MOARTEA.
Făcând abstacție de familia ta, prietenii, cunoștințele etc.
Lasă, că le trece lor (nu e egocentric sau ignorant punctul meu de vedere, ci doar realist). Nu o să bocească toată ziua, ai fi uimit să afli ce efect poate avea timpul chair asupra unei suferințe precum cea a pierderii cuiva drag. Rămâne cicatricea, dar lumea nu se oprește, Pământul va continua să se invârte in jurul axei sale și in jurul Soarelui, și ei iși vor vedea de viața lor. Vor zâmbi, vor iubi, vor mânca ciocolată și vor dansa la aniversări onomastice pe muzică ritmată.
O să iși mai amintească din când in când de tine când zăresc in treacăt poza de pe noptieră sau când mai trec agale pe lângă pizzeria unde obișnuiați să vă petreceți adesea week-end-urile de vară, sau când se gătește mâncarea ta preferată, sau când găsesc in scrin, in timp ce fac curățenie, un caiet de-al tău din clasa a 4-a, și se mai amuză printre lacrimi, citind tentativele tale de a alcătui compuneri la limba română.
Dar te uită. Și mor și ei.
Eu te intreb pe tine. Unde te duci tu, cel care acum respiri, iubești, plângi, ții de mână pe cel drag, dansezi, asculți muzica ta preferată, citești cărți și discuți marile intrebări filosofico-științifice ale existenței umane cu necunoscuți pe TPU...
ce se intâmplă cu TINE, după ce inchizi ochii, inima ți se oprește și trupul tău devine rece?
Ți-e teamă?
Iartă-mă, dar cred că ar fi bine să te abții de la jigniri și generalizări.
"Unui ateu intreg la minte ar trebui să ii fie mult mai frică de moarte decât unei persoane religioase."
Cine ești tu (sau eu) ca să decizi cine ce și de ce ar trebui să simtă și ce e normal și ce nu?
Iar mai sus ai tot repetat cuvântul "ignoranță".
http://dexonline.ro/definitie/ignoranta
În opinia mea, ar fi mult mai bine dacă ai încerca să-ți exprimi punctul de vedere în așa fel ca să nu faci pe nimeni să se simtă inferior, jignit sau umilit. Cred că în acest fel vei obține păreri mult mai sincere și un dialog mult mai productiv, ceea ce și urmărești, presupun.
Atât am avut de spus.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Mă aștept la nimic, iar de nimic nu mi-e teamă.
Voi trece în neființă. E ca și cum aș dormi fără să visez.
O inconștiență liniștitoare. De ce mi-ar fi teamă?
Și nici acel 1% din mine, care se așteaptă la ceva mai mult, la necunoscut, nu e îngrijorat deloc.
Nu mă întreba de ce, dar nu e.
Viața e dură, moartea e mai mult o împăcare, ca o deconectare de la aparate, care îți anulează toate simțurile, sau cel puțin așa o percep eu, momentan.
Răspunde
Apreciez foarte mult la tine că iți asumi intotdeauna o marjă de eroare și subiectivitatea gândirii. Acel,, momentan'' și,, cel puțin așa o percep eu'' sunt un deliciu de onestitate intelectuală.
Iți respect cu drag dreptul la punctul propriu de vedere, dar nu ți-l impărtășesc.
Mă uimește intotdeauna certitudinea, convingerea asta aproape categorică a unora că nu e nimic după moarte. De unde până unde, domnule, unii chiar vorbesc și se poartă de parcă ei dețin informații confidențiale despre moarte, la care restul, muritorii de rând, nu au acces. Că sigur nu e nimic, ce să fie? Denotă ori naivitate, ori ignoranță ori ambele.
Din punctul meu de vedere, existența umană nu are sens fără eternitate. E o aberație. Te naști, iubești, simți, trăiești, și mori? Parcă există un jind intrinsec omului pentru veșnicie, pentru nemurire.
La inmormântări, când mă uit la cadavrul unui om cu care mai ieri vorbeam și râdeam, știu că EL nu e acela, că ce văd eu e numai recipientul in care EL se manifesta in lumea materială, fizică. Parcă ȘTIU cumva că EL incă ESTE de fapt.
Cazurile de moarte clinică sunt foarte interesante și pun cel puțin pe gânduri.
