Uneori cred că nu toată lumea merită să fie părinte.
Da, părinţii îşi iubesc de cele mai multe ori copiii, însă chiar şi în aceste condiţii cred că persoanelor care se decid să conceapă şi să aducă pe lume un copil, ar trebui să li se predea obligatoriu un curs la finalul căruia să susţină un examen pe bază de „admis” sau „respins”. Pentru orice pe lumea asta ai nevoie de permis, e necesar să treci un examen sau să susţii un test, un chestionar, ceva. Orice. Înainte de a intra la şcoală, eşti testat (chiar dacă superficial) din punct de vedere psihologic. Înainte de a te căsători ai de făcut o serie de teste medicale. Pentru a pescui, ai nevoie de permis de pescuit. Pentru ca cineva să te considere capabil a ocupa un post bine plătit într-o organizaţie corporatistă, e nevoie să fii acceptat la universitate, să parcurgi nişte ani de studii, să susţii un examen de licenţă etc. Pentru a conduce maşina, ai nevoie de permis de conducere. Şi altele asemenea.
Mi se pare surprinzător cum în cazul adopţiilor, părinţii sunt testaţi şi para-testaţi înainte de a li se permite înfierea unui copil. Pe lângă monitorizarea lor atentă din punct de vedere financiar pentru a se depista dacă deţin resursele necesare creşterii unui copil, sunt supuşi şi unui număr de teste psihologice. Părinţii naturali sunt supuşi de către cineva vreunui test? Oricine, oricând poate face câţi copii doreşte fără a dovedi cuiva în vreun context sau altul dacă este într-adevăr capabil să ofere o educaţie corespunzătoare odraslei lor (şi, desigur, sprijin emoţional). Toţi părinţii se descurcă foarte bine să îşi aducă micuţii pe lume, dar mult mai puţini sunt capabili să se descurce cum se cuvine acţionând în folosul copilului, susţinând dezvoltarea psihică oportună a acestuia.
Asta e. Nu ai ce să le faci, chiar dacă cel puţin în ultima vreme ai dese conflicte cu ei. Nu te apuca să le reproşezi că te-au făcut, de ce te-au făcut, de ce au adus copii pe lume, de ce nu te înţeleg. Probabil este o caracteristică a majorităţii părinţilor. Tu ştii că eşti iubit de ei, doar că uneori ţi se pare că nu ţi-o arată aşa cum ai dori tu.
V-aţi certat. Din nou. Nu te gândi că vei reuşi prin forţă să modifici comportamentul părinţilor tăi. Chiar dacă ai vrea, nu vei izbuti. Gândeşte-te ce efect au cuvintele răstite de mama sau tatăl tău asupra ta. Niciunul, nu-i aşa? Câteodată au, dar numai atunci când respecţi din pricina fricii cerinţele lor impuse cu forţa. Deci, nicidecum de bunăvoie. Crezi că tu poţi să trezeşti frica în ei încât să îi faci să se schimbe? Nu prea văd cum. Aşa că hai să ne gândim la alte variante de a îi face să te înţeleagă. Nu îi poţi obliga să fie într-un anume fel. Şi nici ei nu pot face asta cu tine.
Ştiu că te enervează. Simţi nevoia să ţipi, să le arunci cuvinte grele în faţă? Nu o face! Ei nu vin cu deschidere către tine. Tu nu te duci cu deschidere către ei. Ce faci în cazul acesta? Renunţi? Spui „adio” dorinţelor tale doar pentru că părinţii tăi sunt „încuiaţi”? Ţi se pare că în viaţă lucrurile sunt ori albe ori negre? Crezi că nu mai sunt şi alte variante cu excepţia impunerii forţate a punctului tău de vedere sau renunţarea la punctul tău de vedere? Să ştii că pe parcursul unei vieţi, rareori există alb sau negru. De obicei totul e gri (nu îmi sună prea optimist ce tocmai am spus adineaori). Poţi apela la compromis sau la cooperare. Nu e obligatoriu să cedezi tu sau să cedeze ei. Lucrurile se pot întâmpla şi pe jumătate cum vrei tu sau puteţi găsi o altă variantă la care nici tu, nici ei nu v-aţi gândit.
