Cum aș putea să nu mă mai bântuie gânduri suicidale? Mereu mi-au plăcut filmele horror, cu automutilări, torturi, etc, dar niciodată nu mi-aș dori să pățesc și eu la fel. Îmi doresc să trăiesc, dar nu prea am motive să o fac. Am atâtea regrete, atâtea resentimente toate aruncate de mine asupra mea. Acum un an, am încercat să mă sinucid. A fost prima și singura dacă când am încercat, de atunci nu am mai încercat să fac una ca asta, dar gândurile sinucigașe au continuat să mă bântuie. Vreau să mă sinucid miercuri, e singura cale de scăpare din rahatul meu de viață. Știu că viața poate fi și frumoasă, dar la mine pur și simplu refuză să își arate frumusețea. Nimic nu îmi merge bine și nu am niciun viitor, chiar dacă am pasiuni și visuri. Îmi plăcea să fiu o persoană optimistă și pe tot parcursul depresiei mele de (3 ani) am fost optimistă. Mi-am spus că va fi mai bine. Am cel puțin 20 de visuri. Dar astăzi mi-am dat seama că nu am de ce să visez. Visurile tot visuri rămân. Sper degeaba, că viața mea devine din ce în ce mai încâlcită în loc să devină așa cum mi-am dorit-o mereu. Nu îmi doresc lucruri mari, vreau liniște, înțelegere. Îmi doresc să numai fiu judecată de oameni, să fiu apreciată, să scap de depresie și să devin scriitoare. Vreau să ajut oamenii, dar la naiba, e așa de greu atunci când oamenii îți întorc spatele mereu.
Nu vreau răspunsuri cu "mergi la psiholog" deoarece oricum nu le voi lua în considerare pe acestea. E ușor să spui unui om să scape din starea lui depresivă/să zâmbească/să consulte un specialist atâta timp cât nu ai experimentat niciodată părți asemănătoare cu cele ca ale lui. Așa că NU, NU vreau să mă sinucid din plictiseală sau din nu știu ce motive adolescentine. Eu îmi doresc pe bune să mă sinucid și după părerea mea, am și câteva motive să o fac. M-am săturat să lupt. Odată ce încetezi să te mai lupți, eu zic că încetezi să îți mai dorești să trăiești.
Îmi doresc câteva sfaturi. Bineînțeles că nu cred că ele mă vor face în niciun caz să îmi schimb decizia, doar vor fi niște simple cuvinte adresate de la niște străini care nu mă cunosc, dar... îmi doresc totuși niște sfaturi de la voi. Vreau să văd dacă mai sunt persoane de vârsta mea care au experimentat stări de genul. Dacă da, mi-aș dori să știu cum au scăpat din ele, cu toate că habar nu am dacă o să mă ajute cu ceva niște cuvinte...
Menționez că am 15 ani.
Cultura mea nu se limiteaza in a te cunoaste pe tine, irelevant, oricum, vei gandi altfel la 22 de ani. Am trait aceea varsta, consideram ca le stiu pe toate, sigur, suntem diferiti, unii mai cerebrali, altii mai putin, unii ne maturizam mai repede, altii mai tarziu, ba chiar niciodata.
Cu totii vrem o viata asa zis normala, linistita. Ceea ce voiam sa subliniez este faptul ca viata in sine nu dispune doar de liniste si de stare de bine. Uneori se intampla sa traim momente tensionante. Nu am presupus ca vrei palate, am evidentiat doar faptul ca viata e cu bune si cu mai putin bune. Daca este sa pun pe hartie aspectele care m-au deranjat si care in continuare ma deranjeaza, daca aleg sa ma focusez pe ele, in loc sa le eliberez, de maine m-as sinucide si eu, si nu sunt putine sa stii. Esti tanara si ai suferit, te inteleg, o copilarie mai putin fericita, la fel si adolescenta pe masura. Ti-am mai spus ca, nici copilaria respectiv adolescenta mea nu a fost lipsita de grji si de momente tensionante. Nu am presupus ca varsta ar fi un criteriu de clasificare a mentalitatii unei persoane, nu pun totul pe seama varstei, se intampla ca si o persoana tanara sa dispuna de mai multe capacitate intelectuala decat unul matur, care cu toate ca trecuse prin viata, nu acumulase mai nimic. Nu am sustinut ca persoanele tinere sunt inferioare din punct de vedere intelectual, insa mai au de invatat si de acumulat cativa ani de experienta pentru a constientiza si clarificara anumite chestiuni legate de propria persoana si relatia propriei persoane in raport cu ceilalti, vizez relatiile interumane.