Și nu, doar pentru că nu imi place sau nu imi convine mie această perspectivă asupra morții, nu inseamnă că ea nu e adevărată.
Dar având in vedere că e dificil, dacă nu imposibil, să dovedim cu certitudine cine are dreptate, alegem ce ni se pare logic mai rezonabil, in funcție și de concepția despre lume și viață pe care o avem.
E.g.: e greu să crezi in nemurirea sau măcar existența sufletului uman ca esență spirituală dacă ești ateu.
Răspunde
Gândeam și eu înainte ca tine și mereu, când cineva dintre cei dragi părăsea această lume, mă alinam cu gândul că e altundeva, undeva, unde îi este bine, și zâmbeam împăcată, deși cu lacrimi în ochi, privind spre cer, parcă zărindu-i chipul, care îmi răspundea cu același zâmbet și o privire mult grăitoare, în timp ce (,) ceilalți plângeau, agățându-se de trupul neînsuflețit, nedorind să se despartă de ambalaj, atât de drag lor.
Dar nu știu, în timp, treptat, mi-am schimbat părerea, deși nici acum nu e nimic bătut în cuie. Sunt convinsă că pe parcursul vieții viziunea mea asupra vieții și morții se va schimba încă de multe ori.
Unii mor asa ..subit la batranete, dar majoritatea se chinuie pana mor. Cel mai dureros este sa-ti vezi familia sfasiata atunci cand mori. Cand in ultima luna de viata stii ca urmeaza sa pleci de tot si nu poti opri acest lucru.
De acord.
Singurul avantaj e că apuci să-ți iei rămas bun.
P.S. http://www.tpu.ro/conversatii/va-e-frica-de-moarte_3/#7699691
M-am gândit că o să-ți placă.
http://www.youtube.com/watch?v=hBrOmKH2ga8
Cred că aproape toți suntem în căutări și așteptăm un semn, care dacă nu vine mult timp, ne transformă în niște realiști și pragmatici. Dar asta nu înseamnă că partea spirituală nu există. Cele două coexistă în paralel, iar în cazul meu par să se înțeleagă destul bine, chiar dacă domină realismul.
În opinia mea, balansul este foarte important.
Da.mi-e teama.
Probabil ca e singura teama adevarata....de ma pierde pe mine, sau de a ii pierde pe cei din jur.
Nu stiu sincer ce om nu are frica de moarte...de necunoscut
Dar e o teama cu care inveti sa traiesti...aceasta e viata
Asta o sa se intample cu tine, asta se intampla cu cei din inaintea ta ..asta se intampla cu animalele pe care le mananci la cina. E ciclul vietii.
Cine stie ce se intampla cu tine dupa ce iti dai ultima suflare..probabil nimic, sau poate o minune?
Dar tocmai aceasta tendinta catre necunoscut te sperie..tocmai aceasta idee ca poate ...totul s-a terminat
Sula si caciula.Am trait cit am putut de intens? Valea tataie, ce ma mai intereseaza ce fac in urma mea ceilanti cind stiu c-o sa ma ajunga din urma?
Probabil nu e cazul tău, insă mulți au susținut că nu le e teamă de moarte per se, ci de suferința provocată prin moartea lor celor dragi lăsați in urmă.
Așa se explică intrebarea mea cu explicațiile suplimentare atașate.
Nu ma gindesc nici la mine nici la ceilanti.Ce sens ar avea? E absolut inutil cind stii ca nu poti schimba nimic.Traiesti,o tai de aici si gata, fara prea multe sentimentalisme de doi lei.
'I do not fear death. I had been dead for billions and billions of years before I was born, and had not suffered the slightest inconvenience from it.' -Mark Twain. Nu cred că sunt mulţi ăia la care le este frică de moarte în sine(iar frică ălora vine din religie) şi nu cred că sunt puţini ăia la care le este frică de durere şi umilinţă(şi altele care mai vin la pachet).
De unde știa Mark Twain nu doar că el a fost de fapt mort inainte să se nască, cât și perioada aproximativă in care a fost mort, nu am idee (dar hei, poate el știa ceva ce noi toți nu știm).
Eu cred contrariul in ceea ce privește originea fricii oamenilor in raport cu concepția lor despre lume și viață.