De exemplu:
Tu doreşti să te duci la petrecerea colegului de bancă, iar ei nu vor să te lase. Crezi că ai doar două variante? Ori te duci şi stai până când se crapă de ziuă (varianta ta), ori stai acasa (varianta lor). Nu. Să ştii că există şi versiuni de mijloc. În primul rând trebuie să încerci a purta o discuţie calmă cu ei cu privire la motivele pentru care nu te lasă. Dacă tatăl tău îţi spune, de pildă: „Nu te duci pentru că ştiu eu că vei veni la ziuă, iar eu şi mama ta vom muri de îngrijorare.”, îţi va fi clar că problema e de fapt dată de ora de întoarcere care se aşteaptă să fie 6-7 dimineaţa (în timp ce motivul ascuns este de fapt lipsa lor de încredere în tine). Poţi negocia cu ei să te lase, cu promisiunea solemnă că nu vei întârzia dincolo de ora 1. Ai grijă! Dacă îţi încalci promisiunea poţi fi sigur că la următoarele petreceri vei fi obligat să respecţi dorinţa părinţilor (mai exact nu vei mai onora cu prezenţa distracţiile cu pricina). Aşa că respectă-ţi cuvântul! Dacă îl vei respecta, cu timpul, vei căpăta încrederea părinţilor tăi, iar permisiunile vor fi din ce în ce mai frecvente şi mai generoase. Ideea e că trebuie să recâştigi încrederea lor, iar pentru asta, cel puţin o perioadă vei fi nevoit să îţi respecţi cuvântul.
Pentru a găsi cea mai bună variantă care să convină atât ţie, cât şi mamei şi tatălui tău, identifică motivul ascuns din pricina căruia ei se opun. Trebuie să fii puţin isteţ pentru a îl găsi. Dacă apelezi la această strategie, părinţii îţi vor acorda circumstanţe atenuante până la proba contrarie. Dovedeşte-le nevinovăţia ta, ţine-te de cuvânt şi vor începe încetul cu încetul să te trateze ca pe un om mare pe care se pot baza, care îşi respectă spusele şi care le arată, desigur, şi lor respect. Strategia sus exemplificată se cheamă „perioada de probă” şi seamănă cu perioada de probă pe care o are oricine atunci când îşi alege un nou job. Cu alte cuvinte: „Mamă, tată, lăsaţi-mă să vă dovedesc că sunt un om de cuvânt şi că orice lucru pe care l-am convenit împreună va fi respectat cu sfinţenie. Dacă nu, mă puteţi „concedia””. În cazul de mai sus, perioada de probă este scurtă: doar o seară. Dacă din prima seară îi vei dezamăgi, atunci se poate spune că „vei fi concediat”. Perioada de probă (în varianta extinsă) va continua preţ de încă 2-3 petreceri, timp în care poţi să fii sigur că părinţii vor fi cu ochii pe tine vânându-ţi greşelile. Dar dacă vă veţi onora legământul (mai exact, dacă îl vei onora tu), vei beneficia din ce în ce mai puternic de susţinerea şi încrederea lor. Iar dacă la un moment dat (dupa 10 dăţi de onorat cuvântul) se va întâmpla să calci pe bec, există mari şanse să se arate mult mai indulgenţi faţă de greşelile tale.
Alt exemplu: să spunem că tu doreşti să intri în formaţia liceului. Părinţii îţi interzic asta categoric. Încearcă să afli mai întâi motivele pentru care o fac. În scurt timp le vei identifica. Dacă tatăl tău îţi spune: „nu ai permisiunea de a intra în formaţia şcolii pentru că îmi e teamă că nu te vei mai concentra asupra învăţăturii, pierzând atâta timp cu repetiţiile”: gata! Ai identificat motivul. Ştii care este temerea tatălui tău. Ce poţi face? Nu îl poţi forţa să nu îi mai fie frică de eventualele consecinţe ale transformării fiului său într-un artist. Dar îi poţi propune o perioadă de probă. De pildă: „Tată, hai să încercăm o perioadă de probă, suficient de scurtă încât, în cazul în care ai dreptate, să nu îmi fie afectată performanţa şcolară pe întregul an. Lasă-mă timp de cinci săptămâni să fac parte din formaţia şcolii, iar dacă în timpul acesta notele mele vor scădea, renunţ la dorinţa mea definitiv. În cele cinci săptămâni îţi voi prezenta periodic carnetul de note şi îţi voi povesti în detaliu ce s-a mai întâmplat la şcoală.” Ştiu că nu îţi convine în totalitate strategia asta, dar gândeşte-te: decât deloc, tot e mai bună. Dacă reuşeşti să acorzi atenţie suficientă ambelor arii ale vieţii tale: şcoala şi formaţia, pe lângă faptul că vei obţine permisiunea de a îţi continua practicarea hobby-ului, vei mai obţine ceva, zic eu, mult mai preţios. Ştii despre ce e vorba? Încrederea părintelui tău şi respectul acestuia pentru copilul său care tocmai i-a dovedit cât de responsabil poate fi.