NU pot sa sterg cu buretele amintiri, as vrea sa am aceasta putere, uneori imi amintesc de anumite intamplari, momente din adolescenta/copilarie care pur si simplu imi umbresc starea de spirit, insa nu pot sa ma eliberez, sunt constienta ca au ramas asa zisele sechele. Sechelele pe care le port cu mine in decursul acestei vieti ca pe un un geamantan. Ma accept asa cum sunt, cu sechele cu tot pachetul. Nu am mi-am asumat niciodata una ca asta, dar am fost nevoita sa ma conformez situatiei. Simt ca esti profund ranita, nu intentionez sa te irit mai tare, sa te indispun cu teoriile mele de "adult" care pune totul in ciuda varstei si considera ce le stie pe toate, nu vreau sa ma superiorizez in fata ta. Apreciez felul in care stii sa iti exprimi suferinta, in timp ce restul fetelor de varsta ta au cu totul alte preocupari, de regula mai fericite. Nu stiu daca te consoleaza, dar NU esti singura care a trecut, trece sau va trece prin asa ceva. Unii se exteriorizeaza, altii deloc. Unii se conformeaza, altii NU accepta, nu mai suporta ce li se intampla, considera ca sunt o bataie de joc pentru Univers. Am spus de cateva ori faptul ca intr-o casnicie bazata pe ura, superficialitate si ipocrizie, eu preferam sa nu ma nasc, nu am vrut sa devin bataia de joc si corvada altora, dar aia este, nu noi alegem cand si unde ne nastem. Daca suntem printi sau cersetari. Daca in ciuda rank-ului nostru vom fi respectati sau dimpotriva, vom acumula frustrari nemarginite pana vom ajunge sa vrem sa disparem si in ciuda acestor tot noi sa fim de vina pentru ca alegem aceasta varianta.
Viata este cruda, deloc usoara, insa sunt tot mai multe exemple de persoane care in ciuda situatiilor precare intrafamiliare au reusit sa-si depaseasca limitele si sa isi atinga scopul. Iti doresc sa ai puterea de a proceda astfel, de a depasi nemultumirile si frustrarile, mai apoi ca si viata ta sa aiba alta sens, sa se schimba si sa ai parte de viata pe care ti-ai dorit-o dintotdeauna!
Succes!
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Genul de gandire copilaroasa, predominanta si atotstiutoare de 15 ani 
Unii traiesc cu impresia ca viata trebuie sa fie neaparat uluitoare, relaxanta precum in filme. Consideri ca ai trecut doar prin dezamagiri? Stai linistita, este doar inceputul, cate vor mai urma
Personal, nu am avut o copilarie tocmai fericita, lipsa unui parinte, certuri, frustrari, a urmat adolescenta cu anumite complexe, inceputurile problemelor sentimentale si uite ca am supravietuit, am ajuns la 22 de ani, inca neimplinita din n puncte de vedere, insa am reusit sa constientizez obstacolele vietii ca pe un rau necesar potrivit initierii noastre. Nu devenim neaparat mai intelepti prin cititul cartilor, acestea au menirea de a ne cultiva mai degraba limbajul, ci devenim mai open minded odata cu inaintarea in varsta si prin parcurgerea anumitor probleme sociale sau de alt ordin Da, odata cu necazurile, frustrarile, neindeplinirile. Am avut si eu un vis, l-am ratat, asa incat mi-am tras draperiile spunand ca numai vreau sa continui astfel. A fost visul meu din adolescenta, luptam ca sa-l ating, dar am esuat. Voiam sa ma sinucid, am cazut intr-o depresie severa, interactionam cu un tip care ma jignea in fel si chip, ba mai mult consideram ca meritam tot acel tratament. Asta la 22 de ani Chiar nu inteleg ce aspecte te nemultumesc atat de mult la 15 ani incat ai vrea sa renunti, tu abia ai ajuns la linia de start, nici macar nu ai inceput sa alergi, sa traiesti, sa suferi si mai apoi sa simti ca ai devenit alta persoana.
