Acum ceva timp aveam o greutate mult prea mare,am reușit sa slăbesc mult, dar frica de a nu ma îngrășa ma îngrozește si acum la un an după reușită. După 1 an de la slăbirea mea am început sa mănânc normal,dar vomitat totul voit. In prezent după ce am trecut peste anumite pase proaste,mănânc excesiv,vomit totul voit,îmi petrec mai mult timpul singura si am o stare depresiva. As putea crede ca sunt bulimică, voi ce credeți ca mi se întâmpla?

Du-te la doctor.cred ca bulinimia este de vina!

Sper sa iti fie util acest articol.
Cum să facem faţă tulburărilor de comportament alimentar?
DACĂ fiica voastră suferă de o tulburare a comportamentului alimentar, ea are nevoie de ajutor. Nu amânaţi lucrurile presupunând că problema se va rezolva de la sine. O tulburare a comportamentului alimentar este o afecţiune complexă, care are implicaţii de ordin fizic şi afectiv.
Bineînţeles, specialiştii susţin o serie confuză de tratamente pentru tulburările comportamentului alimentar. Unii recomandă medicaţia. Alţii sunt pentru psihoterapie. Mulţi spun că cel mai eficient lucru este combinarea ambelor metode. Mai sunt şi consilierii de familie, care pot fi de un real folos în special dacă bolnava este încă acasă.
Deşi specialiştii pot avea metode diferite de abordare, totuşi majoritatea sunt de acord cu privire la cel puţin un lucru: tulburările comportamentului alimentar nu au legătură doar cu mâncarea. Să examinăm unele dintre aspectele mai profunde care de obicei trebuie abordate când o persoană care suferă de anorexie sau de bulimie este ajutată să se însănătoşească.
Un punct de vedere echilibrat cu privire la imaginea propriului corp
„Când aveam 24 de ani, am încetat efectiv să-mi mai cumpăr reviste de modă", spune o femeie. „Faptul de a mă compara cu acele modele avea o influenţă negativă asupra mea." Aşa cum am văzut deja, mass-media poate deforma concepţia unei fete cu privire la frumuseţe. Într-adevăr, mama unei fete care suferă de o tulburare a comportamentului alimentar vorbeşte despre „publicitatea nesfârşită din ziare, reviste şi de la televizor care proclamă că trebuie să fii slabă, slabă, slabă". Ea spune: „Atât mie, cât şi fiicei mele ne place să fim slabe, dar simţim că această preocupare devine cel mai important lucru din viaţă, ajunge pe primul plan". Fireşte, însănătoşirea poate necesita adoptarea unei concepţii noi cu privire la ce anume este adevărata frumuseţe.
Biblia ne poate ajuta în această privinţă. Apostolul creştin Petru a scris: „Podoaba voastră să nu fie cea de afară, care stă în împletirea părului şi în purtarea de podoabe de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci omul ascuns al inimii, în frumuseţea nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu". — 1 Petru 3:3, 4.
Petru spune că trebuie să fim preocupaţi mai mult de calităţile interioare decât de aspectul exterior. Într-adevăr, Biblia ne dă asigurarea: „DOMNUL nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochiul, dar DOMNUL Se uită la inimă" (1 Samuel 16:7). Acest lucru ne aduce mângâiere, deoarece, chiar dacă nu putem schimba anumite aspecte ce ţin de fizicul nostru, putem îmbunătăţi tipul de persoană care suntem. — Efeseni 4:22–24.
Întrucât tulburările comportamentului alimentar se simt la ele acasă într-un mediu dominat de lipsa respectului de sine, va trebui să vă reevaluaţi ca persoană. Este adevărat, Biblia ne sfătuieşte să nu avem păreri despre noi înşine mai presus decât ni se potriveşte (Romani 12:3). Dar ne mai spune şi că o singură vrabie are valoare în ochii lui Dumnezeu, adăugând: „Voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii" (Luca 12:6, 7). Aşadar, Biblia ne poate ajuta să cultivăm un respect de sine sănătos. Apreciaţi-vă corpul, şi astfel vă veţi îngriji de acesta. — Compară cu Efeseni 5:29.
Dar ce puteţi face în cazul în care trebuie într-adevăr să slăbiţi? Biblia afirmă că „deprinderea trupească este de. . . folos", chiar dacă se face într-o măsură limitată (1 Timotei 4:8). Dar niciodată nu trebuie să vă obsedeze greutatea. Aşa cum concluziona un sondaj cu privire la aspectul fizic, „cel mai înţelept lucru este de a face cât mai multe exerciţii fizice şi de a vă accepta aşa cum sunteţi, mai degrabă decât să vă lăsaţi presate în tiparul unui ideal limitat şi arbitrar". O femeie de 33 de ani din Statele Unite şi-a dat seama că această modalitate este de folos. „Aveam o deviză simplă", spune ea. „Depune eforturi ca să îmbunătăţeşti ceea ce se poate modifica în mod realist şi nu te îngrijora cu privire la ceea ce nu poţi schimba."
Dacă aveţi o atitudine pozitivă cu privire la viaţă şi îi daţi acesteia un plus de savoare având o dietă sănătoasă şi un program moderat de exerciţii fizice, probabil în final veţi da jos kilogramele în plus.
Găsiţi-vă un „prieten adevărat"