Răspuns Câştigător
|
LaLaLaLoveAlex
a răspuns:
Nu e asa usor de santajat un parinte! Atunci cand ma cert cu mama pentru ca nu ma lasa intr-un loc anume si imi spune pune mana si scrie si apoi iesi, chiar daca ii spun eu : Nu mai scriu nimic! Gata nu mai ma duc la nicio scoala! Asta nu e un santaj, doar ca ne certam.si pana la urma tot ca mine iese.Dar apoi stau si ma gandesc si imi pare rau pentru unele vorbe aruncate la nervi, atunci cand voi avea copil daca imi va face si el la fel? Oricum, parintii sunt singurele persoane care ne iubesc neconditionat! Si ne iubesc frate! si ne vor doar binele! Acum am mai crescut. Am un prieten de 2 ani de zile.Si pot sa spun ca relatia cu parintii mei a evoluat, in sensul ca discut cu mama mea, ii spun cam tot ce fac.nu ma feresc, asa cum faceam anii trecuti. Si tocmai pentru ca il cunoaste pe prietenul meu, are foarte mare incredere in el, si totodata si in mine! Deci situatia s-a schimbat. Bafta multa tuturor! Si. parintii nu sunt atat de rai pe cat par! Doar ca sunt putin neintelegatori, dar trebuie sa stii sa le intri pe sub piele si sa ai cuvant! :*
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
|
LoveForShania
a răspuns:
Buna.
Da,cu mama, fac ce vreau, ma rog de 40 ori si pana la urma reusesc,i spun ca nu vin tarziu,chestii de genu,si ma lasa,apoi daca vin tarziu,a doua zi ma cearta putin, atata tot
Dar cu tata,nu frate
Daca el imi spune ca nu, apoi pot sa ma rog toata ziua si sa zic orice ca tot nu ma lasa, din contra, se ia de mine ca il disper
Răspunde
|
ZoZoHeart
a răspuns:
Este foarte adevarat, m-ati ajutat, dar parintii mei nu ar intelege neam orice as face pentru ca ASA VOR EI (si e foarte greu la ei sa depistezi motivul ascuns ) .
|
consiliere-adolescenti.ro
explică (pentru ZoZoHeart):
Imi pare rau, ZoZoHeart, ca ai parte de niste parinti care sunt caposi si incapatanati si care nu sunt dispusi sa coopereze cu copilul lor. Pacat. Ar avea multe de castigat din asta.
Răspunde 
|
DorelSudoru
a răspuns:
1: Le iei cumva din filme americane pentru adolescenti?
2:Exista o multime de tipuri de parinti, felul despre care ai vorbit tu sunt chiar de treaba nu "incuiati"...na-m chef sa-ti explic ce inseamna sa fi incuiat...
3:"Perioada de proba" funny, ce sa zic, dar dupa cum am zis depinde de parinti(as vrea sa vad niste pareri ai compatriotilor daca se folosesc de metoda asta)
4:Vorbeai tu de o cale de mijloc...ei bine nu.