In legatura cu persoanele care refuza sa te aprecieze, este ceva normal, nu recomand sa te astepti ca sa fie apreciata de toata lumea, Nu ai capacitatea necesara pentru a multumi o lumea intreaga pentru ca astfel ai atinge acel imposibil. Nimeni nu a reusit pana acum In raport cu persoanele in general sunt sigura ca exista oamenii care sa te apreciaze si cei care sa nu o faca, cei care te critica, te jignesc. Aspect valabil la majoritatea persoanelor, nu este ceva nou, iesit din comun, nemaivazut.
In ultima perioada am sters numere considerabile de persoana din lista, persoane cu care interactionam de ani buni si asta pentru ca am considerat ca Nu sunt potrivite pentru mine si Nu ma simt neaparat bine in preajma lor si pentru faptul ca ma iritau, nu imi faceau bine, da, lista continua.
Cu toate astea, ma simt bine in momentul in care reusesc sa trec peste anumite impedimente, persoane, situatii, ma simt mai initiata, castigata, simt ca nu traiesc degeaba.
Viata nu este compusa doar din momente dificile, dar eu spun ca trebuie sa o acceptam asa cum este, cu bune cu rele, uneori ne poate surprinde si poate lua intorsaturi pozitive neasteptate, secretul este sa ai rabdare.
Răspunde
Află pentru cultura ta că sunt o persoană destul de matură și că fiecare om care a ajuns să mă cunoască cu adevărat mi-a spus acest lucru, da?
Nu îmi doresc o viață ca în filme, dragă, vreau doar o viață normală, liniștită, lucru pe care nu-l pot avea și pe care nu l-am avut niciodată. Dacă m-ai cunoaște cu adevărat, ai vedea că nu vreau castel, nici prinț, nici like-uri pe insta, nici să câștig la loto, nici să stau până la 4 dimineața afară, lucruri pe care tu le presupui fără mă cunoști că mi le doresc. Sunt conștientă că viața nu e faimă și distracție, vreau doar o viață normală și părerea mea e că nu îmi doresc prea multe de la viață. Am destule motive să fiu depresivă, iar tu nu știi nici 0, 01% din ele.
Știu că sunt foarte tânără și mai mult ca sigur crezi că nu am gustat deloc din viață, însă... din păcate te înșeli. Am trăit prea multe, am văzut prea multe și am auzit prea multe pentru vârsta mea. Știu că dacă aleg să trăiesc vor mai urma dezamăgiri, dragoste, job, chestii de genul. Dar, pentru vârsta mea de 15 ani, susțin că am trăit multe lucruri pe care le consider traume. Nu pot să cred cum oamenii pot avea impresia că suferința te ocolește și de la 20 de ani încolo se aruncă toată asupra ta, e banal! Există persoane mai tinere decât mine care au frustrări adevărate, nu ca alții de 30 de ani, care se plâng că s-a scumpit benzina. Dacă tot ai ajuns să judeci vârsta de 15 ani, am zis să intru și eu în jocul tău și să vorbesc despre cei "mari" care se presupune a avea mai mult creier decât un adolescent. Vârsta nu este criteriu de clasificare, așa că nu poți spune că dacă un om are 15 ani a trăit toată viața în puf și nu știe ce e aia viață reală.
