceput o lumea asa imperfecta, ce pretentii ai de la el?
ce naste pisica tot soareci mananca laughing

| BeT a răspuns:

@Dany, studiezi profund nu stiu prin ce mijloace ai ajuns sa afli acel lucru dar este adevarat.Continuati studiile si vei afla multe.

| DeeDee28 a răspuns:

In primul rand, Dumnezeu nu a facut umea cu cutremure si inundatii. Inundatiile sunt urmarile neascultarii fata de Dumnezeu, urmarile pacatului. Dumnezeu ne-a lasat lumea asa cum e, iar noi o distrugem... exemplu este defrisarea padurilor si poluarea care duc la dezastre naturale. Acestea nu se produc din cauza lui Dumnezeu, ci din cauza oamenilor. Dezastrele naturale sunt inca un semn ca se apropie sfarsitul lumii.

| BRG a răspuns:

În primul rînd Dumnezeu nu este vinovat pentru dezastrele de azi, nu el le lăsat pe pămînt, iar în al doilea rînd Isus fiul lui Dumnezeu cînd a fost pe pămînt a vindecat boli, a înviat morți. Dar cutremurele, inundațiile și tot ce vedem noi azi pe pămînt, fac parte din semnul complex pe care Isus cînd a fost pe pămînt la dat apostolilor săi, cineva aici pe site a zis că nimeni nu știe să răspundă la întrebare. Greșit. Biblia știe și poate să răspundă la întrebare, și cineva a zis pe site că Dumnezeu este tolomac, băi boule tolomac ești tu cu ideile tale de că at. Pune mîna pe Biblie și nu mai lătra aiurea.

| siegfried182005 a răspuns:

Onutzu a zis: "Sa inteleg ca Dumnezeu e responsabil pentru tot ce misca in lumea asta? Daca maine ma imbolnavesc de o boala incurabila e de vina Dumnezeu? Nu, sunt de vina eu ca nu am stiut sa imi iau suficiente masuri de protectie"

Enumera-mi si mie ce masuri de protectie ti-ai lua tu impotriva unei leucemii acute spre exemplu.

| sy46 a răspuns:

Of, of... o fi uitat si elsad
Vezi ca ai trecut in "atmosfera" stiintei, depasind credinta. Credinta e una, stiinta e una.Amandoua se contrazic, religia asta incepand s-a cam sece in privinta argumentelor cum ca exista un acel dumnezeu.Stiinta iti demonstreaza in fiecare zi ca nu existalaughing dar probabil nu ai ochi sa vezi.
Cutremurele sunt miscarile placilor tectonice, tornadele sunt cauze de curentii de vant, bolile exista datorita factorilor daunatori, etc. Dumnezeu "exista" datorita existentei unei carti, ale carei cuvinte se contrazic in repetate randuri; stiinta exista datorita unor dovezi concrete a ceea ce se intampla in jurul tau.

| nemo_6725 a răspuns:

Ai rabdare. In Paradis nu sunt nici cutremure nici alte dezastre!

| Ralluxd a răspuns:

Nimeni nu cred ca ar stii sa raspunda la aceasta intrebare concret si sa dea un raspuns adevarat. Eu decat sa-ti zic o prostie mai bine nu iti zic, pentru ca poate zic o minciuna!winking

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Dumnezeu nu e vinovat de totate acestea, noi suntem vinovati pentru pacatele pe care le facem, aceasta este era diavolului si lui ne conduce. Important e sa ne rugam si sa citim biblia sa facem asa cum ne-a invatat Iisus Hristos cind a venit pe pamint.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Dar ma intreb de ce sar forma asa ceva si de ce ar fi boli si cutremure de ce si iti dau si idi-ul meu mariela if_14_ccm

| Christie a răspuns:

Ce/Cine ar mai avea rost daca totul ar fi perfect de usor?