Daca are si ambitie parinteke, ma rog acum depinde si de ce fel de copil esti...
|
consiliere-adolescenti.ro
explică (pentru kessu):
Ma, toate ca toate, dar mie imi place blogul tau. Am intrat pe el. Legat de postul "Imi revin!" nu pooooot sa cred ca inca se difuzeaza Tanar si nelinistit. E incredibil. Asta se difuza si cand eram eu in liceu (eu am terminat liceul in 1999). Cati ani dureaza serialul asta? 100? Sau cat?
|
consiliere-adolescenti.ro
explică (pentru DorelSudoru):
MaDoaren1DeTotCeEsteInJurulMeu, crezi ca eu nu am fost adolescenta? Si crezi ca nu stiu ce inseamna parinti incuiati? O-hoooo...din pacate stiu prea bine. Ceea ce am scris e doar o speta, doar o situatie aplicabila in cazul unui anumit tip de parinti. Recunosc ca nu merge cu toti. Sunt unii, frate, de iti vine sa te impusti in cap. Orice le-ai face, nu se prinde nimic de ei. Parca ai vorbi cu peretii. Sunt comunisti si nu pot intelege nicio situatie din viata copilului lor de acasa. Pacat. Ca ar putea sa faca un efort...Dar asta e! Depinde fiecare ce noroc are.
|
DorelSudoru
a răspuns:
1: Le iei cumva din filme americane pentru adolescenti?
2:Exista o multime de tipuri de parinti, felul despre care ai vorbit tu sunt chiar de treaba nu "incuiati"...na-m chef sa-ti explic ce inseamna sa fi incuiat...
3:"Perioada de proba" funny, ce sa zic, dar dupa cum am zis depinde de parinti(as vrea sa vad niste pareri ai compatriotilor daca se folosesc de metoda asta)
4:Vorbeai tu de o cale de mijloc...ei bine nu.
Daca are si ambitie parinteke, ma rog acum depinde si de ce fel de copil esti...
5:Sunt singurul care a citit toata asta?:O
|
IMC90
a răspuns:
''dar principalul e ca se crede un tata perfect dar nu prea multe stie despre viata meu interioara.''
Da, dar trebuie sa recunosti ca nici tu nu le prea ai cu limba romana...
|
PsychoDreamer
a răspuns (pentru IMC90):
Sunt din rep. moldova, cred ca mai multe explicatii nu vei cere 
|
IMC90
a răspuns:
Si la voi este romana limba oficiala... Oricum, toti moldovenii pe care ii cunosc, sunt de un bun simt iesit din comun, asa incat voi da si eu dovada de bun simt si nu voi comenta
|
PsychoDreamer
a răspuns (pentru IMC90):
Da romana e oficiala (dar in constitutie scrisa de bolsevici limba e moldoveneasca), si eu ma socot roman din basarabia, insa limba e stilcita rau, 200 de ani de ocupatie ruseasca nu se sterg deodata. Asa ca primitine cum suntem limba romana, grai moldovenesc
|
shadovv
a răspuns:
Cum ajung pe TPU asemenea intrebari? Nu parintii trebuie sa asculte de copii si nici copiii nu trebuie sa asculte de parinti. Noi, omenirea, ar trebui sa ascultam binele.
|
consiliere-adolescenti.ro
explică (pentru shadovv):
Defineste "binele", te rog. Te va mira sa afli ca notiunea de "bine" este definita atat de variat (nu numai de la natiune la natiune, ci si de la persoana la persoana) incat e greu de aflat care este "binele" universal si ce este recomandat sa facem si ce nu. Daca un parinte nu isi lasa copilul cu 10 pe linie sa iasa afara cu prietenii de la bloc, spune-mi, te rog: cine are dreptate si cine greseste? Am putea interpreta ca parintele are dreptate (intrucat este o lume rea, parintelui ii e teama ca adolescentul lui sa nu pateasca ceva, asa ca mai bine il protejeaza tinandu-l in casa), insa am putea interpreta si ca adolescentul are dreptate (intrucat nevoia de a socializa, de a avea prieteni e o nevoie umana naturala). Deci, cine greseste si cine are dreptate? Cine de cine trebuie sa asculte? Care este "binele" in acest caz?
|
shadovv
a răspuns (pentru consiliere-adolescenti.ro):
Nu are nici unul dreptate. Trebuie invatat dar are nevoie si de prieteni.
