am si eu o problema si sper sa ma ajutati. am 15 ani si nu ma inteleg deloc bine cu parintii mei. Tata m-a batut de cateva ori pana acum, cu mama ma cert in fiecare zi din nimicuri. Tin sa va anunt ca eu stau si foarte prost cu nervi, am avut nevoie de psiholog, am fost trimisa odata de directorul de la scoala si odata a chemat mama acasa, deoarece si-a dat si ea seama ca am probleme.De 4 luni mi-am facut un prieten pe care il iubesc si ne intelegem foarte bine. El are aceeasi probleme cu nervii dar tin sa va spun ca mereu cand suntem amandoi ne intelegem pefect chiar daca mai exista mici certuri.Cand suntem amandoi devenim fericiti uitam de problemele cu parintii de tot.Acum cateva saptamani m-am certat rau cu tati si nu m-am mai dus o noapte acasa, iar a doua zi m-a dat disparuta la politie. A fost o poveste urata pentru mine, dar de atunci tati mereu imi zice ca daca se mai repeta odata asta ma va da definitiv la politie sa ma duca la casa de copii la ospiciu sa faca ce vrea cu mine ca s-a saturat.Credeti ca daca parintii prietenului meu ar fi de acord sa stau cu ei in casa avand in vedere ca exista si posibilitatea sa fiu insarcinata ceea ce nu cred si sa nu mai vin deloc la parintii mei, vor mai putea sa ma dea la casa de copii sau sa patesc altceva.Va rog am nevoie de un ajutor si nu vreau sa-mi raspundeti la misto, deoarece chiar am probleme grave cu ai mei.Va multumesc!

Ok deci, am uitat ce vroiam sa zic, ca mai impresionat cu povestea ta.
Deci nu prea sunt de acord la faza cu mutatul ca in interioru lor parinti te iubesc pentru ca esti copilul lor.Aici cred ca si tu gresesti ca pleci de acasa, si nu cred ca tatal tau te-ar da la casa de copii.Eu zic mai bine sa stai acasa sa nu te muti cu prietenul tau pentru ca trebuie sa te bucuri intr-un fel de parinti tai.ca la un moment dat o-sa se duca.Si ai sa regreti ca nu ai petrecut mult timp cu ei si nu ai amintiri frumoase.Parerea mea e ca ar trebui sa iti iei inima in dinti si sa porti o discutie calma cu ei si sa le explici pentru ultima data ca ai probleme cu nervi desi ei stiu asta, dar sa vada ca esti constienta de faptul asta.Nu face copil daca nu esti peste 25 de ani (parerea mea) nu merita de la o varsta frageda sa cresti un copil, pentru ca nu ai posibilitati.Incearca sa iti controlezi nervi. Sper ca te-am ajutat intr-un fel. Sper sa treci si peste asta.Mult noroc!>

Tu esti fata cu probleme nu glumesc.incearca sa mai lasi de la tine sa te intelegi cat de cat bine cu parintii si lasa dq nervii ca nu-s buni.nu te ajuta cu numik in viata

Cred ca problemele cu parintii tai au degenerat atunci cand au aflat ca ai un prieten.cu siguranta prietenul tau e cu mult mai mare decat tine.ar fi bine sa stai de vorba cu parintii tai, sa afli ce vor de la tine si sa le spui si tu ce astepti de la ei.incercati sa ajungeti la un consens,pentru ca numai cu certuri, nu o sa va intelegeti niciodata si fiecare dintre voi v-a lua decizii gresite, pe care intr-o zi le veti regreta.si inca ceva, fara suparare, intreba-i pe parintii tai daca nu cumva sunt suparati ca ai cam legat scoala de gard.promite-le parintilor ca vei merge la scoala(si tine-te de cuvant), amana facutul copiilor cativa ani buni, ajutati mama in gospodarie si sunt sigura ca toate lucrurile vor intra in normal.

Pai.e complicat...si eu ma cert zilnic cu parintii mei, dar totusi nu asa.si la fel e si la mine, tata ma bate cu mama ma cert din nimicuri.dar pana la urma tot ei vin la mine.Nu stiu cred ca ar fi cazut sa vorbesti cu ei sa le explici de ce fac chestiile pe care le faci, trebuie sa inteleaga ca ai probleme ca nervii.Si in legatura cu prietenul tau nu trebuie sa te pripesti.Si un copil de la varsta asta:O.ti-ar distruge viata.Dar ia gandeste-te daca pleci de acasa de la parintii tai si odata te certi cu iubitul tau si te da afara din casa. Unde te duci? Pentru ca prietenele sigur nu vor accepta sa stai pe capul lor.Mai bine vorbeste cu parintii si rezolvati-o pe cale amiabila!
Sper ca te-am ajutat!:*

Poate ca ar fi mai bine daca ai cauta ajutor la dificultatile pe care le intampini la psiholog, pentru ca detaliile pe care le-ai oferit sunt si incerte, si insuficiente. Violenta, certurile si dezechilibrele din cele povestite nu sunt ok; pe de alta parte, varsta, actiunile tale si riscul de sarcina impun cautarea urgenta a unor solutii diferite.

Eu iti recomand sa le zici parintilor tai in felu urmator: "Sunt un copil, vreau si eu sa am parte de parintii mei cat am posibilatatea, si sa ii fac mandri de mine chiar daca mai gresesc". Crede-ma ca va ajuta foarte mult.