Nu îmi doresc să am toată lumea la picioare, nu-mi doresc ca toți oamenii de pe planeta asta sau cel puțin din orașul meu să mă placă. Chiar și un număr de 2-3 persoane care să țină la mine cu adevărat mi-ar umple inima de fericire și crede-mă că dacă aș avea O SINGURĂ persoană lângă mine, care să mă susțină și să îi pese cu adevărat, care să îmi asculte nimicurile de cuvinte pe care le am îngropate în suflet, atunci, jur pe orice vrei că nu m-aș mai sinucide! Deci, nu cred că îmi doresc prea multe de la viață...
Dacă tu poți șterge atât de ușor cu buretele amintiri, persoane, dureri, atunci te-aș ruga să îmi oferi și mie acea "listă minune"care șterge lucrurile negative din viață.
Părerea mea sinceră e că am avut destulă răbdare, aștept o schimbare și nimic nu se schimbă, din contră, se înrăutățește. Oamenii din jurul meu spun că adolescența e frumoasă, ai prieteni, te îndrăgostești, mergi la liceul, etc. Dar pentru mine adolescența a venit cu un val de durere. Nu-mi era de ajuns copilăria, a trebuit să vină adolescența cu lucrurile ei și mai groaznice.
Gluma, glumă cu lista aia fantastică a ta, dar să știi că eu chiar mă bucur pentru tine că ai reușit să treci cu brio peste o parte generoasă de greutăți din viața ta, cu siguranță că nu ai trecut peste toate, dar presupun că optimismul ăsta al tău te va ajuta mult în viață.
Sunt de părere că și tu ai avut o adolescență cam frustrantă, cum o am și eu acum, doar că frustrările tale (doar presupun) sunt diferite de ale mele. Îmi pare rău pentru tine, dar pe de o parte nu are de ce să îmi pară rău, că tu înveți câte o lecție din frustrări și gândești pozitiv. Bravo ție, chiar ești un om de admirat.
Răspunde
Știu că am fost puțin cam dură la început (puțin mai mult) dar acum chiar îmi pare rău, nu am procedat bine...
Nu pot spune că ai reușit să mă vindeci, presupun că niște cuvinte nu o vor putea face, dar recunosc că m-ai făcut să mă simt oarecum mai bine și chiar îți mulțumesc. Sunt o fire mai pesimistă, obișnuiam înainte să văd altfel lucrurile, din prisma optimismului, dar acum e altfel. Totuși, niște cuvinte potrivite, la nevoie, sunt bine primite. Mulțumesc încă o dată și îmi pare rău. Sper să îți pui si tu ordine în gânduri și să reușești să treci peste greutățile care te-au maturizat și te-au întristat de a lungul anilor tăi, nu că nu ai fi pe drumul cel bun.
Succes și ție!
Cultura mea nu se limiteaza in a te cunoaste pe tine, irelevant, oricum, vei gandi altfel la 22 de ani. Am trait aceea varsta, consideram ca le stiu pe toate, sigur, suntem diferiti, unii mai cerebrali, altii mai putin, unii ne maturizam mai repede, altii mai tarziu, ba chiar niciodata.
Cu totii vrem o viata asa zis normala, linistita. Ceea ce voiam sa subliniez este faptul ca viata in sine nu dispune doar de liniste si de stare de bine. Uneori se intampla sa traim momente tensionante. Nu am presupus ca vrei palate, am evidentiat doar faptul ca viata e cu bune si cu mai putin bune. Daca este sa pun pe hartie aspectele care m-au deranjat si care in continuare ma deranjeaza, daca aleg sa ma focusez pe ele, in loc sa le eliberez, de maine m-as sinucide si eu, si nu sunt putine sa stii. Esti tanara si ai suferit, te inteleg, o copilarie mai putin fericita, la fel si adolescenta pe masura. Ti-am mai spus ca, nici copilaria respectiv adolescenta mea nu a fost lipsita de grji si de momente tensionante. Nu am presupus ca varsta ar fi un criteriu de clasificare a mentalitatii unei persoane, nu pun totul pe seama varstei, se intampla ca si o persoana tanara sa dispuna de mai multe capacitate intelectuala decat unul matur, care cu toate ca trecuse prin viata, nu acumulase mai nimic. Nu am sustinut ca persoanele tinere sunt inferioare din punct de vedere intelectual, insa mai au de invatat si de acumulat cativa ani de experienta pentru a constientiza si clarificara anumite chestiuni legate de propria persoana si relatia propriei persoane in raport cu ceilalti, vizez relatiile interumane.