Daca tu nu realizezi ce este bine si ce este rau atunci e o problema. Comparatia ta cu iesitul pe afara si invatatul este prea generala, rezulta un raspuns general. Evenimentele sunt singulare in timp si spatiu. Daca cineva nu poate identifica binele si raul sa studieze etica. Punct. Nu ascultati orbeste de un copil sau de un parinte. Toti suntem oameni, iar varsta nu ne face mai inteligenti.
|
consiliere-adolescenti.ro
explică (pentru shadovv):
Asa e. Evenimentele sunt singulare in timp si spatiu. Tocmai de aceea e necesara o cooperare permanenta intre parinte si copil (nu ascultare!, ci cooperare, colaborare, intelegere a diverselor situatii din viata fiecaruia: atat din viata parintelui, cat si din viata copilului). Repet, insa: notiunile de bine si rau sunt prea generale si abstracte ca sa poata fi analizate obiectiv. Alt exemplu: parintele considera ca nu trebuie sa faci sex pana la 18 ani, insa adolescentul, fiind indragostit, vrea la 17 ani. Din punctul de vedere al parintelui, chiar daca adolescentul se protejeaza si are grija ca relatia sexuala sa nu lase urmari, este o actiune gresita. Insa din punctul de vedere al adolescentului este o actiune corecta. Deci, e bine sau nu e bine sa faci sex la 17 ani? Nu stim. Dupa cum spui tu, depinde de la caz la caz. Asadar, atat copilul, cat si parintele trebuie sa se straduiasca pentru a lega o relatie de prietenie unul cu altul si sa poata comunica deschis, clar si fara frica pentru a identifica solutia oportuna in fiecare caz. "Bine" si "Rau" depind de evenimentele singulare (asa cum ai spus si tu) si de "binele" si "raul" stabilit in fiecare familie. Poate familia lui X considera ceva foarte rau sexul inainte de 18 ani, iar familia lui Y considera ca e ceva bun. Asa ca...fiecare sa se descurce in familia lui : -)
|
shadovv
a răspuns (pentru consiliere-adolescenti.ro):
Intocmai. Totusi nu sunt de acord cu "fiecare sa se descurce in familia lui" si cu "binele si raul stabilit in fiecare familie". Aceste concepte nu sunt chiar reale. Caci un lucru nu poate fi si rau si bun in acelasi timp. Daca o familie caracterizeaza un lucru ca bun cand acest eveniment este rau, apare eroarea. Din acest motiv multi copii ajung ce ajung, din cauza nestiintei parintilor. A fi parinte bun e greu caci mai intai trebuie sa fi un om bun.
|
Skillzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz
a răspuns:
Aveti mare dreptate...
In cazurile petrecerilor,iesirilor in oras, trebuie sa-ti respecti decizia...
E cel mai bine, sa fii acasa la acea ora.
|
BebeStrumf
a răspuns:
Xoxo eu cred ca parintii nu'i poti alege,si indiferent de natura lor trebuie sa ii respecti; sunt oameni ca oricare altii, nu'i putem compara cu o masina la care ai nevoie de permis, ci trebuie intelesi tocmai pentru ca sunt oameni ca oricare dintre noi avand defecte si calitati...sa nu ajungem sa facem o tragedie din asta,asa riscam sa ne uitam statutul in ''ierarhia umana''...iar timpul isi spune cuvantul mereu, se pot rezolva problemele, dar nu fortate.
|
consiliere-adolescenti.ro
explică (pentru BebeStrumf):
Of, BebeStrumf, asa e. Nu ii poti alege si trebuie respectati, mai ales ca fac niste eforturi sa te creasca si sa iti ofere cele necesare. Insa, totusi exista parinti care nu manifesta niciun fel de intelegere fata de copilul lor, copilul sufera, si tot asa...E un mare efort sa fii parinte, dar e un mare efort sa fii si copil. Asa ca fiecare dintre cei doi (parinte si copil) trebuie sa incerce sa se accepte, sa se inteleaga si sa se iubeasca asa cum sunt, facand concesii, compromisuri, cooperand etc.). Oricum, gandesti bine: problemele se rezolva in timp...Totul e sa ai rabdare,
|
Polaris
a răspuns:
Adolescente care n-o să pună niciodată umărul la treabă și o să primească totul moca, come here and tell us your secrets.
|
MioaraParalescu
a răspuns:
Pai,eu nu i las in pace pana nu ma lasa. Oricat ar fi de enervanti,(adica nu ma lasa sa fac ce mi-am propus),ori ma prefac ca plang, ori ii rooog, de vreo 40 de ori 
|
Catalyn13Barcelona
a răspuns (pentru MioaraParalescu):
Asa am facut si euu!
|
MioaraParalescu
a răspuns (pentru Catalyn13Barcelona):
Daaaa,si merge
|
consiliere-adolescenti.ro
explică (pentru Aniela2777):
Aoleu, 8teen, si functioneaza pe termen lung? Pe termen scurt s-ar putea sa tina, dar pe durata indelungata nu stiu daca merge. Si pana la urma nu e prea corect nici fata de ei. Nu ar fi mai simplu sa negociati ca trei adulti (ei fiind doi, iar tu - adolescent care se poarta cu maturitatea specifica unui adult). : -)
|
realitatea0101
a răspuns:
Totul depinde de cata educatie au toti cei implicati.