Unui ateu intreg la minte ar trebui să ii fie mult mai frică de moarte decât unei persoane religioase. De ce? Pentru că ateul nu are nicio certitudine cu privire la moarte, frica de necunoscut e firească omului și e parte integrală a instinctului de autoconservare. In acest context, e cât se poate de normal, de firesc să iți fie teamă de moarte in calitate de ateu.
Pe când o persoană religioasă infruntă teama de moarte folosind diferite mecanisme psiho-spirituale oferite de credința la care a aderat (fie ea și falsă, religia are efectul de diminuare sau chiar eliminare a fricii de moarte).
Mi se pare normal să iți fie frică de durere. Sau tu ești intr-atât de bravă? ...Umilință, de ce?
Imi cer scuze, dar nu imi modific punctul de vedere DOAR pentru a menaja pe cineva. Nu jignesc de dragul de a jigni niciodată (dacă am dat impresia asta, imi pare sincer rău). Dacă consider că-mi pot reformula părerea fără să-i degenerez chintesența pentru a fi mai,, fină'' la ureche, o fac cu plăcere. Dacă nu, o expun in stare brută.
Nu am generalizat, pentru că nu am spus cum SUNT ateii, băgându-i in aceeași oală, folosindu-mă de idei preconcepute și nefondate. Am enunțat opinia mea vizavi de care ar trebui să fie poziția unui adept onest al ateismului in ceea ce privește moartea, bazându-mă pe insăși definiția conceptului de ateism.
Nu mi-am arogat niciodată autoritatea de a dicta ce și cum trebuie să simtă cineva, sau de a decide definiția a ce e normal. Fiercare decide asta pentru sine prin aderarea la o anumită concepție despre lume și viață. Eu doar am incercat să subliniez inconsistența multora care susțin că sunt atei in raționamentele lor.
Care e problema dacă am repetate termenul,, ignoranță'', să fim serioși? Mi-oi stoarce creierul să mă cenzurez pentru a ține in puf pe nu știu care, să nu se oftice. Lasă, că unora chair nu le strică un pic de asprime. Nu-i omoară, ii face mai puternici.
REPET: Nu incerc să fac pe nimeni să se simtă prost sau să jignesc. Imi exprim punctul de vedere in limita bunului simț. Dacă in aceste condiții cineva se simte jignit de el, să facă bine să-și gestioneze problema asta așa cum știe.
Dacă ce am spus e greșit, primesc critici cu brațele deschise, sunt dispusă să aduc amendamente discursului meu, incerc să fiu cât mai muabilă, cât mai flexibilă. Consider că sunt rezonabil de decentă in exprimare adoptată pentru a-mi expune ideile.
Dar să fiu acuzată de greșeli de genul,, vezi că poate l-ai jignit pe x sau y'' sau că am utilizat excesiv nu știu care termen cu nuanțe injurioase...
No political correctenss here.
Se merge pe ideea că din moment ce creierul nu mai funcţionează, eu, ca persoană, nu mai exist -îmi place să cred că totul are un sfârşit-. Restul teoriilor îmi sunt foarte îndoielnice(şi aici mă refer la alea 'realiste', dacă putem spune aşa, că unele aberaţii nici nu merită luate-n seamă), oricum, nu stau cu teama de inevitabil.
Din proprie experienţă te contrazic, în general persoanele religioase sunt mai fricoase decât cele non-religioase în privinţa morţii.
Asta am zis şi eu, că sunt puţini ăia la care nu le este frică de durere. Cât despre umilinţă, însoţeşte deseori pe doamna Moarte. Când unul e muribund la pat şi e total dependet de ceilalţi eu o numesc umilinţă. Cu alte cuvinte, e vorba de modul în care ai putea muri.
Iartă-mă, dar cred că ar fi bine să te abții de la jigniri și generalizări.
"Unui ateu intreg la minte ar trebui să ii fie mult mai frică de moarte decât unei persoane religioase."
Cine ești tu (sau eu) ca să decizi cine ce și de ce ar trebui să simtă și ce e normal și ce nu?
