Întrebare pentru copilul din tine.
1. Voi ați învățat ceva din greșelile familiei voastre/părinților voștri?
2. Dacă da, ce? Și ce aplici tu azi sau faci diferit?
3. Dacă nu, de ce și simțiți cumva că greșelile lor se aplică și-n viața voastră de adult?
4. Care a fost greșala/defectul familiei voastre care v-a marcat întreaga existență?
Divortat sau nu, cel putin tu trebuie sa nu fi toxic. Inteleg ca toxicitatea cuiva poate declansa in noi toxicitate, dar asta trebuie sa se opreasca cel putin la tine. Nu conteaza daca esti divortat sau nu, acel copil va fi afectat pe restul vietii daca nu vede o relatie normala intre tine si mama lui/ei. Si daca ceva se poate invata din nefericirea exprimata aici pe platform si pretutindeni in societate, traumele ce le creeati copilului vor fi greu de remediat. Bafta!
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
1 - Normal ca am invatat din greselile parintilor.
2 - Cum de ce? Pai cand ii vedeam ce faceau uneori, si la 12 ani ma prindeam ca-s dilii uneori si ca nu e ok, mai ales ca vedeam rezultatele la ce faceau intre ei, dar si cu mine.
Aplic in viata mea ce am invatat.
3 - La mine nu se aplica greselile lor ca nu are cum.
4 - Defectul lor a fost ca uneori mama se lua de tata aiurea, dar nu m-a marcat.
Răspunde
1. Da, sa nu te lasi otravit. Desi cu greu. Bine, nu la propriu. Ideea e ca ai mei sunt mult mai bine decat multe alte cupluri din perioada aia (si din prezent), insa mi-aduc aminte ca pe la vreo 13-14 ani i-am spus eu lui taica-meu ca daca eram in locul lui o bateam pe mama. Sau divortam, daca stau sa ma gindesc acum. Nu intru in detalii.
2. Am zis mai sus. Detaliat, nevasta-mea e de ceva ani o prezenta toxica in viata mea. Intr-un final, am realizat ca duma aia cu "de dragul copilului" nu merge atita vreme cit coabitarea efectiv ii distruge pe ambii parteneri (in ultima vreme, aproape exclusiv pe mine). Ce fac diferit? DIVORTEZ.
3. Nu se aplica decat partial, in sensul ca a durat inadmisibil de mult sa realizez ca trebuie sa ies cit mai repede din mizeria asta in care s-a transformat casnicia mea. Si stai sa vezi acum cit o sa dureze...
4. Avortul lu' frate-meu. Avort reusit. Nu e deloc cool sa fii singur la parinti. Deloc, orice ar zice altii.
Da! Aveți un mare like!
EU SUSȚIN CEL MAI MULT ACEA TEORIE.
Nu băgați copiii la mijloc în ceea ce este până la urmă între voi, dragi cupluri.
Nu există prostie mai mare ca aia "de dragul copilului" pentru că acolo este o neasumare crasă a unui părinte care chipurile se vrea a fi adult. Adică dacă tu observi că nimic nu mai merge, ba crunt mi se pare când un părinte știe, are toate datele că copilul lui stă într-un mediu toxic deoarece mama cu tata se ceartă ca ultimi proști, dar un părinte dăsta tare altruist el, săracul, se hotărăște să pună replica "de dragul lui stau aici".
Clar această replică ar trebui totuși analizată de părinții care totuși au o atitudine ok în fața copiilor lor, însă nici aici nu trebuie abuzat, pentru că nimeni nu ar vrea nici părinți de fațadă. 
)
Tocmai de aceea spun că familia este ceva conplicat. 
Al naibi de complicat.
Dar îmi pare rău să aud că a trebuit totuși să divorțați. Sperăm doar că ați luat cea mai bună decizie pentru dv cât și pentru sănătatea psihică a copilului dv.
Nu înțeleg cum un bărbat totuși poate face un avort? Sau vă referiți la soția dumnealui?
Răspunde Se poate si toxic fara certat ca ultimii prosti. Eu nu vb aproape deloc cu nefasta. La fel de toxic. De certat se mai cearta uneori singura ea, ca eu nu mai raspund in aceeasi nota. Nu are sens sa ma mai enervez.