Cu cat esti mai prost cu atat esti mai rau.
Un parinte suficient educat va avea un copil care-i va semana: nu-si va dori ceva nociv, nu va fi inconstient de pericolele din jur, va fi respectuos si civilizat, nu va avea dependente/vicii etc.
Asadar, inainte de a incerca sa-ti faci parintele sa fie de acord cu tine, cauta sa-ti micsorezi in primul rand lipsa ta de informatie utila (educatie) si sa explici (sa dovedesti concret) de ce crezi ca tu ai dreptate si nu parintele care, suficient de educat sau nu, are totusi experienta multor ani vietuiti printre oameni (majoritatea, din pacate, fiind mai mult animale decat oameni).
Chiar daca am mai spus-o in mesajele mele, inchei cu marele adevar ca, in privinta comportamentului uman, "prostia (educatia insuficienta) este cauza tuturor relelor si neajunsurilor".
|
Genevive
a răspuns:
La mine nu este o problema. Parintii mei ma asculta si imi permit foarte multe lucruri pentru varsta mea deoarece le-am aratat ca sunt o persoana responsabila si cu capul pe umeri care stie cum stau lucrurile in lumea periculoasa de afara.
|
TheNinthKoopa
a răspuns:
Parintii mei sunt super duri cu mine. Stiu ca in mare parte e din cauza faptului ca vor sa aiba grija de mine si asa mai departe, dar de multe ori exagereaza si ei:
1. Dau vina pe mine de fiecare data cand se intampla ceva si nu se stie care e vinovatul, sau in cel mai bun caz ma intreaba "Nu cumva tu ai spart [...]?" intrebare prin care, pana la urma, se subintelege ca tot pe mine ma cred vinovata.
2. Tipa la mine mereu si ma provoaca sa ridic si eu tonul, apoi ei zic ca n-am voie sa tip la ei ca sunt parinti si mai stiu eu ce... Da' e vina mea ca ei ma provoaca?!
3. In special mama are o problema cu ce desenez, cu muzica pe care o ascult, cu anime-urile la care ma uit si cu jocurile pe care le joc. Da' n-ai tu treaba ce fac eu daca pe tine sau pe altii nu ii afecteaza! Daca vreau sa desenez monstri, sa ascult rock, sa ma uit la anime-uri sau sa ma joc RuneScape e treaba mea! Am si eu o varsta, chiar daca n-am inca 18 ani, dar am 14, cred ca e destul ca sa nu ma mai enervati atata!
Si mai sunt destule chestii... Cred ca daca ar fi mai intelegatori as putea sa discut cu ei. Si daca as putea sa discut normal cu ei, fara tipete si amenintari ca imi ia calculatorul sau nu stiu ce, as putea sa ii fac sa inteleaga. Da' cu ei NU SE POATE DISCUTA. Altfel spus, cea mai buna metoda, daca e posibil, e sa ii faci sa te inteleaga. Daca ai reusit, bravo tie. Daca nu, imi pare rau...
|
consiliere-adolescenti.ro
explică (pentru TheNinthKoopa):
TheNinthKoopa, daca vrei sa mai discutam despre asta, scrie-mi pe adresa mea de pe siteul consiliere-adolescenti.ro. Mi se pare cam nasol in cazul tau. Chiar imi pare a fi o lipsa de comunicare destul de drastica intre tine si ai tai. Ce mi se pare ciudat e cum parintii cred ca adolescentul lor de acasa nu e in stare sa aiba grija de el, de parca tu te-ai apuca sa faci numai tampenii daca nu sta parintele cu gura pe tine. In fine. Of! E complicat. Dar daca simti nevoia sa te mai descarci, scrie-mi si ne mai conversam pe mail.