Iar mai sus ai tot repetat cuvântul "ignoranță".
http://dexonline.ro/definitie/ignoranta
În opinia mea, ar fi mult mai bine dacă ai încerca să-ți exprimi punctul de vedere în așa fel ca să nu faci pe nimeni să se simtă inferior, jignit sau umilit. Cred că în acest fel vei obține păreri mult mai sincere și un dialog mult mai productiv, ceea ce și urmărești, presupun.
Atât am avut de spus.
Teama, un sentiment natural, aadesea teama ne ajuta sa traim. Imi este teama doar de durere, sa nu doara, asta e tot.
E usor sa mori, greu e sa traiesti.
sa mori este foarte simplu, inchizi ochii si nu mai lupti, renunti la tot, si "te culci". Dar sa traiesti, e mai greu, sa te zbati ca un vierme pentru a supravietui in ciuda situatiei.
Mi-e frica de moarte, cum sa nu? As fi ipocrit sa zic ca nu mi-e. Mi-e frica in primul rand de durere. Si nu stii ca fel de moarte o sa fie: accident de masina, accident de tractor. Cel mai frica mi-ar fi sa apuc sub daramaturi (dupa un cutremur) si sa nu ma gaseasca nimeni. Si sa ma prinda asa cum sa nu pot misca nici mana, nici picior, nimic; iar aer sa am, dar nu suficient. Doamne! ce discutam si noi pe aici! E drept ca moartea e o realitate si ca trebuie sa vorbim si despre ea. Despre anxietatea mortii s-au scris tone de maculatura. Cei mai multi autori sunt de parere ca moartea este un proces biologic. Nu s-a gasit nicio entitate in organismul omenesc care sa poata fi suspectata ca ar putea supravietui corpului. Deci, sufletu', nu e niciun suflet; cel putin asta este parerea majoritatii oamenilor de stiinta. Asadar, s-ar putea ca odata cu moartea sa disparem pentru totdeauna. Asta e adevarata tragedie. "Poti zidi o lume-ntreaga, poti s-o sfarami... orice-ai spune/ Peste toate o lopata de tarana se depune./ Mana care-au dorit sceptrul universului si ganduri/ Ce-au cuprins tot universul incap bine-n patru scanduri...".
Mă tem de multe lucruri, dar de moarte nu. Oricum, vine și ziua-n care plec.Eu voi închide ochii, și va vedea sufletul ce va face, iar ei, care au rămas să mă plângă mă vor uita repede.
Nu trebuie să tratăm moartea ca fiind ultimul lucru pe care-l facem, poate fi un nou început pentru noi și clar, pentru cei ce încă trăiesc.
Observ că ai făcut o distincție intre TINE și sufletul tău.
Eu cred că tocmai sufletul din corp ești TU.
Il citez (din nou) pe Walter M. Miller, Jr. :
"You don't have a soul. You are a soul. You have a body."
Corpul tău moare. Corp care este numai recipientul sufletului tău. Suflet care ești TU de fapt.
Așadar, sper că vei reconsidera cel puțin afirmația,, va vedea sufletul ce va face''.
Nu imi este frica de moarte, de ce mi-ar fi?
Am o curiozitate in ceea ce o priveste, dar am o banuiala ca totul se termina cand creierul inceteaza sa mai functioneze.
De dus voi fi dus in pamant si de acolo o sa ies doar cand terra se va duce, iar in final totul se va duce. Imi place aceasta idee care accentueaza absurditatea vietii, pana la urma asta este realitatea pe care o poti percepe, daca o mai fi si alta realitate habar nu am, dar pana cand nu o va descoperii careva raman cu ideile mele nihiliste.
Desigur daca esti o persoana fricoasa caruia ii place sa se minta pe sine pentru confortul sau personal poti sa fi adept al unei religii care te pregateste pentru o alta viata si inca una eterna, ce cosmar.
Iti recomand filmul "The Sunset Limited" unde toata actiunea filmului se petrece intr-un apartament, unde Mr Black ( Samuel L Jackson) duce o discutie contradictorie cu Mr White (Tommy Lee Jones). Mr Black incearca sa ii ofere lui Mr White, pe care tocmai il salvase de la o sinucidere iminenta, macar un motiv sustenabil care sa-i demontreze ca viata merita traita si ca sinuciderea nu este o solutie. Cu toate ca este foarte convingator de la inceput, avand de partea sa credinta puternica in Dumnezeu, pe parcurs acesta ramane fara argumente in fata dorintei de moarte a interlocutorului sau, ce pare de nestavilit.