Eh, incerc. Ca imi iese sau nu, asta e partea a doua. Pina la urma si faptul ca tac si inghit o gramada de faze e toxic pentru copil sa vada asa ceva. Dar nah, nu pot recurge la violenta ca asta ar fi un mega-minus pentru mine, indiferent ce scuze ar putea fi invocate. Nu exista scuze pentru violenta.
Ai dreptate. Atata timp cat nu iti simti viata in pericol, violenta e de neiertat.
Iti admir ambitia si te incurajez sa nu o pierzi. Te mai incurajez sa te gandesti la solutii creative.
Uite o idee. Uneori e imposibil sa evitam sa vada copilul ceva urat. Dar oricat am suferi din pricina acelui eveniment, ne putem indrepta atentia, iubirea catre copil, sa se simta si el iubit. E greu sa fii parinte, si parte din greutate vine din responsabilitatea ce o avem fata de fericirea copilului.
Cat despre partenera, daca esti sincer si ai inima curata, incearca sa gasesti o modalitate creativa de a gestiona interactiunea, una care sa respecte principiile de baza. Cine stie, poate o vei gasi
Cu unele faze nu pot fi sincer, sau prefer sa tac efectiv, pentru ca orice as zice se interpreteaza gresit.
Divortat sau nu, cel putin tu trebuie sa nu fi toxic. Inteleg ca toxicitatea cuiva poate declansa in noi toxicitate, dar asta trebuie sa se opreasca cel putin la tine. Nu conteaza daca esti divortat sau nu, acel copil va fi afectat pe restul vietii daca nu vede o relatie normala intre tine si mama lui/ei. Si daca ceva se poate invata din nefericirea exprimata aici pe platform si pretutindeni in societate, traumele ce le creeati copilului vor fi greu de remediat. Bafta!
Am învățat intr-o oarecare măsură, dar pe ici colo am greșit și eu mai mult decât ei.
În primul rand am învățat sa nu fac greșeală mamei de a tine vreun trantor în spate. Femeia asta în prima ei căsnicie (nu cu tata) a muncit de i-au sarit ochii ca să întrețină copilul și bărbatul.Eu una nu am acceptat niciodata asa ceva.
Am mai învățat tot de la ei sa îmi gestionez finanțele încât sa ma ajung mereu, și sa gătesc.
Tot din vechia ei relatie am învățat sa nu accept infidelitatea partenerului și injoseala publica (ca te mai certi acasa și îți spui oful e una, dar nu ma balacarii în public ca o dam nasol).
De la tata am luat exemplu de "asa nu" cu alcoolul.Iar cel mai important lucru, sa încerc sa fac ceva ce ei probabil la vremea aia nu stiau.Sa comunic cu, copilul meu, sa ii fiu prietena, sa poată vorbi deschis și cu încredere cu mine si sa ii ascult orce problema.
Cea ce nu am reușit eu sa iau de la ei e stabilitatea.Adica sa fiu mai cu picioarele pe pământ și mai hotărâtă.
Moștenesc anumite apucături logic .Cum ar fi gura mare, lipsa de răbdare, fixurile pe anumite idei fie ca sunt bune sau nu, anxietatea.
Cel mai probabil consumul de alcool al tatei, raceala lor când am avut nevoie de sprijin.Au greșit undeva în asa fel încât copii mereu voiau sa plece de acasă.
1. Da. Oricum nu ai scapare, ori inveti din greseli in modul pozitiv sau negativ, intentionat sau subconștient ¯\_(ツ)_/¯
2. Hai ca nu sunt pârâcios
3. Nu poti iesi din "istorie", sau mai bine zis, din consecintele faptelor si evenimentelor trecute. Asa nu iti predetermina modul in care gandesti si actionezi, dar nu poti pretinde ca nu au avut vreun efect.
4. Nu exista, la modul in care intrebi. Ceva ce ti marcheaza existenta are combustibilul in tine (ca adult in contexte "normale"). In alte cuvinte, tu iti marchezi in continuu existenta, in cele mai multe cazuri. A fi adult matur inseamna a prelua frâiele asupra gandirii tale. Nu exista loc sa dam vina pe altii, chiar daca putem înțelege ce efect au avut un efect.