|
TheNinthKoopa
a răspuns (pentru consiliere-adolescenti.ro):
Nu e nicio problema, mi-e de ajuns sa stiu ca ma intelege si pe mine cineva. Ma descurc eu, oricum... Si multumesc mult! ^^
|
MisterSprinkle
a răspuns:
Da si eu ii santajez sau mai bag faza cu haide stiti cat de mult va iubesc!
|
Ralukutza13
a răspuns:
Cum imi conving sa ma asculte? Pai eu am incercat multe variante, dar n-am reusit. Intr-o zi am vrut sa ies in oras cu cea mai buna prietena a mea pe care nu o vazusem demult. Ei nu m-au lasat asa ca a inceput cearta. Am mers toti prea departe cu cearta iar eu cand nu am mai rezistat am fugit de acasa. Tata m-a sunat iar eu i-am zis niste lucruri care l-au durut:,, Mi-ai distrus viata!" si,, Pe fratele meu l-ai lasat mereu sa faca ce vrea! De ce te comporti asa cu mine?" si i-am inchis. Dupa 2 zile m-am intors acasa. Toate noptile am ramas la prietena mea. Tata statea pe scaun gandindu-se. Cand am intrat pe usa a tresarit. A venit la mine si m-a imbratisat si a zis ca-i pare rau. De atunci de fiecare data cand nu ma lasa sa fac ceva fug de acasa. (e pe bune ce v-am povestit)
|
consiliere-adolescenti.ro
explică:
Stii cum e si cu santajul asta? Merge si nu merge. Depinde de parinte. La unii parinti nu tine cu santajul nici sa-i pici cu ceara. Ba, dimpotriva, mai rau iti faci procedand asa. La altii, merge, intr-adevar.
In orice caz, santajul nu duce la rezultate constructive pe termen lung. Ok. Pe termen scurt iti rezolvi problema, dar in niciun caz nu reusesti in timp sa consolidezi relatia cu parintii. Ideea e sa incerci sa lupti ca sa dovedesti parintelui ca esti suficient de matur incat sa aiba incredere in tine. Or prin santaj...nu prea iti dovedesti maturitatea. Santaj poate face oricine. Insa comunicare eficienta si incercare de castigare a increderii parintelui, este mai greu si nu toata lumea e capabila sa procedeze asa. Daca incerci sa castigi increderea parintelui, va avea uneori senzatia ca vorbeste cu un om matur, cu un adult, lucru care il va face sa simta ca tu, adolescentul, ai suficienta intelepciune incat sa nu iti asumi riscuri inutile si ca esti apt sa te gandesti la consecintele pe termen lung ale actiunilor tale.
Santajul, in situatii de urgenta, sa zicem ca poate fi practicat, insa la un moment dat s-ar putea sa nu mai mearga. Iar pe termen lung, relatia cu parintii se poate deteriora din pricina santajului.
E drept ca e frustrant sa nu obtii ceea ce vrei si te inteleg ca nu ai rabdare sa stai sa incerci a construi o relatie solida si deschisa cu parintii (moment in care e mai simplu santajul), dar cred ca merita probat si experimentat. Iar daca nu merge si nu merge, ok, te intorci la santaj ca unica solutie de a obtine lucrurile pe care ti le doresti.
Si in lumea adultilor se practica foarte mult santajul, dar intotdeauna incredere si respect va castiga doar cel care nu apeleaza la tertipuri de acest gen pentru a primi ceea ce asteapta de la ceilalti. Incredere si respect va primi cel care comunica eficient, care da dovada de maturitate, care stie sa apeleze la cooperare si uneori la compromis (deci cel care din cand in cand isi asuma riscul de a se simti putin frustrat – deci de a nu-si satisface dorintele 100% intotdeauna).