NU pot sa sterg cu buretele amintiri, as vrea sa am aceasta putere, uneori imi amintesc de anumite intamplari, momente din adolescenta/copilarie care pur si simplu imi umbresc starea de spirit, insa nu pot sa ma eliberez, sunt constienta ca au ramas asa zisele sechele. Sechelele pe care le port cu mine in decursul acestei vieti ca pe un un geamantan. Ma accept asa cum sunt, cu sechele cu tot pachetul. Nu am mi-am asumat niciodata una ca asta, dar am fost nevoita sa ma conformez situatiei. Simt ca esti profund ranita, nu intentionez sa te irit mai tare, sa te indispun cu teoriile mele de "adult" care pune totul in ciuda varstei si considera ce le stie pe toate, nu vreau sa ma superiorizez in fata ta. Apreciez felul in care stii sa iti exprimi suferinta, in timp ce restul fetelor de varsta ta au cu totul alte preocupari, de regula mai fericite. Nu stiu daca te consoleaza, dar NU esti singura care a trecut, trece sau va trece prin asa ceva. Unii se exteriorizeaza, altii deloc. Unii se conformeaza, altii NU accepta, nu mai suporta ce li se intampla, considera ca sunt o bataie de joc pentru Univers. Am spus de cateva ori faptul ca intr-o casnicie bazata pe ura, superficialitate si ipocrizie, eu preferam sa nu ma nasc, nu am vrut sa devin bataia de joc si corvada altora, dar aia este, nu noi alegem cand si unde ne nastem. Daca suntem printi sau cersetari. Daca in ciuda rank-ului nostru vom fi respectati sau dimpotriva, vom acumula frustrari nemarginite pana vom ajunge sa vrem sa disparem si in ciuda acestor tot noi sa fim de vina pentru ca alegem aceasta varianta.
Viata este cruda, deloc usoara, insa sunt tot mai multe exemple de persoane care in ciuda situatiilor precare intrafamiliare au reusit sa-si depaseasca limitele si sa isi atinga scopul. Iti doresc sa ai puterea de a proceda astfel, de a depasi nemultumirile si frustrarile, mai apoi ca si viata ta sa aiba alta sens, sa se schimba si sa ai parte de viata pe care ti-ai dorit-o dintotdeauna!
Succes!
Buna! De ce consideri ca doar aprecierea oamenilor iti da sens in viata? Ai spus ca vrei sa fi apreciată. De ce iti conditionezi viata? Raspunde ti la asta!
De ce nu scrii? Ai 15 ani si destul de mult timp,mai ales vara. O faci pentru tine, este o ocupație care te ar putea dezvolta.
De despre judecata, de ce ai așteptări la oameni? Cum crezi ca ai putea tu sa le iei lor obiceiurile pe care le au inca de la nastere? A judeca este specific uman însă nu ar trebui să rămânem doar la judecata ci sa ne folosim si empatia. Ma rog, nu ar trebui să ti vorbesc de empatie, pentru ca nici tu nu stii ce inseamna. Nu esti deloc empatica cu tine insuti! Ai vrea sa le faci pe toate de la 15 ani, de parcă in viata nu esti facuta sa înveți plus de asta, Iti super conditionezi viata, zici ca ar depinde de noi si de ceea ce ne dorim. Eu zic sa te bucuri de frumusețea care exista si sa nu ti mai imaginezi lucruri, deoarece dorința te omoară!
Nu îmi cunoști viața îndeajuns de mult încât să îmi spui să mă bucur de frumusețe. În viața mea chiar nu este frumusețe! Dacă sunt sănătoasă așa nu înseamnă că trebuie să zbor pe pereți de fericire. Există oameni pentru care fericirea s-a oprit la un anumit interval de timp.