După ce a studiat mai multe persoane care suferă de bulimie, profesorul James Pennebaker a concluzionat că ciclul acesta al îndopării urmate de vomitare le determina într-o mare măsură pe femei să adopte o viaţă duplicitară. El spune: „Aproape toate femeile intervievate remarcaseră dintr-o dată timpul nelimitat şi eforturile pe care le dedicau faptului de a-şi ascunde comportamentul alimentar de prietenii apropiaţi şi de membrii familiei. Toate trăiau în minciună, pe care o urau".
Aşadar, un mare pas spre însănătoşire este faptul de a rupe tăcerea. Atât anorexicele, cât şi bulimicele trebuie să vorbească despre această problemă. Dar cu cine? Un proverb biblic spune: „Prietenul adevărat iubeşte oricând şi în nenorocire ajunge ca un frate" (Proverbele 17:17). Acel „prieten adevărat" poate fi un părinte sau un adult matur. Unii au găsit de cuviinţă să se confeseze unei persoane cu experienţă în tratarea tulburărilor de comportament alimentar.
Martorii lui Iehova au un sprijin în plus: bătrânii de congregaţie. Aceşti bărbaţi pot fi „ca un adăpost împotriva vântului şi ca un loc de scăpare împotriva furtunii, ca nişte râuri de apă într-un loc uscat, ca umbra unei stânci mari într-un pământ ars de sete" (Isaia 32:2). Bineînţeles, bătrânii nu sunt medici, prin urmare, pe lângă sfatul lor folositor, veţi mai avea nevoie de tratament medical. Totuşi, aceşti bărbaţi calificaţi din punct de vedere spiritual vă pot acorda un sprijin valoros în ce priveşte însănătoşirea. — Iacov 5:14, 15.
Totuşi, cel mai mare confident poate fi Creatorul nostru. Psalmistul a scris: „Aruncă-ţi sarcina asupra DOMNULUI şi El te va sprijini! El nu va lăsa niciodată să se clatine cel drept" (Psalmul 55:22). Da, Iehova Dumnezeu se interesează de copiii săi pământeşti. Aşadar, nu neglijaţi niciodată faptul de a vă ruga lui cu privire la cele mai profunde motive de îngrijorare. Petru ne sfătuieşte: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi". — 1 Petru 5:7.
Când spitalizarea este necesară
Spitalizarea în sine nu este un tratament. Totuşi, dacă o fată ajunge la malnutriţie în urma unei anorexii grave, s-ar putea să fie necesară îngrijirea medicală de specialitate. Trebuie să recunoaştem că unui părinte nu-i este foarte uşor să ia această decizie. Să luăm cazul lui Emily, a cărei fiică a trebuit să fie spitalizată după ce viaţa devenise, după cum mărturiseşte Emily, „intolerabilă atât pentru noi, cât şi pentru ea". Ea adaugă: „Cea mai grea situaţie prin care am trecut vreodată a fost când am dus-o plângând la spital; a fost cea mai grea zi din viaţa mea". La fel au stat lucrurile şi cu Elaine, a cărei fiică a trebuit şi ea să fie spitalizată. „Cred că cel mai dificil moment pe care mi-l amintesc, spune ea, a fost când fiica mea era la spital şi refuza să mănânce, iar cei de acolo au hrănit-o cu forţa pe cale intravenoasă. Simţeam că îi încălcaseră voinţa."
Spitalizarea probabil nu vă prea încântă, dar în unele cazuri aceasta poate fi necesară. Pentru unele persoane care suferă de tulburări ale comportamentului alimentar, aceasta este calea spre însănătoşire. Iată ce relatează Emily despre fiica ei: „Trebuia să fie spitalizată. Spitalizarea a ajutat-o să se facă bine".
O lume în care nu vor mai exista tulburări ale comportamentului alimentar
Ca parte integrantă a procesului de însănătoşire, anorexica sau bulimica trebuie să înveţe să trăiască fără o tulburare a comportamentului alimentar. Acest lucru poate fi dificil. Kim, de exemplu, mărturiseşte că în perioada în care a fost anorexică a dat jos 18 kilograme în zece luni. Totuşi, a avut nevoie de 9 ani ca să pună 16 kilograme! Kim spune: „Cu mari eforturi, am învăţat încetul cu încetul să mănânc din nou normal, fără să mai calculez fiecare calorie, fără să-mi cântăresc mâncarea, fără să consum doar alimente «sănătoase», fără să intru în panică dacă nu ştiu ce ingrediente am în farfurie sau ce conţine desertul sau fără să mai iau masa doar la restaurante cu bufeturi de salate".
Dar în cazul lui Kim însănătoşirea a însemnat ceva mai mult. „Am învăţat să-mi recunosc şi să-mi exprim sentimentele mai degrabă prin cuvinte decât prin acţiuni sau printr-un anumit comportament alimentar", afirmă ea. „Faptul că am învăţat noi modalităţi de a înfrunta şi de a rezolva conflictele cu ceilalţi mi-a deschis multe ocazii de a întări relaţiile cu prietenii şi cu membrii familiei."
Evident, însănătoşirea este o adevărată provocare, dar în cele din urmă merită efortul. Aceasta este şi convingerea lui Jean, menţionată în primul articol al acestei serii. „Dacă aş reveni la un comportament alimentar anormal, spune ea, m-aş simţi ca şi cum m-aş întoarce într-o celulă capitonată după ce aş fi trăit liberă o anumită vreme."
[Note de subsol]
Treziţi-vă! nu recomandă un anumit tratament. Creştinii trebuie să ia o decizie personală, asigurându-se că orice tratament pe care îl urmează nu vine în contradicţie cu principiile Bibliei. Ceilalţi nu ar trebui să fie critici cu privire la aceste decizii sau să-i judece pe aceşti creştini.
Pe situl jw.org sectiunea adolescenti poti gasi articole utile.Eu iti doresc succes si insanatosire grabnica.

Www.cirdeiusebastian.wordpress.com