| 1Qwerty a întrebat:

Buna TPU. Vreau sa va întreb ceva. Ca sa incep cu începutul vreau sa va spun sa sunt fata, majora și de 8 luni am început sa mănânc in deficit, totul bine și frumos, rezultate foarte bune. Dar de o luna, când am avut o zi de mâncat ce vreau m-am simțit atât de prost după și am zis sa încerc sa vomit. Am reușit dupa ce m-am chinuit mult iar dupa m-am simțit foarte bine. Iar a doua zi când m-am cântărit am văzut ca ce mâncasem nu a influențat cântarul.
Apoi de doua ori pe săptămâna, de 3.
Iar de o săptămâna am vomitat indus dupa mâncare chiar de 2 ori pe zi. Pentru ca e Decembrie și îmi e foarte greu sa mai țin deficitul când toți in jurul meu mănâncă.
Am început sa citesc despre bulimie și vreau sa va întreb dacă credeți ca sunt bulimică. Eu as vrea sa ma duc la psiholog acum cât sunt conștientă ca nu e ok deși îmi e foarte greu sa nu vomit pentru ca ma simt foarte rău și suparata dupa ce mănânc. Credeți ca ar trebui sa apelez la un psiholog sau e totul in capul meu și o sa treacă perioada?
Va rog din suflet nu scrieți comentarii răutăcioase, chiar sunt cu moralul la pământ.

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
10 răspunsuri:
| cristi202 a răspuns:

Mi se pare un tipar cunoscut. Știu pe cineva care, de Paști și de Crăciun, se simte mai mereu rău. Tot așa, cu vomitat. Și asta pentru că tine posturile de dinainte, cele de 40 de zile. Eu cred că e vorba de o sensibilitate a corpului aici, și în acel caz, și în al tău. Corpul se obișnuiește pe deficit, lucrează mai ușor din acea cauza, și, cînd sa mearga pe normal, devine o suprasolicitare, căci îi este mai greu de asimilat toate.
Nu cred că ești bulimica. Eu știu că bulimia e atunci cînd mănanci in neștire, dintr-o anumită cauza, de regulă psihologica.
Ce poți face? Sa maninci cate puțin, de mai multe ori pe zi. Sa lași chestiile grele, (sunca, ouale, etc) deoparte pentru un timp. Daca și așa vomiți, e o problema serioasa ce necesita o vizita la medic.

| blackann a răspuns (pentru cristi202):

Ea vomita pentru ca vrea, nu pentru ca are o problema. Ea isi provoaca asta! Si cand esti bulimic nu mananci neaparat mult, doar ca vrei sa vomiti orice ai manca!

Paste*

| cristi202 a răspuns (pentru blackann):

Adică vrei sa spui că face cam ca romanii in antichitate, după ce se îmbuibau, ieșeau afara sa vomite, ca sa o ia de la început, doar că ea nu o mai ia de la început?
Și persoana de care zic își provoacă voma, daca nu reușește să vomite, se simte foarte rău, și cum vomita, după aceea se simte bine. Eu credeam că despre asta e vorba.

| blackann a răspuns (pentru cristi202):

Asta a spus. "de o saptamana am vomitat indus". Ea isi provoaca asta pentru ca se simte prost ca a mancat. Reciteste.

| cristi202 a răspuns (pentru blackann):

*m-am simțit atât de prost după și am zis sa încerc sa vomit. Am reușit dupa ce m-am chinuit mult iar dupa m-am simțit foarte bine."
Nu specifica la ce nivel s-a simțit prost, fizic sau psihic.
Mulțumesc pentru "eronat". Nu cred că e atît de eronat răspunsul atîta timp cît exprimarea din întrebare e ambiguă, și am dat corect definiția bulimiei, uite aici:
https://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/bulimie_2994
Eu nu ți-am dat "eronat" la definitia eronată a bulimiei :)
Bulimia e mult mai mult decât să vrei sa vomiți mincarea. Chestia asta cu vomitatul e doar un simptom.