De fapt, scriu de un an, sunt pasionată de proză și pot spune că acesta este singurul motiv care m-a făcut să nu mă sinucid acum un an, când am încercat prima și singura dată să o fac. Dar am acumulat prea multe lucruri în mine, prea multe resentimente greu de descris și mi-e din ce în ce mai greu să merg înainte. Totul îmi merge pe dos.
Mergi la doctor! De ce te a deranjat cand un user de aici ti a zis sa mergi la psihiatru? Acesta se ocupa cu boli mintale, inclusiv cu depresia iar cand nu mai poti lupta, e normal sa ceri ajutorul, doar o persoana cu discernamant(conștientă si putina inteligenta) poate sa inteleaga.
Buna!
Hai sa stam de vorba. Vrem sa te ajutam.
Poti primi ajutor specializat in mod gratuit.
Asociatia Telefonul Copilului poate fi partenerul tau de discutii sau poate fi prietenul tau atunci cand te confrunti cu o problema. Confidentialitatea este cuvantul cheie in relatia ta cu serviciul Telefonul Copilului, oferit de organizatia noastra.
Apelul catre 116 111 este gratuit din retelele Telekom, de luni pana duminica, in intervalul orar 08.00 – 00.00. Mai multe poti afla si la: http://www.116111.ro/intrebari-frecvente
Pentru ca problemele cu care te confrunti reprezinta subiecte delicate si te-ai putea simti in largul tau mai degraba in mediul online, te indrumam sa ne transmiti mesajul tau la telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro
Acum poti primi consiliere gratuita si direct de pe telefonul mobil, descarcand aplicatia noastra http://www.116111.ro/descarca-aplicatia
Asteptam sa te ajutam!
Răspunsurile în genul tău îmi par total paralele cu ceea ce am cerut eu, așa că, după cum am mai spus și mai sus, nu le voi lua sub nicio formă în considerare.
Toate cele bune, puteai pur și simplu să treci peste întrebarea mea fără să răspunzi la ea.
Nu mă pricep prea tare la răspunsuri de genul dar sper să te ajute cât de cât.
Nu prea am experiență în asta dar pot zice că am trecut și eu printr-o mică depresie care mi-a dat chiar niste gânduri sinucigase. Dar uite că am trecut peste! Nu am avut pic de încredere în mine dar de fiecare dată când duceam lama către mână sau un gând sinucigas îmi traversa mintea, mă gândeam la ce îmi era mai drag. dacă mă sinucideam stiam că o să las niste persoane, cât de puține ar fi ele, la căpâiul meu plângând. Mereu imaginea cu părinți la capătul trupului meu fără pic de viață mă cutreiera și mă făcea să dau înapoi. nu pentru mine, pentru ei. Pentru că îi iubeam și îi iubesc, depresia prin care treceam putea să fie oricât de gravă dar nu uitam niciodată cât de mult îi iubeam. și nu voiam să-i fac să sufere. Nu te cunosc și nici nu stiu dacă, Doamne fereste, mai ai părinți lângă tine, dar nu trebuie să fie părinți neapărat. Prieteni, frați, bunici, rude. cineva singur o să sufere dacă tu părăsesti acest pămât și atât de tânără! Gândeste-te bine, dacă tu chiar vrei să faci asta nu îți pot sta în cale sau să iau decizia în locul tău. E viața ta pâna la urmă. Dar te rog gândeste-te la persoanele care te-au crescut, chiar dacă sunt pe pământ sau nu, gândeste-te la ele, la iubirea pe care ți-au purtat-o cât ai fost mică.
Prietenii numai am de 3 ani, sora mea are 2 ani și e prea mică ca să își mai aducă ceva aminte despre mine, bunicii numai sunt, rudele mă cred arogantă. Părinții mei de asemenea sunt foarte distanți cu mine, nu mi-au arătat că le-ar păsa de mine, sunt egoiști și din unele motivele persoanele voi pierde un părinte. Deci da, cine să plângă lângă patul meu? Nimeni.
Apreciez cel puțin că ai încercat să mă ajuți, mersi. Nu prea ai reușit, dar îți mulțumesc oricum.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