Deci spuneți că istoria e cumva dată ca să se repete? Ba chiar era o vorbă la un moment dat chiar pe la lecțiile de istorie, "dacă nu-ți cunoști strămoșii și istoria, tinde să se repete" oare să fie și ăsta vreun adevăr?
Dar la ultima parte, oare chiar nu influențează deloc istoria familiei, adică rămân acolo niște sechele la un moment dat, acele sechele de cele mai multe ori fac ravagii, în multe noi familii.
La modul metaforic, putem observa ca unele fenomene tind sa se repete. Dar nu la modul real.
Istoria familiei are un efect, si chiar am zis ca nu exista scapare. Dar "ce" efect are tine de persoana. Pe cand unul repeta greselile, altul invata din ele.
Viata in general, si familia in particular, ne creeaza contexte bune si rele. Din cele rele putem iesi cu sechele. Cert. Dar durata si efectul acestor sechele tine iarasi de persoana. Evenimentele ce dau naștere la sechele intra repede in trecut. Dar sechela in sine este manifestata de persoana, de felul in care gandeste, ia decizii si actioneaza. In alte cuvinte, persoana in sine poate sa alimenteaze sechela; sau o poate diminua pana la disparitie.
Unde voiam sa ajung era la ideea ca este inutil sa dam vina pe altii pentru felul in care gandim si actionam. Noi gandim. Noi actionam. Ar fi mai util sa preluam fraiele, sa ne asumam responsabilitatea asupra gandirii noastre.
Ca adult, nu poti iesi din paradigma "esti singurul responsabil pe gandurile si actiunile tale", oricat de mult ai incerca sa explici cum "cauza" reala e undeva in trecut, in copilarie, cand s-a creat o sechela. Asa ca mai bine nu o alimentezi.
1- Da am învățat sa nu fac niciodată diferențe între copiii indiferent ca am 2 sau 10!
2- Pentru ca eu personal mereu am fost pe locul 2 după sora mea chiar și în ziua de azi și niciodată nu am să le comunic copiilor mei ca unul este mai important ca celălalt (asta in caz ca am sa mai fac vreo unul)
3 - Greșeala părințiilor mei care mă afectează și în ziua de azi este ca nu și-au lăsat unul dintre copiii sa învețe ce este independența deși cred că acum regreta dar e prea târziu!
Awchhh 
deși am fost unic copil, mă doare să aud de copii/frați care nu au fost tratați cu egalitate în familia lor 
Nu pot spune că părinții mei au greșit cu ceva, deoarece vremurile lor au fost grele și pline de traume.
Nici nu-mi pot imagina greutățile la care au fost expuși.
In copilărie, am fost marcat de sărăcia, lipsa hranei, a hainelor și frigul in care abia reușeam să adorm. Nu-mi judec familia pentru toate astea. N-a fost vina lor că sau născut cănd sau născut.
Iar eu!? De la ei am invățat că sărăcia e ce-a mai nenorocită boală.
Cam aia cu sărăcia și cu lipsa casei a fost și lecția mea învățată.
Însă tu spui de vremuri, asta înseamnă că ai trăit de mai mulți ani pe acest pământ și probabil ai prins și vremuri dinaintea comunismului chiar? Pt că eu m-am născut după comunism iar părinții mei au trăit copilăria în comunism, însă eu zic că și pe vremea aia se trăia frumușel și decent de altfel mărturie sunt eu ajunsă la maturitate, că pe alocuri am avut să supraviețuim, dar faptul că au fost inconștienți și s-au aruncat cu capul înainte într-o așa zisă dragoste care oricum God le-o arătat că nu a ținut și s-au aruncat fără casă și resurse minime de început, nu-i pot ierta.
Pot să înțeleg ceea ce spui tu, că nu a fost vina lor până la urmă că nu s-au născut nici într-o eră prea bună, nici cei mai bogați, dar pentru faptul că au decis să mă facă și pe mine fără o strategie de viață, aia am urât la ei toată viața.
Trăiește-ți viața din plin. nu-ți invenina sufletul cu ură.
Nimeni n-a fost intebat in ce familei vrea să se nască. Dar alegere e a noastră cum să ne trăim viața.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