Daca esti fan twilight te vei plictisii, nu te uita...
După ce mori,te îngroapă,te mai bocesc cunoscuţii câteva zile,după care te uită toţi, şi-şi vor vedea de activitatile zilnice. Uneori îşi vor mai aduce aminte ce om bu nai fost tu, că doar n-o sa te bârfească după ce ai murit, că erai un bulangiu care luai bani cu împrumut şi uitai să-i mai dai înapoi. Cam asta se întâmplă. Cel puţin, asta văd eu că se întâmplă.
Așa, și cum răspunde asta la intrebarea mea?
D'accord cu tine.
Dar ți-e frică de moarte?
Da,mi-e frică. Însă mi-e frică de moarte acum, cât sunt tânăr. pentru că mai am chestii de făcut. După 40-50 de ani, nu îmi va mai fi frică de moarte, deja mi-am trăit cea mai mare bucată din viaţă, şi activitatea de pensionar impotent şi senil nu-mi prea surâde.
Eu zic ca daca esti chiar atat de curioasa, nu te tine nimeni sa incerci fenomenul pe propia-ti piele... cine sunt eu, Bill, sa-l opresc pe Tom sa incerce senzatii noi? 
Era,,Bob''.
Mi-e frică să intreb ce vârstă biologică ai.
Si mie mi-e frica sa te intreb ce ai patit in copilarie, de ai ajuns in halul asta cu psihicul...
Bine, bine.
,, Discuțiile'' noastre se incheie aici.
Pa.
Sper sa nu faci ceva tragic cu tine insati!
Eu vreau sa te mai revad si maine, in viata si zambitoare, pen'ca viata e frumoasa uneori (dar trebuie sa ai si nitica rabdare!).
Wau! Tocmai am avut o revelatie! Stii de ce crestinilor "autentici" nu le e frica de moarte? Pen'ca n-au suficienta rabdare si umor, ca restul oamenilor normali... 
Aha...ințeleg.
Ciudat, pentru că totuși, și cea mai cumplită, cea mai cruntă tortură (ca modalitate de a muri) e trecătoare, e finită. Măcar știi sigur o treabă: se va termina.
Dar in ceea ce privește moartea, nu ai niciun fel de certitudine. Nici durata a ce va fi sau măcar DACĂ va fi ceva după moarte. Indeosebi ca ateu. In calitate de creștin, omul are mecanismele psiho-spirituale cu ajutorul cărora se impacă cu ideea morții și o imbrățișează ca o trecere la starea predestinată de fapt, in prezența eternă a divinității (sau poate ei chiar știu ceva necunoscut nouă).
Ca ateu-naturalist, spre exemplu, a sta cu frica-n sân ceas de ceas mi s-ar părea cel mai normal, firesc lucru de făcut. Deoarece tot ce ȘTIU cu certitudine e că inima va inceta să imi mai bată, nu imi voi mai deschide ochii niciodată și trupul va incepe să mi se răcească treptat, după care va intra in descompunere și va deveni argilă. Și pe deasupra, acest eveniment e indubitabil iminent.
Cei din categoria asta sunt ori ignoranți, ori ai naibii de bravi (improbabil).
De moarte? Niciodata.E un mijloc de-a trece in cealalta lume.Noi nu vom fi niciodata cu adevarat morti, decat daca Dumnezeu decide ca numai avem ce cauta in Universul acesta si ne extermina.Cand mori de batranete, efectiv sufletul paraseste corpul. Fara un suflet, corpul nu poate exista.NU poti sa te opui chemarii.
Așa, deci dumneata crezi atât in existența și nemurirea sufletului uman, cât și in existența divinității. Bănuiesc că și a raiului/iadului.
Sunt teist.
Deocamdată, Dumnezeul iudeo-creștin are cel mai mult sens pentru mine.
Fără veșnicie și suflete nemuritoare, existența umană mi se pare o aberație.
Ca să prezint intr-o manieră ceva mai lirică perspectiva mea, il citez pe Walter M. Miller, Jr. :
"You don't have a soul. You are a soul. You have a body."
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