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Este un început tragic. Soluția la psiholog.

| sabin89 a răspuns:

În viață învățăm de multe ori și din greșelile altora. Adică învățăm și ce să nu facem. Asta e viața, cu bune și cu rele. Îți trimit un link în care vei putea citi biografia unei fete care a făcut greșeli. Vei spune poate că situația ta nu e identică cu a ei, ceea ce e foarte adevărat. Nu există două vieți la fel. Dar te-ar putea ajuta să înțelegi niște principii de viață cu privire la dietă. Să înțelegi că anumite lucruri pot fi greșite și că e bine să le eviți. Iată linkul:
https://en.wikipedia.org/wiki/Karen_Carpenter

| blackann a răspuns:

Da, cred ca deja o dai in bulimie si mai bine mergi acum sa stopezi decat sa ajungi mai rau. Succes!

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Da, dacă mănânci compulsiv și apoi ai gândul de a voma ești bulimică. Trigerul poate fi ușor și să ți se pară că e o fază, dar totuși dacă nu o tratezi problema de acum de la început poate denatura. Nu cred că vrei să ajungi la forma aia cruntă de bulimie. Mergi la un psiholog.

E ok dacă totuși tu îți induci voma și nu te deranjază chestia asta. Adică eu sunt bulimică și mănânc compulsiv fără încetare, dar nu suport partea cu voma deși admit că mă gândesc și eu la ea când nu-mi mai suport fizicul. Însă partea aia o detest și admit că din cauza ei am slăbit doar de 2 ori în viață. Dar evident că după le-am pus la loc. laughing
Iar uneori mă supăr și din cauza asta că nu sunt bulimică complet, pentru că nu urmez după masă și acțiunea de a voma și ba chiar am frică de ea, pentru că știam că dacă vomiți, mâncarea ta nu se mai transformă în energie/grăsime în organism și deci nu te mai îngrași.

| Nimeni4253 a răspuns:

Și eu am bulimie. Știu cum e. Dacă continui o să o dai in anxietate și depresie de vai mamă. Sa plangi cu capul în perna că te crezi cea mai grasă din lume și să-ți vina sa urli in toaletă de ciuda apoi de nervi(daca nu ți-a ieșit desfranarea din bucatarie) sa te mutilezi cu cutitul... Să-mi audă cineva povestea intreaga cred că ar lesina(dar lasă că n-am bani de psiholog rolling on the floor.
SOLUȚIA ESTE: stiu ca dacă ai făcut-o odata devine ca o voce care te ispitește sa mănânci mancare nesănătoasă ca tu apoi ai so dai jos in toaletă. Nu te baza că tu ai s-o dai jos (că uneori s-ar putea sa nu iasă din intestine). Nu te destrabala in bucatarie ca daca evoluezi așa o sa începi sa te mutilezi. O sa prindă rădăcini si temptatiile vor fi tot mai mari si vocea aia o sa tipe tot mai tare. Și in al doilea rand da uitarii numele "bulimie" pentru ca cu atât crezi mai mult ca ai boala asta cu atat mai mult îi faci descrierea ("Ce gândești devii" - Buddha). Practica yoga. Îți recomand aplicația "Pocket Yoga" din Google play sau app store(dacă nu vrei sa plătești decarca de pe net "Pocket yoga apk". Yoga calmeaza tot trupul și îl tonifiază(aerobic gen). Mananca muuuuuulte fructe happy. Nu te îngrași. Evita fastfood și ciocolata(eu le-am invins caci sunt vegetariană dar am o slabiciune la paine).
Cauta pe net reteta de suc cu spanac(e foarte bun nu te teme laughing cu muuuuulta banană si migdale amestecate de un nutri-bullet (hehe).
Incerc să mă recuperez singura ca nu am bani de psiholog. Uită de simptomele de mai sus pe care le-am scris căci și pe mine mă doare. Oo și da, ascundeți cantarul sau nu te mai cântări (cântărește-te odata pe săptămână).
Am 13 ani happy? Mmmm mandarină... * aaa da și Craciun fericit. Nu unul trist. Și daca îți vine sa plângi ia o mandarină (n-am cum să-ți dau dar la magazin sunt ieftine si multe?) mmm yum yum yum. Crăciun fericit!