Recunosc, insa, ca unii parinti sunt de-a dreptul imposibili. Adica nu merge cu nimic, orice ai face. Pur si simplu nu dau dovada de niciun fel de deschidere si vor sa se faca doar asa cum stabilesc ei, fara drept de replica acordat adolescentului lor... ceea ce e foarte trist.
|
Dootzy
a răspuns:
Eu cred ca nu parintii trebuie sa ne asculte pe noi,ci noi trebiue sa ii ascultam pe ei,pentru ca la urma urmei,ei ne-au facut pe noi,nu noi pe ei.Dar,poate uneori trebuie si ei sa ne inteleaga pe noi pentru ca nu putem nici sa ajungem sa muncim pana si in locul lor,dar nu trebuie nici ei sa fie servitorii nostri.Ei ne cresc,ne hranesc,ne iau lucruri de imbracat,ne ajuta,ne iubesc,iar in schimb ei nu ne cer decat sa-i iubim,sa-i respectam si sa-i ascultam. Faceti un efort si nu va mai dati victima la toti ca "Vai, mama m-a pus sa fac curat, Vai tata m-a pus sa iau paine!" Doar si ei muncesc si aduc bani in casa ca sa ne creasca pe noi.Cand o sa fim noi adulti si ei batrani, vom fi nevoiti sa facem acelasi lucru pentru ei si vom avea si copiii nostri, si nu cred ca v-ar placea sa va dispretuiasca propriul copil.Eu stiu cum e,fiindca mama mea e asistenta munceste ziua si noaptea,face si tratamente in plus,are grija de noi si are niste parinti bolnavi si batrani (bunicii mei). Bunicul are doar un picior (a avut arterita la celalalt, si ii l-au taiat doctorii), iar bunica are mana drea pta si piciorul stang amortite si a avut si accident vascular.Nu trebuie sa ii santajam sau sa ii pacalim, pentru ca este bataie de joc si mai ales lipsa de respect fata de oamenii fara de care nu putem trai pe lumea asta!
|
TheCritic
a răspuns (pentru ADYTZA_2094):
Si functioneaza? Am niste parinti ambitiosi si daca i-as santaja, cred ca nu as mai obtine nici jumatate din lucrurile pe care le primesc de regula. Eu nu cred ca e o solutie, dar daca tie ti se pare ca e, imi poti da si mie un exemplu te rog? As vrea sa incerc
|
ADYTZA_2094
a răspuns (pentru TheCritic):
Da de exemplu o data mama a spus cami ia leptopul si i-am spus ca o spun pe mamaia ca intr-o seara a plecat de acasa fara sai zica si a mers
|
TheCritic
a răspuns (pentru ADYTZA_2094):
What:O:O:O...pai daca as face asta, mama mi-ar zice"sun-o!" Cand parintii mei isi propun ceva, nu se lasa batuti pana nu obtin. La fel sunt si eu dar am noroc ca pana acum nu prea i-am suparat si obtin cam tot ce vreau.
|
ADYTZA_2094
a răspuns (pentru TheCritic):
Ca sa-ti spun sincer eu nu optin tot ce vreau pentru ca am deja tot ce vreau sunt si fytzoaza si alintata
|
consiliere-adolescenti.ro
explică (pentru TheCritic):
E, vezi, TheCritic, ca te descurci? Obtii ce vrei, esti incapatanat si hotarat (asa cum sunt si parintii tai), deci la ce-ti mai trebuie santaj? Continua sa nu-i superi (adica sa iti respecti cuvantul si sa fii matur - banuiesc ca asta inseamna sa nu ii superi) si vei obtine in continuare lucrurile pe care le doresti si permisiunile pe care le astepti.
|
IMC90
a răspuns (pentru consiliere-adolescenti.ro):
Mita va functiona intotdeauna mai bine ca santajul
|
consiliere-adolescenti.ro
explică (pentru IMC90):
Pai si cum poti sa iti mituiesti parintii? Oferindu-le ce?
|
IMC90
a răspuns (pentru consiliere-adolescenti.ro):
Depinde de la caz la caz. Ti-am mai zis, nu exista o mutare general valabila
|
TheCritic
a răspuns (pentru ADYTZA_2094):
Si te ajuta la ceva? Sincer! Ai o satisfactie mai mare cand muncesti pentru ceva ce iti doresti si te plictisesti mai greu decat de un obiect pe care l-ai primit pentru ca ai facut...nimic
|
rynaqui
a răspuns:
Depinde, eu de ex. ma joc toata ziua la calculator si merg afara cu prietenii odata pe luna, sau mai rar. daca ar fi o petrecere la un coleg sau la o colega, si as vrea sa merg, ai mei n-ar avea nimic impotriva, chiar mar trimite acolo. numa sa nu stau la calc
Întrebări similare
Întrebări recente
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
